Un avion cu totul remarcabil, extrem de frumos și versatil, splendid proiectat de cei de la Embraer. În același timp EMB 314 Super Tucano se vinde și foarte bine, mai ales pe zona luptei anti-insurgență, împotriva traficului de droguri, este practic un excelent avion pentru America de Sud, Asia sau Africa, nefiind până acum prea solicitat în Europa tocmai datorită profilului său de misiune.
EMB 314 Super Tucano este un avion ușor de atac la sol, care poate face și supraveghere, misiuni de susținere a trupelor la sol (CAS), culegere de informații (ISR) sau Joint Terminal Attack Controller (JTAC) și evident că poate susține și antrenamentul avansat al piloților.
În cazul specific al Portugaliei, varianta standard NATO a avionului brazilian – A-29N Super Tucano va înlocui avioanele de antrenament Alpha Jet, retrase deja de portughezi încă din 2018. Lisabona va cumpăra 12 aparate pentru aproximativ 200 de milioane de euro.
Livrările se vor finaliza cel mai târziu în 2028, iar o parte din aparate vor fi asamblate la OGMA (o subsidiară a Embraer), în Portugalia.
Însă, cu toate calitățiile acestui (rămân fără complimente) excelent avion pe nișa lui, achiziția portugheză ridică unele semne de întrebare în condițiile în care în Europa există ceva similar, mai ales pe zona antrenamentului avansat al piloților cu avioane turboprop în loc de reactoare și anume elvețianul Pilatus PC-21.
Adevărat că Pilatus nu prea execută misiuni militare sau de poliție întărită, dar nici Portugalia nu are ce granițe să patruleze cu Super Tucano. Într-o postare în media, ministerul apărării de la Lisabona explică achiziția și prin participarea țării sale în programe ale ONU în Africa. De exemplu, programul MINUSCA în Republica Centr-Africană.
Că Super Tucano este ideal pentru Africa este un lucru foarte evident, nu la fel de evidentă este nevoia Portugaliei pentru acest tip de aparat, dar dacă ținem seama că EMB 314 Super Tucano este un avion magnific, putem să trecem cu vederea exchibitia portughezilor și să ne aducem aminte de un predecesor galonat al Super Tucano – americanul Douglas A-1 Skyraider.
Acuma, vor fi fost portughezii primii europeni posesori de Super Tucano dar s-ar putea să rămână și ultimii pentru o foarte bună bucată de timp, dacă brazilienii nu reușesc să convingă și alți clienți măcar pe zona de antrenament a aparatului, pentru că de misiuni CAS folosind turboprop-uri în Europa nu cred să fie nevoie prea curând.
Oricum EMB 314 Super Tucano se află pe lista mea scurtă care privește avioanele care îmi plac într-un mod cu totul deosebit alături de PANAVIA Tornado și A-10 Thunderbolt II “Warthog”.
Iar dacă eu aș fi președinte v-ați pricopsi măcar cu Super Tucano, dacă de Tornado și A-10 nu poate fi vorba.
GeorgeGMT
Nu știu ce ne rezerva viitorul in lupta împotriva dronelor kamikaze de tipul Shahed , drone mari dar ieftine de produs , dar parca cu 2 SuperTucano ai putea completa apararea unui oraș …
Or fi având și elvețienii , dar ei nu vorbesc aceeași limbă cu portughezi..
Numa’ zâc 😁
Ar fi cazul sa se nasca si aviatia antidrona. Avioane si elicoptere cu autonomie mare de zbor, cu o viteza adaptabila, cu un plafon jos de zbor , senzori video/infrarosu, radar cu bataie scurta, arme electdomagneti e, mitraliere si rachete aa cu raza scurta. Ce s-ar incadra aici ? Elicoptere Socat, Cobra, Mangusta, un nou IAR 99, etc Ce spuneti ?
discutat si rasdiscutat pe aici… vezi articolele anterioare:
https://www.rumaniamilitary.ro/yak-52-antidrona
https://www.rumaniamilitary.ro/sprijin-la-sol-si-antidrona
https://www.rumaniamilitary.ro/oerlikon-gdf009-skynex-in-romania
https://www.rumaniamilitary.ro/mwari-se-vinde
https://www.rumaniamilitary.ro/sistemul-antidrona-al-zm-tarnow
https://www.rumaniamilitary.ro/sky-warden
https://www.rumaniamilitary.ro/tai-hurkus-si-wolverine-au-comenzi-calidus-o-noua-versiune
https://www.rumaniamilitary.ro/calidus-b-250
https://www.rumaniamilitary.ro/a-67-dragon
https://www.rumaniamilitary.ro/ce-a-pus-elbit-pe-a29-super-tucano
https://www.rumaniamilitary.ro/alte-pc-21-pentru-armee-de-lair
https://www.rumaniamilitary.ro/avioane-craiova-reloaded
https://www.rumaniamilitary.ro/scorpion-versus-ares-posibila-competitie-low-cost-cas
https://www.rumaniamilitary.ro/proiectul-ares
An/apg 78 e pe apache si ah1 z viper are varianta container
Stiu ca s-a discutat si s-a tot paradiscutat, dar experienta din Ucraina ne arata ca un astfel de avion ar avea loc pe partea de anti-drona. Nu ai doar Shahed-uri, ai toata gama de drone de supraveghere rusesti, ai drone bombardiere si deja apar dronele mothership care transporta zeci sau chiar 100+ drone FPV.
Dar in buna traditie mioritica o sa asteptam sa apar nevoia si apoi o sa ne scremem ca nu avem si o sa luam ceva scump si prost.
PS sa nu cumva sa nu avem si noi nevoie de contra-insurgenta in viitor. Contra tranficantilor de tigari ar ideal
„aviatia antidrona” ar trebui sa inceapa cu decoy-drone self-driven….
ieftine si in numar coplesitor de mare
Elveția este în Europa numai când vrea. Să iei arme de la elvețieni e ca și cum ți-ai lega o mână de picior. Nu știam că OGMA, pe unde au trecut și F-16 românești, este subsidiara Embraer.
Și mie îmi place mult avionul acesta! Privind lupta împotriva traficului de droguri, poate că ar fi folositor în Albania si Kosovo.
https://www.kosovo-online.com/en/news/kontext/role-kosovo-and-albanian-gangs-drug-trafficking-europe-23-6-2024
As fi curios cum ar fi evoluat Super Tucano în Ucraina împotriva dronelor. Având în vedere că shahedurile zboară la viteze si ca, cel puțin zona marii negre si sudul Ucrainei sunt supravegheata de AWACS, cred ca ar fi suficient timp pentru a ridica, de exemplu, vreo 5 Super Tucano pe care sa le trimiți în întâmpinarea celor care vizează Odessa. Bănuiesc ca ar putea fi date ușor jos cu tunul de bord si arme fi ieftin si eficient.
Dacă și cu yak52 se chinuie ucrainenii, Tucano ar fi fost parfum.
Chiar mă miră că nu le-a finanțat careva Tucano.
Probabil că nici nu au prea mulți piloți.
Super Turcano pare de avion desprins din Resident Evil. Numai bun de ‘ras’ hoarde intregi de walking dead’ 🙂
Revenind la prezent :), acest tip de avion e prea bun pentru initiere scoala de aviatori militari, acolo unde YAK 52 face legea in Romania, insa deloc necesar la CAS si restul de ‘atributiuni’ Europene. Pare sortit aprecierilor si cam atat!
Atunci și Pc-9 sau pc21 Pilatus sunt prea bune? 🙂
Atenție, varianta de antrenament e Tucano, ăla pe steroizi și mărit, pentru CASe Super Tucano.
No offence maestre, dar eu as prefera niste P51 Mustang🙂