Două vești mari pentru Turcia

După ce în iulie 2025 Indonezia  a semnat un contract cu turcii pentru achiziția a 48 de avioane multirol KAAN pentru aproximativ 10 miliarde de dolari, lucrurile merg mai departe.

Dar pentru început, continui să-mi exprim grozava uimire față de acest contract măcar și pentru că multirolul turcesc este la nivel de machetă, un pic zburătoare. Turcii nu dețin sisteme de armament pentru avion, nu au radare propri, nu au motoare pentru el, iar la nivel de experiență nu au absolut nimic, și cu toate acestea Indonezia este gata să cumpere un avion care abia de există, în condițiile în care acesta este și primul avion de lupta turcesc din istorie.

Dar turcii sunt optimiști și susțin că în 2028 va fi lansată producția de serie.

O paralelă între Turcia și Coreea de Sud nu cred că merită făcută. Coreenii au o industrie net superioară tehnologic celei turce, au marșat mai întâi pe familia de avioane FA-50 – antrenament avansat și vânătoare ușoară – susținuți masiv de americani (mai ales la motoare) și israelieni (pe zona radarului AESA) și abia apoi au făcut pasul spre KF-21.

Așa că dați-mi voie să rămân uimit.

Cu toate acestea, turcii ar trebui să fie veseli, pentru că spaniolii ar fi demarat discuțiile pentru o eventuală achiziție a aceluiași KAAN. “Infodefensa” a scris despre asta pe 7 mai iar turcii de la TAI au confirmat. Să rămâi fără grai și mai multe nu. Întrebarea este ce anume cumpără spaniolii de la turci, când turcii cumpără Eurofighter de la europeni?!

Spaniolii, de nerozi ce sunt socialiștii de-i conduc, nu vor să cumpere F 35A pentru forțele aeriene pentru înlocuirea F/A-18 Hornet și nici F 35B pentru a scoate la pensie ultra-bătrânele Harrier și cum programul european FCAS este de facto mort de mult, Madridul s-a băgat singur într-un colț al lumii și de acolo caută soluții.

Adevărat că Spania a semnat deja un contract pentru achiziția a până la 45 de avioane de antrenament avansat (și el tot la nivel de prototip zburător) Hürjet. Atunci unul dintre motivele afacerii ar fi fost acela că Turcia s-ar fi angajat să cumpere șase Airbus A 400M pe care Spania era obligată să le cumpere dar nu le mai dorea, iar turcii ar fi fost dispuși să le preia ei.

Cert este că spaniolii s-au băgat să cumpere un avion de antrenament care nu este nici măcar în producția de serie.

Oferta turcească pare atrăgătoare, nu neaaparat dpdv militar ci al altor premise. Turcii promit un grad ridicat de participare industrială, suveranitate asupra arhitectuirii IT a avionului și evident, reducerea dependenței față de Statele Unite.

Lucruri care pe hârtie sună foarte bine, doar că la război nu mergi cu astfel de hartogarii ci cu avionul în sine, cu sistemele lui de comunicații și război electronic, cu arsenalul sau de rachete și bombe, și prima întrebare care îți vine în minte este cu ce rachete aer-aer va veni Kaan în dotare? AMRAAM, Sidewinder, Meteor, MICA?! Americanii vor fi de acord cu integrarea rachetelor și bombelor lor ghidate pe KAAN? Poate europenii cu Meteor, IRIS T, SCALP?

Poate, dar să cumperi KAAN ca substitut la F 35A arată că ești dus rău cu capul și habarnuai ce faci.

Este bineînțeles doar opinia mea.

Sigur că există și varianta ca spaniolii, pe model  Hürjet, să cumpere fix avionul și mai apoi să și-l doteze singuri cu radar, sisteme de comunicații, război electronic, să-și integreze singuri – dacă vor primii aprobare – rachete și bombe. Doar că și avionul în sine contează foarte mult…

În privința motoarelor, turcii au în dezvoltare un motor – TF3500 – despre care nu se știu foarte multe lucruri, dar ne uităm la cât de mult se chinuie rușii (după ani și ani de zile) pentru motorul lor pentru Su-57, la câți ani s-au dat chinezii cu capul de toți pereții să obțină niște copii cât de cât decente după motoare rusești și la cât s-au chinuit turcii (încă n-au reușit) pentru a  dezvolta un motor diesel pentru tancul lor Altay…

Astfel încât este rezonabil de presupus că motorul turcesc nu va fi la nivelul celor americane sau europene, cum nici avionul în sine n-are cum să fie Eurofighter, Rafale, F 16 sau F 15, fără să mai discutăm despre F 35A.

În altă ordine de idei, indonezienii par multumiti de primul contract și au semnat un acord pentru livrarea a unui maxim de 60 de Bayraktar Kizilelma. Acesta drona ar fi să fie “loyal wingman” pentru Kaan și dispune de radar propriu AESA, cala internă pentru arme, sisteme autonome.

Acest sisteme semi-autonome de arme sunt destinate să lupte alături de avioane de vânătoare cu pilot și deși multă lume dezvoltă astfel de sisteme, deocamdată nu avem ceva în dotare. În principiu avem de-a face cu un sistem multiplicator de forță, ieftin și care nu necesită pilot, iar un avion pilotat ar putea controla parțial un număr de astfel de drone.

Ideea ar putea fi bună.

Astfel încât, în Turcia ori se întâmplă ceva nemaivăzut la alții și atunci evident că ne este greu să înțelegem miracolul turc, ori lucrurile nu sunt nici pe departe atât de frumoase cum par de la distanță ci doar foarte ieftine și achizitionate de socialiștii spaniolii sau de Indonezia care deși n-a prea făcut achiziții prostești nu este totuși o țară în care transparența să fie la ea acasă.

Dacă aș face o paralelă între Spania și Indonezia, mai multă încredere aș avea în guvernul țării asiatice.

 

GeorgeGMT

 

41 de comentarii:

  1. Păi zic să renunțe și pesedeaua la SAFE și F-35 și să facă un contract cu KAAN. Adică chiar dacă vin avioanele peste vreo zece ani, rușii să știe de pe acum că aici sunt iar otomanii.

    5
  2. Parerea mea ca ai nimerit in plin si raspunzi exact la
    argumentele mele de ceva timp:
    In Spania si nu numai se petrece un proces ce a fost Al Andalus care la urma se v a termina cu o Reconchista exact cum s a petrecut in secolul XV, numai ca de data asta nu numai cu migratie din Africa de Nord dar si cu ajutor musulman turcesc de la Sultanul Erdogan.
    Acum au inceput cu Kaan pt Spania si cu ceva Cobra II si un OPV Hisar pt Ro dar nu se v a opri.
    Autobuze Otokar am mentionat ?
    Toate astea cu ajutorul unui orb ca Pedro Sanchez
    si altii ca el in EU. Tendinta nu indica unitate si Trump
    cu grosolania lui accentueaza aceasta tendinta care
    e inteleasa prost de majoritatea europenilor care dupa opinia mea gresesc rau.
    Daca Kaan v a iesi un avion mai prost sau mai bun nu
    prea conteaza cand aceasta tendinta e infiltrarea islamului si invazia europei la care populatia imbatraneste si alternativa este aceasta invazie care
    intradevar e mai tanara in varsta acestor navalitori. Si
    din Ro tineretul migreaza, cine i v a inlocuii?
    Ramane de vazut cand EU se v a trezi.

    21
    • Vezi ca in 1492 spaniolii v-au dat un sut in cur din Spania, de evrei sefarzi ai auzit? Sunt singurii pe care voi astia ashkenazi ii suportati, de aia mizrahi sau cei etiopieni negri ce sa mai zic?

      9
    • Bre,las-o ca deja macane…..
      Vis a vis de relatiile militare cu Turcia,astea nu sunt de ieri sau astazi.

      3
    • Omu_lu_soros

      Islamul e de preferat creștinismului. De aceea „invazia” nu mă deranjează

      1
      • Daaaa…..rahatul islamic miroase a portocala. D’aia îl preferi? Și rețeta lui e foarte veche și neschimbata. De acum 1400 de ani, când ne învăța ce sa mâncăm, cum să trăim, sa ne comportam, cum să gândim. Mda’….unii de pe Terra n-au evoluat. După ei femeia n-are drepturi, daca nu ști buchiseala lor sau n-ai barba da minim 10 cm ești bătut pe strada. E drept că n-au genderi, nu-i obliga sa se vaccineze, să aibă tabletofon supravegheabil și cont mail că să poată trăi, reguli da cct in interiorul mașinii ( care însă nu prevede sancțiuni daca perfectezi un oral in timpul condusului) și în exterior ( la 100.000 lucși tu mergi cu farurile aprinse), aici autoritățile condamnă eugenia dar te obliga ca animalul de companie sa fie de rasa și castrat ( pe noi când?), susțin libertatea cuvântului și cea de expresie dar te condamna la pușcărie daca in baza unor dovezi susții că problema holocaustului nu e chiar așa cum ne este băgată pe gat. Daca spui că Mareșalul nu a fost nici nazist nici legionar la fel riști pușcărie, in pofida faptului că Bibi Netanyahu a declarat în fața camerelor TV că guvernul Român din timpul WW2 a salvat 400.000 evrei, iar ministrul de finanțe a lui Antonescu era un evreu – Geroneta. O să ziceți că fabulez….am pornit de la arme și am ajuns la istorie, politica și războaie. Păi….se leagă. E o relație de simbioza. 😅 – va plimb și prin biologie.

        13
      • Pai mars in Turcia…… sa te mai intorci cad o sa te chem eu….

        2
    • Mai toate ONG-urile care aduc imigranti in Europa sunt detinute de evrei.

      Daca invazia te deranjeaza, da-le si tu un mesaj fratilor tai sa nu-i mai aduca aici.

      12
  3. Problena cu „loyal wingman” e ca nu-i de loc ieftin.
    Despre KAAN… imi iau floricele si ma asez la peluza.

    6
  4. neamtu tiganu

    Motto „Cu cât ești mai înjurat, cu atât afli cât contezi cu adevărat, spunea Liiceanu”

    Pe linga obisnuita gargare a articolului, poate ar merita si o analiza tehnica a avioanelor turcesti, (nu stiu daca s-a publicat asa ceva pe aici).

    Sunt sigur ca se va incumeta careva, sunt pe aici o sema de specialisti unu mai tare ca altu!
    Dar de la mine nu meritati, si oricum nu ar aparea!

    12
    • Iti spun eu:
      Nu face efortul sa faci asa o analiza. Kaan nu i mare
      chilipir. Un avion mediocru minus.

      7
      • neamtu tiganu

        @dov, totusi ar merita analizat cit de mediocru e! Nu de alta dar birfa de doi bani gasesti peste tot, arsenii, stoica, sorin, adr, calugari si citi mai sunt.
        Ca sa nu mai vorbim de lt si olteni telectuali!

        5
      • neamtu tiganu

        @Dov, Sabia de Toledo este una dintre cele mai faimoase arme albe din istorie, recunoscută la nivel mondial pentru calitatea excepțională a oțelului, flexibilitatea sa și durabilitatea legendară.

        Poate ca Kaan e un avion mediocru, cred insa ca merita sa analizam cit de mediocru e! Deocamdata e cumva un avion aliat, dar nu stim ce va fi peste citiva ani cind va asedia Viena 🙂

        Erdogan e un fel de Ceausescu, dar parca mai intelept. Turcia avea in 1970 cind Romania facea avioane, ( sa vezi ce ies suveranistii la injurat) cam 37 milioane populatie, acum are peste 80. Nu mai e o tara de neglijat!

        P.S Am auzit ca nu se mai vind rulmenti romanesti!

        8
    • Nu existau in domeniul aviatiei militare nici macar in anii 90.
      Asamblau F16 in schimb, le-o fi folosit la ceva sa invete de la americani, cu pasi mici, decat sa se-apuce singuri (sau cu unii ceva mai rasariti).
      Au invatat mult si cu Gnat.

      In rest, in 90 erau si sub RDG la produse, nu vb de Pyramide, Ulker si Duru, ci de marfa stil Beko, disparea rapid contrastu, culorile vii, se vedea o ceata galbena pe imagine, probabil tub catodic f prost.
      Spre deosebire de noi, trecusera de nivelu Renault 12 din anii 80, produceau si Ford Taunus.

      La streetfood lejer peste nemti, kebabul si shaorma au prins si la noi, puiu rotisat stil nemtesc (asta era la Berlin, langa turn in anii 80) nu prea.

      Dar bine, asta la capitolu etc, nu de-aia fac nemtii tehnologie, ca au gastronomia varza.
      In anii 90 nu se punea problema de vacante la un all inclusive prin Antalya, nici macar mai modeste, nu erau nici moda, nici banii. Dupa 2000, da, erau deja accesibile, chiar cele maii ieftine la Mediterana.
      Ati fost majoritatea, intre timp, probabil, atinci nu existau citybreakuri si inca mancarea (la turci se manca foarte bine) era un factor pt alegerea destinatiei de vacanta.

      Au invatat sa faca blindate si cu ajutorul mejterilor autohtoni, au produs cateva RN-94 pt jandarmeria lor, au si exportat un nr modic, dar s-au dat loviti, ca probabil au vrut doar sa fure meserie.
      Au luat un stoc mare de blindate Volksarmee, au mai pus subleru si pe alea.

      Sunt harnici si corecti, mult mai harnici ca noi, la corectitudine nu exista comparatie, poate de acolo li se trag reusitele.
      Munca multa.

      13
      • „Spre deosebire de noi, trecusera de nivelu Renault 12 din anii 80, produceau si Ford Taunus.” – uzina Renault din Turcia este peste Dacia si acum.

        5
    • @neamtu- pe linga obisnuita gargara te mai si contrazici, abia ce ti ´au publicat un articol aici pe site acu vreo zece zile. Bine articol in capul tau, o imbulzeala dubioasa de semitruisme si umor de autobaza. Si ce te mai miorlai ca nu ti apar mizeriile de comentarii cu 0,5 secunde inainte sa apesi enter, drept pentru care ne condamni pe toti la intuneric si ignoranta de parca tu ai pus virgula intre trei si paishpe. Ipu aerodinamicu ne´ar explica, da´n´are chef ca nu meritam..of,of multa lume necajita.

      13
    • Spaniolii vor bimotor gen 5… -ish (din cauza insulelor din Atlantic).
      Si nimeni din (prietenii) NATO nu are in dezvoltare cu exceptia Turciei si Coreei de Sud. SUA nu exporta F-22 si NGAD … F/A-XX e/sunt inca prohibitiv de fantasmagoric(e). In timp ce EUropenii… vai de ei.
      Intai le trebuie bimotorul si apoi „jump-jetul” pt. Marina (F-35B fara indoiala… dar mai tarziu).
      Asta-i toata analiza.
      PS- daca nu cumva vor sa fure meserie de la turci pentru FCAS.

      1
  5. neamtu tiganu

    „și cum programul european FCAS este de facto mort de mult”

    desi FCAS e mort, totusi nu se preda, se mai lucreaza la el, exista contract de dezvoltare in vigoare, inca un an!

    Asa mort cum e sunt sigur ca va fi precum Phönix, ca si asta era pasare, da dadea din aripi si facea oua de foc,

    4
  6. Ai atins lucruri sensibile, George. Motorul e probabil zona cea mai sensibilă și dacă e să facem o paralelă cu Altai… cred ca mai mult de lucru acolo.
    Pe de altă parte, nu putem să nu remarcăm și să apreciem progresele Turciei dpdv tehnologie militară. Au făcut salturi uriașe și se mișcă cu talent cam peste tot…
    Ca o paranteză , Gemini de la Google mi-a spus ca modernizarea fregatelor noastre se va face folosind Advent de la Havelsan și senzori de la ei, inclusiv NPR urile vor fi modernizate în același fel… se pare ca presa de acolo a început să publice anumite articole pe subiect…
    Ce mă miră pe mine este faptul ca Spaniolii nu se aliază cu cei de la SAAB, ambii europeni, ambii cu o industrie respectabilă și merg după fente… Mai mult de atât, puteau să coopteze S Korea cu kF-21 pe modelul Tempest (UK, IT, JP)? Koreenii din sud sunt mult înaintea Turcilor cu pasaroiul lor…
    Și dacă tot vorbim de ei, cine să-i mai înțeleagă pe cei din Indonezia… parteneri cu SK în KF-21 însă cumpără KAAN pe model dratia musulmană, de te iei cu mâinile de cap…

    2
  7. Mai e si faza ca Spania si Indonezia nu prea au dusmani naturali, deci chiar si avion de generatia 4.5 cu ceva feature-uri Stealth, ar fi arhisuficient. Pt politie aeriana sau bombardat insurgenti, sunt arhi-suficiente. Tot ce conteaza e rata de disponibilitate si ora de zbor.

    2
  8. capatu satului

    Spania are o relatie speciala cu Turcia, turci care au cumparat tehnologie spaniola pt constructia de nave si sunt creditati ca ar fi cumparat de la spanioli inclusiv licenta pt. submarinu S 80 plus, etc etc

    in contrapartida spaniolii trebuie sa cumpere probabil altceva de la turci,
    sa se compenseze sumele

    ca si la noi cumpăraram echipamente turcesti pt ca am luat tramvaie si autobuze turcesti, asa cum sunt ele, ca orasele patriei isi permit,
    au fost ceva probleme la capitala patrei cu autobuzele si tramvaiele turcesti dar asta nu poate strica relatia frateasca,

    zic unii ca ar fi inceput dragostea frateasca pe vemea guvernarii pictor vonta – refuz sa cred asa ceva, ca stim ca la noi conducerea numai in interes national lucreaza,

    ca de aia noi am cumparat fregatele la suprapret, corveta usoara si restu
    ca sa compensan ce-i de compensat
    https://www.contributors.ro/cancerul-extractiei-de-rente/

    3
  9. La radar au radarul AESA „Murad” fabricat de ASELSAN. https://www.youtube.com/watch?v=UDuUakcSkDI Inca proaspat, abia integrat pe F16. Totusi progreseaza turcii, coreenii au inceput si ei de la asamblat F16, si turcii la fel au inceput. La motoare banuiesc ca incearca ceva, poate le iese o schema cu ucrainienii de la Motor Sich. La ei se dezvolta treburile, noi momentan suntem in stare sa industrializam doar 40% din SAFE, Polonia 89%.

    4
    • La noi e putin peste 60, mai informeaza-te, iar guvernul polonez mananca mult cacat……si evident si foarte multi ciumpalaci ca tine…..

      • Guvernul polonez are firme de apărare atat de stat cat si private in spate. Ai văzut harta furnizorilor polonezi? Uite-o aici: https://x.com/StGawlowski/status/2028354644892590481
        Ei de bine de rau au producție indigenă de tevi de tun pentru AHS Krab, noi avem promisiuni de la coreeni de „fabrică” care de fapt va fi un centru de asamblare ca la australieni, tre’ sa fii cretin sa crezi ca vor face piese importante aici pentru 58 de bucăți. Au producție indigenă de radare prin PIT RADWAR si pot integra in producție si radare straine, noi cu cine facem asa ceva ca noi nu producem niciun radar. Isi fabrica racheta MANPADS Piorun la Mesko, noi importam la cheie din Coreea de Sud si Franța, Electromecanica Ploiesti a ramas cu pensionari care au ramas inca la racheta A-95. Au ousca indigenă MSBS Grot ajunsa la a 3-a iteratie (daca nu greșesc). La programul de MLI vor avea Borsuk-ul indigen. Dar asa e, eu mănânc kkt si nu văd realitatea că toată lumea ne ia de fraieri in Europa si in lume in general.

  10. Țineți cont că nu doar România a renunțat la a produce un avion supersonic de vânătoare la timpurile în care dorea așa ce a, ci și Israelul care era și încă este la ani lumină față de turci și majoritatea țărilor lumii. Asta mă face să cred că avionul turcesc este similar promisiunilor lui Simion cu acele case la 35 K Euro.

    Casa la munte cu vedere la mare pentru toți românii!

    Avioane degenerație 🙂 nouă cu kit de submarin instalat, pentru toți credulii.

    7
    • capatu satului

      Banii fac totul și ar mai fi educația diferită
      Vezi locurile la IDU
      Vezi ca și grecii stau cu mult mai bine ca noi, deși după Ciolacu și alții mai needucați, grecii nu se pricep
      Cultura cercetarii avansate ca și aceea a inzestrarii și pregătirii de luptă se face în perioade lungi de timp

      Noi mai pe sistem tradițional de somn și pofte multe
      Burta plină și buteliile de vin
      Ca nu degeaba am fost pe ultimele locuri la absorbția de fonduri evropene gratis
      Ajuta justiția, miliția și serviciile cu pensiile anticipată la cap

      Este diferență mare între noi, Israel și Turcia
      Noi n-avem bani și am distrus/anulat/dezmembrat institutele de cercetare care puteau face ceva
      Iar ceea ce a ranas din institutele de cercetare este ceva prea puțin

      Am pierdut mulți oameni care puteau face ceva
      Oamenii dedicați cercetării sunt greu de format, și nu se formează în perioade scurte de timp

      Mulți au plecat din țară sau alții și-au încheiat călătoria pe pământ
      Multe decenii de împliniri mărețe

      În Israel cercetarea se face de firmele care produc armament și vând armament și care au bugete care să le permită cercetarea avansată
      Plus îi ajută și americanii în multe programe
      Totuși, între a produce un avion militar avansat și a-l vinde e o diferență mare
      E vorba de influență politică
      Vezi ca până în urmă cu 10 ani Rafale, EF/T, erau programe cu costuri mari neacoperite, comenzile din ultimii ani au făcut programele rentabile
      La fel Gripen, etc etc

      Turcia e o țară mare, atât față de noi cat și față de Israel
      Cu populație multă
      Și are și PIB
      Și conducere dictatorială care poate trece peste orice nemulțumiri ale populației și să prioritizeze anumite programe militare

      Turcii au asamblat local mare parte din F16 care le au și inclusiv o parte din F16 egiptene tot la turci au fost asamblate
      De aceea și pt ca au pus bani jos pt multe F35 erau parte în program, între timp excluși

      E greu sa faci motor actual de avion militar
      Îți trebuie cercetare dedicata pe domeniu asta
      Dacă îmi amintesc bine, se prea poate să mă înșel, primeie prototipuri de kaan vor zbura cu motoare de F16
      Improbabil ca cineva să dea turcilor motoare avansate, cu tehnologie de viitor

      Probabil vor face clone de motoare ucrainiene, cum au făcut la altay, drona kizilelma, etc

      Noi cu lucru bine făcut cum știm
      Și cu planu la înzestrarea cu butelii de vin pt militari

      2
  11. Cand o sa vedem si la noi o forja de tevi de tun ca la turci? Aici e prezentata, cred ca e forja MKE, din cate stiu MKE produce tunul pentru Altay. Voi ati ramas la guma Turbo si blugi dar Turciaa avansat din anii ’90 nu ca noi. https://www.youtube.com/watch?v=kxPb6_GyIfs

    4
  12. Indonezia nu colabora cu Coreea la realizarea KF21?

    1
  13. ordinea inovatiei e cam asa :
    SUA ,Franta,Germania,Japonia ,UK ,Italia,si altele,dar na propaganda cominternista are alta lista

    1
  14. Asta se pretinde a fi avion de generatia a 5-a ? Sau e doar un 4 – deocamdata ca nu are motor de fabricatie proprie …ce sa mai zic de chestii antiradar cu motoarele la vedere sau anti IR…orice manpad cu cap de cautrare termic il da jos din corcodus .

    Pute mai degraba a tzavna prosteasca de dictator dupa ce si- tras singur un sut in oo cu S-400 si le-a taiat strump macaroana si de la F-35 care era asigurat cu fabrica cu tot ..

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *