Partea a V-a

 

Su-122

 

Su-122 la Orel, in 1943

In anul 1980, Armata Romana l-a modernizat in cadrul Uzinelor Resita, inlocuindu-i trenul de rulare, sistemul de franare; dotandu-l totodata cu un inaltator optic pentru tragerile prin ochire directa si dublarea mecanismului de ochire in inaltime; primind indicativul “M”.

Obuzierul, a fost tractat initial cu tractoarele de artilerie de tip sovietic, ulterior cu autocamioanele romanesti SR-114 si DAC 665T, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 121,9 mm; lungimea tevii 2800 mm/23 calibre; greutatea pentru mars 2750 kg; greutatea pentru lupta 2700 kg; inaltimea 1800 mm; greutate proiectil 21,7 kg; regimul de foc, 6 proiectile/minut; servanti 7 militari; unghi de tragere orizontal de 50º; unghi de tragere vertical de la -3º/+63,5º; bataia maxima: cu proiectil exploziv OF-462 -11800m/cu proiectil cumulativ 4000 m;

 

Su-85

-SU-85, distrugator de tancuri, este asemanator cu SU-100, fiind creatia lui Lew S. Trojanow, S.N. Machinowa si L.I. Gorlickiego, bazat pe sasiul de T-34/85, aparut in 1943. A fost realizat in peste 2000 de exemplare pana la sfarsitul lui 1944, avand urmatoarele caracteristici: greutate 29,6 tone; lungime 6,10 m/8,15 m cu tun; latime 3 m; inaltime 2,45 m; echipaj 4 oameni; blindaj maxim 45 mm; armament un tun calibrul 85 mm, D-5T/S, descris mai sus; motor Diesel V-2, 12 cilindrii, 500 CP/16,8 CP/tona; rezervor intern de combustibil de 540 litri/810 litri cu rezervoare suplimentare montate extern; autonomie 400 km pe sosea; viteza maxima pe sosea 55 km/h. In anii *60, polonezii reparau si modernizau SU-85, numindu-l WPT-34. Tunul tragea cu mai multe tipuri de proiectile, AT, HE, incendiare, ruptura-beton, precum: O-365, greutate 15,95 kg; O-365K, greutate 16,3 kg; O-365KV, greutate 14,95 kg; O-365G, greutate 14,95 kg; BR-365, greutate 16 kg, viteza initiala 792 m/s; BR-365K, greutate 16 kg, viteza initiala 792 m/s; BR-365P, greutate 11,42 kg, viteza initiala 1050 m/s, si altele, unele ajungand la viteza initiala de 2575/3650 m/s;

 

Su-100

-SU-100, vanator de tancuri a aparut in 1944, si se baza pe sasiul tancului T-34/85 (peste 4400 de unitati construite, avand urmatoarele caracteristici: tun calibrul 100 mm D-10S, ce ulterior va dota si celebrul T-55, avand urmatoarele performante: bataie maxima- cu proiectil perforant 4000 m/ cu proiectil exploziv 16800 m; regimul de foc 2-3 proiectile/minut), cu urmatoarele performante: lungimea 9,45 m cu tun/6,10 m avand doar sasiul; latimea 3m; inaltimea 2,7 m;  greutate 31,6 tone; blindaj frontal 75 mm; putere motor 500 CP, ulterior modernizat la 580 CP, numit V-2-34 M Diesel; consum pe sosea 200-270 l/100 km; consum pe drum de tara 350l/100 km; raza de actiune de 300/320 km pe sosea/180 km in teren accidentat; viteza maxima pe sosea 40/50 km/h; urca panta maxima de 30 grade; trecea vaduri adanci de 1,3 m; echipaj 4 militari. In anii *50, a intrat si in inzestrarea armatei romane, unde a ramas in inzestrare pana la inceputul anilor *90, la divizionul antitanc din organica diviziilor mecanizate si la bateria antitanc (cate 4 vehicule) din divizia de tancuri. Romania a avut in dotare cateva zeci de SU-100 (probabil 70 de exemplare), ele fiind vazute si in timpul Revolutiei din 1989. Acesta, a fost construit sub licenta si in Cehoslovacia in perioada 1951-1956 si, in variante modernizate, se mai afla inca in dotarea unor state si astazi, cu deosebire tari africane si arabe. SU-100, in WW II, a fost considerat cel mai bun tun autopropulsat din lume, fiind capabil sa strapunga blindaje de 125 mm de la 2000 de m (blindajul de 85 mm al tancului german PANTHER, era facut ciur de la 1,5 km).

 

ISU-152

Si, daca tot am amintit despre autotunurile Armatei Romane, este pacat sa-l uitam pe ISU-152, realizat de catre sovietici in peste 4600 de unitati incepand din 1943 (se pare ca mai era inca in productie, in variante modernizate, la inceputul anilor *70) –chiar daca el nu folosea decat anumite componente de la T-34, fiind realizat pe sasiul monstrului sovietic IS-2. A aparut la noi odata cu autotunurile SU-100, fiind model 1943 (T-152), dar au fost de departe cele mai mari autotunuri pe care le-am avut vreodata in inzestrare. Acesta folosea turela tancului greu sovietic IS-2 (Iosif Stalin) cu blindaj de 90 mm la partea frontala inferioara, iar in jurul tevii obuzierului ML-20 (lungimea tevii 4900 mm, 32,3 calibre) erau nici mai mult, nici mai putin, de 320 mm grosime blindaj!

Trapele erau dotate cu periscoape (TPU-4 BisF), masina avand in dotare si o statie radio de tipul 10R/10RK, fiind un vehicul masiv si greoi, care avea avantaje (putea indeplini mai multe tipuri de misiuni, precum: artilerie grea de asalt, distrugator de tancuri, obuzier-tun autopropulsat) dar si dezavantaje (dispunea de o rezerva prea mica de proiectile, de 20 de lovituri: 13 explozive si perforante, OF-540 de 43,56 kg si BR-540 ce putea distruge blindaj de 115 mm la 1000 m; 7 proiectile G-545 ruptura-beton de 56 kg; reincarcarea vehiculului cu munitie se executa in 40 de minute -extrem de mult in conditii de lupta. Pentru propria protectie, ISU-152 era dotat cu o mitraliera AA de 12,7 mm, DSK cu 300 de cartuse. Cu toate acestea, el actiona doar sub protectia infanteriei, ceea ce se si recomanda! S-a aflat in dotarea Armatei Romane la divizioanele de artilerie ale celor trei divizii de tancuri (6,7 si 57), pana pe la inceputul anilor *90.

ISU-152, avea urmatoarele caracteristici: tun-obuzier ML-20, 152 mm, mitraliera AA de 12,7 mm, DSK; lungimea 9180 mm; latimea 3070 mm; inaltimea 2480 mm;  greutate 47,2 tone; blindaj frontal 75 mm; putere motor 520 CP, 11 CP/tona; motor V 2IS/V 54K Diesel; capacitate rezervoare 560 l; raza de actiune de 120 km pe sosea; viteza maxima pe sosea 37 km/h; echipaj 4-5 militari.

-O varianta interesanta a T-34, a aparut in 1943, ca design. Aceasta era un tractor de artilerie numit AT-45 (initial a purtat numele de A-45 si AT-T), cu care sovieticii doreau sa inlocuiasca vechiul Voroshilovetz, din anii *30 bazat pe T-24, care era de-acum depasit si nu prea puternic. Productia noului tractor a fost extrem de redusa, ea desfasurandu-se la fabrica din Kharkov in perioada februarie 1944-septembrie 1944, fiind realizate doar 7 prototipuri. Primul prototip a aparut pe data de 26 iunie 1944, fiind testat intens timp de trei zile la Kubinka, tractand tunuri grele, vehicule blindate, tancuri T-34 si KV-1 (doar pe sosea, in teren accidentat nu a dat rezultatele scontate), la lucrari genistice, transport soldati, etc.

AT-45

 

AT-T

Vehiculul s-a comportat relativ bine, dar s-a dovedit a nu fi prea puternic atunci cand cand era vorba de vehicule grele si tunuri de mare calibru. Desi initial se dorea construirea a cel putin 50 de unitati, s-a renuntat rapid la acest tractor, atentia indreptandu-se spre T-44, dar, dupa razboi, conceptul si ideea AT-45, s-a regasit in proiectul AT-T, de la inceputul anilor *50, realizat in numar mare si bazat pe platforma T-54. AT-45 avea urmatoarele caracteristici: greutate 16,5 tone/19 tone complet incarcat; lungime 6,26 m; greutatea maxima a incarcaturii acrosate cuprinsa intre 6-25 tone; motor Diesel V-2-34/54, 350 CP, 1400 rpm; viteza maxima pe sosea fara incarcatura 35 km/h; viteza maxima pe sosea cu incarcatura 18-22 km/h in functie de greutatea acesteia; autonomie 720 km, variind insa in functie de greutatea incarcaturii; putea transporta maxim 35 soldati/18 soldati+piesa de artilerie tractata; putea traversa transee de 1,5 m cu incarcatura/2 m fara incarcatura; putea traversa vaduri adanci de 1 m.

-O alta varianta de T-34 realizata in numar mic, sub 320 de unitati, a fost T-34/57. Aceasta era varianta echipata cu tun AT, model 1943, ZIS-4/4M, calibrul 57 mm, si a participat la batalia Moscovei. Facem o paranteza fiind necesar a discuta un pic despre seria de tunuri AT sovietice ZIS, acestea aflandu-se multi ani in dotarea armatei noastre, incepand cu anul 1950, cand a inceput sa intre tehnica de fabricatie sovietica, cu atat mai mult cu cat proiectilele folosite se regaseau si la ZIS-4. Printre acestea s-a numarat si tunul AT ZIS-2, care a fost la inceput in dotarea artileriei batalionare (2 piese), ulterior din 1960 si la divizia de infanterie (cate 27 de tunuri). A iesit din inzestrare in anul 1977, fiind inlocuit cu tunurile AT romanesti de calibrul 100 mm, mult mai moderne si performante.

ZIS-2, a aparut in anul 1941, fiind fabricat intr-un numar foarte mare (aproximativ 10000 de exemplare) si avand performante foarte bune –puterea de penetrare in blindaj a proiectilului BR -271P, ce era folosit de acest tun, era de 83 mm la distanta de 1000 m, cu blindaj dispus sub un unghi de 60 grade. A fost montat si pe tractorul senilat KOMSOMOLET, fiind cunoscut ca “distrugatorul de tancuri” ZIS-30 (Armata Romana, nu l-a avut in dotare).

 

Tun AT ZIS-2

Tunul AT ZIS-2, avea inchizator semiautomat de tip “pana” si o cadenta foarte mare de lovituri (cam 25 lovituri/minut), dispunand de un antetren tractat de 6 cai, utilizat atat pentru tractarea tunului cat si pentru transportul munitiei, de tip 52 –P-353M.

Tunul avea urmatoarele caracteristici:  calibrul 57 mm; lungimea tunului 7030 mm; inaltimea 1370 mm; lungimea tevii 4160 mm, 73 calibre; camp de tragere vertical intre -5/+25 grade; camp de tragere orizontal de 56 grade; greutatea 1250 kg; viteza initiala a proiectilului 1000 m/s; greutate proiectil 3,16 kg; regim de foc 25 proiectile/minut; bataia maxima 8400 m.

In anul 1945, a aparut in Armata Romana, tunul sovietic de camp, ce putea fi folosit si in rol AT, ZIS-3, calibrul 76,2 mm, model 1942. Acesta a fost fabricat intr-un numar imens de exemplare, de aproximativ 103000, fiind urmasul direct al tunului ZIS-2. A aparut in Romania odata cu cele doua divizii de voluntari romani, “Tudor Vladimirescu” si “Horia, Closca si Crisan” –cate o baterie la regimentele de infanterie, ulterior si la divizionul de artilerie (18 piese) de la toate regimentele de infanterie. Nu se cunoaste cu certitudine daca Armata Romana a capturat si folosit, anterior anului 1945, asemenea tunuri.

Tunul era deosebit de performant, avand frana de gura, ceea ce a permis reducerea greutatii afetului, piese turnate, stantate sau sudate, avand un cost de productie scazut. Datorita energiei foarte mari la gura tevii (175 tf) a fost folosit cu succes si ca tun AT cu proiectil perforant BR-350A (putere de perforare in blindaj de 55 mm la 1000 m, lovitura sub un unghi de 60 grade).

 

ZIS-3

Interesant este faptul ca tunul putea fi operat de catre servanti cu o pregatire sumara, iar profesorul Wolf (inginer-sef al departamentului artilerie de la Krupp, spunea: “Tunurile germane sunt cele mai bune din lume cu exceptia celor sovietice”, iar pe ZIS-3 il considera “cea mai ingenioasa arma din istoria artileriei” –cuvinte care n-au nevoie de niciun comentariu!

ZIS-3, putea trage cu diferite tipuri de munitie, precum: proiectile perforante BR-350A/B, proiectil perforant-trasor subcalibru BR-354P, proiectil exploziv OF-350, proiectil cumulative BR-354, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 76,2 mm; lungimea tunului 6095 mm; lungimea tevii 3200 mm, 42 calibre; camp de tragere vertical intre -5/+37 grade; camp de tragere orizontal de 54 grade; viteza initiala a proiectilului 680 m/s; greutate proiectil OF-350 – 6,2 kg; regim de foc 25 proiectile/minut; bataia maxima cu proiectil exploziv 13290 m; bataia minima cu proiectil perforant 4000 m.

Nu se stie cu siguranta cand a iesit din inzestrare ZIS-3, dar dupa unele surse, acesta mai era inca folosit la sfarsitul anilor *60.

Tunul AT, ZIS-4/4M, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 57 mm/73 calibre; rata de foc 6-10 proiectile/minut; raza maxima de actiune 12500 m; viteza initiala a proiectilului 700-990-1010 m/s; putea distruge blindaj de 90 mm de la 1000 m distanta. Era atat de puternic incat blindajul de Panzer III era perforat foarte usor, proiectilul strabatand turela acestuia si explodand doar cand atingea partea spate, smulgand-o din angrenaje.

T-34/57

Ideea T-34/57, a aparut in data de 13 iunie 1940, atunci cand presedintele Consiliului de Securitate, S. Timoshenko, a pus in cadrul CC al PCUS, problema armamentului AT, oarecum insuficient de pe tancurile BT, dorindu-se inlocuirea calibrului 45 mm, cu calibre cuprinse intre 55-60 mm. Pe atunci, exista un proiect de cercetare in cadrul Boroului Grabin ce viza realizarea unui nou tun AT, numit ZIS-2, calibrul 57 mm, si, drept urmare, acesta a fost avut in vedere. Dezvoltarea armei si a turelei a decurs lent, datorita faptului ca se afla in productie T-34 echipat cu tun de calibrul 76,2 mm, dar, cu toate acestea, in aprilie 1941, primul T-34/57 a intrat in teste.

Testele n-au fost tocmai reusite, teava tunului devenind inutilizabila datorita supraincalzirii, dupa numai 100-150 de lovituri, avand o acuratete extrem de scazuta ceea ce era inacceptabil. Nu s-a renuntat la proiect (surprinzator chiar si pentru inginerii sovietici, care erau obisnuiti cu desele schimbari de planuri si proiecte, facute de catre gugustiucii politici din fabrici si institute de cercetare, pentru care esecul nu exista, iar daca exista, atunci trebuia ascuns, schimbat, uitat. Tatucul Stalin nu trebuia deranjat cu asemenea “realizari”, altfel primeau o plimbare gratuita, numai dus, in Siberia, ori un proces-fulger si-un glont in cap, sa-i “scape” de toate grijile. In acea perioada, Stalin gasea pe oricine vinovat de esec, numai pe sine nu!) si, in iulie 1941, a aparut un tun mult imbunatatit, ZIS-4, care a dat rezultate foarte bune la testele desfasurate in poligonul de la Sofrino.

Era insa dificil de realizat, cu deosebire teava care avea 73 calibre. Abia 133 de unitati au fost realizate in 1941, dar nu exista inca munitie suficienta pentru ele, calibrul 57 mm, Ministerul Munitiei/Narkomat Boepripasov, luand masuri rapide de reglementare a situatiei (initial, proiectilele cu mare putere de explozie aveau deficiente, datorate grabei de a le produce, acestea, nu de putine ori, nu explodau la impact). T-34/57 a aparut abia in 1943, datorita intarzierilor produse de mutarea fabricilor in Urali, dar si procesului de perfectionare a armei ZIS-4 si adaptarea acesteia pe blindat (in speta, mecanismul semi-automat al culatei a fost simplificat si noi cuplaje de fixare, dar, s-a reusit imbunatatirea calitatii tevii aceasta rezistand la maxim 2800 de lovituri. Mai mult decat atat, T-34/57 a fost printre primele blindate care au primit periscop MK-4. Acest periscop, realizat inainte de razboi de catre polonezi si ajuns pe mana englezilor, care l-au si fabricat dealtfel, a fost copiat de catre sovietici, germani si americani.

T-34 cu cocarde tricolore

 

Varianta sovietica, numita TNK-1, era un periscop binocular ce putea mari de 5 ori, fiind mai mare decat originalul, putandu-se roti 360º. S-a aflat in dotarea majoritatii blindatelor sovietice, chiar si dupa razboi, timp de cel putin 20 ani, fiind folosit, in principal, de catre comandant. Avea totusi un punct slab, sesizat rapid de catre germani –datorita amplasarii, era “orb” pe o raza de 20 m in jurul blindatului, dar, de obicei, acestea erau insotite masiv de catre infanterie ceea ce le asigura protectie), fiind cunoscut drept “vanator de tancuri”.

Asa cum mentionam mai sus, T-34/57 a participat la Batalia Moscovei, in 1941-1942, in cadrul Brigazii 21 Tancuri, cel mai probabil 10 unitati. Este notabila performanta realizata de aceste tancuri care, pe autostrada Volokolamsk, au prins intr-o ambuscada o coloana motorizata germana, in mare parte camioane de diferite tonaje, ce se intindea pe o lungime de 3 km, si pe care au facut-o praf. Pana la urma, in doar 4 zile, aceasta brigada a reusit sa scoata din lupta peste 1000 de soldati germani, un numar mare de camioane si cel putin 30 de tunuri, cu pretul a 21 de tancuri proprii (din 25 cate aveau), printre victime numarandu-se si comandantul sau, maiorul Lukin (caruia i s-a conferit post-mortem, titlul de Erou al Uniunii Sovietice). Cariera operationala a T-34/57 nu s-a oprit aici, ea continuand pana la sfarsitul razboiului, dar nu se stie cu certitudine daca au purtat lupte directe cu tancurile germane. Cel mai probabil, sovieticii le-au folosit in atacul pozitiilor fortificate si in misiuni de “politie militara” in spatele frontului. Sunt surse care mentioneaza ca majoritatea acestor tancuri, cele care au supravietuit, au fost aduse la standard T-34/85, sau au fost transformate in vehicule de depanare eliminandu-se turela ce era inlocuita cu o suprastructura (sovieticii faceau asta cu blindatele T-34 care aveau avarii mai putin grave). Aceste vehicule erau cunoscute ca T-34 T/TT-34/Tyagach/Tractor, fiind de fapt vehicule de recuperare blindate, utilizate in principal in operatiuni de recuperare-remorcare a tancurilor avariate, inclusiv de pe campul de lupta.

 

Prima varianta, numita T-34/76, model 1940, a iesit de pe linia de montaj de la Harkhov in luna iunie 1940. Acesta, printre ultimele variante, avea urmatoarele caracteristici: greutate 26 tone; echipaj 4 oameni; lungime 5,92 m; latime 3 m; inaltime 2,44 m; viteza maxima pe sosea 55 km/h; autonomie pe sosea cuprinsa intre 300-486 km; motor Diesel V-12/V-2-34, 493/500 CP/15,87 CP/tona/1700 rpm, 12 cilindrii, racit cu apa. Motorul avea radiatoarele de racire montate in partile laterale ale blindatului, cu un ventilator de racire de mare capacitate dispus pe centru, avand fante de aerisire. Acest motor era foarte zgomotos, germanii putandu-l auzi de la mare distanta, 450-500 m; rezervoare interne de combustibil 480 litri (initial acestea erau in numar de sase, dar, ulterior numarul lor a ajuns la opt, crescand rezerva de combustibil la 540 litri. Intotdeauna insa, datorita consumului prohibitiv de ulei, tanchistii sovietici umpleau unul dintre rezervoare cu ulei –drept rezerva), dispuse inclusiv in partile inclinate ale corpului lateral; blindaj cuprins intre 18-60 mm, realizat din placi de otel laminate si sudate (datorita faptului ca productia si montajul acestor placi necesita timp si costuri mari, ulterior s-a trecut la turnarea din otel a turelei).

Tancul avea o trapa de evacuare dispusa in podea; armament: un tun calibrul 76,2 mm, L-11/30/41 (F-34) si doua mitraliere calibrul 7,62 mm DT. Turela se putea roti 360º in 14/26 secunde, putand fi actionata si manual in caz de nevoie; compartimentul motor era despartit de un perete ignifug blindat de compartimentul de lupta. Interesant la aceste blindate, era faptul ca pe timp rece puteau fi pornite cu ajutorul unor butelii cu aer comprimat dispuse la picioarele mecanicului-conductor, ce putea guverna blindatul cu ajutorul unui ambreiaj manual si al franei de picior, avand doua manete de directie. Acesta mai dispunea de o pedala de urgenta, care, odata apasata, oprea imediat blindatul, numita si pedala Desantov si inca una destinata injectiei de carburant in vederea maririi vitezei.

„Inima” T-34

 

T-34, a beneficiat initial de tun de calibrul 76,2 mm, L-11 ce nu s-a dovedit prea performant, dar putea penetra blindaj de 30 mm de la 500 m distanta, fiind insa ineficient in fata blindajului frontal al tancurilor Panther si Tiger 1, germane de la mare distanta. Desi a fost rapid inlocuit cu o varianta mai puternica, numita L-41/F-34 (se baza pe tunul AT, ZIS-5, ce s-a aflat si in dotarea KV-1S. F-34 avea urmatoarele performante: calibru 76,2 mm/41,5 calibre; greutate 1155 kg; greutatea proiectilului 6,23/6,50 kg; viteza initiala a proiectilului 680-950 m/s, in functie de proiectil; rezerva interna de 100 proiectile; putea penetra blindaj: 70-100 mm de la 500 m/50 mm de la 1000 m; 40 mm de la 2000 m; rata de foc 5-10 proiectile/minut) la intrarea lui in dotarea Armatei Rosii a fost cel mai greu tanc mediu din dotarea acesteia, fiind totodata relativ bine conceput in ceea ce priveste fiabilitatea, blindajul, mobilitatea si armamentul –un adevarat soc pentru germani cand l-au vazut pentru prima data, turela lui butucanoasa (in viziunea lor), putand fi distrusa doar cu tunul AA de calibrul 88 mm. Aveau sa-l vada pana la sfarsitul Reich-ului, incepand cu data de 22 iunie 1941 cand a intrat pentru prima data in actiune, in apropierea orasului Grodno, actualmente in Belarus, T-34 fiind cel mai numeros tanc din dotarea Armatei Rosii in WW II.

           T-34 in Divizia 18 Panzer      

 

 

 

Blindate care au facut istorie – T-34 Pumnul de otel sovietic (VI)

 

WW

 

 

SURSE: www.achtungpanzer.com/panzerkampfwagen-t-34r-soviet-t–34-in-ge…

www.wwiivehicles.com/ussr/tanks-medium/t–34.asp

forum.worldoftanks.com › … › Tanks › Medium Tanks › Soviet

forum.axishistory.com › … › The Soviet Union at War 1917-1945

www.worldwar2.ro/arr/?language=ro&article=239

english.battlefield.ru/ –

www.britannica.com/…/J-Walter-Christie

www.russati.su/tanks/BT.shtml