Conform unor știri recente (Navy Lookout), s-ar părea că US Navy a demarat în aprilie o amplă operațiune de deminare a Strâmtorii Ormuz. Întrucât dragoarele de clasă Avenger au fost retrase chiar înainte de startul războiului fiind înlocuite de trei nave de clasă Littoral Combat Ship – Independence dotate cu modulul de luptă împotriva minelor marine, această operațiune va constitui primul test real, în condiții de luptă, pentru mijloacele robotizate de deminare.
În acest scop, americanii ar putea folosi elicopterul special configurat în acest scop – MH-60S, ambarcațiunea fără echipaj proiectată de Textron – Common Uncrewed Surface Vessel dar și mai multe tipuri de submersibile fără echipaj, autonome sau pilotate de la distanță.
Textron – Common Uncrewed Surface Vessel
Conform celor de la Bloomberg, US Navy ar fi acordat un contract și unei companii de Inteligență Artificială pentru a facilita și accelera operațiunea de deminare a strâmtorii.
Toate aceste mijloace pot fi utilizate atât de la bordul navelor LCS Independence configurate ca vânătoare de mine sau de la bordul oricăror alte nave aflate în zonă, pe principiul orice navă care are un sistem de bigi poate fi un vânător de mine.
În ultimii ani, US Navy și Royal Navy au decis retragerea din serviciul de luptă a navelor dedicate luptei împotriva minelor marine urmând să le înlocuiască cu mijloace de luptă robotizate. Așa au ajuns și cele două vânătoare de mine de clasă Sandown în dotarea Forțelor Navale Române.
Principalul avantaj al dronelor este că navele cu echipaj la bord nu mai trebuie să pătrundă în barajul cu mine / zona minată.
De notat că marina militară română a operat astfel de mijloace robotizate de luptă împotriva minelor marine pilotate de la distanță încă din anii ’90, sistemul Trident despre care puteți citi mai multe în acest articol de pe rnhs.info. Este o mare dezamăgire să vezi că o marină care a fost unul din pionierii utilizării dronelor în operațiunile de deminare nu are astăzi în dotare nici măcar o singură ambarcațiune fără echipaj, fie ea doar pentru testare și dezvoltarea unui concept de operațiuni. Da, desigur, vânătoarele de mine britanice au venit cu sistemul SeaFox, dar trebuie să mărturisesc că am avut mari emoții că s-ar putea să vină fără el… (cam ăsta e nivelul meu de încredere în conducerea armatei române). Totuși, trebuie menționat că România este membră într-un program PESCO având ca obiect dezvoltarea unei astfel de ambarcațiuni despre care am scris mai demult aici. Doar că acest program pare să se miște cu viteza melcului în marșarier, spre frustrarea mea cel puțin…
Belgienii și olandezii au și ei un program de dotare cu astfel de mijloace de luptă având în centrul său o navă-mamă care va fi dotată cu drone aeriene, de suprafață și submersibile. Apropos, nava-mamă se construiește într-un șantier naval din Giurgiu, o filială a francezilor de la Piriou. Una din navele acestea a fost surprinsă în tranzit pe Dunăre, mai multe detalii și poze aici.
În fine, mai toate marinele cu acces la apa caldă au început să introducă în flote astfel de drone așa că actuala operațiune din Strâmtoarea Ormuz devine brusc foarte interesantă urmând să confirme sau să infirme capacitățile noilor mijloace de luptă robotizate.
https://x.com/TheIranWatcher/status/2053135538677227884?s=20
Statele Unite au executat o strategie militară strălucită care a forțat Republica Islamică să expună părți din rețeaua sa navală și de rachete ascunsă din Golful Persic.
După cum a scris Sun Tzu: „Oferă inamicului o momeală pentru a-l atrage; simulează dezordinea și lovește-l.”
Exact asta se pare că s-a întâmplat în Strâmtoarea Hormuz.
Cele trei distrugătoare americane din clasa Arleigh Burke implicate în confruntarea din 7 mai, USS Truxtun, USS Rafael Peralta și USS Mason, nu se limitau la a tranzita Strâmtoarea Hormuz.
Acestea erau poziționate ca ținte foarte vizibile, menite să provoace un răspuns iranian.
Corpul de Gardă Iranian (IRGC) din Iran a mușcat momeala.
Doctrina sa așa-numită „flotă de țânțari” se bazează pe roiuri de ambarcațiuni de atac rapid, drone, lansări de rachete de coastă și tactici de hărțuire asimetrice lansate din poziții ascunse de-a lungul coastei Golfului Persic și a insulelor din apropiere.
Distrugătoarele păreau vulnerabile. Nu erau.
În momentul în care a început atacul, activele ISR ale SUA, inclusiv aeronave radar, drone, sateliți și sisteme navale, au urmărit semnăturile de lansare și au identificat vectorii de atac în timp real.
Acest lucru a permis armatei americane să expună și să vizeze rapid părți ale infrastructurii de lansare ascunse a Iranului conectate la atac.
Printre țintele raportate s-au numărat:
Poziții legate de IRGC pe insula Qeshm, Bandar Abbas, Bandar Khamir și Sirik
Infrastructură de lansare a rachetelor de coastă
Locuri de pregătire pentru drone și ambarcațiuni de atac rapid
Nave de plasare a minelor
Depozitare și instalații logistice pentru arme
Niciun distrugător american nu a fost lovit
Semnificația mai largă este că doctrina navală asimetrică a Iranului a fost întoarsă temporar împotriva sa.
Ani de zile, Republica Islamică s-a bazat pe ascundere, negabilitate, infrastructură subterană, sisteme de lansare dispersate și tactici de tip roi menite să complice represaliile și să evite confruntarea convențională directă.
În schimb, atacul a expus elemente ale acestei rețele în timp real și a permis SUA să atace rapid infrastructura de susținere din spatele ei, fără un ciclu prelungit de escaladare.
Aceasta este strategia militară modernă la cel mai înalt nivel de eficiență: forțarea inamicului să dezvăluie sisteme ascunse prin agresiune, cartografierea instantanee a rețelelor operaționale și distrugerea nodurilor critice înainte ca acestea să se poată repoziționa sau dispărea.
Strâmtoarea Hormuz rămâne unul dintre cele mai importante puncte de blocare maritimă din punct de vedere strategic din lume, prin care trec aproximativ 20% din fluxurile globale de petrol.
Forțând Iranul să expună componente cheie ale rețelei sale de atac costier, SUA nu numai că și-au apărat navele, dar au dat și o lovitură semnificativă uneia dintre capacitățile de război asimetric de bază ale Republicii Islamice în Golf.