Episodul XLIX: Fantoma din adancuri – Ultima Parte
Periscoapele submarinelor germane erau produse de catre firma Carl Zeiss. Pe Type XXI, periscopul era prevazut cu un binoclu in infrarosu, insa se recomanda scoaterea acestuia la viteza de aproximativ 10 km/h, insa, acesta rezista si la viteze de aproximativ 13 km/h. Periscopul era de tip NLSR-C/8, retractabil, de 7,50 m lungime, putandu-se ridica cu viteza de 0,54 m/s (cam in 5 secunde), putandu-se roti cu 34◦/s.
Daca sistemul de arme si de supravietuire in mediu ostil erau pe Type XXI deosebite, si amenajarile si facilitatile interioare ale acestuia erau ceva „de vis”, toate acestea regasindu-se in toate clasele de submarine ce i-au urmat, fie ele americane, britanice, sovietice, franceze si chiar, japoneze. Iata cu ce se putea „mandri” un Type XXI:
–sistemul de drenaj, era compus din: 2 pompe cu piston, electrice (180 A), fiecare avand capacitatea de 24 m/cubi pe ora, putand evacua 300-400 litri de apa pe ora (se mai numesc si pompe de santina); 2 pompe cu autoamorsare centrifugale, electrice (135 A) cu o capacitate de 70-100 m/cubi pe ora (acestea deserveau baia, bucataria si toaletele); pompe de apa destinate racirii motoarelor; o pompa de santina destinata situatiilor de urgenta, avand capacitatea de a evacua 166 litri de apa/minut;
-11 lanterne portabile, pe baterii;
-6 extinctoare cu dioxid de carbon;
-4 barci de cauciuc gonflabile;
-o barca de 3,3 m lungime, cu motor electric;
-4 trape de evacuare de urgenta, dispuse in dreptul bucatariei, chioscului, centrul navei si camera motoarelor Diesel;
-sistem de purificare si recirculare a aerului, inclusiv aer conditionat, cu capacitatea de 4200 m/cubi pe ora. Cantitatea de oxigen ce se afla in submarinul Type XXI era de aproximativ 900 m/cubi, insa, la un echipaj de 57-60 de oameni, in 27 de ore, in conditiile in care activitatile erau executate doar de catre personalul strict necesar, restul aflandu-se in repaus pentru odihna si economisirea oxigenului (activitatea umana crestea consumul de oxigen –prin inspiratie, datorita cresterii frecventei respiratiei, marind concentratia de bioxid de carbon –prin expiratie), cantitatea de oxigen scadea la 17% din necesar. Conform studiilor, o concentratie de CO2 de 45 poate fi tolerata pe termen scurt de catre organismul uman insa, daca ajunge la 5%, atunci aceasta este letala. Ca urmare, la bordul submarinelor Type XXI existau doua sisteme de reinnoire si purificare a aerului, precum si 30 de rezervoare cu oxigen, fiecare continand cate 50 de litri, la 150 atmosfere presiune. La acestea se adaugau cam 25 de cartuse chimice, numite „Brichete IG” (foarte probabil produse de catre IG Farben), ce generau oxigen in contact cu apa –fiecare astfel de cartus elibera timp de 50 de minute, cam 1,5 m/cubi, fiind suficiente pentru 150 de ore de scufundare (mai mult de 6 zile). Echipajul uzual al unui submarin Type XXI era format din 57 de persoane (58, daca la bord se afla si-un medic sau asistent), dintre care: 5 ofiteri, 4 specialisti (in motoare Diesel, electrice, navigator, operator radio), un sef de echipaj, 14 subofiteri, 33 marinari;
-baie, ce continea 3 chiuvete, un dus cu apa calda si doua toalete. Mai exista inca o toaleta, destinata strict ofiterilor, situata in prima sectiune a submarinului;
-in sectiunea 5 a navei se afla bucataria, ce era echipata cu un aragaz electric, doua fierbatoare de apa, doua chiuvete, un boiler electric destinat producerii de apa calda, un frigider si dulapuri destinate depozitarii veselei. Sub bucatarie, mai bine zis sub podeaua acesteia, pentru prima data in Kriegsmarine, era dispus un congelator. Nu degeaba a costat Reich-ul, fiecare submarin Type XXI, 5,75 milioane de RM/Reichsmarks!
MOTOARELE DIESEL
Submarinele Type XXI aveau doua motoare Diesel, fiecare generand 2000 CP/1471 kW/520 rpm, produse de catre MAN, de tip M6V 40/46, 6 cilindri, 4 timpi, avand diametrul cilindrului de 400 mm si cursa de 460 mm. Motoarele erau cuplate la un ambreiaj hidraulic, ce antrena printr-un cuplaj cardanic cele doua elice cu viteza de 315 rotatii/minut. Mai existau doua turbocompresoare, TVA 450 BBC Mannheim, destinate supraalimentarii, ce odata pornite, mareau puterea motoarelor cu aproximativ 40%, turatia elicelor crescand la 522 rotatii/minut, viteza fiind undeva la 30 km/h. Daca motoarele Diesel erau alimentate cu oxigen de catre sistemul schnorchel, viteza de rotatie a elicelor era undeva la 395 pe minut, si viteza de aproximativ 18 km/h (putin probabil ca submarinele sa se fi deplasat cu aceasta viteza, asta deoarece riscau sa avarieze grav schnorchel-ul. Cel mai probabil ca nu depaseau 10-11 km/h).
MOTOR MAN M6V40-46KBB
Submarinul Type XXI avea urmatoarele caracteristici: lungime 76,70 m; latime 6,60 m; pescaj 6,32 m; greutate: la suprafata, 1621 tone/in imersiune, 1819 tone; viteza maxima la suprafata: cu motoare Diesel, 29-30 km/h/cu motoare electrice 33 km/h/cu motoare Diesel-electrice 33-34 km/h; viteza maxima in imersiune: cu motoare electrice 32 km/h/viteza recomandata pentru evitarea detectarii de catre navele inamice, 11-12 km/h/la adancimea periscopica folosind sistemul schnorchel, 18-19 km/h (in realitate, nu depaseau 10-11 km/h); motoare: 2 MAN Diesel, fiecare avand cate 2000 CP (4000 CP/3000 kW), 6 cilindri, utilizate in principal atunci cand submarinul naviga la suprafata/2 motoare electrice Siemens-Schuckert, fiecare generand 2500 CP/2 motoare pentru navigare silentioasa, fiecare generand 113 CP; armament: 6 tuburi lans-torpile, calibrul 533 mm dispuse in etrava submarinului/20 torpile/14 torpile+18 mine TMB+12 mine TMC/4 mitraliere AA calibrul 20 mm, cate doua dispuse in doua turele, C30/38; echipaj 57-60 de oameni; autonomie: navigand la suprafata cu viteza de 19 km/h -28700 km/navigand in imersiune cu viteza de 9 km/h -630 km; adancimea de scufundare operationala 220-240 m; adancimea de implozie calculata, 300-330 m; 124 de cellule de baterii; 2 axe; 2 elice, fiecare avand 2,15 m in diametru; timp de scufundare de urgenta, 9 secunde.
MOTOARELE ELECTRICE
Type XXI avea doua motoare electrice principale, produse de catre firma Siemens-Schuckert, numite „Hertha” -2GU 365/30, fiecare cantarind cate 10330 kg, generand cate 2500 CP (5000 CP/3,7 MW)/1675 rpm, zgomotul emis la: o viteza de 6 km/h fiind de 72 dB (nu cu mult peste nivelul zgomotului minim perceput de catre aparatele de ascultare americane, ce era de 70 dB!)/la viteza de 9 km/h si adancimea de periscop de 16 m -86 dB/la aceeasi viteza si adancimea de 60-90 m -73 dB/la adancimea de periscop cu viteza de 18 km/h -100 dB/la adancimea de 60 m cu viteza de 28 km/h -104 dB. Toate aceste valori arata ca submarinele Type XXI erau extrem de silentioase pentru vremea lor, iar faptul ca erau usor manevrabile si agile in imersiune, le facea cu atat mai greu de detectat. Putem spune ca Aliatii au avut un noroc chior ca germanii n-au apucat sa le fabrice si sa le utilizeze in lupta pe scara mare!
Motorul electric al Type XXI – Siemens AG 1944
Pe langa aceste motoare, Type XXI dispunea de inca 2 motoare electrice secundare, extrem de silentioase, destinate navigarii silentioase, de tip GV 323/28, construite tot de catre firma Siemens-Schuckert, fiecare generand cate 113 CP/83 kW (226 CP/169 kW)/350 rpm. Testele desfasurate de catre americani in anul 1946 pe Type XXI, au aratat ca nava nu putea fi detectata daca naviga cu aceste motoare la adancimea de 150 m, chiar si la viteza maxima. Cele doua elice, fiecare cu un diametru de 2,15 m, nu puteau fi auzite daca viteza lor de rotatie era de 122 pe minut, ceea ce era absolut remarcabil.
Asa cum mentionam la inceputul articolului, submarinele Type XXI urmau sa fie dotate cu turbine Walther, creatia inginerului Herman Walther, acestea fiind de doua tipuri, ambele mentionate mai sus. Desi au fost montate pe doua submarine experimentale, acestea au avut probleme. Cele doua turbine functionau cu perhidrol si peroxid, fiind extrem de periculoase. Insa, se pare ca la sfarsitul lui 1944, specialistii germani reusisera sa creeze un compus sigur, ce-ar fi permis utilizarea combustibilului in siguranta –a fost mult prea tarziu. Daca submarinele Type XXI ar fi beneficiat de acest motor revolutionar, acestea ar fi putut ramane timp indelungat in imersiune, fiind complet „tacute” (exista supozitii care sugereaza ca un astfel de motor ar fi asigurat o autonomie in imersiune de cel putin 10 zile). In lipsa unor motoare Walther sigure, submarinele Type XXI si Type XXIII, au beneficiat de motoarele traditionale.
U-792 cu turbina Walther Wa-201
BATERIILE
Submarinele Type XXI, aveau cate doua blocuri de baterii, fiecare bloc continand cate trei baterii, fiecare dintre acestea avand 62 de celule (total, 372 de celule). Bateriile erau de tip 44 MAL 740 (33900 Ah), si cantareau fiecare 620 kg (masa totala, 236 tone). Fiecare celula asigura la o temperatura constanta de 30◦, timp de 68 de minute, o putere de 5530 A. Bateriile nu se puteau reincarca separat, ci numai in serie, timpul de incarcare fiind de 2,4 ore cu submarinul navigand la suprafata (motoarele Diesel) si de aproximativ 8,6 ore cu ajutorul schnorchel-ului (submarinul navigand la adancimea periscopica). Durata de viata a bateriilor era estimata la 18-21 de luni, insa au fost avute in vedere si baterii cu putere scazuta, precum cele de tip 70 MAL 760 si 60 MAL 760, la care durata de viata era estimata la 12 luni, respectiv 15 luni (asta datorita penuriei de baterii. Nu se stie daca le-au folosit vreodata pe Type XXI/XXIII, insa ele echipau submarinele Type IXC).
Cariera operationala a submarinelor Type XXI a fost extrem de scurta, cel putin in serviciul Reich-ului, fiindca in cel al Aliatilor, dupa Capitulare, a fost mult mai lunga. Cu toate ca perioada de realizare a unui submarin Type XXI era de doar 9 luni, fata de 22 de luni cat dura anterior realizarea unui singur submarin, Type VII/IX, datorita lipsei de componente importante, a materiilor prime necesare si, nu in ultimul rand, datorita distrugerii de catre Aliati a principalelor facilitati de productie raspandite prin intreg Reich-ul, doar 4 au devenit operationale pana la sfarsitul razboiului, doua dintre acestea, conform surselor, aproape 100% functionale.
Cu toate acestea, germanii aveau vise marete cu aceste submarine, comandand in iunie 1943 cel putin 280 de unitati. Imposibil de realizat, insa pana la sfarsitul WW II, 61 erau intrate, teoretic, in serviciu, fiindca practic doar 2 erau apte 100% sa execute misiuni de lupta, inca doua aproape apte (se pare ca aceste nave n-aveau echipajele 100% pregatite sa utilizeze capacitatile navei la eficienta maxima. Cu toate ca pe data de 1 august 1944, primele 8 nave livrate Kriegsmarine, si acestea nu 100% apte de lupta, au fost destinate scolarizarii echipajelor. Acestea au fost: U-2501/2502/2503/2504/3001/3002/3501/3502), restul lipsindu-le echipaje antrenate, piese si componente de baza, precum baterii, periscoape, echipament radar, chiar si torpile. La toate acestea se adauga lipsa acuta de combustibil, ce afecta intreaga armata germana. Interesant este faptul ca la pana la sfarsitul anului 1943, germanii construisera 442 de submarine (Type VII/IX), insa pierdusera 245 dintre ele –asta demonstreaza ce eforturi extraordinare faceau!
Primul submarin 100% operational a fost U-2321, lansat la apa pe data de 17 aprilie 1944 (intrat in uz pe data de 12 iunie 1944), iar ultimul, a fost U-4712, pe data de 19 aprilie 1945. Insa, prima patrula a unui Type XXI a avut loc abia in data de 18 ianuarie 1945, fiind vorba de U-2324, acesta plecand din portul Kiel. Sursele germane mentioneaza sase submarine Type XXI ce-au executat patrule in Atlantic, acestea reusind sa scufunde 5 nave britanice (o nava de patrulare costiera si 4 cargouri), fara a suporta vreo pierdere. Tot sursele germane mentioneaza alte sapte unitati ce s-au scufundat inainte de a atinge starea operationala completa, precum:
-U-2331, a disparut din cauze necunoscute in timpul unor antrenamente in Marea Baltica, pe data de 10 octombrie 1944;
-U-2342, s-a scufundat in urma lovirii unei mine in Marea Baltica, pe data de 26 decembrie 1944;
– U-2344, s-a scufundat in urma ciocnirii accidentale cu U-2366, in Marea Baltica, pe data de 18 februarie 1945. Ambele nave erau la antrenamente;
-U-2359, a fost scufundat de avioane ale RAF in apropiere de Kattegat (Stramtoarea Daneza, Marea Baltica), pe data de 12 mai 1945 (posibil sa fi fost o eroare, submarinul probabil ca urma sa se predea);
-U-2338, a fost scufundat de avioane Beaufighter ale RAF in Marea Baltica, pe data de 4 mai 1945;
-U-2367, s-a scufundat in urma ciocnirii accidentale cu un alt submarin in zona Green Belt (Marea Baltica), pe data de 5 mai 1945;
-U-2365, a fost scufundat de avioane ale RAF in apropiere de Kattegat (Stramtoarea Daneza, Marea Baltica), pe data de 5 mai 1945.
La toate acestea se adauga inca 30/31 de unitati sabordate de catre propriile echipaje (in perioada 3-5-7 mai 1945, in urma ordinului codificat al lui Donitz, indicativul fiind “Curcubeul”), doar 20 de submarine predandu-se Aliatilor (submarinele erau in diferite etape de operationalizare, nici unul insa gata de lupta. Unele surse britanice mentioneaza doar 12 unitati. Cert este faptul ca englezoii au gasit la Bremen si Hamburg, cel putin 28 de submarine aproape gata de a fi lansate la apa, si-o gramada de sectiuni gata de asamblare), dintre acestea doar 12 au supravietuit razboiului (U2326/2505/2506/2511/2519/2513/2518/2529/3008/3017/3035/3041/3514/3515. Nu este foarte sigur daca toate aceste nave erau 100% operationale, insa foarte probabil ca nu).
Interesanta este si povestea submarinelor U-3007/2506/2519, care in timpul evacuarii din Marea Baltica (germanii pierdusera portul Dantzig), unde se aflau pentru antrenamente si operationalizare, in drum spre Germania, au “vazut si auzit” cum sovieticii scufundau nava de pasageri, Wilhelm Gustloff, fara a li se permite sa salveze niciun pasager, dintre cei 6000 de suflete aflate la bordul acesteia. Un moment trist, si se zice ca multi marinari de la bordul acestor submarine au plans, zbatandu-se intre neputinta si umanitate, ordine si respectarea acestora…
O alta poveste interesanta este cea a lui U-2511, aflat sub comanda lui Adalbert Schnee, poreclit si “nava alba”, dupa prenumele comandantului (Schnee, in germana, inseamna zapada). Aceasta nava a parasit baza navala de la Horten (Norvegia) pe data de 30 aprilie 1945, avand ca misiune atacarea navelor britanice, insa curand a venit ordinul lui Donitz de incetare a luptei pentru toate submarinele germane aflate in misiune si, drept urmare, Schnee a fost nevoit sa se intoarca (se afla, cel mai probabil, undeva in apropiere de Insulele Shetland).
Insa, pe drumul de intoarcere, a dat de un convoi britanic, reusind sa treaca de escorta acestuia, luand in tinta, de la 500 m distanta, crucisatorul HMS NORFOLK/78 (Clasa Dorsetshire, de 13640 tone, 193 m lungime). Din fericire pentru britanici, Schnee nu era un fanatic, el doar “jucandu-se”, in acel moment, cand totul se sfarsise, de-a razboiul naval –torpilele n-au fost trase, submarinul sau n-a fost detectat, totul tinand doar de…orgoliu. Si asta deoarece, dupa Capitulare, le-a povestit ofiterilor Royal Navy de pe NORFOLK “isprava” sa, acestia fiind de-a dreptul uluiti de indrazneala. Aveau sa inteleaga, nu mult dupa aceea, cand au vazut cu ce nava deosebita aveau de-a face!
O poveste asemanatoare are si U-3008, comandat de catre Helmut Manseck, nava parasind portul Whilhelmshavem in data de 3 mai 1945. Ordinul lui Donitz si mesajele trimise de britanici submarinelor germane de a se indrepta, in vederea predarii, catre Golful Loch Eireboll/Loch Eriboll (Scotia), nu l-au convins, acesta intorcandu-se fara a fi detectat de blocada Aliata, la Frederikshaven (Danemarca), de unde a plecat nestingherit la Koln.
Daca nu este foarte clar numarul unitatilor ce s-au predat Aliatilor, se stie cu certitudine soarta celor 12 unitati mentionate anterior, impartite intre invingatori in urma intelegerilor stabilite la Conferinta de la Potsdam. Iata care a fost aceasta:
-U-2505/2506/2511/2529/3017/3035/3041/3514/3515, au revenit Marii Britanii. Dintre acestea, U-2505/2506/2511/3514, au fost scufundate in Atlanticul de Nord in cadrul Operatiunii “Deadlight”, iar U-2529, botezat intre timp, N-27, a fost cedat URSS, ca si U-3035 (rebotezat, N-28), U-3041 (rebotezat, N-29), U-3515 (rebotezat, N-30), in anul 1947. U-3017, rebotezat intre timp, N-41, a fost casat in noiembrie 1949, dupa ce britanicii l-au studiat indeaproape;
U-2513 in Key West -Florida, 30 octombrie 1946
-U-2513/3008, au revenit SUA. U-2513 avea sa fie distrus in data de 7 octombrie 1951, fiind folosit ca nava tinta la NAS Key West (Florida), dupa ce servise ca nava de antrenament in cadrul US Navy (acest submarin a fost vizitat in noiembrie 1946, de catre Presedintele Harry S.Truman. Acesta chiar s-a scufundat cu acesta la adancimea de 130 m, devenind astfel primul Presedinte al SUA ce a calatorit la bordul unei astfel de nave). U-3008, a fost folosit ca nava experimentala, fiind casata in anul 1951. Americanii, pe baza studierii submarinelor Type XXI, au initiat programul GUPPY/Greater Underwater Propulsive Power (au fost modernizate si restilizate submarine din clasele Balao si Tang. A avut 3 etape);
-URSS a primit de la britanici patru unitati, U-2529/3035/3041/3515, ce au servit in Flota Rosie pana in anul 1973 (au fost studiate si testate intens pana in anul 1955, dupa care au devenit laboratoare de testare a torpilelor, in perioada 1958-1973, cel mai probabil statice. Ceva in genul “Delfinului” RO Navy). Au fost rebotezate ca: B-27 (U-3515); B-28 (U-2529); B-29 (U-3035); B-30 (U-3041). Exista supozitii ca sovieticii ar fi definitivat inca 15 unitati, avand sectiuni pentru inca 39 de unitati, pe santierul naval de la Dantzig, pe care-l capturasera.
Se pare ca acolo ar fi gasit 4 submarine aproape finalizate, pe care le-ar fi botezat, TS-5/19/32/38, nave pe care le-ar fi casat in anii,1947-1948, conform Serviciului de Informatii al Marinei Americane. Cu certitudine insa, Type XXI a dat “nastere” la sovietici, Proyekt 613/644/665, adica submarinelor din Clasa Whiskey (236 de unitati construite);
„Roland Morillot” – S 613, ex-U-2518
-Franta a primit un singur submarin, pe U-2518, pe care l-au introdus in serviciu sub numele de “Roland Morillot” (S-613). In general, l-au folosit drept nava experimentala (a efectuat un mars navigand numai in imersiune, intre Toulon si Casablanca, in ianuarie 1948. Din aprilie 1948, a devenit complet operational in Marina Franceza), dar submarinul a luat parte la Criza Suezului (august 1956, Operatiunea Muschetarii). In 1967 a intrat in rezerva, fiind dezarmat la Toulon, dupa care a fost vandut pe data de 21 mai 1969, firmei Lotti SpA din La Spezia, Italia, in vederea casarii. Francezii au dezvoltat pe baza Type XXI, primele 6 submarine construite dupa razboi, din clasa NARVAL (1910 tone);
-Marina Germana a ranfluat submarinul U-2540, sabordat de catre echipaj langa nava-far din Flemsburg (4 mai 1945), in anul 1957. Dupa reamenajare, submarinul a fost botezat “Wal” (Balena), ulterior, din data de 1 septembrie 1960, “Wilhelm Bauer” (inventatorul primului submarin din lume destinat utilizarii de catre o Forta Navala, fiind vorba de catre Flotila Schleswig-Holstein, parte a Rheichsflotte, numit BRAND TAUCHER, in anul 1850), fiind folosit ca nava de cercetare, utilizata atat de catre militari cat si de catre civili, pana in anul 1982. Din 1984, a devenit nava-muzeu, in cadrul Deutsches Schiffahrtsmuseum/Muzeul Marinei Germane, din Bremerhaven. Acest submarin este astazi, singurul supravietuitor al unei clase deosebite de nave, TYPE XXI.
O-19 in Marina Olandeza
Mai mult decat atat, in anul 1956, Bundesmarine a ranfluat doua submarine Type XXIII, si anume U-2365 (fusese sabordat de catre echipaj la Kattegat, in anul 1945) si U-2367 (ce se scufundase in apropiere de Schleimunde, in urma ciocnirii cu un alt submarin). Dupa reconditionare si revitalizare, ele au fost rebotezate, U-Hai (U-2365, acum avand numarul de bordaj, S-170) si U-Hecht (U-2367, acum avand numarul de bordaj, S-171). S-170 a fost protagonistul celei mai mari tragedii suferite de catre Marina Federala dupa 1945, scufundandu-se in data de 14 septembrie 1966 (se afla la adancimea de 47 m), in urma unei furtuni la Dogger Bank (Marea Nordului), toti cei 20 de membri ai echipajului pierzandu-si viata. Type XXIII a fost stramos direct al submarinului Type 206, scos din serviciu german in anul 2011 (18 unitati construite intre anii, 1968-1985).
Type 206
Un alt submarin deosebit, considerat a fi extrem de avansat, a fost varianta “mini” a Type XXI, numit Type XXIII.
Type XXIII – U-2322
Type XXIII, ca si fratiorul mai mare, era realizat din sectiuni prefabricate (avea 4 sectiuni), insa era un submarin costier (aceste nave erau destinate apelor de coasta din Marea Neagra, Marea Mediterana si Marea Nordului). A fost realizat pe mai multe santiere navale, precum cele de la Hamburg (48 de unitati) si Kiel (13 unitati), insa se intentiona demararea productiei si la Mykolaiv si Linzner, ceea ce nu s-a intamplat niciodata (comanda era de 280 de unitati, insa…).
Submarinul avea caracteristici excelente, atat in imersiune cat si la suprafata, fiind extrem de manevrabil, timpul de scufundare de urgenta fiind de 9 secunde, iar adancimea maxima de scufundare de siguranta, era de 180 m (exista supozitii care sugereaza ca rezistenta corpului de otel permitea scufundarea la 200-220 m, pe-acolo fiind limita de implozie).
Type XXIII avea urmatoarele caracteristici: greutate: la suprafata, 234 tone/in imersiune, 258 tone; lungime 34,70 m; latime 3 m; pescaj 3,67 m; viteza maxima la suprafata: cu motorul Diesel, 18 km/h; viteza maxima in imersiune: cu motorul electric principal, 23 km/h; motoare: 1 MAN Diesel, MWM RS-134S, 575 CP, 6 cilindri, utilizat in principal atunci cand submarinul naviga la suprafata. Acest motor era utilizat pe submarinele Type IXD/un motor electric AEG GU4463, generand 572 CP (o versiune simplificata a celui utilizat pe Type VII/un motor electric pentru navigare silentioasa, BBC CCR188, generand 35 CP, ce putea fi utilizat pentru reincarcarea bateriilor, prin intermediul schnorchel-ului; armament: 2 tuburi lans-torpile, calibrul 533 mm dispuse in etrava submarinului/2 torpile, rezerva interna (incerte insa, cel mai probabil ca n-aveau); echipaj 14-18 oameni; autonomie: navigand la suprafata cu viteza de 15 km/h -4800 km/navigand in imersiune cu viteza de 7,40 km/h -359 km; adancimea de scufundare operationala 180 m; adancimea de implozie calculata, 200-220 m; doua blocuri de baterii continand 62 de celule, de tip 21 MAL-740E, 5400 A/ora; o singura axa; o singura elice; timp de scufundare de urgenta, 9 secunde.
Primul submarin Type XXIII, a fost lansat pe data de 17 aprilie 1944 (de catre Deutsche Werft AG, din Hamburg), insa, din totalul celor fabricate, doar 6 unitati au executat misiuni de lupta, acestea fiind, U-2321/2322/2324/2326/2329/2336, posibil si U-4706. La inceputul lui mai 1945, 31 de submarine Type XXIII au fost abandonate de catre echipaje, 7 au fost pierdute in accidente, unul singur in lupta, doar trei unitati ajungand in serviciul Aliatilor (U-2326, in Royal Navy, fiind botezat, N-35/U-2353, in Royal Navy, fiind botezat, N-37/U-4706, in serviciul Marinei norvegiene, fiind botezat “Knerten”). Alte 20 de unitati au fost scufundate de catre Aliati in cadrul Operatiunii “Deadlight” (au scufundat in perioada 1945-1946, 94 de submarine germane, printre acestea fiind si nave Type IID/VII/IXC-D).
Productia submarinelor Type XXIII s-a efectuat in urmatoarele locatii: Deutsche Werft AG, din Hamburg, 48 unitati, de la U-2321/2331, U-2334/2369 si U-2371; Krupp Germaniawerft AG, din Kiel, 13 unitati, de la U-2332/2333, U-4701/4707, U-4709/4712.
Dintre unitatile produse, 7 unitati au fost pierdute, astfel:
-U-2323, a lovit o mina in data de 26 iulie 1944;
– U-2331, s-a scufundat din cauze necunoscute, aflat intr-o misiune de instructie, in data de 10 octombrie 1944;
-U-2338, a fost surprins la suprafata si scufundat de catre avioane ale RAF, in data de 4 mai 1945. Au murit 12 membrii ai echipajului, restul au fost salvati;
-U-2342, a fost bombardat in data de 26 decembrie 1944. Avea sa fie abandonat;
-U-2344, s-a scufundat in urma ciocnirii accidentale cu U-2336, in data de 18 februarie 1945;
-U-2351, a fost bombardat in aprilie 1945. Avea sa fie abandonat;
-U-2367, s-a scufundat in urma ciocnirii accidentale cu un alt submarin, in data de 5 mai 1945.
WW
Episodul L: Avioane de transport germane – ARADO 232
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
www.uboatarchive.net/DesignStudiesTypeXXI.htm
www.uboat.net/types/xxi.htm
forums.ubi.com/…/569607-The-Type–XXI-A-r..
www.navweaps.com/Weapons/WNGER_20mm…
uboat.net/types/xxi.htm
alex-vehicle-history.blogspot.com/…/type-xxi-u…
www.radiomuseum.org/…/mil_fumb_4samo_rs..
www.princeton.edu/…/German_Type_XXIII_s…
Faptul ca TYPE XXI a fost folosit pana in anii 60-70 spune multe despre calitatile sale….este primul sumarin din lume ce putea naviga numai in imersiune