Cum deja ne-am obișnuit, trebuie să trecem în revista noastră de front încă un ofițer de excepție, infanterist și ulterior vânător de munte. Din start aș menționa că trecem scurt prin viața generalului, o viată cu adevărat ca în filme sau romane.
Florin Rădulescu se naște în 1894 în comuna Spătaru în județul Olt într-o familie de țărani avuți. În 1914 ca elev îl întâlnește pe Iuliu Maniu la Blaj și devine un militant pentru idealul național, Unirea. Inițial dorește să devină preot însă după întâlnirea cu Maniu se înscrie la Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie București pe care o termină ca premiant. Este repartizat sublocotenent în Iulie 1916 la Reg. 26 infanterie Rovine.
În August 1916 Rădulescu este mobilizat în cadrul Regimentului de infanterie 66 Balș dislocat în zona Tg. Jiu. În sectorul Tg. Jiu întâmpină brigada germană Bode unde au loc lupte grele. Prin masarea mai multor unități germane, bulgare și turcești divizia romană este în scurt timp încercuită. Pentru a asigura retragerea diviziei, constituie un grup de sacrificiu sub comanda cpt. Voiculescu și în mod previzibil este rănit grav și transportat de germani în stare de inconștiență pe câmpul de luptă. Existând un grad de onoare intre combatanți la acea vreme desigur, este operat de urgență de un medic german și salvat. În memoriile sale Rădulescu relatează discuția postoperatorie cu medicul german. Acesta ii spune că glonțul i-a trecut pe lângă inimă.
Este trimis în Bucureștiul ocupat la un spital de prizonieri ofițeri pentru a-și continua recuperarea. Aici a cunoscut-o pe infirmiera Martha Bibescu și Ecaterina Ghica, ambele principese intrate voluntar in serviciul medical. Informal vorbind, de principesa Bibescu îl va lega o prietenie apropiată. Tot aici se va lega o camaraderie de o viață cu cel care va deveni generalul Tătăranu. Fiind aproape recuperat, fuge din spital și se alătură trupelor române. Sacrificiul său nu rămâne fără ecou, este decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a si Crucea de război franceză.
În perioada rămasă din Marea conflagrație mondială, Rădulescu ocupă funcții în cadrul comandamentelor române informând asupra experienței sale din spatele linilor inamice și captivitate. Dintr-o sursă, necoroborată cu mai multe însă, aflăm că prin intermediul acestei activități îl cunoaște pe cel care va deveni sinonim cu operațiunile de intelligence romanești interbelice, Moruzov.
În perioada interbelica este numit atașat militar la Praga ulterior în Atena. Alte surse menționează doar că pe Moruzov l-ar fi cunoscut doar în 1936 fix înainte să plece la Praga. După întoarcerea în România, experiența sa se focalizează în dezvoltarea armei pe care percepe ca fiind de elită, respectiv Vânătorii de munte.
La începerea celui de-al doilea război mondial având în vedere experiența sa pe parte de infanterie respectiv operațiuni de infanterie în zone montane lt-col Rădulescu este repartizat la Comandamentul Vânătorilor de Munte. Intrarea României în al doilea Război Mondial aduce și momentul astral al lt-colonelului Rădulescu în operațiunile de recuperare a Basarabiei, respectiv forțează Nistrul și străpunge linia fortificata Stalin. De îndată i se dă comanda grupului 7 Vânători de Munte (Batalioanele 15 si 16 VM) din Brigada 2 Mixta de Munte a gen. Ioan Dumitrache.
Unitățile de munte avansează spre stepa Nogay și se apropie de satele Ulbianovka și Malaja Belosjorka. În zona satului Malaja Belosjorka are loc un atac deosebit de puternic sovietic pe direcția centrală a brigăzii. Grupul 7 VM contraatacă, respinge atacul însă pierde 60% din personal, toți comandanții de companii fiind răniți sau morți. Pentru aceste fapte de eroism, lt-col Rădulescu alături de lt-col Dumitru Cârlan și col. Radu Korne devin primii trei ofițeri decorați cu ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a. Până la sfârșitul războiului un număr de încă nouă ofițeri români vor primi această distincție rară. Din toate aceste distincții extrem de rar acordate, nu mai puțin de 5 se duc spre Vânătorii de Munte din care amintim obligatoriu gen. Avramescu, gen Mociulschi, gen Dumitrache.
Este trimis înapoi în România în 1943 de pe front și numit profesor al Școlii Superioare de Război.
În 1944 este numit comandant al Brigăzii 18 Vânători de Munte. Brigada se afla în apărare continuă față de forțele sovietice superioare pe sectorul Dealul de Mijloc, Munteni, Luncani și din aceste considerente este avansat pe câmpul de luptă la gradul de general de brigadă.
Participă și la luptele pentru eliberarea Ardealului, iar la sfârșitul lui Octombrie 1944 este rechemat la București, profesor la Școala superioară de Război.
Având experiența de primă mână cu sovieticii, văzând relele tratamente aplicate prizonierilor români înțelege ce înseamnă ocuparea României de către aceștia. Alături de gen. Aurel Aldea și alți ofițeri organizează Rezistenta, respectiv Mișcarea de Rezistență Românească. Aici trebuie a cităm din caietul său de memorii pentru exactitate doar ca să înțelegem percepția asupra “prieteniei” sovietice a celor care ii cunoșteau pe sovietici cel mai bine.
“Am fost primit în cabinetul de lucru al ministrului, unde mai erau prezenți: gen. de armată adjutant Iacobici Iosif, gen. de geniu Eftimiu Constantin, gen. de armată Ciupercă Niculae, profesorii universitari Istrate Micescu și Gh. A. C. Cuza, precum și dârzul și inimosul general Rădescu N. care era prim-ministrul țării noastre la acea dată. (…) Primit cu multă afecțiune camaraderească de toți cei prezenți – îi cunoscusem pe toți încă din alte vremuri – generalul Aldea ne arată în cuvinte emoționante greutățile prin care trece Patria noastră «din cauza comuniștilor cari, sprijiniți de aproape de Sovietici, terorizează pe M.S. Regele Mihai, guvernul și Patria noastră.» Generalul Aldea apelează la noi «să ne unim cu toți, ca-n vremurile grele ale Neamului nostru, și să facem zid în jurul Regelui și guvernului, să rezistăm până ce bunul Dumnezeu și anglo-americanii se vor îndura de noi să ne scape de acest prăpăd comunist, căzut pe capul Patriei noastre”
Este rugat insistent de Martha Bibescu să fugă din tară însă refuză și își continuă activitatea de rezistență. Cum este de așteptat este urmărit de securitate și arestat în 1950 și acuzat de legături compromițătoare cu puteri străine. Generalul este anchetat, însemnând bătut, torturat însă nu divulga nimic. În sfârșit este acuzat că a refuzat posturile oferite înainte de a fi dat afară în urma epurărilor din armată. Argumentează că desființarea armei Vânători de Munte, armă pe care a slujit-o cu suflet nu i-a mai permis sa continue. Mai este acuzat și că nu a arborat drapele sovietice motiv pentru care mai este anchetat în stil caracteristic securității încă o dată. Este trimis la închisoare la Aiud, eliberat in 1954 si apoi arestat iarăși in 1959 și trimis la Pitești. Acuzația a fost găsirea de manuscrise în care se aduc injurii regimului comunist din Romania. Este eliberat in 1964, bătrân si bolnav. Trăiește în anonimat în București și își scrie memoriile. În 1974, cu un an inaintea trecerii in nefință, primește un onor de la foștii săi elevi de la Școala Superioara de Război. Prea traziu si prea puțin pentru unul din militarii romani decorati cu cea mai înaltă distincție militară românească, ofițer de excepție legat de juramantul său pana în ultima clipă a vieții.
Ca de fiecare dată atunci când vorbesc despre aceasta armă:
Cu înalt respect și prețuire tuturor Vânătorilor de Munte, trecuți, prezenți si viitori.
ma semnez al vostru, lt(rez)
Surse:
CNSAS, Dosar P-16641, vol. 2, Caiet memorii Florin Rădulescu
Ordinul Militar de Razboi “Mihai Viteazul” – Col. Eugen Ichim
https://www.worldwar2.ro/decoratii/?language=ro&article=120
Aparaschivei, Sorin (2020). Serviciul britanic de informații în România (1916 – 1950). Editura Militară.
Arhivele Militare Române, Fond 355 – Corpul de Munte, Dosar 43 si 481
Raport nr. 1288 din 25 mai 1944, Divizia 18 Munte către Corpul 4.
De la Nistru la Marea de Azov. – Vasile Carlova
Poze – articol dedicat generalului pe wikipedia.org