Și în aces scop nu se uită la bani. După ce au semnat cu francezii pentru 42 de Rafale F4 și după ce umblă vorba prin presă că ar fi gata să semneze pentru încă 12-18 Rafale, la sfârșitul lunii mai, tot pin presă, s-a scurs informația că Jakarta ar fi foarte aproape de un contract cu China pentru 42 de aparate Chengdu J-10 Vigorous Dragon.
Ar fi vorba nu de avioane noi ci de unele care se află acum în uzul forțelor aeriene chineze (PLAAF) și de aici am discuta atât de un preț mai mic cât, mai ales, de o livrare extrem de rapidă.
A existat pentru scurt timp și o postare oficială în acest sens făcută de ministrul apărării indonezian – Sjafrie Sjamsoeddin – pe Facebook, dar între timp postarea a fost ștearsă. În respectivul mesaj era indicat că piloți indonezieni sunt pe punctul de a fi trimiși în China pentru începerea pregătirii pe J-10C.
Este de așteptat ca avioanele să sufere unele modificări pentru a fi aduse la standardul cerut de Indonezia. Dacă contractul pentru J-10C se va materializa este de așteptata că acestă să fie de facto mult mai amplu și să cuprindă și nave de luptă sau/și alte tipuri de arme.
Indonezia, în ultimii ani, a tot încercat să cumpere avioane de luptă noi, a cochetat cu Su-35S, mai apoi cu Mirage 2000-9 la mâna a două, dar în final a marșat pe Rafale și mai are de asemenea și un memorandum semnat cu Boeing pentru 24 F-15EX Eagle II, inclusiv aprobarea Congresului, doar că suma estimată pentru cele 24 de avioane americane este una monstruoasă – 13,9 miliarde de dolari în 2023.
Dacă comanda pentru J-10C se va confirma, Indonezia va opera în paralel două canarduri de generația 4.5, ceea ce ar fi foarte interesant. De asemenea țara asiatică are relații foarte bune cu China, atât dpdv politic cât mai ales comercial, astfel încât lucrurile n-ar trebui să ridice probleme.
Și ca să fie treaba oablă, apare știre cum că Jakarta si Ankara ar fi bătut plama pentru achiziția de către asiatici a 48 de aparate turcești KAAN contra a 10 miliarde de dolari. Evident că deocamdată KAAN nu există decât la nivel de prototip zburător, iar turcii sunt la anii lumina de realizarea unui avion măcar de generația 4, ce să mai vorbim de a V-a.
Turcii nu au motoare proprii, avionica, radare performante, cunoștiinte și experiență în domeniu și deocamdată singurul avion realizat în Turcia este Hurjet și el tot la nivel de prototip. Să faci saltul de la un avion de antrenament, încă neintrat în producția de serie la unul de generația a V-a pare ceva demn de teoria conspirației. Dar măcar la nivel de intenție, Indonezia pare dornică. În rest nu prea avem ce discuta despre avionul turcesc de generația “a V-a”.
Afacerea ar fi fost parafată, deși nu cunoaștem exact ce tip de document a fost semnat (scrisoare de intenție, memorandum, contract ferm etc) cu ocazia expoziției de tehnică militară IndoDefense 2025 din Indonezia.
Este însă evident că opearrea a 2-3-4 tipuri extrem de diferite de avioane, fiecare cu munițiile lui, nu va fi nici ușoară și nici ieftină dar prezintă măcar avantajul că țara nu va depinde de un singur producător.
În acest moment, Indonezia are o flota de avioane de luptă compusă în principal din avioane rusești – Suhoi Su 27 și Su-30, plus o escadrilă de F 16A/B, la care se adaugă 32 de TA-50I (FA-50).
În același timp, este implicată și în programul sud-coreean KF-21 Boramae, inițial cu 20% (48 de aparate), mai apoi cu doar 7%, dar tot cu ocazia IndoDefense 2025, Jakarta a semnat un nou acord cu Coreea de Sud prin care își exprimă dorința fermă pentru cumpărarea a 48 de aparate KF-21.
Rămâne cum de văzut dacă indonezienii vor face pasul cel mare către China și una peste alta, Allah să-i înțeleagă pentru că pe lângă indonezieni (care discută cu cam toți fabricanți și fabricanți aspiranți de aeronave de lupta, semnează cu multă lume), ei bine, “ghiveciul”indian sau din unele țări arabe nu mai pare chiar așa ghiveci.
GeorgeGMT