Romania Military

Iveco 4×4 LMV M65 pentru Ucraina

800px-Norwegian_Iveco_LMV

Daca la noi MApN doar ce a inceput tatonarile pentru vehicule militare de teren 4×4 si camioane, emitand o cerere de informare (RFI), ucrainenii, in virtutea disperarii si cu putinii bani disponibili pentru echipamente militare, au inceput achizitia unui lot de 90 de vehicule 4×4 Iveco LMV M65, desi au si modele autohtone 4×4 militare (DozorB si Kozak) si facilitati de productie.

Cel putin asta sustine mass-media locala, deoarece la summitul NATO de saptamana trecuta primul ministru italian Mateo Renzi ar fi dat verde guvernului italian sa negocieze cu ucrainenii o astfel de vanzare… ceea ce ar da de inteles ca de fapt nu Iveco este furnizorul ci statul italian, deci foarte probabil e vorba de vehicule din stocurile proprii ale armatei italiene, disponibile imediat. Renzi a reafirmat de asemenea intentia Italiei de a participa financiar in 2015 la contul NATO de asistenta, cu scopul de a ajuta militar Ucraina.

Iveco Light Multirole Armoured Vehicle

Cat despre « masinuta » Iveco LMV (Light Multirole Vehicle), este un potential candidat si la o viitoare achizitie a MApN, alaturi de URO Vamtac, Humvee si alti pretendenti, insa a fost si pe masa de studii si achizitii in stoc limitat, cu un posibil contract mai voluminos de productie in spate, a fortelor armate ale Federatiei Ruse. In versiunea standard, cu 4 locuri, vehiculul beneficiaza de platforme telecomandate de arme pana la calibrul 12,7mm, iar pentru masa si volum extins al sistemelor de arme (rachete sol-aer, anti-tanc, mortiere, containere) este utilizata versiunea cu cabina de doar 2 persoane si platforma de tip camioneta in partea din spate. Iveco LMV are blindaj modular (maxim STANAG nivel 4), ajustabil in functie de cerinte, cantarind 6.5 tone (cu blindaj STANAG 4569 Nivel 3), protectia la mine fiind pentru maxim 6-7kg TNT, datorita unei podele in V dublate de structura colapsabila de tip fagure, la care se adauga scaunele agatate in tavan, de provenienta aeronautica.

Prototip AMZ Tur

In versiunea pentru armata britanica, construita sub licenta de catre BAE Systems UK, se numeste Panther Command and Liaison Vehicle (CLV), adoptat in cadrul programului  „Future Command and Liaison Vehicle” (FCLV) cu scopul de a inlocui mai vechile platforme CVRT, FV 432, Saxon si Land Rover Truck Utility Medium. O prima comanda de 400 de vehicule, in valoare totala de 160 milioane de lire sterline, este in curs de livrare, in variantele de 4 (Panther) si respectiv 5 locuri (VTLM Lince).

AMZ Zubr

Tot cu privire la posibila achizitie romaneasca, dincolo de concurentii traditionali si posibila implicare a unor uzine romanesti, cum este cea de la Moreni, poate ar trebui luate in considerare si doua concepte poloneze: AMZ Tur / Tur2, de doar 4,8 tone si protectie maxima STANAG nivel 3 – considerat concurent al LMV, si mai greul, probabil pentru o alta viitoare competitie cu un alt carnet de sarcini, (15 tone) MRAP AMZ Zubr. Acesta din urma ar putea concura la inlocuirea TABC-79 in arsenalul romanesc, probabil in fata unui derivat mai protejat al M1117 Guardian, posibil seria TAPV, pe care Textron Land Systems tot promite incepand cu 2009 ca il va produce si la noi in tara, insa in lipsa unor alocari financiare pentru comenzi au ramas doar declaratiile.

TAPV … ramane pe altadata

 

Marius Zgureanu

 

Sursa:

Armyrecognition.com

 

Citeste si :

http://www.rumaniamilitary.ro/moreni-si-vehiculul-4×4-multirol

http://www.rumaniamilitary.ro/este-modernizarea-abc-79m-o-solutie-de-avarie

http://www.rumaniamilitary.ro/nexter-titus-6×6-concurenta-lui-bmx01

http://www.rumaniamilitary.ro/bmx01-vehiculul-6×6-al-renault-trucks-pentru-programul-vbmr

http://www.rumaniamilitary.ro/blindate-usoare-solutii-estice

http://www.rumaniamilitary.ro/textron-land-systems-tapv-si-variante-pentru-romania-2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version