La mijlocul lunii februarie ministrul lor intre-ale apararii, onorabilul AK Antony, a zis ca ce-i destul e destul, ca s-a saturat, si ca-i da la dracu pe aia de HAL cu tot cu Sitara lor, astfel ca fortele aeriene din tara lui cauta spre cumparare un avion de antrenament intermediar de la producatori seriosi.
Mai cu subiect si predicat Antony are nevoie destul de urgent de un avion de antrenament intermediar cu reactie, pe motiv ca actuala flota, compusa din Kiran Mk 1, este veche si va iesi din uz in 2017-2018, iar programul indigen pentru un avion monomotor – cu doua locuri, rectiv si intermediar :), program intitulat HJT-36 Sitara si pastorit de baietii de la HAL – bate pasul pe loc la fel cu varsu’ HAL Tejas.
Adevarat ca HAL Sitara este mult mai tinerel, fiind demarat abia in 1997, dar totusi unele “mici intarzieri” tot ar avea. Astfel primele doua prototipuri si-au luat zborul in 2003 respectiv 2004, doar ca fortele aeriene au remarcat fara prea multa placere ca “avionutul” este submotorizat, motorul folosit – un SNECMA Turbomeca Larzac – ii oferea doar 14.1 kN si astfel HAL-ul s-a hotarat spre rusi cu al lor NPO Saturn AL-55I care asigura 16.9 kN tractiune, facand insa greseala sa-l fabrice sub licenta la ei acasa si de aici toata tarasenia si intarzierea.
Pana la urma l-au facut sa zboare si s-a batut palma pentru 73 de aparate, doar ca au urmat alte intarzieri, astfel ca intrarea in productie de serie normala s-a tot amanat, astazi HAL jurandu-se ca in 2014 avionul va intra insfarit in dotare. Doar ca nimeni nu-i mai crede.
Pana acum au fost construite 12 aparate in serie limitata, s-au efectuat zboruri de teste, dar din pacate, la fel ca in cazul Rafale si al altor sisteme de arme complexe, industria indiana nu reuseste sa mentina ritmul contractat, in principal datorita neseriozitatii furnizorilor interni si a slabei calitati a subansamblelor furnizate de acestia.
Asa ca, stransa cu usa, India va face o cerere de informatii catre producatori de avioane vis-à-vis de costurile unei achizitii directe, in regim de urgenta, pentru un numar de avioane de antrenament intermediar care poate varia de la 10 la 50 de bucati. Singura conditie este cea a unui offset de minimum 30% din valoare contractului.
In acest moment aviatia indiana detine pentru antrenamentul de baza avioane Pilatus PC-7 MK II – 26 primite cu un total de 75 comandate, desi incearca sa dezvolte si un aparat turboprop local – HHT-40 care deocamdata este respins de aviatie. Pentru antrenamentul intermediar foloseste in prezent aparate HJT-16 Kiran, aparate intrate in uz in 1968 si pentru a caror inlocuire se chinuie HAL cu HJT-36 Sitara.
Antrenamentul avansat este facut la bordul avioanelor celor de la BAE Systems – Hawk 132, produse sub licenta in India.
GeorgeGMT
