NATO ar putea deschide o reprezentanţă permanentă în Republica Moldova

 

NATO.M

Alianţa Nord-Atlantică ar putea deschide o reprezentanţă permanentă în R. Moldova, la solicitarea autorităţilor de la Chişinău, pe modelul celor care există în Georgia sau Ucraina, a declarat ambasadorul R. Moldova în Belgia, Mihai Gribincea, relatează Europa Liberă, în pagina online.

Potrivit diplomatului, Alianţa Nord-Atlantică ar putea lua în considerare, de asemenea, să trimită un ambasador în Republica Moldova, după modelul Uniunii Europene.

Gribincea a calificat drept „irealiste” discuţiile referitoare la eventuala aderare a R. Moldova la NATO, în condiţiile în care sondajele arată că cetăţenii modoveni nu susţin această opţiune.

Neutralitatea R. Moldova, înscrisă în Constituţie, a devenit tema unor dezbateri la Chişinău, în urma crizei din Ucraina. Unii politicieni au sugerat modificarea Constituţiei prin referendum, în timp ce opoziţia comunistă a respins o astfel de opţiune.

De altfel, Preşedintele R. Moldova, Nicolae Timofti, declara, într-un interviu publicat la 3 iunie de Europa Liberă, că securitatea ţării ar fi fost cu totul alta dacă R. Moldova ar fi fost membră NATO. „Dacă va depinde de mine, ca decizia mea să fie definitivă, eu aş vota pentru aderarea la NATO. Sunt sigur că, dacă noi am fi fost membri NATO, aveam şi un nivel de siguranţă cu mult mai ridicat, dar, poate, chiar şi o siguranţă deplină”, a afirmat preşedintele R. Moldova în interviul pentru Europa Liberă.

Pe fondul crizei din Ucraina, mai mulţi oficiali au exprimat îngrijorări în legătură cu tensiuni în privinţa conflictului din regiunea separatistă transnistreană, unde Rusia deţine un contingent de peste 1200 de militari.

Adjunctul secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, care s-a aflat luna trecută într-o vizită la Chişinău, şi-a exprimat speranţa că Rusia nu va ameninţa integritatea teritorială a Moldovei, pe fondul crizei din Ucraina.

Surs: Gandul de Luminiţa Bogdan

18 comentarii:

  1. Ce spune Basescu in legatura cu Rep .Moldova si cu Ucraina :

    Priorităţile lui Vladimir Putin „par să aibă legătură cu punctul de contact cu Uniunea Europeană şi NATO”, a continuat Traian Băsescu, notând că Ucraina şi Republica Moldova sunt „o prioritate pentru Vladimir Putin, care vrea să reconstruiască Uniunea Sovietică”.

    sursa : http://www.mediafax.ro/politic/traian-basescu-rusia-creeaza-conflicte-pentru-ca-vladimir-putin-vrea-sa-reconstruiasca-urss-12281350

    NATO in Rep.Moldova si in Ucraina si deasemenea cele doua tari alipite la UE sint „visul” lui Putin ….. :)))))))))))))))) ……. Piticul atomic cred ca turbeaza …..!!!

    Din nefericire aceasta inca o situatie care va tensiona si mai tare Rusia …… natural ar fi fost o intrare in UE si apoi o alianta cu NATO ……

    Ca masura preventiva deja Ucraina trimit trupe suplimentare si spre Transnistria :

    http://deschide.md/ro/news/politic/1965/Ucraina-%C3%AE%C5%9Fi-SUPLIMENTEAZ%C4%82-trupele-armate-la-frontiera-transnistrean%C4%83.htm

    Dupa cum a punctat si Hannibal , declaratiile iresponsabile ale Germniei , vin in sprijinul unei atitudini pasive fata de actiunile Rusiei :

    “Cancelarul german, Angela Merkel, respinge propunerea secretarului general al NATO, Anders Fogh Rassmusen, privind majorarea bugetelor apărării în țările Alianței și insistă asupra soluționării pe cale diplomatică a conflictului din Ucraina, potrivit EFE.”……

    adica deloc bani suplimentari pentru aparare in tarile NATO …. !!!!!!

    “Cresterea bugetului pentru Aparare in momentul de fata nu ar fi o miscare desteapta. De fapt, ar fi opusul a ceea ce avem nevoie”, a adaugat Schaeuble.” …ministru de finante german ….
    asta este ala cu austeritatea la nivel european ….. uitati-va fratilor la astia care conduc comunitatea Europeana …… 0 euro , 0 centi suplimentari pentru apararea Europei …. !!!!!!!!!!

    ce inseamna aceasta in contextul politicii europene de aparare ? ca Germania nu viseaza decit la negogieri pasnice cu Rusia , nu se streseaza deloc in eventualitaea extinderii conflictului …….

    deci, oricit de multe teritorii ar invada Rusia , Germania nu va misca nici un deget de frica sa nu piarda afacerile banoase cu Rusia

    iar urmatoarele teritorii vizate de Putin sint sudul Ucrainei si sudul Rep . Moldova …..
    o spun suedezii , cei din tarile baltice , polonezii si romanii si moldovenii …… adica oameni care au avut de-a face intens cu rusii in ultima jumatate de secol ….oameni care sesizeaza mult mai repede decit vesticii ce au de gind rusii pentru perioada imediat urmatoare …doar istoria acestor popoare este plina de invazii rusesti … ESTE DEJA TRADITIE !!!

    Rusii deja au testat prin conflictele dintre voluntarii ucrainieni si mercenarii teroristi rusi cam ce le poate pielea la ucrainieni ….. din ce am observat eu , trupele regulate care au fost trimise la inceputul confruntarilor au dezertat , au refuzat sa lupte sau sa se angajeze in lupta …… au urmat batalioanele de voluntari ….oameni patrioti dar fara o indelungata experienta militara ….acestia duc greul acum … trista ca armata regulata sa refuze sa lupte iar voluntarii sa faca treaba armatei ….. 🙁

    aceasta inseamna ca armata Ucrainei este ca si inexistenta ….. cred ca de aceea Putin nu si-a angajat , INCA , trupele in conflict … a testat reactia !…. dupa manevrele militare o parte din trupeleruse au fost retrase …… dupa intilnirea din Franta doar cu Holande , nu cu Obama si nici cu Porosenko , Putin va reveni in Rusia si va pregati o noua mutare pe tabla geopolitica …..

  2. @buzule…
    -„Dupa cum a punctat si Hannibal”… ce faci… repostezi comentarii? Tu verifici ce postezi? Eu zic sa o lasi mai moale cu tipul asta de manipulare …

    • @ dany …

      vecine , zau daca imi arde miede manipulari …….. Hannibal a observat un lucru foarte important si am decis sa atrag inca o data atentia si eu ….ca sa vada cit mai multi la ce ne putem astepta : 0 FINANTE PEMTRU MARIREA BUGETELOR DE APARARE ALE TARILOR NATO ….daca pentru tine aceste decizii la nivel european sint nesemnificative imi pare rau pentru tine ….sincer …..

      faptul ca tu nu ma inghiti iti altereaza perceotia si rationamentul ….

      ca sa intelegi mai bine ce ne asteapta aruna o privire la clipul urmator …si tin sa-ti atrag atentia ca sint doar voluntari, mercenari , teroristi rusi …nu soldati ai armatei regulate ruse cu care o sa avem si noi de-a face …… si cu 0 finante pentru marirea bugetelor pentru aparare cam ce ce crezi ca o sa l-i te opui ????

      asa ca mai incet cu „manipularea” pe scari ……

      http://www.youtube.com/watch?v=860aUVKnVmA

      • 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂
        supertare filmuletele…dacă ne ameninți cu luptători d-ăștia, buzule, lasă-i să vină…pămînt avem pentru toți…coroane știm să depunem la cimitirele militare ale celor căzuți pe teritoriul nostru, fie ei prieteni , sau dușmani…nu s-o face gaură-n cer pentru cîteva coroane de flori cumpărate pentru ei…
        apropos…ai văzut faza de la minutul 1:30 ??? superluptători, frate…
        🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

        • @sharky… o are pe inventar luneta… :))))

        • @ sharky …..

          „dacă ne ameninți cu luptători d-ăștia ”

          am specificat clar ….. mai citeste inca o data ….. :

          ” …si tin sa-ti atrag atentia ca sint doar voluntari, mercenari , teroristi rusi …nu soldati ai armatei regulate ruse cu care o sa avem si noi de-a face ” …..

          un consult oftalmologic nu-ti strica ….. 😉

          acum e clar ?…… noi o sa avem de-a face cu armata rusa , nu cu mercenari …… iar la aia sigur nu le va pica luneta …… intre noi fie vorba , vizorul optic nu are ce cauta pe capacul cutiei mecanismelor care are zangane la fiecare foc ……mecanic , luneta trebuie atasata de zona care contine foaia inaltatorului si care e solidara cu teava ….

        • Nu inteleg ce e amuzant in film. Ca s-a desprins luneta ? Se intampla astfel de incidente chiar si cand nu e vorba de improvizatii, am vazut destule si eu, cum ar fi capacul cutiei mecanismelor sarind la foc automat si nu pentru ca nu fusese montat corect, ci din cauza uzurii. La alte armate am auzit chiar de manson inchizator sarit (nu mai retin modelul pistolului).

          Ce e important e cum a reactionat militarul la incident, iar rusul a luat luneta si s-a adapostit, n-a ramas blocat pe linia de tragere, ca curca-n lemne.

          Mie rusii respectivi mi se par oameni cu experienta, cei adapostiti la coltul cladirii probabil aveau rol de diversiune, dar nu trag ca la nunta, cum trag caricaturile alea de insurgenti din Siria. Unul dintre ei trage doar foc cu foc, fara a se expune prea mult si apoi se retrage sa isi reincarce arma.

          Iar ultimul cu pusca mitraliera si-a ales o pozitie perfecta si trage tot foc cu foc, cu mare grija.

          Sunt militari care sunt la ani lumina fata de ce am vazut in Siria sau Libia.

        • buzule , dacă tu crezi că voluntarii și mercenarii ăia nu au nici o legătură cu armata rusă, și sunt luați de pe stradă, înseamnă că ești naiv, ca să nu spun altfel…
          cît despre montarea lunetei, m-ai lămurit…unde ziceai că ai făcut armata??? la grupa de cercetare, si te pricepi să citești urmele trupelor, alea-alea??? e clar ce ai învățat acolo, dacă întradevăr ai fost așa ceva…sistemul ăla de lunetă nu se montează pe capacul cutiei mecanismelor, ci în lateral, similar PSL-ului…în fine
          și ce te face să crezi că trupeții rusești de rînd sunt mai bine pregătiți decît băjeții din filmetele ăsta??ori ești p-acilea să bagi frica-n noi, că moamă vine rușii și ce ne face ei nouă???cam așa bag de seamă, după comenturile tale…
          oricum , după umila mea părere, băjeții ăia consumau muniție ca să justifice prezența, trăgeau la saturație, să zic așa…dacă aveau în față niște băieți mai bine pregătiți, cei trei din stradă acolo rămîneau, nu mai plecau înapoi, decît cu picioarele înainte…
          părerea mea, hîc…

        • @ sharky …..

          vecine , nu baga nimeni frica in tine …..

          o sa vina rusii …. simplu si predictibil … Eroul Bula iti poate demonstra matematic cum e cu probabilitatea invaziilor rusesti prin Romania si intervalul mediu dintre doua invazii …… si timpul mediu deja a expirat …..!!!

          dupa ocuparea Novorossiei , Putin va continua invazia spre strimtorile Bosfor si Dardanele …… invariabil va inghiti si Dobrogea ……. toate aceste actiuni pentru a separa terestru Turcia de NATO …. SCUTUL turcesc va fi distrus …. si tu daca ai fi in locul lui Putin ai proceda identic prin distrugerea interceptoarelor care iti ameninta ICBM-urile …. geostrategie ….. cei asa de speriat …..

          ” cît despre montarea lunetei, m-ai lămurit ” ……. mai citeste o data

          „mecanic , luneta trebuie atasata de zona care contine foaia inaltatorului si care e solidara cu teava ….”

          spun clar unde ar trebuie atasata … si asta pentru o maxima precizie …

          faptul ca AK-ul, AKM-ul si PSL-ul au sisteme de prindere de toata jena pentru vizoare optice , asta este alta poveste …..

          dioptriile , bata-le vina …. 😉

      • @buzu:

        Voluntarii aia sunt Spetznatz si GRU (grosul) si entuziasti Rusofoni (umplutura/carne de tun). Si au avut valoare impotriva trupolor regulate pentru ca aveau antrenament superior. Insa cand au intrat trupele speciale Ukrianieni (mai aproape ca antrenament) nu au mai performat. Oricum dupa alegerea noului presedinte au cam maturat cu ei pe jos.

        In regiunea Odesa e liniste si pace de cand i-au lichitat pe revolutionarii aia mici la casa sindicatelor. Se pare ca Rusii au prins mesajul si acum se agata doar de DonBas – sa obtina autonomie. Un scenariu complet diferit de ceea ce spui tu cu „soldati ai armatei regulate ruse cu care o sa avem si noi de-a face „. Lol, noi ? Care noi ? Momentan nici nu se pune problema – nu exista arma la care Rusii sa fie superiori Nato, programele lor de inarmare inca nu sunt terminate, armata Rusa se bazeaza prea mult pe armament Sovietic invechit. Nu vor intra nici in Ukraina…

        Legat de marirea bugetelor pt. aparate a statelor Nato, Merkel are oarecum dreptate: Rusia nu este si nu pare sa devina o forta care sa justifice acest efort. Simpla rebalansare a unor forte NATO mai spre EST (miliardul de dolari anuntat de Obama) rezolva problema. Unde mai pui ca inainte sa se mareasca bugetul ar trebui ca statele Nato sa tina cont de acest buget (majoritatea sunt sub el).

        Oricum din care se mai „scapa”, in spatele usilor inchise se discuta de multa vreme de „Ukraiana in Nato” (vezi http://www.mediafax.ro/externe/vladimir-putin-rusia-nu-putea-permite-ca-peninsula-crimeea-sa-devina-parte-a-nato-12696984). E un scenariu destul de realist avand in vedere cum merg lucrurile.

        • Fortele loiale puterii de la Kiev au pierdut 1000-2000 de oameni (majoritatea forte paramilitare neonaziste, pt. ca se pare ca armata nu ii asculta pe cei din Kiev si nu vrea sa lupte impotriva oamenilor), 40 de MLI-uri si 11 elicoptere.

        • @ zoro …

          vecine , sezi blind ……

          stirile care scapa din spatele usilor inchise este de fatpt interviul luat lui Putin zilele trecute ….. e pe toate canalele de stiri ….

          pentru restul Ucrainei va declara la fel :

          ” Rusia nu putea permite ca Ucraina sa devina parte a NATO ”

          ” Nu vor intra nici in Ukraina…” ….. spre informarea matale blindate si camioane ruse au intrat , neoficial , de ieri in Ucraina prin citeva posturi de granita abandonate de ucrainieni ……

          Dughin a spus-o clar ca daca Putin nu invadeaza restul Ucrainei, soldati ucrainienii vor intra in Crimea ” ……. de fapt Dughin a si declarat neoficial ca Purin se pregateste sa invadeze oficial Novorossia …… daca dau un termen de citeva saptamini pina la invazia oficiala , inseamna ca e mult …..

          din ce in ce mai multe posturi de graniceri sint atacate de pe teritoriul Rusiei ……

          DECI , Putin se pregateste sa invadeze estul Ucrainei !

          si ca sa te mai irit nitel …. 😉

          http://deschide.md/ro/news/externe/2042/Profetul-crizei-Roubini-Na%C8%9Bionalismul-va-duce-la-AL-TREILEA-R%C4%82ZBOI-MONDIAL.htm

          ti-o spune clar omu …

          ” În Europa de Est, preşedintele rus Vladimir Putin speră să creeze fosta Uniune Sovietică ” ….. dar daca tu ai atitudinea strutului e treaba ta ……

  3. basarabenii nu au fost in stare sa-si doteze armata nici macar cu 1 batalion de tancuri. adica nu au nici un tanc in dotare. e chiar hilar ei fiind partea unui fost stat ale caror forte armate aveau in dotare cel mai mare nr de tancuri din lume plus ca unele modele-cele mai modern , erau chiar f.performante (T-64/-72/-80/-90). si-au mai vandut si flota de MIG-29 (din 32 avioane, mai au 6, si si alea varza, nu zboara). deci mai bine sa se mai ajute si un pic singuri. dar cum au politruci mega corupti ca si la noi….slabe sanse.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Military_of_Moldova

    • Fii sigur @raim ca nu o sa tina nimeni cont de parerea ta….

      • @dany, eu am exprimat o opinie. ca se tine su nu cont de ea… np asta e. dar am exprimat-o, ca asa e democratic! @dany ti se pare aiurea opinia? m-ar interesa sa argumentezi indifferent daca esti pro sau contra! merci anticipat!

        • @raim…
          „deci mai bine sa se mai ajute si un pic singuri”… moldovenii de peste Prut au indurat destule… daca noi nu le dam acum o mana de ajutor, atunci ce pretentii avem ca suntem frati? Chiar daca va fi sa ne unim sau nu, noi avem o datorie sfanta fata de ei. Concret, orice ajutor este binevenit… fii sigur ca nu ei au ales sa fie deportati in Siberia… nu ei au ales sa fie stat separat de tara mama… Altii au ales si pentru ei si pentru noi din pacate….

    • Rusii sunt mereu provocatori , poate ca asa se cred viteji, dar daca erau romanii in locu americanilor le doborau avionul rusilor si alta data rusii stateau departe ca nu te joci cu nebunii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *