ORGILE LUI STALIN (partea 2)

Trecem la rachete fiindca acestea si modul lor de utilizare au facut „legenda” Katiusei in WW II si, mai mult decat atat, au dus la continuarea traditiei artileriei reactive in cadrul Armatei Rosii in anii ce-au urmat Marelui Razboi, evident, la un nivel mult superior –BM-14/140 mm/1952, BM-24/240 mm/1949, BM-21 „Grad”/122 mm/1963 (deja sovieticii trec acum la rachete din generatia a III-a. A avut si are mai multe variante, dintre acestea distingandu-se: BM-21V/Vozdushnodesantii/Aeropurtat/Grad V/M1975 aparut in 1967; BM-21B Grad-1/BM-21M, 36 tuburi de lansare dispuse pe ZIL-131/6×6; Grad P/9K132, un singur lansator portabil, in uzul fortelor speciale si a trupelor de desant; 9A51 „Prima” -50 de tuburi de lansare dispuse pe Ural-4320; BM-21PD „Damba”/Protivodiversionnyi, utiliza munitie speciala PRS-60/ Protivodiversionnyi Reaktivnyi Snaryad, a aparut in 1980 si a fost realizat in numar mic. 30 de tuburi de lansare dispuse pe Ural-4320). In 1975 a venit BM-27 Uragan/9P140/220 mm/10-35 km raza de actiune iar in 1989, BM-30 Smerch/9K58/300 mm/70-90 km raza de actiune…

BM 21 GRAD V

Categoric, rusii au cu ce! Revenim la Katiusa „cea dintai”, trebuie sa mentionam faptul ca Armata Rosie a primit multe in WW II, aproximativ 2400 BM-8, 6800 BM-13, 1800 BM-31. 3374 de lansatoare Katiusa fiind dispuse pe vehicule cu roti sau senile, un numar imens putem spune, si aici nu intra si lansatoarele montate pe jeep-uri, chiar daca acestea au fost in numar mic. Si incepem cu…inceputul, adica cu RS-82.

Dar de ce RS-82 fiindca noi stim c-a fost utilizata de catre Voyeno-Vozdushnye Sily/VVS/Fortele Aeriene Sovietice in WW II si mult timp dupa!!?? Ei bine, deoarece din acest proiectil reactiv a derivat M-8. Lucrarile de proiectare ale viitoarei serii RS/Reaktivny Snaryad/Proiectil Propulsat de Racheta au debutat la inceputul anilor *30 de catre o echipa condusa de catre Georgy Erikhovich Langemak, echipa din care faceau parte Vladimir Artemiev, Boris Slonimer, Basil Luzhin, Ivan Gwaii, Leonid Schwarz, Boris Petropavlovski, Iuri Pobedonostev (Langemak a inceput sa lucreze la rachete in 1928 la GDL, ulterior la RNII. In 1936 devine directorul acestei institutii de cercetare, insa in 1937 avea sa fie arestat impreuna cu Valentin Glushko si Ivan Kleimenov/alt titan al propulsiei reactive in baza unor acuzatii halucinante –spionaj, tradare, lupta subversiva impotriva proletariatului, alte bazaconii tipic staliniste. Langemak si Kleimenov au fost condamnati la moarte si executati, aveau sa fie reabilitati dupa 1990 –Armata Rosie le datoreaza, in mod cert, Katiusa. Un crater lunar poarta numele Langemak in cinstea sa. Oricum, pe 21 iunie 1991 in urma decretului semnat de Presedintele URSS Mihail Gorbaciov, Nikolai Tihomirov, Ivan Kleimenov, Georgy Langemak, Basil Luzhin, Boris Petropavlovski si Boris Slonimer au fost decorati postum cu Ordinul Erou al Muncii Socialiste pentru contributia adusa la dezvoltarea rachetismului sovietic, inclusiv pentru teribila Katiusa. Ca fapt divers, colonelul Iuri Alexandrovici Pobedonostev a facut parte din observatorii sovietici din cadrul Comisiei Tehnice Speciale/Berlin care a asistat pentru prima data la o lansare V-2 la Lehesten. Cu el se afla si colonelul Glushko). Artemiev este unul dintre oamenii de stiinta sovietici de la GDL care au creat amestecul PTP/Pyroxiline TNT Powder, pulbere fara fum deosebit de puternica si eficienta, amestec ce a facut ca URSS sa fie prima tara din lume care a dezvoltat rachete aer-sol eficiente. El a proiectat si grenade reactive antisubmarin a caror adancime maxima de detonare era undeva la 150-200 m.

 

Proiectarea proiectilelor propulsate de racheta a debutat in 1927-1928, mergandu-se initial pe trei calibre, 65/82/132 mm. Ulterior, in 1937-1938 au lucrat si la calibre marite, 203/245/410 mm, insa nu toate au vazut „lumina zilei” pana la sfarsitul WW II, unele dintre acestea aparand la inceputul anilor *50/sec.XX (aveau variante sol-aer, sol-sol si aer-sol). Totusi, datorita rezultatelor satisfacatoare au fost alese calibrele 82/132 mm, fiind desfasurate mai multe teste de lansare pe teren (calibrul 65 mm a fost considerat prea mic, incarcatura exploziva fiind insuficienta).

RACHETE CALIBRUL 132 MM

Primul test al RS-82/82 mm s-a desfasurat in noiembrie 1929, insa aceste rachete, inclusiv cele de 132 mm, au fost modernizate in perioada 1933-1940, acestea avand motoare-racheta mult imbunatatite, combustibilul solid fiind mult mai puternic (RS-82/132 sau produs masiv in WW II, Armata Rosie primind pana la final 12 milioane de exemplare. 12 milioane!!!). Asa cum mentionam anterior, RS-82/132 au fost initial destinate aeronavelor. Initial au facut parte din dotarea Polikarpov I-15/16/153, Polikarpov R-5/recunoastere si bombardament usor, IL-2 Sturmovik, insa ulterior au echipat in numar mic si aeronave P-40 Warhawk si Hawker Hurricane primite prin Lend-Lease (surse rusesti sustin ca-n 1945 majoritatea aeronavelor din dotarea VVS erau echipate cu PRND, IL-2 avand, spre exemplu, 24 de sine de lansare. Se stie insa cu certitudine cand a folosit VVS in lupta pentru prima data rachete RS –in vara lui 1939, Batalia de la Halhin Gol. I-16 sovietice doborand cu rachete RS-82 prin tragere directa, 16 vanatori japonezi+3 bombardiere. Aceste atacuri sunt considerate ca fiind primele trageri de lupta cu rachete… aer-aer. Oricum, VVS a folosit astfel de rachete si-n trageri aer-sol, facand praf trupe, artilerie si blindate japoneze. Astea au fost un adevarat „ciocan” in capul japonezilor care la acea vreme n-aveau in dotare astfel de proiectile. Nemtii aveau sa simta si ei, curand, „ciocanul sovietic”. In timpul razboiului cu Finlanda, 6 bombardiere Tupolev TB-3/ANT-6 au lansat rachete RS-132).

IL-2 CU RS-82 SUB ARIPI -1942

Oricum, RS-82 este considerata cea mai buna racheta aer-sol utilizata de aeronavele sovietice in WW II, insa trebuie sa luam informatia cu retinere deoarece teste efectuate de catre rusi dupa 1990 au revelat faptul ca nu erau chiar asa de…eficiente. A fost utilizata in lupta pentru prima data pe 20 august 1939 la Nomonhan. 5 vanatori I-16, fiecare echipat cu 4 rachete dispuse pe sina de lansare RO-82, au distrus prin tragere directa doua aeronave japoneze (totusi, exista semne de intrebare…Surse japoneze infirma acest fapt punand la indoiala eficienta aer-aer a RS-82. Categoric ca nu era eficienta in modul aer-aer, nici nu fusese proiectata pentru asa ceva –rachete aer-aer aveau sa proiecteze germanii spre finalul WW II. Insa era eficienta in modul aer-sol, pentru asta fiind de fapt creata. Efectul psihologic asupra trupelor aflate la sol era devastator. Dupa Halhin-Gol, strategii japonezi considerau ca sovieticii isi dotasera aeronavele cu tunuri de calibrul 76 mm, nicidecum cu rachete. Concret, habar n-aveau cu ce avusesera dea face insa conducerea Armatei Imperiale a cerut proiectantilor si constructorilor de aeronave realizarea unor aeronave echipate similar, astia saracii batandu-si capul cum sa faca asta tinand cont de faptul ca n-aveau motoare puternice si aeronave capabile sa duca un asemenea monstru la acea data. Si nici nu vor avea vreodata…).

Cert este faptul ca RS-82 n-a fost folosit pana la sfarsitul lui 1941 in Marele Razboi Patriotic deoarece mare parte a aeronavelor sovietice capabile sa duca astfel de rachete fusesera anihilate si, mai mult decat atat, conducerea VVS s-a temut ca germanii ar putea pune mana pe ele existand un ordin catre unitatile de aviatie din prima linie care interzicea folosirea lor in lupta (s-au temut degeaba, germanii chiar au pus mana pe astfel de rachete, inclusiv pe aeronave sovietice aproape intacte). RS-82 HE, conform testelor efectuate de catre experti in 1939-1940 si a marturiilor facute de catre piloti veterani din WW II, era eficienta impotriva concentrarilor de trupe, a vehiculelor usor blindate si neblindate si a fortificatiilor de mici dimensiuni (LAGG-3, spre exemplu, ducea 6 RS-82).

RS-82 PE LAGG-3

Varianta antiblindaj RBS-82 putea penetra blindaj de 65 mm, insa doar de la unghi de aproape 90◦, imposibil de obtinut in atac la sol (avea aerodinamica imbunatatita. Pentru a putea penetra blindaj, focosul rachetei era acoperit cu un scut balistic. A fost folosita si impotriva navelor de suprafata si a submarinelor). Documente recent declasificate stipuleaza ca VVS a testat proiectile RS-82…182 de astfel de proiectile au fost trase din aer in cursul testelor, doar 7 reusind sa atinga un tanc de la 500 m altitudine. Reducand distanta la 300 m altitudine precizia s-a imbunatatit insignifiant, cu doar 3,7%, insa trase „la gramada” intr-o coloana aflata stationar erau „relativ” ok. Categoric, rachetele RS sufereau la capitolul acuratete dar…existau. Variantele de RS-82 sunt relativ similare, proiectilul-racheta avand urmatoarele caracteristici: PRND calibrul 82 mm; greutate totala 6,80 kg; greutate combustibil solid 2,50 kg; greutate incarcatura exploziva TNT -360/480 grame; viteza maxima 340/1224 kmh-360 ms/1296 kmh; raza de imprastiere circulara a fragmentelor rezultate in urma exploziei 7 m; autonomie 6,20-6,40 km; lungimea aripioarelor de ghidare 20 cm; lungime proiectil 60 cm; variante construite RS –HE, RBS –antiblindaj (B-Bronirovaniy/Blindaj), ROFS –ogiva cu fragmentare

(O-Oskolochniy/Fragmentare). RBS-82 avea urmatoarele caracteristici: antiblindaj calibrul 82 mm; greutate totala 15 kg; greutate ogiva 7,27 kg; greutate combustibil solid 2,50 kg; ogiva exploziva TNT -480 grame; viteza maxima 360 ms/1296 kmh; raza maxima de actiune 6,40 km.

INCARCAREA RACHETELOR

  Odata cu RS-82 s-a dezvoltat si varianta mai mare, RS-132, calibrul 132 mm, aceasta avand urmatoarele caracteristici: PRND calibrul 132 mm; greutate totala 23-23,10 kg; greutate incarcatura exploziva TNT -900 grame-1,90 kg; greutate combustibil solid 3,78 kg; greutate ogiva 4,60-9,12 kg; viteza maxima 350 ms/1260 kmh; raza de imprastiere circulara a fragmentelor rezultate in urma exploziei 10 m; autonomie 7,10 km; lungimea aripioarelor de ghidare 30 cm; lungime proiectil 84,50 cm; greutate motor racheta 3,78 kg; variante construite RS –HE, RBS –antiblindaj. RBS-132 putea penetra blindaj de maxim 70-75 mm (alte surse 110-160 mm la unghi de aproape 90◦), ogiva fiind acoperita cu scut balistic, avea urmatoarele caracteristici: calibrul 132 mm; greutate totala 51 kg; greutate ogiva 30,50 kg; greutate combustibil solid 7,20 kg; incarcatura exploziva TNT -1,35 kg; viteza maxima 320 ms/1152 kmh; raza maxima de actiune 7 km. ROFS-132 avea urmatoarele caracteristici: HE-Frag; calibrul 132 mm; greutate totala racheta 43 kg; aparuta in 1939-1940; greutate ogiva 22 kg; greutate combustibil solid 7,20 kg; incarcatura exploziva TNT -4,60 kg; viteza maxima 350 ms/1260 kmh; raza maxima de actiune 6 km; racheta avea sistem de ghidare imbunatatit. Daca am inteles bine este vorba de Efectul Venturi –presiune redusa la trecerea unui fluid printr-o sectiune ingusta de teava/strangulatie a tevii. Ca sa ne lamurim, spre exemplu, un IL-2 Sturmovik ducea uzual in 1945 sub aripi 8 RS/RBS-82 sau 8 RS/RBS-132, asta pe langa incarcatura de bombe. Conform marturiilor veteranilor VVS, nici asta nu era prea eficienta –in cursul evaluarilor efectuate la sol, din 182 de rachete RS-132 trase impotriva unor tinte fixe aflate la 500 m distanta, nici una n-a atins tinta. Din 134 de rachete trase intr-o coloana statica de vehicule dispuse la 200 m distanta doar 2 au atins tinta, acestea fiind tancuri medii. Rezultatele au fost considerate „nesatisfacatoare” dar s-a mers inainte…

Asa cum mentionam anterior, rachetele utilizate de Katiusa deriva din RS-82 si RS-132. Interesul Armatei terestre pentru astfel de proiectile a aparut in 1937, la acel moment se aflau in dezvoltare proiectilele reactive sol-aer detaliate mai sus. Se pare ca interesat initial de dezvoltarea unor lansatoare mobile terestre de proiectile reactive a fost Comandamentul Trupelor Chimice/Comandamentul pentru Razboi Chimic, asta ca raspuns la proiecte similare germane –foarte probabil este vorba despre Nebelwerfer, teribilele „aruncatoare de ceata” ale Wermacht-ului a caror proiectare-dezvoltare a debutat la inceputul anilor *30/sec.XX, si a caror rol initial era acela de lansatoare de rachete cu incarcatura chimica.

Rusii erau in mod cert la curent cu programele militare germane, inclusiv cu cele legate de dezvoltarea armamentului chimic. Se stie ca Germania, imediat dupa WW I, a dorit sa continue cercetarile in privinta dezvoltarii armamentului chimic, ei fiind lideri la astfel de arme in WW I. In 1923, la cererea armatei germane si in mare secret, Dr.Hugo Stoltzenberg a negociat cu URSS construirea unei mari fabrici de arme chimice pe Volga, asta in schimbul acceptarii de a desfasura cercetari „in folosul comun” la aceasta facilitate. Nu este foarte clar dar se stie ca Gerhard Schrader, chimist stralucit de la I.G.Farben, a descoperit Tabunul/1937 si Sarinul/1939, asta fiind implicat si-n colaborarea cu URSS. In 1944 germanii aveau sa descopere Somanul, si asta de catre nimeni altul decat laureatul Premiului Nobel, Richard Kuhn. Oricum, primele Trupe Chimice din cadrul armatei germane au fost infiintate oficial in 1934, sovieticii fiind la curent cu asta. In Armata Rosie a aparut prin 1929-1930 Administratia Militara-Chimica a Armatei Rosii a Muncitorilor si Taranilor/VOKhlMU, insa din 1926 aveau doua institute de cercetare strict secrete unde savanti germani si sovietici lucrau impreuna la dezvoltarea de armament chimic si biologic, Kemerovo langa Moscova (ii spuneau Fabrica Nr.93) si Tomka langa Samara  (hmmm, in 1989, Trupele Chimice din cadrul Armatei Rosii aveau 50.000 de oameni. Se stie ca-n perioada 1930-1935 au executat 6000 de teste cu gaze neuroparalizante, multe pe condamnati la moarte si detinuti politici insa multe lucruri cu privire la armamentul chimic si biologic dezvoltat de defuncta URSS sunt si astazi strict secrete).

 MU-1&ZIS-5 -SINE DISPUSE TRANSVERSAL

Ca urmare a interesului Comandamentului Trupelor Chimice cel mai probabil, in 1938, RNII a proiectat un sistem mobil de lansare destinat fortelor terestre numit initial MU-1/Instalatie Mecanica Model 1, acesta avand 24 sine de lansare pentru rachete RS-132, rodul mintii inginerului-proiectant Leonid Schwarz, aceste sine fiind oarecum similare cu cele de pe aeronave. Concomitent au fost realizate proiectilele reactive RHS-132 (incarcatura chimica), RDS-132 (produceau ceata, aveau rol de mascare a trupelor in teren) si RZS-143 (incendiar), insa nu exista date despre aceste proiectile, posibil sa fi fost realizate in numar mic. MU-1 a fost montat initial pe camion ZIS-5/4×2/3 tone, sinele scurte aveau cadru fix fiind dispuse transversal, ceea ce facea ca vehiculul sa fie instabil in momentul tragerii afectand serios acuratetea rachetelor care si asa era ca vai de ea. Mai mult decat atat, sinele de lansare se deteriorau in timpul tragerii basca ca nu rezistau la greutatea rachetelor –au fost cazuri cand rachetele au cazut de pe sine datorita ruperii acestora. Un alt inconvenient era faptul ca fiind dispuse transversal, pentru a fi reincarcate era nevoie ca sinele sa fie coborate pentru ca servantii sa ajunga la ele, operatiunea de incarcare a celor 24 de rachete era laborioasa si dura 45-50 de minute si se facea de catre 6 soldati. Rachetele se incarcau asemenea celor de pe aeronave, adica doar prin fata ceea ce era un inconvenient major. Conform surselor rusesti, a existat o varianta MU-1, posibil obtinuta prin modificarea unei platforme existente, la care numarul de sine de lansare a fost redus la 16, aceste sine fiind dispuse unele peste altele cate 8 pe un rand. La aceste sine, care erau mai lungi, incarcarea se putea face si prin spate, solutie ce se regaseste si la MU-2 (practic, 8 rachete se incarcau dedesubt iar alte 8 deasupra). Sursele sunt neclare, posibil sa fie vorba de fapt de varianta MU-2.

In 1939, in urma rezultatelor nu prea incurajatoare aduse de teste, s-a luat hotararea realizarii MU-2, sinele cu cadru mobil fiind marite si dispuse orizontal, acestea lansand si noile versiuni ale RS-132 (insa problema incarcarii a ramas, timpul chiar a crescut la 50-55 de minute. Se spune ca-n WW II, echipe de servanti bine instruite reuseau sa reincarce in 20-30 de minute, insa de regula Katiusa tragea si fugea, isi muta locul). De aceasta data s-a renuntat la ZIS-5, MU-2 fiind montat pe ZIS-6/6×4/3 axe/4 tone pe sosea/2,50 tone in teren accidentat –peste 21.000 de exemplare din acest camion au fost produse intre 1933-1941 de catre Zavod Imeni Stalina/ZIS/Fabrica lui Stalin din Moscova. In martie 1941 s-au executat primele trageri test cu MU-2, sinele fiind dispuse pe sol –instalatie fixa ce va fi folosita pe toata durata WW II. Rezultatele fiind incurajatoare, in iunie acelasi an a iesit pe portile fabricii „Compressor” din Moscova primul ZIS-6 echipat cu instalatie de lansare MU-2 (aici, pe 30 iulie 1941 s-a infiintat un birou special de proiectare. Acest Birou a proiectat pe tot parcursul WW II si mult timp dupa aceea noi platforme de lansare MLRS sub conducerea lui V.Barmin, undeva la 78 de modele. Aceste platforme s-au regasit pe vehicule terestre pe roti sau senile, chiar si pe nave. Fabrica Compressor a produs masiv astfel de instalatii, insa in perioada iulie-august 1941, industria orizontala implicata in producerea MLRS insuma 214 fabrici. Intre iulie 1941-decembrie 1944, industria sovietica a produs 10.114 instalatii de lansare Katiusa, toate montate pe vehicule terestre in diverse configuratii. Doar BM-13 spre exemplu, a fost produs in aproximativ 7000 de exemplare de catre fabricile Compressor/Moscova, Uralelektromashina/Sverdlovsk si Komintern/Voronej. BM-8-24 a fost montat si pe tanchete T-40/60 incepand din august 1941. BM-31-12/310 mm a aparut si el in 1944. Rachetele au fost produse in WW II la Uzina de Vagoane Ust-Katav/Urali. La Ust-Katav in Urali a fost mutata Fabrica Nr.13 Kirov din Briansk. A inceput sa produca imediat mortiere de calibrul 82 mm si tunuri AA de calibrul 85 mm. Ulterior au inceput sa produca rachete, tunuri calibrul 76 mm pentru T-34, iar din 1944 si tunuri calibrul 85 mm pentru T-34. Posibil ca aici sa se fi produs in numar mic obuziere M-30 Model 1938/122 mm. Artileristii sovietici erau foarte multumiti de M-30, rata de foc de 5-6 proiectile/minut si acuratetea loviturilor il faceau superior MU-1, conform surselor rusesti).

RACHETA M-13

Instalatia a intrat rapid in teste, acestea dovedindu-se „promitatoare” si, incepand cu data de 21 iunie 1941 a fost botezata BM-13, rachetele fiind M-13, varianta terestra a RS-132/calibrul 132 mm. Ei bine, denumirea de „Katyusha/Katiusa” a primit-o in august 1941, originea acesteia generand si astazi controverse –denumire codificata sau de alint data de catre soldatii bateriei lui Flerov, Katyusha/Micuta Katy fiind numele unui cantec al lui Matvei Blanter pe versurile poetului Mihail Isakov lansat in 1938, cantec patriotic ce indemna populatia sa lupte pentru apararea patriei sovietice staliniste; denumire data de litera „K” de la Fabrica „Komintern” din Voronej.

Data de 21 iunie 1941 este considerata data acceptarii oficiale in inzestrare a BM-13-16, si asta cu doar o zi inaintea invaziei germane (Arma a fost prezentata in mare secret oficialilor militari sovietici, printre acestia numarandu-se si Maresal al Uniunii Sovietice Semion Constantinovici Timosenko, Comisar al Poporului pentru Aparare. Maresalul si inaltii oficiali militari n-au fost deloc impresionati cand au vazut un amarat de camion cu sine ciudate montate pe platforma. Insa dupa prima salva de rachete intreaga asistenta a ramas profund impresionata, Maresalul apostrofandu-l pe directorul fabricii Compressor cu cuvintele „De ce nu mi-ai spus ca ai o astfel de Arma?”. La cateva ore dupa invazie germana, Stalin hotaraste demararea productiei de masa). Conform surselor rusesti, la data invaziei fusesera produse doar 40 de asemenea instalatii de lansare si foarte probabil, 8000/8106/8150 de rachete M-13. Primele unitati au apartinut NKVD si au fost organizate in mare secret, initial purtand numele de Unitati de Mortiere de Garda (astfel de unitati aveau la conducere un Comisar Politic. Unitatea lui Flerov il avea pe I.F.Zhuravlev).

SINE DE LANSARE RO-82

Prima unitate dotata cu 7 BM-13-16 comandata de catre capitanul Ivan Flerov a terminat cursul de formare in 28 iunie 1941 la Scoala de Artilerie „Steagul Rosu” din Moscova, unitatea fiind trimisa direct pe front –instructia aveau s-o faca direct in lupta. Drept urmare, aceasta prima baterie de Katiusa a plecat pe front insotita de doi consilieri civili, A.I.Popov –lucrase la BM-13 si D.A.Shytov –lucrase la racheta M-13, acestia trebuind sa-i instruiasca pe militari dar aveau si rol de observatori urmarind evolutia Armei in lupta. Bateria lui Flerov avea in compunere 7 BM-13-16/3 batalioane, un pluton de servanti –probabil 105-110 de oameni, vehicule de transport –camioane ZIS-5/6, cateva autocisterne pentru transport combustibil si lubrifianti si un detasament medical dotat cu cateva ambulante. Per total aveau 44 de camioane, putand transporta 600 de proiectile M-13 si suficient combustibil si hrana pentru a opera autonom cel putin trei zile. Bateria tragea la o salva 112 rachete M-13 HE si HE-Frag, fiind la acea data cea mai mobila din Armata Rosie. Pentru corectia focului aveau in dotare si un obuzier M-30/122 mm, foarte probabil. Pentru mentinerea secretului acestei unitati i se mai spunea si „Artileristii lui Flerov” in cadrul unitatilor de artilerie sovietice. Nici Katiusa n-a fost ocolita de secretul militar, acesteia i se spunea in randul artileristilor si „Tunurile lui Kostikov”, insa oficial le-a ramas numele de Unitati de Mortiere de Garda (cel mai probabil din septembrie 1941) si erau considerate unitati cu statut special.

PROIECTILE KATIUSA

Bateria lui Flerov este considerata prima unitate de rachetisti din Armata Rosie, aceasta fiind trimisa pe 2 iulie 1941 pe Frontul de Vest fiind inclusa in Armata 20 din cadrul Corpului 2 Cavalerie (din 26 noiembrie 1941 devine Corpul 1 Cavalerie de Garda avandu-l la conducere pe General-Maior Matvei Alekseevici Usenko). Oricum, in inventarul Armatei Rosii, in decembrie 1941 apar 10 Regimente Mortiere de Garda, acestea fiind numerotate de la 1-10, spre exemplu Regimentul 1 Mortiere de Garda, dotarea standard fiind compusa din lansatoare BM-8 si BM-13. In martie 1942 aveau deja 63 de Regimente. Exista informatii cu privire la unitatile de artilerie reactiva/Mortiere de Garda active in Armata Rosie la 1 decembrie 1941, aici fiind inclusa si Bateria lui Flerov: 1 iulie 1941, o baterie echipata cu 7 BM-13-16; 1 august 1941, 3 baterii echipate cu 17 BM-13-16; 1 septembrie 1941, 1 Regiment ce includea un batalion MLRS format din 9 baterii echipate cu 41 BM-8 si 246 BM-13-16, per total 287 de lansatoare; 1 octombrie 1941, 9 Regimente ce includeau 8 batalioane MLRS formate din 4 baterii echipate cu 160 BM-8 si 246 BM-13-16, per total 406 lansatoare; 1 noiembrie 1941,11 Regimente ce includeau 20 batalioane MLRS formate din 2 baterii echipate cu 192 BM-8 si 325 BM-13-16, per total 517 lansatoare; 1 decembrie 1941,8 Regimente ce includeau 35 batalioane MLRS formate din 2 baterii echipate cu 199 BM-8 si 355 BM-13-16, per total 554 lansatoare. Numai in perioada 26 octombrie 1941-12 decembrie 1941 s-au format 28 Batalioane Mortiere de Garda, fiecare avand cate doua baterii/8 lansatoare. Oricum, cresterea Artileriei in Armata Rosie a fost fulminanta dupa invazia germana. Astfel, Armata Rosie avea la 19 noiembrie 1942 nici mai mult nici mai putin de 365 batalioane de artilerie, 23% din acestea erau batalioane de artilerie grea, 56% erau batalioane dotate cu BM-13 si 21% batalioane dotate cu BM-8. Ne oprim aici, in capitolul urmator vom vedea primul atac al Katiusei si multe alte date despre „eroina” sovietica. Tineti Frontul! Va urma.

 

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

https://defencyclopedia.com/…/greatest-world-war-ii-weapon…

https://www.militaryfactory.com/armor/detail.asp?armor_id…

https://ww2db.com/photo.php?source=ll&color…

www.o5m6.de/redarmy_old/chevy_7117.html

www.artillery-museum.ru/…/the-history-of-rocket-armament…

https://historicspacecraft.com/Rockets_Russian.html

hram-tbm-spb.ru/2015/11/rzhevskiy-poligon/

WW2 Equipment Data

https://www.rbth.com/history/328229-katyusha-5-facts-about

30 de comentarii:

  1. Respectele mele WW pt munca de documentare depusa

  2. Salut. Te minunezi ca o armata cu o asemenea dotare sa fie facuta praf de nemti in primele luni de razboi, aici ar fi de tras cateva concluzi. Primo-carateristicile armamantului din dotarea armatei sovietice nu era cel pe care il laudau. Secondo-pregatirea trupei lasa mult de dorit. Terzzo-epurarile lui Stalin au avut un efect devastator asupra trupei. Mai in gluma mai in serios pe 9 mai rusii nu sarbatoresc cu adevarat victoria, asa cum declara mai multi istorici,rusi prin acea parada impresionanta vor sa ascunda dezastrul de la inceputul razboiului.

    • Prima concluzie ar fi
      Daca o ofensiva e bine pregatita pe prima parte a operatiilor va avea succes …indiferent de ce face „defensiva”
      E o chestie precum legile lui murphy …se poate intampla de alta forma , dar nu se va intampla

    • Opinia uni istoric militar rus, Mark Solonin, in cartea sa ,,Butoiul şi cercurile. 22 iunie 1941 sau când a început Marele Război pentru Apărarea Patriei”
      ,,Noutatea absolută pe care ne-a adus-o (furnizat-o) analiza istoricului rus constă în faptul că dotarea cu armament a Armatei Roşii era mult superioară pe anumite categorii de armament esenţiale faţă de ceea ce avea Wehrmachtul în iunie 1941 (şi nu în august 1944).

      factorul uman a cedat, iar structura artificială a forţelor armate ale patriei munictorilor şi ţăranilor nu a făcut faţa. Grasulului butoi i-au plesnit cercurile! „La începutul războiului sovieto-german, pe câmpul de luptă nu s-au întâlnit două armate, ci forţele Germaniei fasciste, funcţionând cu precizia unui ceasornic, pe de o parte, şi o gloată înarmată, aproape de nestăpânit, pe de alta. Rezultatul înfruntării dintre o armată şi o gloată nu putea fi altul. Nici măcar o cantitate uriaşă de armament de primă clasă nu-i va permite unei gloate să învingă o armată”, puncteaza istoricul rus cu multă exactitate, rezumându-şi întreaga carte.

      În primul rând panica s-a instaurat foarte rapid în rândul trupelor sovietice de pe graniţe. Pe 17 iulie 1941 şeful direcţiei de propagandă politică a Frontului de Sud-Vest, Mihailov, raporta „În unităţile frontului au fost multe cazuri de fugă în panică de pe câmpul de luptă a unor soldaţi, grupuri, subunităţi. Deosebit de mare este numărul dezertorilor. Numai în Corpul 6 Puşcaşi în primele 10 zile de război au fost reţinuţi şi retrimişi pe front 5.000 de dezertori”[3] “În ceea ce priveşte dezertarea propriu-zisă din unităţile militare de la începutul războiului până în iunie 1944 organele NKVD au arestat 1.210.000 de dezertori (cât toată Armata Româna!!-n.m.) Nu trebuie să uităm nici faptul că această cifra uriaşa nu reflectă numărul total al dezertorilor ci doar numărul celor pe care, în contexul haoslului retragerii, au reuşit să-i aresteze! Evident, nu i-au arestat pe toţi.”[4] “Tribunalele militare sovietice au condamnat pe întreaga durată a războiului nu mai puţin de 994.000 militari sovietici din care 157.593 au fost împuşcaţi. Zece divizii!” Evident, atunci când ai material uman din belşug, nu te mai uiţi la astfel de detalii! Împuşti! Solonin ne oferă şi cifra execuţiilor din Wehrmacht de-a lungul a trei ani de război, e drept, anii victoriilor (1939-42): 2.271. În timp ce în 1941 Armata Roşie executa 92 de oameni pe zi, germanii împuşcau doar 2 dezertori!
      În al doilea rând, comandamentele armatelor, diviziilor şi chiar Înaltul Comandament al Armatei Roşii şi-au dovedit întregul lor neprofesionalism, comunicarea intre diversele lanturi ale esaloanelor fiind defectoasa chiar daca asa cum o arata Solonin, sovieticii nu duceau deloc lipsa de mijloace moderne de comunicaţii (staţii de emisie-recepţie de mare putere etc). Explicaţia istoriografică oficială a acestei stări de fapt rezidă în epurarea corpului de comandă a Armatei Roşii în timpul Marii Terori din 1937-38, argument standard pe care Solonin îl respinge. În doar doi ani, 1938-39, Armata Roşie a primit 158.000 de comandanţi activişti politici şi alţi specialişti militari în timp ce în perioada 1937-38 au fost arestaţi undeva în jurul cifrei de 10.000 de comandanţi şi activişti politici, fiind executaţi aproape două mii. Nici calitatea celor care au murit în timpul Marii Terori nu ar fi fost chiar deosebită căci vechea conducere care contribuise la câştigarea războiului civil se caracteriza mai degrabă prin lipsa unei înalte instruiri specifice. Nişte semianalfabeţi au fost înlocuiţi cu alţii căci “angajarea de personal semianalfabet, dar cu origini sociale sănătoase a constituit baza politicii de cadre din anii ‘20, ‘30 si ’40.”[5] În plus, chiar şi relatiile dintre deiversele esaloane nu erau grozave, diverşi generali în poziţii de comanda ajungand să-i injure pe generalii mai mici în grad si aproape sa se ia la bataie între ei. [6]

      https://filme-carti.ro/carti/butoiul-si-cercurile-de-mark-solonin-22440/
      Merita citit tot articolul postat in linkul de mai sus.

      • De tinut cont ca epurarile lui Stalin au lovit si in armata.
        – Din 5 maresali ai URSS , 3 au fost impuscati. In frunte cu cel mai capabil , cel care insista in mecanizarea armatei deoarece un razboi modern era ” de miscare „. Cu trupe motorizate ,aviatie si „varfuri de lance” cu multe tancuri. Maresalul Mihail Tuhacevski.
        – Din 199 comandantivde divizii , 136 vin executati.
        – 221 generali de brigada ucisi.
        – Din 8 amirali ai flotei , toti 8 vin impuscati.
        – din rindul ofiterilor superiori ( de la maior la colonel ) , 35.000 executati.
        – Noi ofiteri vin creati la apelul bocancilor ( fata nici un fel de experienta )
        – promovari masive ( pentru a inlocui impuscatii ) doar pe baza de ” origine sanatoasa”
        – Frica care bantuia armata rosie a impiedicat si antrenamentele trupei de frica sa nu se rupa tunul , tancul ca venea repede ofiterul NKVD cu pistolul in mana sa pedepseasca ” sabotatorii ” din armata.

        Deci nu e de mirare ca sovieticii au pierdut la inceput teritoriu imens , milioane de militari lasati in incercuiri de manual si cantitati colosale de tehnica militara.
        PS. Citesc ca insasi unu din creatorii armei rachete sovietice a fost bagat la zdup anterior.
        Iar in 1941 , au fost gasiti alti ” capi ispasitori” pentru infrangerile armatei rosii. Beria , seful securitatii ruse a inaintat lui Stalin o lista cu 46 de generali de pedepsit. Scrisul lui Stalin pe document : ” executati pe toti din lista „.
        Inclusiv pe Grigori Mihailovich Shtern si Yakov Vladimirovich Smushkevich care alaturi de Jukov au comandat trupele si obtinut victoria in mini razboiul cu japonezii din ajunul atacului german.
        Chestii pe care propaganda sovietica a refuzat constant sa le dezvaluie desi documentele oficiale exista in arhivele FSB dar face rau sa recunosti ca Stalin a fost un dement si Beria un criminal al regimului. Adica sa recunosti ca pierderile masive sovietice au avut doi vinovati principali. Sovietici si nu nemti.

        • Unii dintre ei isimeritau soarta, erau politrucii din timpul revolutiei, un bun exemplu este chiar Mihail Tuhacevski. Asta n-a prea propus nimic serios decat fabricatia a zeci de mii de tancuri inca de la sfarsitul aniilor „20. Nu era chiar cel mai destept dintre maresalii sovietici.
          In rest, Armata Rosie era intradevar una de incompetenti, dovada razboiului cu Finlanda si a „tacticii” folosite in WW2: soldati cu nemiluita pana ramaneau germanii fara munitie…

          • Exista o teorie care susține că epurarea Armatei Roșii tocami asta urmărea, eliminarea elementelor incompetente din conducerea ei.

            Cine cunoaște istiria Revoluției Ruse, știe că revoluția a fost erau sute de facțiuni – dintre care bolșevicii erau cei mai puțini. Pe măsura ce evenimentele progresau, se făceau și desfăceau tot felul de alianțe intre aceste facțiuni iar pe fondul haosului din războiul civil ce a urmat revoluției, promovările nu se făceau pe criterii de competenta ci mai mult de afinități) servilism fata de șefii mari. De regulă comandanții militari care erau apreciați de soldați și puteau fi concurentul vreunui politruc erau executați.

            De exemplu Tuhacevsky sa făcut remarcat prin cruzimea pe care o arata fata de țăranii care se răsculau in timpul războiului civil. Că și strateg militar era dezastru, el pierzând războiul cu Polonia pentru că nu a planificat rezerve, fac rețin bine.

            De genul acesta de comandanți era plină Armato Roșie – unul din Mareșalii împușcați în Marea Epurare era fost procuror militar… Victor Suvorov descrie foarte bine epurarea Armatei Roșii in cartea sa – Epurarea… De ce a decapitat Stalin Armata

            O recomand că și lectura

        • La nemti le-a reusit ofensiva pur si simplu pt ca rusii tocmai isi mutau si ei trupele pt ofensiva, si nu erau deloc pregatiti pt aparare. Degeaba ai tunuri si tancuri mai bune, daca nu au munitie, carburanti si piesele de schimb sau sunt surprinse pe platormele de transport. Avioanele au fost prinse ca pestii in butoi, ingramadite pe aerodromuri. Avioanele germane au facut si 8-10 iesiri pe zi in prima zi de ofensiva

        • Marea majoritate dintre acesti comandanti au fost mediocri, din punct de vedere profesional.Vorba lui mazilu, multi dar prosti.

          • Inclusiv mult laudatul Mihail Tuhacevski, laudat de unii, invins categoric de polonezi in razboiul din anul 1920, a fost din punct de vedere militar un mediocru.Asta o spun istorici militari rusi.

          • mediocri e putin spus, erau emanatii ale razboiului civil si nu prea erau militari de meserie. Drept dovada, in ww2 armata rusa a avut multi comandati de elita, Rokkosovski, Jukov, etc

      • pe mine unul ma distreaza insistenta cu care rusii se fac a confunda fascismul cu nazismul.

    • mai erau chestii, pe care putini rusi vor sa le recunoasca, dar e dovedit la nivel documentar.. si anume :
      1/ Primele luni de razboi armata germana inainta pe teritorii inclusiv ocupate de URSS in 1939, armata sovietica fiind compusa din tarani in majoritate chiar credeau ca Hitler ii va elibera de regimul lui Stalin, deaceea nu opuneau rezistenta care ar fi putut s-o opuna.
      2/ Armata sovietica in 1941 pregatea o ofensiva majora impotriva Germaniei, fiind inpozitii strategice incomode pentru aparare
      3/ Experienta masiva a trupelor germane in conducerea unor noi tactici de razboi in special folosirea grupurilor de tancuri separat de armata.

      • 2. Armata sovietica fusese pusa in respectiva situatie incomoda pentru ca de fapt Stalin dorea ca Hitler sa-l atace.

  3. Daca trebuie sa invatam ceva din experienta rusilor strict pe partea de dotare este faptul ca noi ca putere eminamente terestra avem nevoie de o artilerie puternica. Himars este doar primul pas.

    • …prophetam vobis 🙂

    • Subscriu.Poate mai mult ca orice alta arma tehnica, artileria(AA, AT, de camp)ar trebui sa fie o prioritate pentru inzestrarea armatei romane.
      Inclusiv in razboiul din Ucraina, mai bine de 70% din pagubele materiale si pierderile de vieti omenesti au fost cauzate de artilerie.Cu o puternica artilerie spulberi cea mai puternica defensiva sau ofensiva.
      Pai dupa ce sovieticii isi terminau masivul baraj de artilerie care dura uneori si mai bine de 2 ore, zonele vizate de focul artileriei era spulberate, la propriu.Vedem in filmele artistice ce inseamna un baraj de artilerie.

    • Capătu satului

      Artileria este necesara doar in faza a II -a a războiului, dupa obtinerea controlului spatiului aerian
      Daca ai controlul total al spatiului aerian artileria inamică nu valorează nici cât o ceapă degerata,
      Daca inamicu are controlul total al spatiului tau aerian armata ta valorează mai putin ca un pistol Carpati
      Este adevarat inca multi visează si isi doresc lupte de infanterie, de tancuri, etc. – dar astea nu au nici o legatura cu regulile războaielor de azi si de maine
      Rusii au produs si lansat rachetele katiusa
      Avem si noi PRND, cândva am si produs
      Daca era voința si pt armata si industrie națională, in afara de botoxu si silicoanele amantelor, se puteau realiza in continuare rachete si eventual prelua tehnologii de realizare a unor chituri de ghidare pt cresterea preciziei rachetelor noastre
      Dar la o armata cu atatia generali ajunsi la excepțional pt simplul fapt ca au stat plecați în fata conducerii nu are cum sa existe alta strategie decat: stie conducerea mai bine ce avem nevoie

      • Si daca n-ai cum sa obtii superioritatea aeriana, pentru ca tot ce ai sunt 30 de avioane?

        • Daca ar avea toate armele logica lor ..si ar avea legatura cu a noastra
          Daca ar fi toate razboaiele dupa un sablon
          Daca si daca
          Pana la urma toate armele au cateva caracteristici care iti spun cum sa le utilizezi , caracteristici din nou exploatate „cu tactica” mai eficient , caracteristici ce pot fi „slabite” de utilizatori ..sau lantul de comanda
          Spune-le rusilor „in ucraina” ca nu au voie sa „bombardeze” peste granita , decat dupa ce obtin suprematia aeriana
          Probabil aia de au tras in avionul olandez ..voiau sa obtina suprematia ..sau sa bombardeze , ori una ..ori amandoua

  4. ..ca si completare la dilema din partea intai a articolului (ce sa facem?…rachete sau tunuri?), trebuie spus ca „impacarea” tunului cu racheta s-a facut de catre Griazev & Shipunov, care ca si urmas la Shilka au inventat Tunguska. Pantsir S1 nu-i decat un urmas cu pedigree al acestei „impacari”.

  5. „Katyusha/Micuta Katy fiind numele unui cantec al lui Matvei Blanter pe versurile poetului Mihail Isakov lansat in 1938, cantec patriotic ce indemna populatia sa lupte pentru apararea patriei sovietice staliniste….”
    Ca sa vezi ce premonitie pe haita asta de salbatici,cum chemau ei la apararea „patriei” de nazisti si fascisti inca din ’38….

  6. sorin-vasile

    Practic la ora asta artileria reactiva ofera cel mai bun raport pret-eficienta odata cu aparitia Uav-urilor
    SHADOW 600 descopera tinta iar Himars o distruge.O baterie si un sistem uav nu depasesc 300 de milioane iar puterea de distrugere este extraordinara

  7. Felicitari pentru articol, astept continuarea mai ales dezvoltarile post ww2, unde si catiusa s-a indepartat de conceptul original si a migrat catre rachete tactice: BM-30.
    Eu sunt adept al Katiusha ca pricipiu tactic: val de foc naucitor si demoralizant, realizat cu munitie nenumarata si ieftina. Sper sa pastram acest concept deoarece Himars nu este Katiusa, este mai mult in categoria rachete sol sol tactice, mai precise, mai selective si mai scumpe. Adica punandu-le la gramada ATACMS si GMLRS, vom cumpara ~1100 lovituri la un cost de 1.25 md $. Adica 1.1 mil $ bucata. Ouch.
    Deci spre sa pastram in serviciu si LAROM, cu un stic indestulator: 20-50000 lovituri.

    Ca repere, pana in 50-100 de km, sistemele sol-sol au eficienta economica fata de cele aer sol. Pana in 200-500 de km depinde de solutia tehnico-tactica si de aplicare in teren. Dincolo de 500 de km aer-sol devine decisive mai rentabila economic (daca iti permiti sa utilizezi sisteme pe asemena adancime ofensiva). Pentru exemplificare, mortierele, artileria si rachetele de tip Grad sau chiar Lar de la Larom sunt mai ieftine decat munitia de aviatie plus costurile de operare ale avionului, combinate cu procentul de risc de doborare. La peste 500 de km vorbim exclusiv de solutii de tip rachete balistice sau rachete de croaziera, care sunt extrem de scumpe si sunt de unica folosinta. De aceea americanii fac „deschiderea” cu rachete de croaziera (unde nu conteaza daca un procent este doborat) apoi prin gaurile create in infrastructura defensiva inamica introduce aviatia. Evident cu munitie inteligenta, stand off sau visual range, dupa caz.

  8. iar in Israel zilele astea se vad atat limitarile gradurilor cat si Iron Dome pana la urma se pare ca ingrijorarile israeliene privind cresterea influentei iraniene in proximitate sunt intemeiate ,ca doar 400 de rachete in 2 zile sunt ceva

  9. Felicitări autorului pentru articol. Foarte bine documentat. Așteptăm următoarele „episoade”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *