RAV-RS cea mai moderna racheta romaneasca IR, construita in tara…

This entry is part 9 of 13 in the series Armament de aviatie fabricat in Romania

RAV-RS este cea mai moderna racheta de aviatie autodirijata in infrarosu produsa de industria de aparare romana, produsa dupa modelul de referinta sovietic R-60 ( cod NATO AA-8 APHID ).  Ca si in cazul celorlalte rachete de aviatie, producatorul este Electromecanica Ploiesti. Racheta a fost produsa in serie mica, nefiind clar daca doar pentru testari sau operativ. A fost dezvoltata sub indicativul initial de A-960. A fost prezentata publicului larg la Expomil 1999.

                                                                                             RAV RS

 Rachete RAV RS uzina electromecanica


  rachete uzina electromecanica 

Racheta era destinata a fi utilizata de oricare din avioanele de lupta ale aviatiei militare romane, la data conceperii sale industria romana avand posibilitatea implementarii sale pe oricare din platformele de lupta existente.
In prezent echipeaza IAR 99 Soim si Mig 21 Lancer. Acestea au mai ramas in uz.

In mod regretabil, la trecerea la productia de serie s-a renuntat la capacitatea de lupta apropiata aer-aer a elicopterului IAR-330 Puma SOCAT, capacitate prezenta pe prototip sub forma de mock-up se pare.

Puma Socat inarmat cu RAV RS

                                                                                                MIG-21 LanceR 

                                                                                      RAV RS componente
Caracteristici tehnico-tactice:
– lungime            2,13 m
-diametru fuselaj 0,12 m
-anvergura          0,39 m
-masa – 45 kg
Distanta de lansare maxima la mare altitudine:
-pe ” tinta-vine”     12 km
-pe ” tinta-pleaca” 8 km
Altitudine de lansare 0-21 000 m
Focos de proximitate – radio
Lansatoarele utilizate erau de tip APU-60-I pentru o racheta si APU-60-II pentru 2 rachete, ceea ce ducea la dublarea numarului de rachete ce se puteau acrosa pe un pilon.

  Lansator APU-60-II, cu doua R-60 acrosate

Racheta se putea lansa de pe avioane manevrand cu suprasarcina maxima de 8G in momentul lansarii impotriva unor tinte care manevreaza cu suprasarcina maxima de 12 G. Pe traiectorie racheta poate manevra cu suprasarcini pana la 45 G. Racheta este compatibila cu orice avion care utilizeaza sistemul de armament destinat rachetelor R-60 M si R-60 MK. Achizitia tintei se poate face de catre radarul de bord, sistem FLIR sau dispozitiv de ochire pe casca( cu casca DASH spre exemplu, prezenta pe MiG 21 Lancer  si IAR 99 Soim) sau cu vizorul optic al avionului. Senzorul fotoelectric al sistemului de de cautare automata este racit  prin efect Peltier.
Incadrarea tintei de face automat, prin analiza raportului semnal/zgomot. In cazul achizitiei tintei cu casca DASH, pilotul urmareste tinta prin intoarcerea capului iar sistemul de calcul al castii furnizeaza calculatorului sistemului de arme date despre tinta vizata cu privirea. Calculatorul sistemului de armament  trimite date sistemului de cautare automata al rachetei aflata pe lansator. Comanda de incadrare orienteaza senzorul fotoelectric al rachetei pe aceeasi directie cu privirea pilotului. La actionarea comenzii de lansare, racheta va decola de pe lansator si va vira in directia tintei. In acest mod pilotul nu mai este obligat sa orienteze avionul pe directia tintei pentru achizitie.

   Ochire DASH

Se apreciaza ca in cazul unui eventual conflict armat NATO-URSS la nivelul anului 1990, aviatia sovietica ar fi avut superioritatea desupra liniei frontului, enormul amalgam de fascicule radar  bruiajul si contramasurile electronice facand de nefolosit rachetele dirijate radar, lupta aeriana transformandu-se in clasicul dog-fight, unde sistemul de ochire pe casca, vizorul electronic KOLS si racheta R-60 ar fi asigurat victoria.

Surse:

– album EXPOMIL 1999 relizat de Ionica Fonos

www.roaf.ro
-Observatorul militar
-emisiunea Pro Patria, TVR 1
www.airwar.ru
-internet

 

 

E-Bomb Romania, arme cu puls electromagnetic produse in tara.

 

 

 

  Nicusor

Series Navigation<< A-911, racheta romaneasca aer-aer cu cap de dirijare IRSistemele AA ale Armatei Romane >>

51 Comments:

  1. Din pacate industria de aparare a fost distrusa, iar racheta asta are raza de actiune cam scurta .

  2. pai normal, este doar o simpla racheta WVR, depasita deja de noile aparitii. probabil ca daca se continua upgrade-ul la ea, se putea mentine la un nivel decent.

  3. Problema cea mai mare este pierderea specialistilor , a ” aurului cenusiu „.
    Un exemplu : racheta sol-aer A-94 a fost modernizata ultima data in 1996 , rezultand modelul A-94 M , care atunci avea performante aproape de cele mondiale . Nu a fost lansata in productie de serie mare .Acum nu stiu daca mai are cine sa o faca .Unii dintre cei ce au realizat rachetele au ajuns sa lucreze la NASA .Asta spune ceva.
    Alt exemplu : un ofiter-inginer roman a gasit o modalitate , utilizand metodele utilizate in recunoasterea formelor , pentru analizarea semnaturii radar a oricarei tinte radar . Am fi putut avea aceasta tehnologie . Bruiajul nu ar mai fi contat . Dar a fost nevoit sa plece din tara pana la urma. Acum Franta are aceasta tehnologie , in loc sa o aiba Romania .Ar fi putut fi partea noastra intr-un proiect comun de radar , impreuna cu o firma care sa vina cu ce ne lipsea noua . Radarul START-1M a dovedit ca putem face multe .
    Cat despre bataia scurta a rachetei , si aceasta poate avea rolul ei . Srabii spre exemplu au utilizat-o pentru vanarea rachetelor de croaziera , patruland imprejurimile Belgradului cu ORAO , fratele lui IAR – 93 cel hulit chiar aici pe forum. Vanatoare la vedere cu pandari si radare lucrand la limita supravietuirii .Totusi , n-a fost sat fara caini .
    Iar despre IAR-93 specialistii straini care l-au vazut spun ca ultimele exemplare produse au ajuns la maturitatea tehnologica ( stati linistiti , la Bacau , la modernizarea MiG-ului 21, s-a vazut ca nu se potriveau chiar toate 2 cu 2 , dupa fabrica si lot de fabricatie , chiar in cadrul aceleiasi variante ).Iar iranienii s-au declarat multumiti de el si chiar a existat un contract, semnat la Teheran in decembrie ´89 , primele exemplare trebuind sa fie livrate la cheie , restul sub forma de componente , din 1990 inainte , impreuna cu rachetele aferente . Poate fi unul din motivele pentru care Ceausescu a sfarsit cum a sfarsit .
    Chiar ar fi putut fi modernizat , motoarele puteau fi aduse pana la tractiunea de 20,1 kn ( 26,2 cu postcombustie ) prin transformarea in varoanta Viper 680 aici in tara , reutilizand subansamblele motoarelor existente . Ca sa nu mai vorbim de avionica si de modernizarea instalatiei hidraulice . Dar ma rog , ce nevoie avem noi de el , ca nu-i „gipan” sa rupa gura targului ( nu Duster , ca ala nu se pune ca e produs la noi ).
    Bine ca le-au taiat , nu ?
    Cateodata o iau pe urmele lui Emil Constantinescu : mi se face scarba .

    • Stimabile, 93-ul a fost o mare realizare pentru o industrie de profil tinuta in ceata de tovarasii „eliberatori” de la est mai bine de 20 de ani. Am reusit sa facem bici care sa si pocneasca din…materialul disponibil. Avionul a fost tras foarte mult in jos de implicarea in procesul de proiectare a esalonului politic(cam ca in zilele noastre). Deschiderea fabricii la Craiova a contribuit si mai mult la…lipsa de calitate a produsului finit(s-a mutat productia de la Bacau, unde erau oameni care lucrau deja la avioane de 20 de ani). In cele din urma, a rezultat un avion cu probleme tehnice numeroase, care era mai priceput la a arucnca pilotul din sa decat la orice altceva( sa nu uitam de incidentul cu declansarea SEBAV-ului la sol, soldat cu moartea a 16 oameni).

      • Dupa 22 de ani de experienta in electricitate ,plus instructia de baza cu capsele pirotehnice la catanie , iti spun ca in cazul SEBAV ori armurierul a folosit pentru masurarea continuitatii o tensiune mai mare decat era permisa ori una din capse era pentru o tensiune mai redusa decat cea prescrisa , in mod ciudat . Ca multe alte nenorociri ciudate care au avut loc in acea perioada .
        Iar despre avion in general imi mentin afirmatiile : ultimele exemplare deja atinsesera standardul .In Observatorul Militar la vremea respectiva pilotii isi manifestau nedumerirea : de ce a fost modernizat MiG 21 si in versiunea pentru atac la sol , pentru ca IAR-93 modernizat putea face lucrul acesta mai bine Sarbii inca il folosesc si sunt multumiti de el .Ei nu se vaieta pentru orice . Vad ca stiu ce fac :dupa un razboi pustiitor deja traiesc mai bine decat noi .Noi batjocorim trecutul fara sa vedem ca astfel nu mai avem viitor .

        • Ma simt cu musca pe caciula, pentru ca eu am „hulit” IAR-93.

          Cum a spus si Marius mai sus, da, a fost o realizare mare pentru industria noastra acest avion proiectat impreuna cu Yugoslavia. O jumatate de mare realizare, dar a fost.

          Sa trecem peste problemele pe care le-a avut, considerand ca deja le-am fi discutat.

          Dar, suntem in 2011, aproape 2012 si nu in 1981/’82/’87, adica la o distanta de circa treizeci de ani de la intrarea in dotare a primelor IAR-93.

          Evolutia si-a spus cuvantul. Deci, IAR-93 este „obsolete” pentru prezent.

          In afara de putinele Orao-surori (mai bine constuite si dotate) ce alte avioane asemanatoare ca si performante mai gasim pe harta lumii?

          Chiar n-as aseza IAR-93 pe aceeasi treapta cu AMX-ul, pentru ca e mult sub el si… chiar si AMX-ul este numai in dotarea a doua tari. AMX-ul este mult superior si ca motorizare si ca electronica si ca armament.

          Si, nu de la Orao o duc sarbii mai bine.

          Nicidecum daca spun ca IAR-93 era facut prost si ca in prezent nu si-ar mai fi avut locul, nu batjocoresc trecutul. Doar ca nu pot fuziona cu valul trendului asta de… ce performanti eram noi candva.

          Apropos, era bine, Nicusor, daca mentionai despre rachetele aer-aer romanesti cat de bune erau. Mai exact, cat de dese erau rateurile la trageri…

        • Da, Iulian , ai dreptate: am considerat ca tu ai „hulit”.
          Da, ai dreptate . IAR 93 este ” obsolete ” . A zburat pentru prima data in 1974 .A fost inlocuit cu MiG 21 varianta de atac la sol , care a zburat pentru prima data in 1956 . Care duce o incarcatura de munitii pe jumatate . Care are o manevrabilitate inferioara la viteza , unghiul de atac si inaltimea ceruta pentru atacul la sol .Care a fost rugul funebru al multor piloti, in spusele conditii.
          Da , am si eu dreptatea mea . Daca ar fi primit sansa modernizarii , poate am fi gandit astfel despre el .Toti.
          Da , ai dreptate . Sarbii nu traiesc mai bine din cauza ORAO . Dar noi vom duce-o mai prost daca vom cumpara iarasi fara offset , cum se intrevede la orizont . Sau daca nu se va lansa in fabricatie IAR XT , cu sprijin strain . Dar eu personal cred ca daca se voia a se face ceva , s-ar fi produs mai multi Soimi pana acum ; iar restul e doar praf in ochi .
          Deie Domnul sa nu am dreptate de data aceasta .
          Cat despre fiabilitatea rachetelor produse de Electromecanica ,iata un reportaj despre o tragere cu martori , asa cum a fost ea : http://www.curierul.forter.ro/11arh/Arhiva%202004-2010/Arhiva%202005/176.pdf
          Si au fost si trageri mai bune .
          Ma opresc aici cu polemica .Ceea ce am avut de spus este spus .Mai departe , da , incepe sa semene a cearta . Oricum , vad ca lumea nu are incredere in mine . Nici macar tu , nu ? 🙂

        • Haide-ti sa fim si un pic destepti, nu doar corecti! IAR 93 ar fi fost in mod sigur peste MIG 21 varianta aer-sol. Ar fi putut fi modernizat pe acelasi calapod cu Soimul si Lancer-ul, in mod sigur ar fi avut o sansa buna. Din pacate a fost ingropat de tanar, si o data cu el au murit: o industrie adevarata si o pleida de specialisti care au invatat sa construiasca avioane pe acest aparat.
          IAR 93 a fost un avion decent pt conditiile in care s-a dezvoltat, si ar fi mers modernizat sau dezvoltatata o a doua varianta, in conditile acceslui liber la tehnologie dupa „90.
          Cate slujbe si nowhow s-au pierdut, cata libertate a pierdut Romania prin disparitia practic a industriei militare proprii, vom vedea in anii ce vin. Cu o flota de IAR 93 modernizate si un numar rezonabil de Soimi, problema multirolului nu s-ar mai pune astazi atat de acut. Oricum am fi iesit infinit mai in castig, daca am fi operat avioane construite in tara, cu inginerii nostri, in fabricile noastre, iar bugetul apararii ar fi platit salari si asigurari, catre bugetul Romaniei, si nu catre bugetul SUA, sau aiurea, platindu-le altora salarile si nivelul de viata mult mai ridicat decat al nostru!
          Iar respectivul nivel de trai provine tocmai dintr-o industrie zdravana, nu din mall-uri si lohn industrial…
          Ar fi putut fi altfel, am fi putut fi mandri de noi insine! Am fi putut avea si noi o data noroc…
          IDEEA ACESTUI BLOG este tocmai aceea de a arata tuturor ca nu suntem ce parem a fi astazi! Ca am fost si poate vom mai fi mandrii de realizarile alor nostri.

    • 🙂 Cred ca trebuie sa facem o diferenta intre a fi obiectivi si a huli: daca te referi la comparatia intre IAR-93 si A-10, a fost strict o comparatie tehnica, intr-un mediu in care A-10 e super-specializat si e normal sa fie considerat superior.
      IAR-93 are meritul de a fi primul avion cu reactie proiectat si fabricat in Romania, construit din ce s-a putut importa/copia/inventa la vremea aceea si si-a facut bine misiunea de a inlocui MiG-15.
      Dar trebuie sa judecam „la rece” si sa vedem ca avea si niste probleme atat din proiectare (motoare & avionica slabe) cat si din fabricatie.
      In locul unui upgrade limitat, era de preferat o generatie noua, pana la urma exista o limita pana la care poti modifica un avion pana cand devine nerentabil vis a vis de un proiect 100% nou.
      Daca nu s-a facut la data aceea, e poate pentru ca existau destule MiG-uri pentru conversia AG si IAR-99 era inca destul de nou, dar acum, ca nu vom putea inlocui MiG-urile la paritate cu viitorul multirol si deja sint semne ca se pregateste o noua generatie de IAR-99, poate ca ar fi timpul sa avem un urmas „hibrid” al 99 si 93.

      • Judec „la rece „.
        Ai fost obiectiv cand ai subliniat lipsa de experienta a fabricii de la Craiova la acea vreme . IAR 93 a fost de fapt o scoala grea pana aproape de incetarea productiei .Insist asupra faptului ca ultimele exemplare erau deja ceea ce trebuiau sa fie . Acumularea de experienta s-a vazut la lansarea in fabricatie a lui IAR-99 .

      • Sa tii minte chestia asta cu hibrid intre IAR 93 si 99; pregatesc ceva ce va fi gata pentru urmatoarele saptamani

    • Ti-am citit articolele de pe blog, felicitari pentru munca depusa.

      Referitor la IAR-93,nu stiu daca stii,prin ’90-’91 generalul Stefan Voian a publicat un articol in „Armata Poporului” (cred ca inca se numea asa viitorul „Observatorul Militar”) in care zicea cam: IAR-ului 93 ar trebui sa-i acordam locul care i se cuvine in Muzeul Aviatiei.
      Nu mai retin daca in numarul urmator,sau peste doua numere,a venit evident si replica de la un personaj caruia nu-i mai retin numele,o infierare gen „cum va permiteti?blasfemie!”
      Dupa o vreme,generalul a trecut in rezerva,
      Acum,sunt convins ca ai citit cartile lui Davidovi si si stii despre Testosu.
      Daca nici el nu se pricepe…Zic sa ne lasam de meserie.
      IAR 93 a fost un avion mediocru datorita motorizarii,in primul rand.Nu voresc ca Orao (varianta yugoslava) a avut capabilitati care IAR-ului 93 ii lipseau (de exemplu sa lanseze rachete Maverick).
      Nu stiu cate rachete de croaziera au reusit sa doaboare sarbii patruland cu Orao.Banuiesc ca zero,dar asta e alta poveste :D.
      Singura isprava a Orao-ului in razboiul ala a fost faptul ca au reusit sa intre in spatiul aerian al Albaniei zburand rase mote fara sa fie interceptati.
      Daca ne gandim ca isprava asta au reusit-o si elicopterele sarbilor,parca nu mai e asa impresionanta.

      Cat despre START-1M si A-94 M,corect,

      Dar don’t let it consume you

      • Vlad, fara 93 si 99 , fara Dracula si Puma, industria aeronautica moare .
        Si asta ma consuma .
        De 2 luni nu am mai scris articole . Am ramas cu senzatia ca scriu degeaba .Ca scriu doar necrologuri .

        • O fi bai Nicusoare, dar daca nu am scrie deloc si ne-am astepta resemnati sfarsitul?! Deocamdata suntm in viata, greu dar mai respiram, iar eu nu vad motive pentru a renunta, atata timp cat mai pot sa trag macar o gura de aer…
          Invins esti atunci cand esti mort, sau cand esti convins de acest lucru…capul sus frate!

        • nu moare, cum n-a murit nici dupa razboi cand incepusem in forta cu iar-urile 37, 39, 80. (acum ar fi important totusi sa nu pierdem trenul cu uav-urile, e o capabilitate importanta).
          nu scrii deloc degeaba. si ‘necrologurile’ (cum le numesti tu) au un rol important.verba volant, scripta manent…

  4. Bre. nu va mai certati 🙂
    uite aci discutii interesante despre iar 95, 93 rachete folosite si alte povestiri…nu-i mult doar 3 pagini.

    http://www.rhcforum.ro/?act=ST&f=2&t=430

    nu pot sa fac copy-paste si sa ma dau specialist 🙂

    • Da , ai dreptate . Se cearta destui . Cu inca doi numai nu ridicam procentul in mod semnificativ . Nopate buna tuturor !
      Si maine e o zi !

    • Cand nu esti de acord si aduci argumente, nu inseamna ca te certi.

      Legat de rachete, din cand in cand imi povesteste cineva despre ele. Cum se fabricau, de pe unde se mai inspirau ai nostri, cat de proaste erau si chiar despre machetele la scara redusa, dar demontabile si cu interior asemanator cu ce era pe cele reale si pe la cine ajungeau trofee pe birou.

      • Eu cred ca e dureros atunci cand trebuie sa recunoastem ca noi nu prea am avut cine stie ce industrie militara, mai ales industrie aeronautica, dar in comparatie cu altii stateam destul de bine la vremea aia .

      • nu lua si tu mot a mot .. e doar o varianta de abordare . nu trebuie ca cineva sa se certe in bunul sens al cuvantului. si intr-o simpla discutie, cuminte dar in contradictoriu spui „nu va mai certati” in gluma bineinteles

  5. pentru pasionatii de aeromodele 🙂

    http://www.su27.de/seite1.htm

    mie imi zice ceva de Active X blocat de computer … habar n-am ce-i ala 🙂

  6. detalii noi legate de industria noastra de aparare mai rasar si de aici: http://findarticles.com/p/articles/mi_hb3126/is_641_55/ai_n28775272/

  7. Industrie militara asa cum aveam la nivelul anului 1989, n-o sa mai avem niciodata! Chiar daca specialisti de inalta clasa am avut mereu, n-am avut niciodata insa, capacitatea de a promova la export produsele. EXPORT la noi insemna, in cele mai multe ocazii, pret de dumping sau…troc (dadeam armament pe banane, portocale, minereu, etc.), dar asa mergeau lucrurile. Politicul si PARTIDUL erau in toate! Ca si-acum dealtfel! Aceiasi incompetenti, acelasi sistem bazat pe nepotism, aceiasi gargaragii…Cand insa specialistii, fie ei civili sau militari, sunt lasati sa lucreze fara nicio ingerinta de niciunde, atunci apar si rezultate, adica EXPORT (chiar si firav, dar tot export se numeste). Resboiu are dreptate! Multe produse -asa zise „produse” -erau de fapt…machete la scara reala, prezentate „inaltei conduceri de partid si de stat”, adica lui Ceasca (care nu se pricepea deloc la armament), ca mari „realizari” ale industriei nationale. Prezentarea se facea la expozitia permanenta de tehnica militara romaneasca de la Clinceni. Erau si lucruri bune, dar si multa minciuna (spuneau spre exemplu ca au asimilat in fabricatie nu stiu ce racheta antitanc straina, cand de fapt nici nu puteau face asa ceva din cauza complexitatii sistemelor). Asa erau timpurile!

  8. faina poza in caree SOIMUL da cu racheta in Suhoi.

  9. O idee interesanta de refolosire a rachetelor aer-aer: Raytheon a testat o versiune a AIM-9X Sidewinder in rol aer-sol, modificarile fiind exclusiv la partea de soft.
    flightglobal.com/news/articles/exclusive-raytheon-adapts-aim-9x-for-air-to-ground-missson-335762/

    R-60 ar avea caracteristici similare cu Brimstone / Hellfire, cu exceptia diametrului si a incarcaturii de lupta, optimizate pentru AG, si conversia ar putea fi facuta gardual, in cativa pasi:
    – inlocuirea componentei de lupta cu una mai performanta in rol AG
    – eventual inlocuirea motorului cu unul dubla faza, care sa asigure o raza de actiune mai mare in detrimentul vitezei maxime (mai putin importanta in rol AG)
    – upgradarea senzorului IR, cu adaugarea unui mod laser semi-activ.

    Ar rezulta o racheta AG cu raza mai mare de 20km, similara Brimstone, ceva ce Romania nu are in momentul de fata.

    • Stiu ca parca sarbi folosesc solutia asta, adica au lansatoare la sol de rachete rusesti aer-aer, dar nu mai tin minte ce tip de racheta folosesc. Da ar fi o idee buna.

    • Singura utilizare a lui R-60 e, deși e aer – aer, în atac la sol. Pe MIG-ul 29 se pot folosi pt. atac la sol. Se pune sistemul de luptă în mod aer-sol și atunci senzorul lor de proximitate se dezactivează. Cînd este prins semnal audio în căști o lansezi. Poate vedea emisia termică a tancurilor, blindatelor, camioanelor, chestii ce nu pot manevra…

  10. GeorgeGMT, tot ce am sa spun este jos palaria pentru articolul asta . Am vrut sa vad RAV-RS cu ochii mei de cand eram copil , citisem despre racheta prin reviste si ziare .
    Multumiri pentru blogul asta ( nu am vazut dect o mica parte deocamdata, si-am ramas deja cu gura cascata), si la mai mare.

    Respect .
    E.S.

  11. Ma bag si eu in vorba, acum la spartul targului. Degeaba vorbim aici noi intre noi. Ar trebui sa spunem toate astea celor care au raspuns si raspund acum de industria militara, tuturor ministrilor apararii din 90 pana acum, care cu o exceptie sau doua au fost niste carpe cu care politicul a sters pe jos si au facut ce a vrut . Asa cum au facut si cu celelalte industrii, cu cerctarea stiintifica si cu cea militara in special, toate guvernele au distrus sistematic capacitatile de productie si de cercetare fara sa le intereseze de posibilitatile de dezvoltare si modernizare ale productiei, de oamenii valorosi care, in pofida izolarii tehnologice a Romaniei din epoca de aur reuseau prin inventivitate si creativitate, sa gaseasca solutii tehnice la multe probleme dificile de proiectare si conceptie, de proiectele si prototipurile care existau pe plansete la momentul 1989. Astfel s-au pierdut ireversibil proiecte frumoase de tehnica militara si nu numai, care sprijinite corespunzator de programe guvernamentale ar fi adus Romania in situatia de a nu se umili cu bani putini la marile puteri ale lumii pentru achizitia unor harburi pe care altii se pregatesc sa le scoata din exploatare , iar unele chiar au fost scoase de mult. Concret , e vorba de proiectul IAR 95 Spey, pe care chinezii l-au putut realiza cu succes folosind un motor rusesc, e vorba de proiectul de fregata din clasa echivalenta T22, e vorba de elicopterul de atac AIRFOX si altele.
    De aceea repet, ar fi interesant o discutie televizata cu toti ministrii apararii, primministrii si ministrii industriilor din perioada 1990-2012, prin care sa aflam ce a fost in mintea lor cand au lasat in paragina cercetarea si productia romanesca de tehnica militara, domeniu strategic pe care Ceausescu , asa dobitoc cum a fost el, a cautat sa o ridice cat mai mult, sa faca Romania cat mai independenta din punct de vedere militar.

    • Marius Z a incercat sa comunice cu factorii de decizie. A trimis Mail-uri….degeaba. Am trimis si eu intrebari catre MApN, intrebari absolut decente. Nici un raspuns.

  12. Si inca ceva. Ma tot intreb de ce dupa revolutie , nu au cautat sa cumpere sub licenta un motor cu postcombustie, cu care sa achipeze IAR 93 si apoi viitoarea serie de Soim. Era un pas inainte care putea fi baza de plecare pt modernizarea lui 93 cu Elbit asa cum au facut-o cu MIG, dar lasandu-l pe acesta interceptor, iar 93-ul sprijin si atac la sol. Ceea ce puteau face cu AIRFOX-ul asa cum au facut-o cu Puma transformat in SOCAT.

    • Sabinus, crede-ma te rog: chiar daca IAR-95 ar fi fost produs in serie , tot ar fi avut soarta lui IAR-93 .Adica retras de la zbor, lasat in ploaie si taiat .Probabil asa va ajunge si IAR-99 .Imi doresc mult ca IAR-99 XT Viper-680 sa nu fie doar praf in ochi, dar nu stiu…

  13. E prea mult de scris ca răspuns la întrebările tale. Fac doar un rezumat: cei care ne conduc azi sînt urmașii celor care ne conduceau înainte de 1989. Și atunci și acum interesul clasei politice era să ne țină cît mai ignoranți pentru a ne putea conduce cît mai ușor, pentru ca bunăstarea lor personală să fie cît mai deplină. Și mai era ceva. O tendință de a ne fura căciula singuri și de a reinventa roata pentru a justifica existența unor oameni și a unor instituții.

    P.S. Airfox a fost o încercare de ceva dar a-l numi elicopter de atac e o glumă.

    • Presa de specialitate a laudat Airfox-ul la saloanele vremii .Atunci inca erau la moda elicopterele usoare vanatoare de tancuri . Dar cum nimeni nu e profet in tara lui ….

  14. Si elicopterul lui Sikorski arata ca o gluma de care au ras multi si care nu gaseau nici o utilitate , mai ales militara, dar viata ne arata mereu ca orice lucru trebuie intotdeauna sa aiba un inceput, oricat de mic si de ridicol ar fi el. Uitati-va la inginerul Capra, cum au ras toate guvernele noastre , incepand de la cel comunist si tarminand cu cel de astazi, de realizarile sale absolut remarcabile in materie de mijloace de propulsie. De fiecare data s-a dovedit ca ideile lui, ridiculizate in tara, au fost furate de straini , care au intuit rapid potentialul inventiilor si ideilor lui si care le-au pus in practica cu succes.Exemple? Pachetul de zbor individual reactiv, care a fost creat cu aprox. 3-4 ani inaintea celor de la NASA , suspect de aproape de data in care Ceausescu a refuzat sa-l treaca in fabricatie nevazandu-i o aplicabilitate in vremurile de atunci ( http://www.romaniantribune.net/a2930_50_de_ani_de_la_brevetarea_Aparatului_portativ_pentru_zbor_individual.aspx) , zecile de masinute de mic litraj excelente pentru oras, la fel de ridiculizate, care acum se cumpara ca painea calda de afara. Concluzia? Traim intr-o tara autodistructiva. Tot ce am relizat cu truda de generatii de cercetatori , ingineri , profesori si doctori se sterge in cativa ani de niste o alta generatie , de asta data de imbecili pe care ii intereseaza numai capatuiala. Am anulat 100 de ani de traditie in aviatie, medicina etc prin inconstienta si rea vointa. In perioada de dinaintea celui de-al 2-lea razboi mondial bunicii nostri mergeau la Viena, Paris si Berlin si se scoleau pentru a se intoarce si a face pionierat in multe domenii ale stiintei si tehnicii. Acum se scolesc in tara pe banii statului si implicit ai nostri si pleaca afara si devin celebri pentru realizarile lor, Romania ramanind doar cu mandria ca sunt nascuti pe aceste plaiuri. Mai e doar o chestiune de timp pana vom ramane si fara bruma de profesori universitari si cercetatori pe care ii mai avem prin ograda. Dupa ce vor muri cei care , din cauza varstei au ramas sa slujeasca in tara, mi-e teama ca vom ramane doar cu medici, profesori, economisti si ingineri medii si mediocri, pentru cei merituosi fiti siguri ca nu fac purici prin tara. Iar Romania dintr-o tara cu realizari de varf in multe domenii va deveni , ceea ce de fapt se vrea, o tara fara performanta, care sa importe aproape tot ce are nevoie si sa marsaluiasca ordonat in plutonul oilor fara identitate si fara personalitate.

  15. Elicopterul lui Sikorsky nu a fost o glumă! A fost un început de drum! Nu compara mere cu pere. Airfox a fost doar o glumă proastă. Nu era cu nimic superior modelului de bază IAR-316 B. Dădea bine în poze cu tot felul de lucruri acroșate dar atît. Maliutka era aproape imposibil de ghidat de pe 316/317 iar cu toată încărcătura din poze elicopterul abia ar fi putut decola, efectuarea de misiuni de atac ieșind din discuție.

    • Aici si eu zic la fel, o incercare care, daca ar fi intrat in productia de serie, ar fi avut sanse slabe sa fie performant.

      • Mai degraba faceau ceva bazat pe Gazelle-ul iugoslav… cred ca iesea ceva mai performant… asa cum am scris in materialul despre IAR Brasov S.A. si alternative, un derivat fiind prezentat chiar in materialul respectiv, desi era doar o fosta vedeta a filmului „Blue-thunder” si nu era functional d.pd.v. militar in acel moment…

  16. Aceasta racheta este fff buna insa… avioanele noastre au 2 rachete superioare: MAGIC-2 si PYTHON-3. Racheta R-60M, (romanesca) ar ocupa locul degeaba pe avion din cauza razei de actiune foarte mici.

  17. Nu ar ocupa locul degeaba. Intr-un conflict, dupa cateva zile se cam epuizeaza rezerva de rachete de productie straine, pentru ca acestea sunt detinute in stocuri relativ mici.
    Din respectivul punct ramai cu ceea ce poti produce si completa local, pana primesti transporturi noi de munitie straina, oricum imputinata de atacurile inamice.

    • Racheta romaneasca R-60 poarta denumirea de RAV-RS si are o raza de 8-12 km

      acum… nelamurirea mea este urmatoarea… in cazul in care se decide folosirea acestei rachete ca si arma SOL-AIR, ce raza are?

      Am vazut pe niste sisteme 2×14,5 mm, in orientul mijlociu (cred ca liban) instalate 2 rachete R-60 si deasta intreb…

      • da, corect:
        Distanta de lansare maxima la mare altitudine:
        -pe ” tinta-vine” 12 km
        -pe ” tinta-pleaca” 8 km

        Daca facem comparatie cu AMRAAM (raza 55-75km in variante mai vechi) – NASAMS (raza 25km), ar rezulta ca raza de actiune cu lansator terestru n-ar trece de 5-6km, asa, ca si comparatie din topor. Probabil ca la altitudine a tintei de pana la 1km, raza ar creste cu 1km.

        Proiectul RAV-RS a fost ingropat in acelasi timp cu MIG-29 Sniper, fiind destinat acestuia. Eu personal cred ca ar putea fi reactualizat si imbunatatit pentru a fi folosit pe Puma Socat, IAR-99 Soim/XT/DT, poate chiar si alte aeronave, alaturi de posibilitatea de lansare de la sol ca SHORAD, si probabil integrabil si pe platforme mobile…

  18. Interesante parerile voastre…

    Sa nu uitam ca intr-un razboi major… nu prea mai conteaza tehnica militara din import. Avem experienta WW2 unde diferenta a facut-o lipsa industriei de armament autohtone.

    Deci IAR 93 era vital ptr Romania. Acest avion se putea imbunatatica si proiect. Aveam deja orampa ptr un alt IAR mult mai perfomant.

    Va oot da un exemplu tot din WW2. Romania fabrica un tun Vikers 75mm AA si a reusit sa construiasca un tun Resita md.43 -75 mm AT folosind si componente de la primul tun. Pot sa spun ca Md 1943 a fost crl mai bun tun de 75mm din WW2 dar a aparut cam tarziu (a intarziat cu 1 an)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *