RUTENII VIII

Acest program a fost prezentat, cu unele modificări şi completări, la mitingul rutenilor care a avut loc la Cernăuţi, la 26 mai 1896.(111) Analizând cele două programe ale rutenilor, Die Lage şi cel prezentat la mitingul de la Cernăuţi, se observă lesne că ele urmăreau câteva obiective precise, extrem de dăunătoare Bisericii naţionale româneşti din Bucovina.
-Creşterea influenţei rutene în biserică şi crearea unui nucleu clerical rutean sprijinit şi alimentat de Fondul religionar român. -Nerecunoaşterea dreptului istoric al limbii române în Biserica ortodoxă din Bucovina, prin apelarea la aplicarea art.19 al Legii Fundamentale de la 21 Decembrie 1867, ce prevedea “egala îndreptăţire a limbilor existente în diecesa Bucovinei”.
-Pătrunderea rutenilor în localităţile mari, cu populaţie net majoritar românească, cum ar fi Suceava, Storojineţ, Rădăuţi, şi crearea unui puternic focar rutenizator prin Biserică, dar pe banii Fondului religionar românesc.
-Eliminarea preoţilor români din localităţile cu populaţie mixtă, românii rămânând fără sprijinul moral al bisericii. -Formarea unei intelectualităţi clericale rutene, cu scopul, bine definit, de rutenizare, pe cheltuiala Fondului religionar, format din averile bisericii moldoveneşti (româneşti). De fapt, ţinta finală, corolarul luptei rutenilor pe tărâm bisericesc, era crearea unei mitropolii rutene independente în Bucovina. Întreaga activitate politică a rutenilor se baza pe un program în 5 puncte ce sintetiza pretenţiile rutene din perioada 1848-1894:
1. Noi stăm pe baza programului naţional al centralei “Ruska Rada”, din 1848 şi voim ca poporul nostru să se dezvolte ca popor slav independent, credincios legii, ritului părinţilor lui, credincios monarhiei austriece şi Împăratului.
2. Noi stăm pe baza constituţiunii şi vom nisui la realizarea drepturilor ce ne sunt garantate prin constituţiune, ocupându-ne serios de necesităţile ţăranilor şi târgoveţilor noştri. 3. Noi cerem consolidarea pe bază naţională a tuturor puterilor rutene pentru o comună lucrare organică şi eventual pentru o apărare energică. 4. Noi nisuim după autonomie deplină pentru poporul nostru şi înlăturarea oricărei influenţe străine asupra chestiilor sale interne. 5. Ne vom alia numai cu astfel de elemente care susţin faţă cu rutenii punctul de vedere al dreptăţii sau sunt democratice.

Guvernului şi partidelor care în prezent sunt hotărâtoare, vom face opoziţie câtă vreme nu se va schimba sistemul actual duşmănos poporului rutean”.(112) Deci, în două domenii, şcolar şi bisericesc, rutenii încearcau din răsputeri să obţină privilegii nemeritate, pe seama românilor. Cele două interpelări ale rutenilor în Camera Deputaţilor a Parlamentului Imperial de la Viena, reprezintă cea mai bună dovadă a slavizării şi atitudinei de rea credinţă şi duşmănie faţă de români. Scopul acestor două interpelări era, de a intimida şi de a teroriza, în cea mai corectă accepţie a cuvântului, conducerea Arhidiecezei Bucovinei, de a informa denaturat forurile politice de la Viena asupra situaţiei din provincie, în vederea satisfacerii unor pretenţii, total nejustificate. Nerespectarea drepturilor legitime ale românilor, contestarea acestor drepturi de către rutenii venetici, era una din practicile predilecte ale acestora.

De aceea politicienii români erau conştienţi că trebuie să fie mereu atenţi la aceste atacuri perfide, la faptul că: “Noi niciodată nu putem trece cu vederea, că elementul nou etnic cel mai periculos sunt rutenii, de a căror progresiune în inima poporului nostru, trebuie pururi să ne apărăm”.(113) În lucrarea apărută în 1903, intitulată – Eine Kulturliga fur die Bukowina, affene Antwort auf die Rede des Dr.Popovici in der rumanischen Kulturliga im Bukarest -, este combătut caracterul istoric românesc al bisericii ortodoxe din Bucovina, susţinându-se că până la 1880, ea ar fi avut un caracter slavo-rutean şi că mitropolitul Silvestru a transformat-o în biserică românească.(114)

Argumentele aşa-zis “ştiinţifice” aduse de ruteni, în acest sens, sunt aberante şi hilare (Faptul că biserica moldovenească de la organizarea ei până în secolul al XVII, s-a folosit, exclusiv, de limba liturgică slavo-bulgară, în care se întrevăd şi elemente lingvistice maloruse, apoi faptul că la curtea voievozilor Moldovei limba actelor şi documentelor era aceeaşi), se deduce caracterul slav al bisericii în vechime. Din secolul XVII până la 1880, susţin rutenii, limba slavo-bulgaro-ruteană ar fi domnit în biserică, în egală măsură fără ca să se ivească vreun conflict.(115)
În toate aceste afirmaţii domneşte o confuzie voită, cu scopul de a exonera adevărul.

Era limpede, că ucrainenii refuză să abordeze caracterul politic al bisericii ortodoxe în Bucovina, care nu a fost niciodată slav, ci moldovenesc (românesc). Faptul că românii aveau organizare bisericească răsăriteană, în timpul imperiului bulgaro-român, din care cauză limba bulgaro-slavă a fost câteva secole limbă liturgică, nu îi poate îndreptăţi, cu nimic, pe ruteni, să pledeze pentru caracterul bisericesc slav, în sensul politic al cuvântului, acesta nefiind altceva decât, o reminiscenţă din timpul imperiului bulgar. Biserica moldovenească (românească) s-a format independent de imperiul bulgar, care, pe vremea lui Alexandru cel Bun, nici nu mai exista.(116)

Va Urma…
Imaginea: „Czernowitz. Hauptplatz”