Vineri, 13 iunie, aviația israeliană a atacat din nou Iranul, de această dată loviturile fiind îndreptate mai mult împotriva industriei nucleare iraniene ca și împotriva unor lideri și oameni de știință iranieni. Dar au fost luate la țintă și lansatoare de rachete balistice sau sisteme anti-aeriene, rezultatele, din punctul de vedere al forțelor aeriene, reprezentând un succes total: un număr mare de ținte au fost lovite, generali extrem de importanți și fizicieni specializați în tehnologie nucleară au fost și ei uciși, nici măcar un singur avion israelian doborât.
Dacă discutăm problema raidului de partea israeliană a mesei, lucrurile au fost cum trebuiau să fie, încă odată tehnologia folosită de israelieni (proprie și americană) s-a dovedit net superioară celei iraniene și rusești, perșii având o performată jenantă pe zona apărării anti-aeriene, avioanele IAF zburdand libere pe cerul iranien nederanjate de nimeni.
Din perspectiva iraniană, deși rușinea este din nou la cote maxime, industria nucleară este tot acolo, lovită dar activă, moartea câtorva fizicieni nu înseamnă nici pe departe că iranienii nu mai înțeleg fizică atomică, iar uciderea generalilor, n-are legătură cu bombă atomică ci este doar o mișcare de imagine.
Necazul este însă altul și este unul extrem de serios, pentru ruși și amicii lor…
În raidul din 26 octombrie 2024, aviația israeliană, extrem de eficientă, a avut de înfruntat un sistem de apărare anti-aerian intact și de altfel acesta pare să fi fost și scopul raidului: distrugerea apărării anti-aeriene iraniene, un scop foarte ambitios dar pe care israelienii și l-au atins foarte bine și fără nici o pierdere.
Practic au tras la țintă într-un inamic jenant de imbecil, rușinos de prost pregătit și cu totul neașteptat de incompetent, dar necazul pentru ruși vine din faptul că nici sistemele lor S 300PMU 2 sau mai bătrânele S 200 nu au reușit absolut nimic în față F 16I SUFA, F 15I Ra’am sau F 35I Adir. Și să nu uitam că S 300 și S 200 ucrainene și-au dovedit eficienta maximă chiar impotriva avioanelor rusești…
Nici pe zona point-defense nu s-au descurcat iranienii, și nici sistemele rusești, mai bine deși iranienii dețin, mai exact dețineau, un număr remarcabil de sisteme anti-aeriene, în dreptul lor scorul este un mare “0”.
Ok, am putea să spunem, arabi needucați, cu gură mare ca de obicei, dar când vine vorba de bătaie, disciplină, calitatea oamenilor și a factorului de comandă își dau arama pe față.
Din păcate pentru ruși nici ei nu se descurcă mai bine, iar războiul din Ucraina exact asta arată, anume faptul că dacă forțele aeriene ale NATO ar da năvală peste Rusia, cel probabil că ar fi chestie de ore că sistemul anti-aerian rusesc să fie decimat și scos definitiv din joc.
În Ucraina pierderile rușilor în sisteme AA au fost foarte mari, incluzând aici sisteme distruse de HIMARS, adică de exact racheta pe care respectivul sistem ar fi trebuit s-o neutralizeze, iar ucrainenii nu au tras la saturație că nu aveau de unde.
Conform grupului independent de monitorizare “Oryx” până acum rușii au pierdut 335 de sisteme de apărare anti-aeriene, printre care: 18 lansatoare S 400, unul S 350, peste 30 de Pantsir-S1 și aproximativ 60 de sisteme TOR.
Mai ne aducem aminte cum comandamentul flotei Marii Negre, împreună cu un submarin și o altă navă de luptă rusească au fost distruse în aceeași zi cu ajutorul rachetelor SCALP, deși întreaga zonă era sub protecția unei baterii S 400 active. SCALP a trecut de S 400 și de orice alt sistem cu rază medie și scurtă rusesc și s-a dus direct pe țintă.
Iar față de “eficienta” sistemelor AA rusești de prin Iran, un comentator rus, de pe un site pro-Kremlin, a constatat cu tristețe:”Everyone here understands this is exactly what would happen to Russia if any NATO country decided to act.”
Iar asta este o veste cu adevărat proastă pentru Moscova. Încă de pe vremea URSS, rușii știau că avioanele lor sunt inferioare celor ale NATO și că rachetele și bombele ghidate occidentale sunt de o calitate foarte bună, așa că și-au pus baza într-o apărare anti-aeriană stratificată, formată în jurul S 300/S 400, dar care avea sub comandă o sumedenie de alte tipuri de sisteme cu rază medie și scurtă.
La nivel de teorie rușii păreau încrezători în șansele lor de a combate un atac aerian NATO masiv, în principal cu ajutorul sistemelor cu baza la sol, dar încet- încet, începând cu războiul din Siria, s-a văzut că rușii nu prea au pe ce se baza.
La rândul ei Moscova a mușcat pământul în Ucraina, iar atacurile israeliene asupra Iranului nu fac nimic altceva decât să arate din ce în ce mai clar că dacă te bizui pe S 300/S 400 pentru apărare ta faci o mare greșeală.
De asemenea, putem constata că Iranul n-a avut nici un succes nici din punctul de vedere al războiului electronic, deși putem presupune că aliații lor din Siberia au pus umărul întru spijinirea fraților musulmani.
Rezultatele însă sunt cele care care sunt: Iranul nu mai are apărare anti-aeriană, iar Rusia, pe frontul din Ucraina, a înregistrat pierderi enorme în sisteme AA, iar atunci când acestea ar fi trebuit să apere anumite zone, n-au reușit mare lucru.
Așa că apărarea anti-aeriană a Rusiei se rezumă și ea tot la triada nucleară de stai și te întrebi la ce mai cheltuie Moscova bani pe o forță terestră jalnică, la ce mai construiește cele mai proaste tancuri din Europa, la ce mai susține o marină bună de nimic, incompetență și dotată cu nave la fel de bune de nimic, când ar putea să-i dea pe toți afară și să păstreze doar arsenalul nuclear, pentru că de fapt apărarea Moscovei stă doar în arsenalul sau nuclear.
Dar nu poți să nu te întrebi în ce stare de funcționare și calitate o fi și acest arsenal, mai ales dacă ținem cont de corupția din Rusia și de faptul că din bugetul destinat forțelor strategice poți să furi că-n codru măcar pe motiv că dacă se ajunge la folosirea lui nu mai contează nimic și numai poți fi pedepsit pentru faptul că nu știu câte ICMB-uri n-au decolat sau au luat-o razna.
Ori să constați cu amărăciune că motoarele rachetelor balistice sunt de fapt pline cu apă, așa cum a aflat și Beijingul în urmă unui control cu câțiva ani în urmă…
GeorgeGMT
Nu sunt arabi, bre.
Am citit pe diagonala deocamdata, restul articolului o fi bun.
Invățăm odată macar bazele, daca tot discutam un subiect?
Să știm macar despre cine vorbim, nu de alta
Cred ca știe și George ca sunt persi , dar…
“if it walks like a duck, talks like a duck, then it is a duck”
Zic și io…
Persi da, dar colonizati cultural de arabi. Pacat de marea civilizatie persana. Poate se schimba regimul URII.
#XV Sunt arabi toata ziua, chestia cu persii s-a dus dracului de mult.
Nici pomeneala
care tara araba produce rachete balistice si drone? si rupe pe la olimpiadele de mate?
Si anume are etnia cu tehnnologia?! Poate ca genetic nu sunt arabi, dar dapdv nici egiptenii n-ar fi.
Egiptenii sunt arabi. Singurii care nu s, sunt copti si is vreo 10% din populatie. Iranienii is persi si vorbesc farsi. Iar dpdv etnico-cultural is de zece ori peste arabi. Sa le zici arabi e ca si cum i ai numi pe finlandezi turci
io zic sa studiati legile fiscale ale imperiului omeyad si ajungeti sa va dea cu minus,ca si in ziua de azi lumea nu vrea sa plateasca taxe ,sau sa plateasca cat mai putine
Egiptenii sunt egipteni, arabii sunt vreo 10-15% din populatia egiptului.
Iranienii sunt persi, nu sunt arabi.
Totusi, Egiptul se autodefineste drept Republica Araba Egipt.
Sunt arabi dpdv lingvistic si cultural, asa cum noi suntem latini. In ceea ce priveste radacinile, pentru multe dintre popoarele din zona, acestea sunt comune. Sunt rubedenii.
Iranienii nu sunt arabi, nu vorbesc limba araba, cu exceptia unei minoritati etnice.
Erau egipteni în antichitate. De atunci au rămas 10-15%, restul sunt arabi.
N au ramas egipteni , toti sunt arabi.
https://www.youtube.com/shorts/0cVxEglhFHg
Razvanii mie imi plac ca unii au certitudini istorice asa se ajunge la maretii daci de pe tik tok ,Romania este singura tara de pe pamant cu populatie cu limba latina si cu credita majoritar crestin-ortodoxa , de ce pt ca in 1800 de ani daci si romanii si toate populatiile care au migrat prin zona asta in diferite cantitati sau transformat in romani,asta inseamna ca nu mai suntem daci si romani si maghiari si slavi si avari si sarmati si pecenegi si celti si vikingi si mongoli ba da dar suntem un popor latin cu credinta ortodoxa ca asta am ajuns ,nu suntem nici daci nici romani ,culturile alea sau dus de mult, noi folosim o parte din ele ca am evoluat ,asa si toate populatiile alea sunt populatii antice evoluate in ceea ce sunt azi datorita migratiilor si asimilarilor culturale ca unii viseaza genociduri masive cu stergeri totale pana la ultimul prunc de populatii asta nu sa facut niciodata orice cuceritor de teritoriu vrea sa frece manganu nu sa munceasca el pamantu sa faca grane,nu sa intre el in pamant sa caute aur argint si fier,el vrea sa traiasca bine pe spinarea altuia care nu e din neamul lui,rasa lui, etnia lui
Rusii sunt mongoli, qed!
rusii sunt slavi.
mongolii au fost principalii lor dusmani care i-au fortat sa migreze spre sud (Bulgaria, Serbia, Muntenegru – puternic influientati de civilizatia greaca), spre est (Polonia Estonia, Cehia, Slvoacia, Slovenia, etc.) si spre vest, catre Urali – rusii, rezultati din combinatia dintre vechii slavi si vikingi (ce explica intr-un fel agresivitatea lor)
Ba nu. Populația din nordul
Africii este orice, dar nu araba. Sunt berberi, tuaregi, copți, nubieni, baja etc., dar nu arabi. Sunt nativi arabizati parțial sau total. Dar fizionomic și genetic nu sunt arabi. Că și levantinii, un amestec de asirieni, greci, armeni și arabi.
fals. sunt persi. nici limba nu e araba.
Asa este! Xv are dreptate – sunt persi NU arabi si au o civilizatie dezvoltata.
Si in Iran s-a intamplat ca la rusi – Israelul a bagat pe neobservate drone programate sa loveasca sistemele antiaeriene – ucrainieni au lovit bombardiere, nu stim cate – in conditii de razboi toata lumea minte.
ca sa rezumam cand inca mai erau mit confundat cu realitatea,adica rusii nu vreau sa doboare tomahawk :
https://www.rumaniamilitary.ro/sua-au-atacat-cu-rachete-o-baza-militara-din-siria-peste-59-de-rachete-lansate-cinci-sirieni-ucisi-rusia-a-fost-avertizata-de-atac#comment-254655
Pe 13 iunie, apararea antiaeriana iraniana a fost neutralizata de isrelieni in primul rand printr-un atac informatic: un troian plasat din timp in sistemele de aparare de fabricatie ruseasca (S300, BUK, TOR). Bavar-ul iranian (copie de S300, modificat si produs local, dar cu software iranian) si-a facut treaba. Ceea ce ma duce cu gandul ca israelienii au primit acces la software-ul rusesc. Cu alte cuvinte, rusii le-au tras din nou teapa iranienilor. DIN NOU!!!
In ce sens si-a facut treaba? Ca de doborat n-au doborat nimic.
Iranienii au raportat pana acum 6 avioane israeliene doborate. C-o fi, ca n-o fi, nu stiu.
Israelienii spun ca nu. Ceea ce stiu sigur este ca toti mint.
Daca doborau ceva o faceau deasupra propriului lor teritoriu si se dadeau cu capul de toti pereti sa arata imagini. Deocamdata… nada.
Am vazut pana acum doua fotografii in care sunt prezentate chipurile doua avioane F35 isreliene doborate deasupra Iranului. Una dintre acestea este sigur trucata, avand incluse elemente prostesti: o multime de oameni cascand gura, in preajmea pasaroiului, dar in apropiere case de dimensiunea…oamenilor. De aceea spuneam ca toti mint. A mai fost o fotografie chipurile cu un pilot israelian capturat de iranieni, se pare insa ca acel pilot ar fi nu-s ce vedeta. Golaneli.
https://mkisrael.co.il/politics/2025/06/14/iranskie-smi-opublikovali-foto-sbitogo-letchika.html (smiley)
Au doborat o drona totusi. Hermes. I au ajuns acatistele românilor.
Hermes 900 nu Hermes 450 ca pt Ro.
Adică, au rămas acolo și n-au fost bubuie de ISR.
Deci, chiar și-au făcut treaba și … n-au plecat singure în primul adăpost!
mai cartof, astea sunt basme pe care le scrii, eu link ala l-am dat ca sa vedem si cum au evolua basmele din 2017 pana in 2025
realitatea e ca electronica nu are nici in clin nici in maneca cum sa fie reparata cu un colier rusesc cand nu merge ,asa ca dai inainte si lupta si lupta poate peste 100 de ani e siberia libera sau chinezeasca
subscriu. Toate canalele de OSINT serioase raporteaza ca reusita israeliana se datoreaza atacului informatic. Si asta nu asa, din burta, inclusiv IDF/IAF a declarat. Ulterior s au reactivat si au dat un oarecare randament
la mintea mea, discutia este mai ampla,
capacibilitatile radarelor iraniene de provenienta rusa s-ar putea sa fie din start diminuata, asta separat de capacitatea discutabila a radarelor ruse,
de la dragostea frateasca a unora din statu evreu fata de moskva – au fost si in trecut ceva scandaluri de spionaj pe chestia asta, ca dadeau tehnologie americana sau informati militare catre moskva,
ca nu degeaba a facut atatea drumuri si rugaminti netaniahu pe la rusi ca sa nu le dea la iranieni S 400 sau ca sistemul dat sa aiba capacitati nesemnificative de detectie,
https://www.timesofisrael.com/netanyahu-discusses-iran-with-putin-after-reports-of-possible-s-400-sale/
totusi, sa ucizi civili iranieni pe timp de pace,
fizicieni, aeronauticieni, etc cu tot cu familiile lor e grav, foarte grav,
e pe sistem stalinist putinist,
responsabilu militar de la Pentagon destituit, ca nu iubeste singele arab nevinovat care curge atat de usor,
ca nu stie militaru strategia care o vrea fanii ymca,
legile astea, inclusiv internationale cu interzicerea uciderii civililor nu sunt pt netaniahu si altii mai slabi de inger,
pretu petrolului urca, si gazu va fi la fel,
pt ca fraierii ca noi platim benzina, motorina si gazu la pretu bursei,
eram noi singuri din Evropa care din dragostea frateasca germana luam gazu rusesc prin wintershal sa castige si conducerea germana impreuna cu fratii de credinta de la moskva ceva, ca n-au luat destul in ww2 si dupa,
pe sistemu tradional haur, sos, pot, si restu, inclusiv pesedeua si peneleaua,
totusi, la mintea mea, China care cumpara petrol iranian va interveni, daca nu direct, ori prin Pakistan, ori pe la rusi,
China cumpara petrol iranian la un pret foarte mic, probabil jumate sub pretu bursei,
asa iti poti pemite dezvoltarea economiei, faci un viitor,
la fel cum cumparau italienii petrol si gazu libian, ca nu degeaba berlusconi era pres in fata lui gaddafi – uni zic ca i-ar fi sarutat mana,
https://news.am/eng/news/17840.html
la fel cum au cumparat UK petrol iranian dupa ww2, tot la jumate din pretu bursei sau chriar mai jos
sahu nu a picat degeaba,
am inteles ca rachetele interceptoare israeliene se cam termina,
si rata lor de interceptare nu este ca in reclama,
seamana cu unele succesuri medicale de la noi: operatia a reusit, pacientu a decedat
aplauze puternice pt conducerea militara si civila care a programat atacu israelian si care stia de contratacu iranian,
sa vina si la iei avansarile la exceptional
…foarte reconfortrant articolul, dar cam optimist.
In Ukr razboiul dureaza de cam mult timp. Un atac NATO in putineia, ar reduce AA la tacere dar asta nu inseamna ca rusii pot fi ingenunchiati. Au teritoriu urias, au resurse enorme si mai au ceva: pot trece de orice fel de „pachete de sanctiuni”.
Pai daca reduc AA la tacere Nato singurul pachet de sanctiuni care va fi impus este blocada totala aeriana terestra si navala ,ca doar la razboi e ca la razboi ,nu e razboiul altora ne uitam pe net si la televizor
De liber si necontestat ce e spatiul aerian al Iranului dau jidanii cu JDAM in vestul tarii, dar cu SPICE si Icebreaker in zona Teheran si mai departe. Iar formatia de avioane ce executa misiunea e deschisa de F35, apoi vin F16 si toate acoperite de cateva F15. E standard, asa e doctrina la evrei. 😂😂😂😂
Ce ai vrut să spui în comentariu? Eu nu am înțeles decât că ai buletinul franjuri
Nu o intelg eu pe asta cu franjuri dar macar nu sunt prost si nici nu am baut cerneala in scoala. Decat sa jignesti gratuit, ptr ca nu esti in stare sa intelegi, mai bine pui tu mana pe o sursa de informare si cauti distantele la care bat JDAM, SPICE si Icebreaker si apoi care este rolul unui F15 A/C. Si daca nici asa nu te prinzi, resemneaza-te si treci mai departe. Este si asta o optiune.
De loc! „Jidanii” precum te straduiesti sa i jicnesti sunt evreii, descedentii necontestabili al acelui popor
antic care si a pus in fatada stindardul „Never again”.
Asa e scris in Vechiul Testament, cartea sfanta care e baza tuturor religiilor monoteiste.
Acolo, in cartea Proverbe, capitolul 11 e scris:
,Unde nu este sfat, poporul cade, dar în mulțimea sfătuitorilor este siguranță” care sa si facut simbolul Mosadului.
Pentru tine: Nu jicni poporul care i baza religii tale !
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mosad
Evreii Israelieni de astazi au in comun cu evreii originali si Palestina cam ce am eu cu Dacii si Romanii. Mai ales cei nascuti in alte tari/continente si originari din Galitia.
Pt acei habarnisti, tampiti si antisemiti exista
un simplu test care evidentiaza provienenta .
Babuini raman babuini !
https://www.myheritage.com/dna
Si…….
Cu foarte mare greutate oricare om care e convins ca e
evreu, poate sa fie convertit cu mare greutate la iudaism. Iudaismul primeste f rar noi candidati chiar daca se straduiesc.
Majoritatea au renuntat la mijloc.
Evreii sunt singurul popor care si a pastrat ereditatea din
toate prin toate mileniile, toate exilurile, Babilon, Persia, Egipt
si nici un rahat antisemit nu poate contesta faptul.
Herod cel Mare cu toate ca a dezvoltat AElia Capitolina
si Templul II nu a fost primit ca evreu de popor.
Intrebati pe Josephus Flavius (Joseph ben Matitiahu) istorionul.
Foarte greu primeste candidati ? Alooo ? Khazarii, neam turcic ? Acceptarea Evreilor dupa tata, desi, dupa lege, sunt acceptati doar cei dupa mama ?
Ceea ce spuneti este adevarat pana la un punct. Jumatate din populatia Israelului de astazi, plus Gaza si Cisiordania (aici ii includ si pe arabii palestinieni), este descendenta evreilor din antichitate. Restul sunt askenazi, adica evrei dpdv religios, insa din Asia Centrala ca origine.
Voi acolo va persecutati neamurile: arabii palestinieni sunt si ei tot urmasii lui Avraam si Iacob, la fel ca sefarzii.
Arabii aia palestinieni sa faca bine sa renunte la islam si sa revina la credinta stramosilor.
Inca un invatat:
Evreii Ashkenazi , majoritatea lor difera de acei care erau
de milenii in nord vestul europei, provin din Spania si
Portugalia aceeia care au fost goniti de Incvizitie
in anii 1500. Cine nu a vrut sa plece au fost convertiti
la crestinism cu forta. Intreaba te ce i Mont Juic la
Barcelona.
BTW, acest exil nu era produs special pt evrei, principalii
vinovati au fost musulmanii care si in acele timpuri, exact
ca in zilele noastre au navalit peninsula iberica si atunci
biserica a fost nevoita sa i goneasca.
Nu vreau aici sa aduc aminte de torturi groaznice care
aceasta Incvizitie a produs celor prinsi.
In zilele asta Europa a ramas numai cu reinstalarea musulmanilor. Ramane sa vedem ce Incvizitie Europa v a inventa.
1. Din Spania, Evreii nu au fost goniti de Inchizitie, ci prin un decret al Casei Regale Spaniole. Exact la fel si din Portugalia.
2. Ashkenazi provin din Europa Centrala si de Est(Polonia, Germania si Rusia in principal). Safarzii provin din Spania, Portugalia si Africa de N.
3. In momentul tratatului de la Alhambra, Spania si Portugalia erau tari crestine, nu musulmane, Reconquista se terminase iar pe tronurile Spaniei si Portugaliei erau majestati Crestine.
4. In rest, tot ce ai scris e corect. E un talmes-balmes in capul tau.
5. E rau cand scrii mai mult decat citesti !
Eu cred că la cum a fost treaba acolo titlul ar trebui să fie „Sistemele anti-aeriene rusești spate-n față cu Occidentul”! 😀
Din păcate oamenii nu au nici măcar scuza rușilor, că nu-i lasă Allah să bea!
https://www.aktual24.ro/putin-da-vina-pe-iran-pentru-infrangerea-umilitoare-in-fata-israelului-le-am-propus-candva-prietenilor-iranieni-proiecte-in-domeniul-apararii-aeriene-dar-n-au-manifestat-interes/
1. Prietenii nostri iranieni nu au vrut sa colaboreze pt sisteme AA
2. Nu am semnat cu prietenii nostri iranieni tratat de aparare
3. Si oricum prietenii nostri iranieni nu au cerut ajutor
Oare „prietenii nostri iranieni” or sa mai fie prieteni dupa asta? E greu sa le faca Trump alta oferta, ca oricum n-are jena in general si scapa si de papucul lui Bibi?
Ma uitam de cultura la online-ul iranian,de cand cu galagia.Rezumatul e m….e Rusia.Zic ca ei au ajutat ,dar la nevoie nu primesc nici macar o bataie pe umar.
Iar cu AA ,cine isi aminteste circul de acum 12-15 ani cand cu S300.
Atunci si perceptia era alta,marea putere cu niste boschetari imbracati cu ce gasesc in tomberon.
Cred ca tot iranienii ies mai bine din circul asta.Si sa pice regimul,parca au o idee de zvac in ei,sa se rascoale.Daca se rascoala macar au speranta si chef sa faca ceva bun.La rusi si sa pice Vova,nu ai cu cine ca is indiferenti.
Înca o dovadă (daca mai era nevoie) ca Erdogan a dat pasarea (maiastra) din mana (F35) pe cioara (vopsita) de pe gard. S400
Sultanul s-a impuscat in picior si de atunci tot schioapată…
@adiG
dotarea cu armamet de varf nu este ce se vede la televizor,
personal nu agreez influenta rusa la noi,
si nici influenta turca la noi in achizitii publice civile și ultima propunere de corveta cu pret umflat, dar asta e alta discutie,
pe de alta parte, turcii au fost impinsi spre S 400
initial li s-a refuzat Patriotu,
pt ca ulterior sa li se spuna ca li se da un Patriot cu o capacitate redusa de lupta,
crezi ca e intamplator ca Egiptul care are atatea F16 si au primit transfer de tehnologie pt M1A1 s-au orientat recent spre avioane chineze de vanatoare,
crezi ca e intamplator ca F 22, B 2, B 21, F 117 A, nu sunt de vanzare,
sau ca rusii au toate versiunile oferite de export mai slabe, pt ceea ce produc ei: submarine, avioane rachete, etc etc.
nimeni nu da tehnologia cea mai de varf din mana
ca nu vrea sa fie maine somer,
tehnica de lupta de varf nu-i telefon sau televizor sa il iei din piata
plus armamentu de varf presupune calcule de strategie
sau crezi ca e intamplator ca la americani congresu aproba vanzarile de armament – e un calcul simplu, unde sunt mai multe minti ar trebui sa fie o judecata mai buna; asta nu se aplica la palavramentu nostru
Acest articol pune in evidenta cat de efectiva este Iron Dome in Israel, care indica unicul exemplu din lume al apararii antiaeriene incepand cu lovirea unor
proiectile de mortier, continuand cu rachete neghidate de traiectorie scurta, cu diverse UAV si drone care in ultimele zile au fost interceptate 100%
si cu ajutorul Apache, continuand cu rachete de croaziera si rachete balistice cu 90% succes.
Nu raman uimit cand Trump a declarat constructia proiectului Golden Dome pt US dupa modelul israelian.
Acest model are si deficiente: Bucatile de rachete interceptate sunt uneori de marimea unui autobuz
care cazand peste o casa pot produce pagube majore. O teava cu diametru de 1.5m si lungimea de 10 este un indicator de marime.
https://www.eurasiantimes.com/from-90-to-65-israels-interception/
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/cedeaza-iron-dome-doar-65-dintre-rachetele-iraniene-au-fost-interceptate-in-ultimele-24-de-ore
Aha, de aia o parte din rachetele iranienilor va tot darama cladirile.
Cat costa o racheta interceptoare pentru Iron Dome sau Arrow? Aprox. 1 milion USD. Cate sunt folosite pentru doborarea unei rachete iraniene? 3 bucati. Cat costa o racheta iraniana? 200.000 USD. Mai aveti rachete in silozuri? Se spune ca babuinii aveau, in urma cu mai bine de 10 ani, aprox. 10.000 bucati in depozite (zece mii). Cine falimenteaza primul? Ce naiba v-a apucat?
P.S.: am vazut filmarea unui atac iranian in care voi ati tras 12 bucati interceptoare impotriva unei Fattah 1 si degeaba. Tot a facut boom la impact cu solul.
P.S.2: Babuinii trag ca bezmeticii in voi cu toate vechiturile posibile si va consuma toata munitia.
Bai frate , de unde le scoți numerele astea , din buzunar ?
Iran se estimează ca deține aprox 2000 rachete balistice …
Sa deții 2000 de rachete balistice e ceva , sa lansezi 2000 de rachete balistice când spațiul aerian este controlat de forte ostile , asta e cu totul altceva …
Cine naiba spune ca iranienii detineau in urma cu 10 ani 2.000 de balistice??? Eu in nici un caz nu.
In orice caz, zilele trecute citeam ca ei au capacitatea de a produce 300 de balistice pe luna. Ei chiar au industrie si au beneficiat de transfer tehnologic din Coreea de Nord, China si Rusia. De unde naiba credeti ca au primit tehnologia fabricarii de rachete cu combustibil solid? De unde au primit tehnologia fabricarii de rachete hipersonice? Din schimburi: le-au permis chinezilor si rusilor acces la dronele americane doborate si au cerut altceva la schimb. Va aduceti aminte de incidentul RQ-170 din timpul lui Obama? De unde credeti ca s-au aprovizionat Hamas cu rachete in anii trecuti? Din Iran.
Dincolo de reactiile aproape orgasmice la vederea rachetelor iraniene care cad ici colo in Israel si de reactii de genul „Aha, de aia o parte din rachetele iranienilor va tot darama cladirile.”, daca incercam sa cascam bine ochii vedem un pic imaginea reala.Impactul dildourilor iraniene in plan militar egal aproaoe cu zero. Au lovit cu precadere tinte civile sau daca au trecut de AA au cazut si pe camp multe din ele.Dincolo infrastructura industriala facuta praf, apararea AA tandari, sisteme de alarmare la gunoi, lanturi ierarhice lovite greu de rachetele intrate prin ferestre, numar lansatoare rachete balistice in scadere etc etc. Asa daca ne entuziasmam ca din 400 de rachete 40 au trecut iar 10 au lovit niste blocuri si un spital degeaba mai stim sa citim.
Profesorila, reciteste ceea ce am scris. Cu atentie.
Ii doare in cot pe iranieni ca darama tinte militare sau civile. Vor sa creeze haos in Israel, sa faca viata celor de acolo un iad, a.i. sa forteze negocieri cu SUA, din care sa iasa cu fata curata.
Bea o limonada limonas.
cum poti sa indoi adevarul ,deci si-au batut israelienii joc de ei si terestru si aerian ,dar tot iranienii sunt victoriosi la final
Du-te, ma, si plimba ursul. Victorios este cel care ramane in picioare si isi impune agenda politica. Du-te si cumpara-ti un kg de materie cenusie, ai nevoie.
agenda politica israeliana este impusa peste tot nici un stat arab nici macar partea din yemen supusa lor nu a coalizat cu ei ,assad numai este deci liber la lovit hesbollah cand li se scoala aici e chiar victorie totatala ,gaza e ocupata si supusa si aici victorie totala, de 1 saptamana zboara avioanele israeliene peste capitala iranului nederanjate decat de pasari ca iranienii sunt muci deci israelul si-a impus vointa peste tot si tu vezi victorie iraniana ,eu zic sa iti iei lupa sa o cauti ca si pe victoria rusa in ucraina in 3 zile ,scuze sunt deja 3 ani
Fara o interventie clara americana, acolo nu va fi victoria nimanui. Are sa ramana ca-n tramvai. Or sa-si dea cu rachete si bombe in cap pana li se vor goli depozitele si gata.
Fara o interventie clara americana, acolo nu va fi victoria nimanui. Are sa ramana ca-n tramvai. Or sa-si dea cu rachete si bombe in cap pana li se vor goli depozitele si gata.
@barabula sictir si daca nu intervin? Ti se pare ca Iramul are cu ce sa opreasca atacurile israelului? Ti se pare ca Trump chiar daca nu da ordinul de interventie vrea sa-i puna frana lui Netanyahu? A ma scuzati , Cantemir, studii, îngî, îngî. Esti in stare sa dai un raspuns la obiect sau tot un raspuns de mashed potatoe dai?
in doua saptamani se intampla multe
Vor o laie. Asta e discurs propagandistic ca sa ascunda impotenta.Si daca ar vrea altceva tot la cateva focoase cazute la intamplare ajung. Daca-ti dezliipesti un pic buzele de pe fundul ayatolahilor si iti departezi fata de acolo poate prinzi si imaginea de ansamblu. Nu creezi haos si presiune pentru negocieri cam nicaieri cu ceea ce livreaza Iranul acum.Pioste doar in Romanica auristilor pacifisti indiferent de costuri. Si te-ai gasit la israelieni care s-au invatat cu razboiul de xand si-au refacut statul.Mai incearca baiatu’si cu altele..Vezi ca ceasul nu bate in favoarea Iranului.Incep sa ramana fara lansatoare indiferent cate zeci de mii de rachete mai au ascunse prin beciuri.
Ia si bea limonas si plimba ursul pe la Brad Segalul vietii. Bati campii, profesorasule.
Studiile de la asa-zisa univ. D. Cantemir is pentru aia care nu stiau suficienta carte ca sa intre la univ. Bucuresti. Asa, precum limonas.
Studiile de la asa-zisa univ. D. Cantemir is pentru aia care nu stiau suficienta carte ca sa intre la univ. Bucuresti. Asa, precum limonas.
Bai cartoafa da 8 postari dintr-un foc? Acum te cheama cartoafa bai linge clante? Btw n-ai nimerit-o nici cu segalul.nici cu cantemirul nici cu limona ser barabula batușita. Try harder . Acum ca ne-am insultat nu vrei tu sa descarci aici din intelepciunea pupincuristilior suveranisti sa neblamuresti cum.sprea ayatolahii sa provoace haos cand din 100 de balistice 10 trec ( doar tembelii cred in procentaj de 100% al AA) din care cam 2 pic in zone locuite. Ca pe tinta este prea fortat sa spun. A, sa nu uitam si sa mai evidentiem o perla: Israelul gafaie ca a trimis ieri parca 50 de avioane nu 200. Aha daca asta-i gafait intreaba-i pe rusi cum este sa ataci cu msximum 2-3 celule pe un front de cca 1000 km pe misiuni de bombardament tactic nu strategic si poate mai vorbim.
Sa lasam aburelile cu studiile si bautul ca la ce analize faci nu esti mai departe de pedologia lui Georgescu. Ma rog sa numesc analize tampeniile pe care le debitezi sententios inseamna sa fortez sensul notiunii.Considera asta un cadou de la mine.
Revenind la atacul tau cu limonas, chiar il cunosc pe omul pe care-l ataci aici si cred ca habar n-are ca un ipochimen il ataca pe un forum aiurea doar pentru ca o persoana din acelasi domeniu a indraznit sa contrazica aiurelile marii kartoffelsalate in care cine a facut-o a scapat cam mult otet.Nu-i doar prea acra da’ mai si pute.
Tehran’s options for replenishing its missile arsenal are limited. Before the current campaign, the US assessed Iran’s ballistic missile production capacity to be approximately 50 missiles per month. Although this represents a significant production rate, it remains insufficient to sustain Iran’s current rate of fire. Israel also appears to be expanding its operations to include direct strikes on Iran’s missile production infrastructure. Iran will, therefore, need to carefully calibrate its use of a limited missile arsenal for the duration and intensity of the conflict.
https://www.iiss.org/online-analysis/online-analysis/2025/06/israels-attack-and-the-limits-of-irans-missile-strategy/
Aștept cu deosebit interes si o analiza a eficientei apărării aeriene israeliene. În alta ordine de idei din zone unde analizele nu sunt făcute la mișto, pentru cei care minimizau efectul dronelor pe câmpul de lupta.https://www.understandingwar.org/backgrounder/battlefield-ai-revolution-not-here-yet-status-current-russian-and-ukrainian-ai-drone
N-ai să vezi analiza aia. Între timp lumea se uita și se răcorește: „mai bine că nu ni l-au vândut că nu e infailibil decât când aruncă desculții cu pietre „
Lucrurile sunt puțin mai complicate …
Atacul evreilor a fost unul foarte complex , un amestec foarte omogen de implicare și din partea serviciilor de informații și din partea forțelor armate …
Primul val al atacurilor s-a produs de pe teritoriul iranian , forte speciale israeliene au distrus de la sol centrele AA importante , apoi au venit F35 care au distrus Ținte AA identificate , povestea este lunga …
Și realist vorbind , nu prea putem pune egal între Iran și Rusia , Iran este de 30 de ani sub embargo pe când Rusia dezvolta liberă ce sisteme dorește …
Rusia este o nuca tare , cu o forța aeriana puternica , iranienii nu prea au forte aeriene …
Și mai este un aspect – Israel reprezintă elita forțelor armate , ca sa fim cinstiti , putine tari din lume ar face fata atacului evreiesc …
Rusia nu are șanse împotriva Nato , dar acesta este un lucru știut și de ruși și de occidentali și de americani , ca de aici e beleaua cu americanii care vor sa se retragă din Europa – un senator american spunea anul trecut ca nu are cum sa se teama America de Rusia care are o economie cât cea a statului Texas , parca …
Problema europenilor este ca fiind atâta timp pace s-au cam demilitarizat , in timp ce Rusia a tot construit obuze și tancuri pe care le-a stocat , întreținând astfel industria militară …
Iranieni puteau să fie chiar și foarte bine pregătiți; dacă F35 poate identifica și angaja adversarul de la 100 de km iar sistemul rusesc reușește același lucru de la 50 de km sistemul antiaerian intră în categoria „fosta-i lele cât ai fost”.
https://www.youtube.com/watch?v=1nRc13bpFhs
Poate ca NATO are ceva de invatat de la Finlanda si Suedia in ceea ce priveste dispersia aviatiei si protectia avioanelor la sol.
Poate ca ideea de a nu avea elicoptere de atac dedicate este mai buna decat de a cheltui sume imense pe acesta.
Ma uit tot la tarile nordice.
Si….nu stiu cat de eficient poti fi cand esti luat din oala, si Ukraina a fost in primele 3 zile knock out dar si-a revenit apoi in ceea ce priveste apararea antiaeriana.
Eu imi pun problema daca Israelul ar fi performat contra Ukrainei asa de bine pe cum a facut-o in Iran.
But much more interesting (this has already been „discussed”…) Israel in the role of the Ukraine multiplied by five (smiley) Nice weekend…
Despre AA deloc rusesc 🤣
https://g.co/gemini/share/8744b0783744
https://wavellroom.com/2025/06/18/s400-debut-in-south-asia-limits-of-tech-supremacy/?fbclid=IwY2xjawLCGidleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETBHTk1pdDBOSVBDRVhDdldJAR7q8vLutLDKKnS–FkV2Ey3WNwHQb-cCNyS3AuDcALP3Z2jXkt4n2g5pCP0JQ_aem_zCm1DrNmXbZZ3wlANEVDrA
Hai inca una de studiat…..brosura e una realitatea e cu mai multe fatete si e tare, tare complexa.
Din ce vad eu, iranienii au doua trei mari probleme:
– sunt svaiter in fata serviciilor secrete israeliene. Prea multi tradatori in Iran, prea usor se misca evreii prin tara, si lucrul asta este extrem de vizibil. Contra-informatiile locale ar trebuie macar jumatate spanzurate de macarele, conform modelului local;
– sistemul anti-aerian si de razboi electronic. Bani bagati cu nemiluita, multe sisteme dezvoltate local, toate fier vechi bune de nimic;
– Dar cel mai mult ma mira lipsa de precizie a rachetelor balistice iraniene. Eu, daca as fi fost general persan, atacam cu precadere locurile de unde israelienii ma ataca pe mine, adica bazele aeriene. Daca reusesti, in cateva zile, 10-15-20 de balistice intr-o baza aeriana n-ai cum sa nu-i reduci capacitatea de lupta in mod vizibil. Cu toate acestea ori ca au facut-o dar nu spun israelienii, ori ca n-au reusit si atunci avioanele inamice le spurca cerul si le omoara sefii armatei.
In Iran, abia 51% din populatie vorbeste parsi (nu farsi, cum spun toti nataraii care citesc doar Wikipedia). Parsi, ca sunt persi, nu fersi, iar tara s-a numit Persia, nu Fersia.
Revenind, jumate din populatie (minoritati etnice) in buna masura ostila guvernului, la care se mai adauga o buna parte dintre cei majoritari.
Asta nu inseamna ca toti minoritarii etnic sunt ostili regimului ayatollahilor. De pilda, sunt politicieni azeri la varf, implicati in conducerea statului si imi aduc aminte ca un azer chiar i-a fost contracandidat lui Ahmadinejad.
Tineti cont de faptul ca iranienii constituie o comunitate bine inchegata in SUA, formata dintre cei fugiti in 1979, loiali fostului sah, iar in Israel traiesti o comunitate de evrei care isi au radacinile in Iran.
Cu alte cuvinte, israelienii si americanii au de unde recruta tradatori.
In plus, servciiile lor de informatii au fost penetrate la varf de israelieni, inclusiv la nivel de comanda.
In ceea ce priveste precizia rachetelor, depinde care este interesul iranienilor. Personal consider ca au adoptat ideile rusilor: proaste, dar multe. Pe iranieni nu ii intereseaza tintele strategice, cu valoare militara sau economica, desi au atins si centre de cercetare, o rafinarie, un sediu al Aman etc. Ii intereseaza sa creeze haos, sa faca viata in Israel un iad a.i. sa forteze negocieri si un acord in urma caruia sa iasa cu fata curata si sa scape de sanctiuni.
Ii doare pe iranieni fix la 100 de metri in spatele fundului de soarta arabilor din Gaza, Cisiordania, Liban, Siria. Pe iranieni ii intereseaza sa puna presiune pe Israel, a.i. SUA sa fie nevoite sa negocieze si Iranul sa iasa din izolare.
Ce se va intampla in urma acestui razboi?
1. SUA intervin decisiv si demoleaza infrastructura militara, economica si nucleara iraniana, sau…
2. Iranul reuseste sa negocieze un acord in urma caruia va obtine recunoasterea ca putere regionala.
Aici se va ajunge datorita unor capete seci cu minti infierbantate.
Prea multi prosti in lumea asta.
@Barabula
Iranienii insusi spun Farsi cu F.
Io aveam 3 natii hobby:rusii,Afrikaans si iranienii 🙂
In epoca sasanida pana un pic dupa cucerirea araba vorbeau ce se cheama stiintific pahlavi/persana mijlocie.Arabetii nu aveau sunetul „p” ,asa ca a devenit „f”. Cu raspandirea islamului,care a durat niste secole pana sa fie adoptat in masa,s-a raspandit si denumirea farsi.
Zoroastrienii,care isi tin slujbele religioase in avestica,fac ceva pe tot ce e arab si utilizeaza vechile denumiri de pe vremea lui Shapur.In mod uzual insa vb si ei ca tot omul.
La noi in Ioropa care am luat pe filiera greaca-romana-ramana de rasarit nu am avut motive sa scriem si sa pronuntam ca harapii.
Vine de la parsi dar forma moderna e farsi inclusiv in Iran.
„Cu toate acestea ori ca au facut-o dar nu spun israelienii”
N-au facut-o.
By fusing intelligence and special operations, Israel’s strikes on Iran are a lesson in strategic surprise
Asymmetric air-defense suppression
Perhaps the most operationally significant aspect was Israel’s innovative approach to suppressing Iranian air defenses. Rather than relying solely on conventional airborne Suppression of Enemy Air Defenses missions, Israel used pre-positioned systems to launch precision strikes simultaneously toward designated targets with remarkable accuracy. It deployed advanced technologies mounted on vehicles that completely destroyed Iranian air-defense targets at the onset of the attack.
This approach enabled Israeli planes to achieve air superiority and freedom of maneuver during subsequent waves of the operation. The methodology demonstrates how special operations can create windows of vulnerability in sophisticated air defense networks that conventional forces can then exploit. As the West looks at China’s growing anti-access/area denial capabilities across the Western Pacific, SOF could pursue similar approaches to prevent Beijing from isolating Taiwan, Japan, or the Philippines with long-range antiaircraft systems.
https://www.atlanticcouncil.org/blogs/new-atlanticist/by-fusing-intelligence-and-special-operations-israels-strikes-on-iran-are-a-lesson-in-strategic-surprise/
@George
Nu s tradatori, iranienii sunt patrioti mari. Problema e
conducerea Aiatulla care cu ajutorul Basij politia Garzilor Revolutiei deprima populatia care se opune
acestor fanatici religiosi.
Eu zic asa: apărarea antiaeriana ruseasca este cea mai mare si tare din lume, este si stealth, nu vrea sa se facă văzută.
Trebuie sa recunoaștem că în acest stadiu al conflictului este foarte multa propagandă..la fel cum s-a întâmplat în cazul conflictului recent dintre India și Pakistan..
In urma s-au mai confirmat chestii (gen episodul cu doborârea Rafale) dar la început- în prima săptămână – numai propagandă.
Părerea mea că trebuie să fim precauți in acest stadiu..
Lasand propaganda deoparte..
Eu as vrea sa întreb de „faimoasa” Aviație iraniană? Printre cele mai redutabile din regiune..Unde este?
OK poate radarele de la sol au fost făcute țăndări..dar avioanele de vânătoare au radare ele..fa ceva..macar încearcă..polonezii au atacat cu cavalerie tancuri..
Este foarte ciudat ce se întâmplă..
Unde sunt Mig-29 (30 unități)? Dar mai ales tehnica occidentală (fie și învechita)..F-14 Tomcat (30 buc)..F-5 Tiger (60)..F-4 Phantom (63)..F-1 Mirage (23)..
Daca te uiți pe echipamente deținute de IAF și faci un calcul..vine peste 200 (206 mai exact) de avioane de lupta..plus copii de ale lor făcute după F-5 (HESA..pe alea nu le-am mai pus).. si câteva Chengdu J-7 adaptare chineză după MIG-21 (un „Lancer” chinezesc)..și cu astea și mai multe..
OK nu toate sunt operaționale..dar macar jumate și tot era ceva..
Cică avioanele israeliene zburdă..
Dar absolut nimic..nicio stire..filmare nimic..
Sa dispară întreaga flotă?
Poate Mossad s-a folosit de David Copperfield..
https://en.m.wikipedia.org/wiki/List_of_aircraft_of_the_Iranian_Air_Force
Și acest articol se întreabă același lucru (de pe un site ukrainian..n au niciun motiv să fie subiectivi..)
How Critical Was Iran’s Loss of F-14 Tomcat to Israeli Strikes, and Where’re the MiG-29s
https://en.defence-ua.com/analysis/how_critical_was_irans_loss_of_f_14_tomcat_to_israeli_strikes_and_wherere_the_mig_29s-14875.html
Și aviația lor este una cu experiență..din războiul cu Irak..unde chiar au dobândit o aură de glorie..se spunea că au cea mai buna aviație din zona..după cea israeliană..(deci e o lupta intre Nr 1 și 2)
Uitați-va succesul Tomcat-urilor!
https://en.m.wikipedia.org/wiki/List_of_Iranian_aerial_victories_during_the_Iran–Iraq_war
O să spuneți că de la embargo n-au mai avut piese etc..totuși din 30 sa fii rămas doar cu 2 (alea aparent distruse de IDF)? Miram-as..
Doar știrea asta am găsit de câteva F-5 la o bază ne-atacata de IDF..
„Satellite image captures decades-old US-made F-5 jets at an Iranian air base, offering a snapshot of Tehran’s vintage air force”
https://www.businessinsider.com/satellite-image-shows-aging-american-made-fighter-jets-iranian-base-2025-6
Si poate ați observat că NICI nu m-am legat de Su-35.. deoarece nu este încă nimic sigur..
Dar acest articol se întreabă de ce nu sunt aruncate în lupta și cele mai moderne aeronave („pe hârtie”)..
„Russia Sold To Iran The Su-35 Fighter. Why Isn’t Fighting Israel?”
„..according to the IISS, the Su-35s destined initially for Iran may be deployed elsewhere in the Middle East. “In November 2024, Flug Revue published a report that claimed the first two Su-35 aircraft had finally been delivered to Iran. While the number of ‘Egyptian’ paint scheme Su-35s visible at the Komsomolsk-on-Amur site has reduced slightly in recent months, imagery of only a single aircraft in Algeria has been captured.”
https://nationalsecurityjournal.org/russia-sold-to-iran-the-su-35-fighter-why-isnt-fighting-israel/
Si alt mister..de ce IDF pot zbura nestingheriti în spațiul aerian al Siriei și Irakului iar Iranul nu?
Irak s-a plâns oficial chiar la ONU ca li se încalcă flagrant spațiul aerian de către Israel..
Iraq Submits Complaint To UN Security Council Over Israeli Violations
https://mofa.gov.iq/2025/57652/
Iraqis increasingly concerned nobody protecting their skies amid Israel-Iran escalation
https://www.jpost.com/middle-east/article-858029
In Siria e haos..
Syria’s new rulers face unprecedented criticism as Israel uses air space to attack Iran
Damascus has refused to comment on the violations, whereas neighbouring Iraq immediately lodged complaints with the United Nations
https://www.middleeasteye.net/news/syria-government-criticism-israel-use-air-space-attack-iran
Nu ar putea și Iran sa se folosească și ei de spațiul aerian al Siriei și Irakului..sa arunce rachete din aer și astfel să crească acuratețea?
Nu găsesc pe nicăieri care din rachetele de raza lungă ale Iranului pot fi purtate și de avioane..
Știe careva care dintre astea sunt (și) Air-to-Ground?
https://www.fdd.org/analysis/2025/06/17/what-ballistic-missiles-does-iran-have-in-its-arsenal/
Ukrainienii au demonstrat că pot improviza..au montat Scalp/Storm Shadow pe Su-24..
Iranienii au și ei 32 de Su-24 (doar 21 operaționale cică in 2024)..
Iranienii au făcut multe experimente (de nevoie) ca sa compenseze embargoul internațional..sa nu se fi gândit la așa ceva? Sa urce rachete de raza lunga pe Su-24 sa le crească și mai mult raza?
Descoperim cu ocazia asta că erau foarte proști..
In orice caz..sunt multe semne de întrebare iar astea 2 sunt cele mai mari.. parerea mea:
Unde este aviația de vânătoare-de apărare? Dacă ți-a picat antiaeriana..macar sa te aperi cu aviația.. nu e logic?
Si unde este aviația de atac? De ce nu contraataca și din aer? Unde sporește raza și precizia..
Iar daca este trădare..macar sa știm și noi..(sa fi pactizat piloții cu inamicul?)
Daca sunt totuși știri.. informații în acest sens..scuze..eu nu am găsit în afara de ce e aici în comentariu.
Macar sa ne lumineze cineva..
Cel mai probabil aviația iraniană este in Pakistan la ora asta, pentru că nicio bază aeriană din Iran nu e sigura pentru avioanele lor.
Nu poți să folosești aviația de atac atât timp cât nu ai un minim de acoperire antiaeriana că o pierzi foarte usor.
In Ukraina rușii nu au reușit să obțină superioritatea aeriană decât în primele 3 zile și după aia le-a fost tot mai greu, de aici au venit și pierderile majore rusești în primele 6-8 luni de Su 34, Su 30 și Su 35 pe lângă elicoptere de atac.
Mult criticatele S 300 si Tor, Buk și S200 cu radarele aferente in Ukraina au făcut față cu brio până au început să vina sistemele occidentale IRIS-T, Patriot,NASAMS și SAMP -T.
Ukraina însă a beneficiat de SIGINT și ELINT și avertizare timpurie a NATO.
Aha, deci aviatia iraniana a fost trimisa in Pakistan. De fapt, iranienii cica ar fi primit niscaiva asigurari din partea Pakistanului, inclusiv in ceea ce priveste utilizarea armamentului nuclear pakistanez.
De cealalta parte, se pare ca si aviatia militara israeliana gafaie. De la peste 200 de avioane folosite in primul atac, acum au scazut la 50. Cat despre restul, citisem zilele trecute ca ar fi fugit intr-o baza aeriana britanica din Cipru.
P.S.: Israelienii si-au trimis flota de avioane civile peste hotare, inclusiv la noi. Cica pe aeroporturile noastre nu mai sunt locuri libere pentru parcarea avioanelor.
da aviatia iraniana e in pakistan pt ca de acu inainte daca regimul se salveaza va fi formata din avioane model chinezesc sh donate de pakistan,la sugestie chinezeaca si pe banii alora ca ajutor fratesc , deci sigur sunt pe baze aeriene pakistaneze dar inca au cocarda gresita
Aha, am citit. Inteleg ca aveti nevoie sa cititi. Va recomand sa incepeti cu gramatica limbii romane (v-o recomand cu caldura pe cea intocmita de Ion Coteanu). De asemenea, aveti nevoie de un indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie. Succes!!!
cartof iti inteleg agitatia eu nu am nevoie sa scriu romaneste de alea poate tu de aia le folosesti la greu pe alea automate ,iti inteleg si agitatia remunerata de aici e chiar hilara ca sa demonstrezi ce ,ca sa cred trebuie sursa tu nu esti sursa esti un trol atat timp cat nu adaugi surse care sa iti sustina afirmatiile si nu esti singuru ,probabil vreun cont de trol a fost banat si ai aparut tu reactivat din ceva creeat acu cativa ani ,politica asta e veche se poarta ,mult succes sa convingi pe altii pe mine nu ai cum ,de aia si furia cu care postezi mai mult decat multi de aici impreuna, schimba contul si revin-o cu mai putina patima si poate ai succes
@Nicu_4:
Vezi ? 😁
Nu era mai normal sa te certi cu mine ?😁
Cartoafa nu-i noua pe aici.Este cineva care si-a schimbat pseudonimul.Daca ar fi in stare sa-si schimbe si stilul de postare nu ar mai fi usor de detectat.
Profesorel de la Brad Segal.
Dai dai daca ratai in halul asta la trageri asa la trageri te faceau cațelarul unitatii.
machidon de la oi.
Ma scuzati.Dvs va plac ***, uitasem.
# ***
Na, ma profesorele, ia de aici, filmare de catre Fox News, deja veche. Kirya.
https://x.com/disclosetv/status/1933663697047859571?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1933663697047859571%7Ctwgr%5Ea8177ef0ca8ed892b233cfbc5b654cdde32df197%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Ftrt.global%2Fworld%2Farticle%2F26b7b3898ea2
Impresionant. Un reportaj de la locul unei explozii. Asta in capul celui mai inteligent dintre tuberculi arata..ce? Haos? Daca postarea este mai veche cum de nu sunt israelienii in genunchi cerand pace fiind terifiati de ce poate Iranul? A, ma scuzi, asta se intampla doar in filmele din capul tau.
Tu stii ca de fapt nu te certi cu cine crezi ca te certi? Sau ti-ai luat-o peste degete de la Limona asta si acum vezi numai Limona peste tot. Si oi. Ah, scuze, am uitat ca tie nu-ti plac oile. Doar ***.
De cand a devenit c.a.p.r.a. cuvant obscen?
Ha 11-12 postari in rafala. Cartoafa combate nu se joaca.Bai da’ tu n-ai viata personala? Sambata orice barbat normal se relaxeaza, se plimba, isi duce nevasta la restaurant, o mai babardeste, daca are una. Doar cartoafa posteaza in draci Te pomenesti ca te-a dat afara si postezi de oe presul de la usa in timp ce visezi la caprele ayatolahului.
Valea, chilotarule. Unii mai si muncesc, inclusiv sambata, nu freaca menta precum un profesorel care trage matza de coada la stat 18 ore pe saptamana cu niste copchii care dorm la ore.
*** de Razvan Mihaeanu – Spam
Hodor.
Prostii! De unde scoti astea? Auzi acolo, nu mai sunt locuri de parcare pe aeroporturile din Romania… ma umfla rasul, zilnic trec pe langa un aeroport, destul de mare ca sa gazduiasca aeronave de calatori, uneori o face, pentru Carpat Air, sau altii, dar nu e nici urma de aglomeratia de care zici, cate un avion, doua, uneori, atat, loc de parcare, cat vrei.
Corectie: Aviatia iraniana a ramas in Iran, este aviatie invechita
care odata cu atacul aerian israelian, au indepartat avioanele
acele vechituri si cele care au semnalat pericol au fos t lovite
de drone si distruse pe teren e.g F14 Tomcat, Mig 29 si
niste Cobra AH1 si un tanker aerian Boeing 747.
Harburi. Bune sa faca doar politie aeriana si atat. In conflictul actual sunt inutile.
Intr-o tara în care cele mai valoroase studii universitare sunt cele de drept religios, și în care fățărnicia și minciuna este norma în comunicare ierarhica, la ce rezultate sa te aștepți?
Fatarnicia o fi,dar la absolventi de stiinte exacte sunt pe locul 3 ,dupa China si India.Procentul lor de ingineri e cam la fel cu Israelul.Fata de noi au dublu proportia.
Dar e un schepsis.2/3 sunt fete.In Israel sunt cam o treime.
Astea tocesc la scoala,dar meseria o fac in semiscarba.
Strict la priceputi in domenii conexe cu nuclearele,scot anual cateva sute spre 1000.Cam cat Germania si o idee mai multi ca noi.Israel vreo 200.
Franta,care e jmekera in bransa, scoate cam 1500 de „nuclearisti”.
Heil Google :). Iti dai seama ca nu memoram astea.
In urma cu ceva ani, cand israelienii au ucis un fizician nuclearist iranian de top intr-un atentat, rezultatul in mediul universitar a fost ca o multime de studenti de la profil tehnic au facut cerere sa se mute la domeniile unde se studiaza fizica atomica si conexe.
Unde dai si unde crapa.
Suspectez ca Franta la fel ca SUA completeaza necesarul de „nuclearisti” sau alti specialisti cu importuri. In special cu est europeni.
Pentru cei interesați de bruiaj recomand acest canal. https://youtu.be/gBCYJL9uxG0?si=MHyVlhnvWI3yxHCJ
…..Si alt mister..de ce IDF pot zbura nestingheriti în spațiul aerian al Siriei și Irakului iar Iranul nu?
Irak s-a plâns oficial chiar la ONU ca li se încalcă flagrant spațiul aerian de către Israel..
Iraq Submits Complaint To UN Security Council Over Israeli Violations
https://mofa.gov.iq/2025/57652/…….
Nimeni…nimic…..? o lamurire? de ce doar unii au voie , de ce nu se iau masuri daca e cazul?
brgds,
Nu credeam că o să văd așa ceva, vreodată!
@Dov detronat de o @Barabulă!
Intru pe blog, commentarii NUMAI de la cartofiorul supărat.
Care ți-ai schimbat nickname-ul, frățică?
Părerea mea, hâc…
P.S. Arde rău pe undeva…😁
@ Sharky
Nu m a detronat, are nivel de trotuar, eu nu cobor asa jos. 😉
@ sergentu: eram curios sa vad ce mai face R. Limona, deoarece il stiam de sugaci, neam de oieri, ca si Berbecalianul de la Palat (https://tenor.com/view/razvanlimona-limona9b-limona-gif-20823948). El se autodefineste drept shoc anal (ma rog, schimba cumva dumneata ordinea literelor).
A pus botul, s-a aprins ca orice machidon cu minte putina, vinitura din Balcani. Na, ce sa-i faci: e profesorel la un liceu industrial de doi lei in orasul unde se gaseste hubul tehnologic si industrial al Romaniei, centrul de maxima dezvoltare spatiala Tulcea.
Bai bovina nu te certi cu Limona. Esti chiar atat de prost ca sa pricepi? Nu stiu ce ai tu de impartit cu el ( ti-o fi furat muierea, ti-a luat fata pe unde te-a prins si iti versi frustrarea pe aici ca altfel esti doar un impotent tare-n gura etc) dar ideea ca el nu trebuie sa vb pt ca are studii la univ. D. Cantemir si nu la Bucuresti vrea sa arate ca tu esti mai competent pentru ca ai facut acolo? Nu mai spune asta ca faci de ras univ. Bucuresti la ce dumate scoti aici. Daca tot ai ceva cu machidonii du-te si spune-le lor ce spui aici fara anonimizare pen’ ca nu ma incadrez cu apartenenta la grup cultural/etnic.Da’ ma indoiesc c-o s-o faci ca iti rup aia nasul asa ca o faci safe aici la adresa unuia pe nume Limona.
@Barabula
Nu m-ai dezamăgit, ca de obicei! 😁
Arde rău în comunitate, de ai ieșit, iar din nou și înc-o dată, să combați?
Parerea mea, hâc…
P.S. Nu-ți ajungeau pseudonimele, de ți-ai mai făcut unul? 😉
In ceea ce-l priveste pe Mister Dov, omul este cat se poate de OK, isi apara neamul si bine face. Nu m-a contrat cu nimic deoarece stie ca am dreptate (situatia e groasa acolo la el acasa).
Prostii , n ai avut nici un bob de dreptate:
20 , adica tot statul major a fost eliminat impreuna cu 3
sefi.
15 fizicieni nucleari au vizitat virginele impreuna cu familia
Orgii ?
70% lansatoare balistice distruse.
80% din sistemele AA praf.
5 situri atomice distruse.
Sute de Garzi Revolutionare ucisi.
La noi
28 civili ucisi si multi raniti.
Pagube mari la imobile civile
10% din balistice au patruns numai datorita cupolei de
fier ARROW si ajutorul american cu THAAD si AEGIS
Peste 500 de rachete balistice iranienii au tras si numai
30 au lovit.
*scenarii 🙂 [clar china trebuie sa o lase moale cu Taiwan]
https://en.topwar.ru/266592-prichiny-nachala-voennoj-operacii-izrailja-protiv-irana-versii-i-teorii.html?utm_referrer=topwar.ru
** Statistici
https://en.topwar.ru/266662-cifry-vpechatljajut-serbskoe-izdanie-podschitalo-skolko-vertoletov-i-sredstv-pvo-postavili-kievu-zapadnye-partnery.html
*** LINK 16 An Underestimated Threat
Ukraine’s Link 16 Tactical Data Network: An Underestimated Threat
https://en.topwar.ru/266332-takticheskaja-set-obmena-dannymi-link-16-dlja-ukrainy-nedoocenennaja-ugroza.html
PS Iranian FM: Tehran reserves right to retaliate against US .. cred ca e cazul sa dormi pe la vecini …
Cred ca inamicul principal al rusilor este votca.