TRIŢAT TRI !? IETA CIORTII !!

130 de ani de la înfiinţarea Regimentului 33 Dorobanţi Tulcea

 

În seara de 25 august 1944 trupele sovietice au ajuns în satul Carol I (actuala suburbie Tudor Vladimirescu), peste Dunăre de Tulcea.

Cercetaşii trimişi cu bărcile să culeagă informaţii din oraș au întâlnit pe faleză un ciopor de lipoveni, localnici, care fluturau batistele, şi alti gură cască printre care şi tatăl meu, pe atunci în vârsta de 12 ani.

După urările de bun venit ale lipovenilor, cercetaşii au întrebat ce unităţi au garnizoana în oraş. Li s-a răspuns “Triţat tri” la care replica lor a fost „Triţat tri !?  Ieta ciortii !!” (33 !? Ăştia-s draci !!) după care s-au urcat în bărci şi au tulit-o peste Dunăre să raporteze.

 

Cine erau acești “Triţat tri” de au produs o asemenea reacţie măreţei armate sovietice?

 

Pentru a avea o imagine completă vom merge mai în urmă.

În baza Înaltului Decret nr.963 / 20 martie 1884 ia fiinţă Batalionul de Dorobanţi Dobrogea, batalion format din 4 companii dislocate la Constanţa, Cernavodă, Babadag şi Tulcea.

În 1889, batalionul dobrogean este transformat în “al 33-lea regiment de dorobanţi”, format din două batalioane, unul la Tulcea şi unul la Constanţa. Regimentul va atinge cca 10,000 oameni şi va prelua treptat paza întregii frontiere din Dobrogea.

În 1894 regimentul devine Regimentul 33 Infanterie Tulcea iar din el se va desprinde Regimentul 34 Infanterie Constanţa.

Insigna Regiment 33 Dorobanti

Insigna Regimentului 33 Dorobanţi Tulcea

Regimentul a participat la prima sa campanie cu ocazia celui de-al doilea Război Balcanic, 5 iulie – 2 august 1913, când nu a dus lupte ci a avut misiunea de a proteja minoritatea musulmană din Bulgaria de atacurile bandelor de bulgari.

Primul Război Mondial găseste Regimentul 33 ca parte componentă a Diviziei 10 Infanterie Brăila (alături de Reg.38 Brăila, Reg.23 Călăraşi şi Reg.29 Slobozia).

Divizia 10 Infanterie începe războiul ca rezervă strategică, în subordinea directă a Marelui Cartier General, alături de Divizia 15 Infanterie (înfiinţată la mobilizare la Constanta, viitoarea “Divizie de Fier” după Oituz).

Primele acţiuni ale Regimentului 33 au loc cu ocazia operaţiunii de la Flămânda când Divizia 10 Infanterie trece prin surprindere Dunărea cu bărcile, elimină trupele bulgare de acoperire şi asigură un cap de pod la adăpostul căruia se va construi podul de pontoane. Dupa anularea operaţiunii, divizia va proteja retragerea celorlalte trupe şi demontarea podului, fiind ultima unitate care s-a retras de pe teritoriul Bulgariei.

Datorita înrăutăţirii situaţiei din Transilvania, Divizia 10 Infanterie este transferată pe Valea Prahovei unde Regimentul 33 a dus lupte crâncene pentru gara şi oraşul Predeal, Clăbucetul Baiului, Clăbucetul Azugii, Vârful Omu, unde a reuşit, alături de alte unităţi, să oprească ofensiva Div.51 Honvezi şi 187 Inf. germană, apoi a luat parte la operaţiunea Arges-Neajlov, cu lupte la fel de crâncene la Bulteni, Argeş, Tâncoveşti (Tâncăbeşti?).

Odata cu retragerea în Moldova, Regimentul 33 intră în refacere la Roman, ulterior la Vaslui, alături de Reg.73 Infanterie Rezervă (tot din Tulcea).

Regimentul 33 se va acoperi de glorie în Bătălia de la Mărăşeşti când va lua parte la luptele din zonele Panciu, Ireşti-Muncelu-Diocheţi unde, împreună cu celelalte regimente din Divizia 10 Infanterie şi cu Divizia 13 Infanterie, vor bloca definitiv ofensiva germană.

Sfârşitul Primului Război Mondial găseşte drapelul de luptă al Regimentului 33 decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a, Ordinul Steaua României cu Spade, panglică de Virtutea Militară.

 

În semn de recunoştinţă pentru sacrificiul militarilor tulceni, în 1938 este inaugurat Mausoleul Eroilor, realizat din donaţiile tulcenilor şi amplasat în Cimitirul Eroilor Primului Război Mondial.

Aici au fost aduşi şi reînhumaţi militari tulceni ai celor două regimente, 33 si 73, morţi în luptele din Moldova şi inhumaţi iniţial în cimitire din jud. Vaslui.

Mausoleul Eroilor Tulcea

Mausoleul Eroilor Tulcea. În primplan, troiţa amplasată în 1934

 

Pe frontispiciul portalului, la intrarea în mausoleu, stă scris: „1916-1918 – Mausoleul unor eroi din Reg. 33 si 73 Infanterie”, iar deasupra uşii de intrare în osuar găsim textul: „Ei nu sunt morţi, trăiesc în noi”.

Cimitirul cuprinde 82 de morminte cu cruci de piatră, 4 troiţe de lemn şi o placa de marmură cu numele a 363 eroi din Regimentele 33 si 73 Infanterie Tulcea.

 

Între 1922 şi 1939, Regimentul 33 a staţionat la Orhei, în Basarabia, având ca misiune să asigure ordinea, să contracareze propaganda bolşevică şi să împiedice pătrunderea agenţilor sovietici în zonă.

În 1939, regimentul a fost dislocat, pentru scurt timp, la Cernavodă, în subordinea Diviziei 9 Infanterie din Constanța, ulterior revenind la Tulcea şi în componenţa Diviziei 10 Infanterie Brăila.

 

Declanşarea ostilităţilor, iunie 1941, găseşte Regimentul 33 pe aliniamentul Dunării, în zona Tulcea, împreuna cu toată Divizia 10 Infanterie şi alături de Divizia 9 Infanterie, pregătindu-se să intre in Basarabia de sud.

Conform planului de operaţii, atacul s-a declanşat pe 21 iulie 1941, ora 07.30, când Regimentul 33 a realizat primul cap de pod. Pâna seara Pardina, Chilia, Jibrieni şi Vâlcov căzuseră în mâinile românilor. Ulterior, ofensiva a continuat pentru curăţarea sudului Basarabiei de trupe sovietice, până pe 26 iulie când a fost atinsă linia Nistrului.

Ulterior, Regimentul 33 a participat la bătălia pentru Odesa, ducând lupte sângeroase la Dalnic, Tătarca şi în interiorul Odesei.

După campania Odesei regimentul a revenit în ţară pentru refacere, ulterior fiind trimis în Crimeea unde a participat la luptele de la Kerci, prin care s-a forţat trecerea în Kuban, şi a continuat operaţiunile în Kuban, într-o companie selectă: Diviziile 2 şi 3 Munte, Divizia 9 Infanterie.

După începerea retragerii spre Crimeea, în 1943, Regimentul 33 a luat parte la luptele din capul de pod Taman până la 23 septembrie 1943 când Divizia 10 Infanterie a fost readusă în Crimeea, la Kerci, şi repartizată pentru apărarea peninsulei.

 

Cele mai dramatice lupte la care a luat parte Regimentul  33 au avut loc in Crimeea, începând cu 7 aprilie 1944, când Divizia 10 Infanterie a fost atacată de trei divizii de puşcaşi şi o brigadă de tancuri, Regimentul 33 suportând lovitura principală.

După repetate atacuri executate de sovietici, pe 7 şi 8 aprilie, şi respinse cu pierderi mari, asaltul final s-a declansat pe 9 aprilie cand sovieticii au atacat sprijiniţi de cca 100 de tancuri. Primul asalt a fost respins, distrugându-se 17 tancuri, dar al doilea asalt, după amiază, a copleşit poziţiile Regimentului 33, Divizia 10 fiind nevoită să se retragă câţiva km. Totuşi linia a ţinut până când sovieticii au rupt, în istmul Perekop, apărarea Diviziei 50 germană, luându-se decizia retragerii către Sevastopol.

Retragerea a fost dramatică pentru Regimentul 33 care, după pierderile grele suferite, a reuşit să se strecoare printre coloanele sovietice şi să ajunga la Sevastopol cu cca 2500 de oameni, sub comanda Lt.Col. Ardeleanu, comandantul regimentului.

Pe 27 aprilie detaşamentul Lt.col.Ardeleanu a fost subordonat Diviziei 2 Munte şi a primit un sector de apărare lângă Sevastopol de unde a respins numeroase atacuri. După pierderea Sevastopolului şi retragerea spre Chersones, Detaşamentul Ardeleanu (resturile Regimentului 33) a reuşit să se imbarce pe nava Teja, pe 10 mai, și să pornească spre Constanţa. La 14.45 convoiul a fost atacat de avioane sovietice iar nava Teja s-a scufundat, din cei 5000 pasageri, din care cca. 2000 erau soldaţii tulceni ai Detaşamentului Ardeleanu, au supravieţuit doar 400 de oameni, lt.col.Ardeleanu pierzându-şi viaţa în atac.

Supravieţuitorii au ajuns la Tulcea unde Regimentul 33 a început instruirea contingentului 1945, mobilizat pentru acoperirea pierderilor.

 

Schimbarea de la 23 august a găsit Regimentul 33 tot pe aliniamentul Dunării, cu toată Divizia 10 Infanterie, la fel ca în 1941.

După ce a lichidat formaţiunile germane din Tulcea şi din nordul Dobrogei, Divizia 10 Infanterie a primit ordin să se deplaseze pe Valea Prahovei pentru a asigura paza zonei petrolifere. Pe drum au lichidat sau capturat, în Bărăgan, formaţiuni germane care încercau să se retragă spre Bulgaria. Au rămas în zona petroliferă până în noiembrie 1944 când au fost trimişi pe frontul din Cehoslovacia.

Pe 20 ianuarie 1945 au pătruns în Cehoslovacia şi s-au îndreptat spre masivul Javorina, angajându-se în luptele pentru eliberarea masivului. Regimentul 33 a dus lupte grele in zona localităţilor Lest, Mociar şi a poligonului de artilerie din zona Oremov Laz. Atacul s-a declansat pe 10 februarie şi a continuat, pe viscol, ninsori abundente şi zapadă mare, până pe 18 februarie când toată linia germană a fost ocupată.

Pe 25 februarie 1945 ofensiva a fost reluata pe direcţia Oremov Laz – Dobra Niva, Divizia 10 Infanterie cucerind Pliesovice, Sasa si Babina, a învăluit Dobra Niva şi şi-a deschis drum către Hron pe care l-a atins pe 17 martie.

Pe 25 martie, au reluat ofensiva pentru eliminarea trupelor germane din masivul Nitra, dintre Hron si Nitra. Divizia 10 realizat un cap de pod la nord de Tecov Breznica, unde a respins numeroase contraatacuri, după care a trecut la ofensivă pe direcţia Zarnovica-Oslany, reuşind, până la 2 aprilie, să cureţe masivul Nitra şi să atingă râul cu acelaşi nume.

În noaptea de 2 spre 3 aprilie Divizia 10 Infanterie a forţat râul Nitra, participând la eliberarea oraşului Banovce.

Pe 7 aprilie s-a declansat ofensiva în spaţiul dintre Vah si Morava, Divizia 10 Infanterie cucerind, împreuna cu Div.2 Munte, masivul impădurit Mandet care bloca accesul spre valea Moravei.

Pe 26 aprilie Armata 1, din care făcea parte Divizia 10 Infanterie, a declanşat ofensiva spre nord, în lungul Moravei, pentru eliberarea oraşelor Kromeriz si Kojetin. Divizia 10 Infanterie a executat o învăluire, pe la vest de masivul Chriby, forţând inamicul să se retragă din masiv, în noaptea de 27 spre 28 aprilie. Dupa declanşarea ofensivei generale, germanii s-au adăpostit în fortificaţiile naturale şi de campanie ale oraşelor Kromeriz si Kojetin.

Pentru eliberarea Kromeriz-ului Diviziile 2, 10 si 19 au atacat concentric, pe 4 mai, dupa o puternică pregătire de artilerie. Ultimele focare de rezistenţă au fost lichidate în noaptea de 4 spre 5 mai când cele trei divizii au făcut joncţiunea în centrul localităţii.

În aceeaşi noapte Divizia 10 Infanterie s-a deplasat spre Kojetin iar a doua zi, la 14.15, a declanşat atacul. Trupele române au reuşit să se infiltreze în localitate, pe grupe de asalt, distrugând punctele de rezistenţă şi dezorganizând apărarea. În dimineaţa de 6 mai localitatea fusese eliberată.

Succesul operaţiunii a dus la citarea pe Armata 1 a Diviziei 10 infanterie: “Priceperea cu care a fost concepută această acţiune, elanul şi modul desăvarşit cu care a fost executată constituie unul din cele mai frumoase exemple de luptă în localităţi pe care le-au dat trupele acestei divizii”

Normal, doar vorbim despre o unitate care a luptat la Odesa, Sevastopol, Kerci.

 

Regimentul 33 Dorobanţi Tulcea a fost primul regiment din Armata Română care a fost citat nominal în comunicatul Înaltului Comandament al Forţelor Armatei Germane (OKW) şi al doilea regiment din Armata Română pe care mareşalul Antonescu l-a citat prin ordin de zi pe armată, decorându-i drapelul cu Ordinul Mihai Viteazul cls. a 2-a.

 

Dincolo de nenumăraţii eroi anonimi ai Regimentului 33, dincolo de sacrificiul lt.col. Ardeleanu, comandantul unităţii, merită menţionate două personaje speciale:

Primul este colonelul Nicolae Mateescu:

Născut la Sarichioi, in 1894, participă la luptele din Primul Război Mondial, în Dobrogea şi pe Valea Prahovei, la Predeal. Sublocotenent 1917, locotenent 1921, căpitan 1926, maior 1933, lt.colonel 1942, colonel 1944.

Începe al doilea război mondial de pe funcţia de comandant al companiei de armament greu a Regimentului 33. După moartea lt.col.Ardeleanu, în 1944, devine comandantul Regimentului 33.

Pentru vitejia dovedită în primul şi al doilea război mondial, a primit peste 20 de medalii şi Ordine, printre care “Ordinul Mihai Viteazul” clasa a III-a (Decretul nr. 3035/6.10.1942), “Ordinul Coroana României în grad de cavaler“, trei Ordine “Steaua României“ (în grad de ofiţer, cavaler, respectiv de comandor), Crucea de Cavaler a Crucii de Fier.

A scris lucrări de specialitate din care una, “Războiul în stepa rusă”, a devenit manual pentru unităţile noastre şi nu numai.

col Nicolae Mateescu

Col. Nicolae Mateescu, cu doar o parte din decoraţii

 

Al doilea personaj este un căpitan al aceluiaşi regiment, al cărui nume nu am fost suficient de inteligent să-l notez, când trăia tata, dar care i-a fost comandant de companie tatalui meu, intr-o unitate de geniu, prin 1952, 53.

Omul a facut războiul pe jos până în Kuban şi înapoi până în Cehoslovacia, a suferit degerături severe la picioare dar a fugit din spital, când a fost vorba să i le amputeze, şi s-a întors la unitate, tratându-se cu leacuri băbeşti.

A rămas cu sechele la picioare dar a supravieţuit iar restul războiului l-a făcut purtând nişte cisme făcute special, 48 sau 50, ca să nu-l jeneze degerăturile.

Omul era un izvor nesecat de învățături și povestiri de pe front.

Spunea că plutoanele erau organizate pe localităţi, inclusiv o parte din ofiţeri şi subofiţeri (cei din rezervă) fiind consăteni cu soldaţii, pentru creşterea coeziunii subunităţilor.

Mai spunea că se specializaseră pe incursiuni şi-i înnebuneau de cap pe adversari, în principal ruşi, pentru că nu-i lăsau sa doarmă.

Unitatea avea o foarte bună pregătire pentru lupta corp la corp, luase parte la nenumărate lupte la baionetă, în est şi în vest, si spunea că, la baionetă, singurii care erau oponenţi demni de luat în seamă erau tătarii din armata sovietică (cum ştim că tătarii n-au prea luptat pentru ruşi, este posibil să se fi referit la kirghizi sau alţi asiatici pe care să-i fi confundat cu tătarii).

Despre rusi spunea că veneau cu puhoiul, beţi şi mânaţi din spate cu pistolul, şi că tăiau la ei până se făceau mormane de cadavre. Ungurii erau curajosi, se aruncau la baionetă dar nu făceau faţă iar nemţii, când vedeau baioneta, trăgeau cu tunul antitanc în infanterist numai să nu ajungă cu baioneta la ei.

Un alt lucru despre care tatăl meu spunea ca l-a şocat era linistea cu care căpitanul vorbea despre respingerea atacurilor cu tancuri, în condiţiile în care se ştie că dotarea noastra AT a lăsat de dorit.

Primul lucru care spunea că trebuie făcut era separarea infanteriei de tancuri, urmând apoi imobilizarea şi distrugerea tancurilor, cu ce se găsea la îndemână: sticle cu benzină, urcat pe tanc si aruncat grenade înăuntru, mine antitanc, faustpatrone (mai rar), foi de cort pe vizoare, baloţi de paie aprinşi.

În privinţa tunurilor AT, calibrele noastre mici (25, 37, 47mm) nu făceau nicio brânză împotriva blindajului aşa că tunarii erau instruiţi atent să lovească şenila. Asta însemna să stai ghemuit sau pe burtă, în spatele unui tunuleţ, şi să ocheşti într-un dreptunghi mic şi mobil (partea frontală a şenilei) în timp ce 50-100 de tancuri dau năvală trăgând asupra poziţiei tale cu tunurile şi mitralierele.

Cam ăsta era aluatul din care erau plămădiţi oamenii aceia.

 

Întorcându-ma la povestea Regimentului 33 Tulcea, după încheierea războiului unitatea nu a mai revenit niciodată în garnizoana ei de reşedinta, politică practicată de “aliaţii” sovietici şi cu alte unităţi care le-au trezit “interesul” (Divizia de Gardă a aterizat la Constanţa). Când nu le-au desfiinţat cu totul (ca pe vânători de munte, paraşutişti, infanterie marină) i-au aruncat prin ţară pentru a rupe unităţile de baza lor de recrutare.

Regimentul 33 a fost dislocat la Dorohoi, apoi la Târgovişte, desfiinţat, reînfiinţat şi transformat de nenumarate ori.

În prezent există două variante privind “urmaşul” Regimentului 33 Tulcea: una ar fi Depozitul 33 Materiale Tehnice Botoşani iar a doua ar fi actualul Batalion 335 Artilerie “Alexandru cel Bun” din Botoşani.

Un destin trist pentru o unitate care s-a acoperit de glorie pe câmpul de luptă.

 

Nu intenţionam să scriu acum articolul (voiam să-l includ într-un material mai amplu privind însemnătatea militară a revenirii Dobrogei la Romania şi să-l public pe 14 noiembrie) dar ultimele evenimente din Ucraina m-au făcut să mă întreb daca nu ar fi oportună reinfiinţarea Regimentului 33 Tulcea, având în vedere situaţia regiunii.

La începutul celui de-al doilea război mondial, în judeţul Tulcea exista Regimentul 33, mai exista un Grup Maritim, cu trei batalioane de Infanterie Marină, existau grăniceri şi unităţi ale Flotilei de Dunăre, garnisite cu monitoare și vedete.

În perioada comunistă, exista BIM-ul de la Babadag dar era un batalion măricel, spre 1600 de oameni, exista o brigadă de marină la Tulcea, bine dotată cu vedete blindate, vedete de patrulare şi dragoare fluviale, exista un batalion de grăniceri la Tulcea şi altul la Sulina, dotate şi ele cu nave de patrulare.

În prezent, jumătarea de nord a Dobrogei e cheală. A rămas BIM-ul, cu efective normale de batalion, nu mai avem grăniceri ci poliţie de frontieră, armament greu ioc, brigada de marina a devenit bază de transport pentru BIM (ceamuri, nave de transport, câteva dragoare fluviale folosite drept nave de patrulare).

Singura unitate care trebuie să se ocupe de apărarea frontierei, FOOOOARTE lungă şi dificilă, este BIM-ul.  Aşadar, nu ar trebui să ne mire că o unitate ofensiva prin definiţie a trebuit sa se mulţumească doar cu exerciţii în Deltă şi în poligonul Babadag şi cu 2 rotaţii de trei luni în Kosovo, cu câte 100 de oameni, în timp ce alte unităţi ale armatei îşi făceau mâna şi câştigau experienţă în Irak si Afganistan.

Nu mai vorbesc că, în cazul unei agresiuni, unităţile Brigăzii 9 Mărăşeşti de la Constanţa ar putea fi blocate la sud de Canalul Dunăre – MN sau Poarta Alba – Midia Năvodari, prin distrugerea podurilor peste cele două canale.

 

Cred că ar trebui găsită o soluţie acum, când morcovul e mare şi politrucii sunt mai deschişi la propuneri de intărire a apărării.

Iniţial mă gândeam la înfiinţarea unui al doilea BIM, chiar dacă, în prima fază, ar avea dotarea unei unităţi clasice de infanterie. Mă gândeam că, prin trecerea în conservare a 1-2 fregate, s-ar elibera nişte posturi care să poată fi utilizate pentru crearea unui BIM, în cadrul aceluiaşi buget al Marinei.

O altă variantă ar fi să se infiinţeze ca batalion de infanterie, în subordinea Diviziei 9 Mărăşeşti care ar deveni un fel de divizie întărită.

 

Dacă ne batem capul găsim solutii (numai să vrem) pentru că jumătatea de nord a Dobrogei, repet, e cheală rău.

 

Update:

De cand am publicat articolul m-a framantat problema identificarii capitanului care luptase in Regimentul 33 Dorobanti Tulcea si pe care tata l-a avut comandant cand a efectuat stagiul militar.

Pana la urma, informatia a venit de unde nu ma asteptam: de la mama. Femeia asta este un izvor nesecat de informatii si ar trebui sa fac cumva sa-mi notez cat mai multe date, cat timp mai este printre noi.

Capitanul cu pricina se numea Stamate si a locuit in Tulcea la intersectia strazilor Mircea Voda si Traian.

Imediat dupa razboi s-a casatorit cu nepoata de unchi a comerciantului Chiriachidi, proprietarul celei mai faimoase cofetarii din oras.

Cand era in liceu, prin 52-53, mama a avut ocazia sa-l vada iesind la plimbare cu tot familionul, duminicile, in Gradina Publica (aproximativ zona Fantani, parc Hotel Delta, str. Garii). Erau o familie numeroasa, cu multi frati si cumnati plus o puzderie de copii.

Stamate iesea in evidenta prin statura sa masiva (un cap peste multime) si prin mersul greoi. Carunt, o figura aspra, ridata, dar un zambet larg adresat „batalionului” de copii care misunau in jurul lui, inclusiv propriul fiu, in varsta de cca 4 ani.

Cat facut armata, 52-54, tata i-a fost „om de baza”. Stamate il striga „Bai lipovene!” dar il simpatiza pentru ca era priceput, iute si era cunoscut ca batausul cartierului (zona Monumentului). Tot el l-a delegat sa se ocupe de coordonarea construirii depozitelor si cladirilor  auxiliare la noua baza de aviatie de la Kogalniceanu. Tata era militar in termen dar absolvise o scoala tehnica in care mancase pe paine rezistenta materialelor si constructii cu profesorul Vidrascu (o somitate in constructii hidrotehnice) iar in perioada aceea armata trecea prin procesul de sovietizare cand ofiterii armatei regale erau scosi si inlocuiti cu faimosii ofiteri pe puncte, multi cu 4-6 clase.

Inainte sau dupa episodul Kogalniceanu, l-a mai delegat sa se ocupe de constructia cladirilor pentru bucatarii si sala de mese la fosta cazarma a Regimentului 33 Tulcea. Cladirile sunt si acum, in curtea Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera.

 

Stamate a mai fost protagonistul unui conflict cu rusii, dupa ce am intors armele, in 1944. Regimentul se afla pe Valea Prahovei, pentru protectia zonei petroliere, iar Stamate fusese trimis la Tulcea, la cazarma, sa rezolve nu stiu ce.

Orasul era infestat cu soldati  sovietici care se ocupau cu bautul pana se pisau pe ei, batut si jefuit localnicii dupa bunul plac, consumatie fara plata la restaurante, acostat, pipait si injurat femei pe strada.

O astfel de patrula sovietica l-a vazut pe Stamate, cu mersul sau ciudat, produs de degeraturi, si unul din ei a avut „inspiratia” sa-l injure si sa incerce sa-l loveasca. Incidentul s-a terminat tragic, cu doi soldati in coma si alti doi ramasi paralizati de la mijloc in jos (i-a calcat pe coloana cu cele 120kg ale sale).  Stamate a raportat la unitate ce s-a intamplat si a si plecat spre regiment iar dupa cateva zile regimentul a fost trimis sa lupte in Cehoslovacia. Doua saptamani l-au cautat ciolovecii prin Tulcea sa-l impuste 🙂 )))))

 

(Very) late edit: Tocmai am dat peste textul Inaltului Decret nr.2568 / 19 iunie 1920, de decorare a drapelului de lupta al Regimentului 33 cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a:

„Pentru vitejia şi avântul de care au dat dovadă ofiţerii şi trupa regimentului în bătălia de la Mărăşeşti în august 1917. Intervenind în luptă în ziua de 1 august, au respins pe inamic dincolo de movila Chicera pe care au pus stăpânire şi lungind apoi frontul pentru a înlocui trupele ruse de la aripa dreaptă au respins prin luptă la baionetă de la 3-5 august cinci atacuri sângeroase ale inamicului fără a ceda o palmă din terenul cucerit.”

Înalt Decret no. 2658 din 19 iunie 1920

Ti se face pielea de gaina cand citesti.

 

Cristian Ganciu

27 de comentarii:

  1. Frumos articolul ,stiam de regimentele de munte ca erau printre cele mai bune unitati pe care le avea Armata romana dar nu si de 33 dorobanti

    • Planul meu secret era ca, daca ma imbogatesc vreodata, sa realizez o monografie a Regimentului 33 Dorobanti pentru ca e „personaj de film”. Pana in prezent nu mi-a prea reusit planul.
      Legat de trupele de vanatori de munte, acestea si-au castigat un binemeritat renume dar nu au fost singurele trupe care au luptat cu eroism in cele doua razboaie mondiale.
      Divizia 9 Constanta a luptat, in Primul Razboi Mondial, in Dobrogea si la Marasesti unde a avut un rol principal in blocarea ofensivei germane, apoi, in al Doliea Razboi Mondial a facut toata campania din est pana la Stalingrad apoi in vest, a acoperit cu sange dealul Sangeorgiu (Oarba de Mures) a luptat la Carei, in Ungaria si Cehoslovacia.
      Diviziile 2 si 19 Infanterie au avut un parcurs identic cu Div.9, in WWI iar in WWII au luptat atat in est cat si in vest, participand la cucerirea Budapestei si la bataliile din Cehoslovacia.
      Div.15 infanterie si Div. 6 Cavalerie sunt alte nume demne de mentionat.

      • Mersi de informatii ,am despre ce sa citesc azi .Through fire, snow and blood ,Regiment 33 ,cred ca ar avea mai mult succes ca Saving Private Ryan sau Stalingrad 🙂

  2. Frumos articol. De cite ori citesc despre luptele purtate de Armata Romana stau si ma intreb ce ar face azi tineretul manelizat si cocolosit de mamica si taticu in caz de razboi? A fost de ajuns un zvon de mobilizare si toti incercau sa o dea cotita de frica mortii. Eu cred ca doar doua lucruri conteaza,cum traiesti si cum mori,poti trai ca un ciine in lant si poti muri ca o javra sau poti trai si muri ca un lup. Din cite vad eu in ziua de azi cinstea,onoarea,demnitatea si dragostea de tara sunt chestii perimate,culmea este ca asta se invata si la scoala(vedeti istoria de clasa 12) si se repeta in media aceleasi prostii,nu mai suntem romani,suntem cetateni europeni,nu suntem urmasii dacilor,atunci de unde am venit? De pe marte? Daca se continua tot asa viitorul Romaniei va fi intunecat.

    1
    • adrian asa este in scoala nu se mai invata istoria pe care noi am invatato

      iar cand spui ca esti patriot,nationalist esti etichetat extremist
      dezbina si stapaneste

  3. CaporalMusat

    Salutare !
    Bre @Eroule articolu in prima parte ca readucere aminte a faptelor celor ce au luptat atunci e FOARTEBUN ca si raspunsul tau ! Au luptat saracii mai mult cu EROISM pentru a suplinii deficientele dotarii !
    Pe atunci se mai putea in ziua de azi e mai greut dar nu divaghez acu pe tema asta .
    Cat depre faptul ca BI< ul ar fii singurul care tre sa apere frontiera aia f lunga o scrantisi , nu zau da restul ce fac stau si se uita ?! Mai exista flotila de Dunare si ceva unitati prin zona Galati – Braila , e adevarat nu mai sunt toate care erau dar tot mai e ceva .
    Nu cred ca pe timpul comunismului erau denumiti Batalion ci regiment cam ata era denumirea si pt VM si pt parasutisti .
    Iar aia cu blocarea alora in cazul ipotetic de distrugere a podurilor e de circ ( sau poti sa te superi da asa e ) aia au niste barci si TAB-79 deci au cu ce ca in delta nu au poduri ,nu ?! Si nu crez ca i ar prinde dincolo de canal ci mai incoace de dupa canal pe unde cred ca au locul de desfasurare laa alarma .
    Despre infiintarea unor noi unitati nu s ce sa zic , astia taie si tu mai vrei . Poate mai degraba ceva dotare mai buna , inlocuirea taburilor alea mici cu niste SAUR 2 ar fi mult mai faina si deasemenea intarire cu artilerie , niste mortiere de 120mm tot pe saur si ceva Crotale (preferatele tale ) .
    Hai ca te las ca vine sfantu GSG gura spurcate de aur si zice ca ne am imbolnavit de ICBM .

    • Daca ajung rusii in Bugeac, unitatile din zona Galati – Braila vor ramane pe loc, sa pazeasca Poarta Focsanilor.
      In privinta flotilei de Dunare, cam greu de imaginat cum se vor plimba pe sub nasul rusilor, intre gura Prutului si Ceatal Ismail, pentru a ajunge in Delta.
      In privinta necesarului de dotare ai dreptate dar nu cred ca ar fi suficient.

      BIM-ul a fost BIM si pe vremea lui Ceasca, chiar daca au avut efective mai mari. Fratele meu a facut armata la Poligonul Babadag, prin 80-81, si dadea nas in nas cu ei toata ziua.

      1
      • CaporalMusat

        Ai si tu dreptatea ta . Dar nu cred ca in caz ca incepe sa „puta”a votca incinsa pe acolo nu vor fi aduse in zona unitati din tara. Desii nu sunt ei cu inaltimi mari in M-tii Dobrogei Pot fi adusi Vm ca sa controleze respectivele inaltimi /cote . Daca nu se face asa ceva e tampenie mare de tot dar nu cred ca nu se tine cont de asta .
        Desii sustin ca intradevar ne trebuie remodernizata armata in principal in tehnica , nu cred ca rusii vor intra peste noi , nu cred ca si doresc acum si nici in viitor un WW3 pe care l prognozeaza DD ul de servici de pe aici .
        S a mai vb pe aici ba chiar a fost un articol cu rusia si un razzboi nato dar nu are nimeni de castigat din asa ceva .

      • Era o informatie acum vreo 2 – 3 saptamani cum ca militiile rusofile ar fi ajuns in Reni, ce se mai aude despre asta?

        Podul ala de la Giurgiulesti…o fi cum? Aparat, minat, abandonat…?

    • @Caporalu

      Ce imbolnavit de ICBM Caporale, ca voi sunteti deja cu forme acute nevindecabile in faza terminala si pronostic rezervat 🙂
      Foarte foarte rezervat 🙂

      Cacare Saur2, cacare Crotale…

      Saur 2 avem o bucata, Crotale este pe Youtube…

      Cumpara cineva Saur2 si Crotale?!

      Sticla cu benzina taica, daca au si d’aia…ca Tara e saraca, politrucii sunt bogati…

      Mortiere de 120…mai sunt?
      Artileria e ruginita prin curtile unitatilor…

      Dupa aia daca te apuci acum sa infiintezi un BIM, cat dureaza?
      De unde iei oamenii? Cu ce ai platesti?
      Iei din marinarii de pe fregate?
      Unde ai cazezi, in ce unitati.
      De inarmat, cu ce, cu AKMurile si atat?

      Daca treaba arde, n-ai timp de asa ceva, si in cel mai bun caz trebuie sa aduci unitati deja operationalizate din alta parte, nu sa stai acuma sa infiintezi…

      D’aia s-o fi stresand ciclopul chior cu flota sovietskaia, o fi stiind el ceva, ca zona e atat de bine aparata ca daca debarca aia 100 de oameni deja suntem outnumbered…

  4. Interesant eroule. As vrea sa stiu repartizarea diviziilor romane in WW2 in functie de provenienta soldatilor.

    Altfel nu cred ca rusii vor ataca Romania o tara NATO..vor face sicane in continuare in razboiul economic cu actiuni gen Pungesti.

    Altfel armata rusnaca nu prea are combat experience, din Cecenia si AFG au iesit cam sifonati.
    Ma uitam la cate exercitii comune sunt USA-Romania. Personal am colaborat cu militarii romani in cadrul NATO si pot spune ca sunt priviti excelent de partenerii americani. Romanii au asa ceva special care ii face iubiti de catre ceilalti.
    Experienta capatata in AFG si Irak de trupele romane ii face cred eu o armata de temut in Europa. Dotarea desigur lasa de dorit dar la o adica cu sustinerea USA si NATO nu ar fi o problema in caz de conflict.

    Nici armata ucraineana nu are combat experience si se vede ca s-au cam inumuiat. Insa repet daca ar fi nevoie armata romana ar fi o stanca f tare pentru rusnaci si ei stiu f bine asta.

    1
    • bunicu facea parte din regimentul de vanatori de munte de la cluj.a luptat pana in caucaz sub comanda germana ,apoi sa retras prin crimeia in romania in „44.
      tin sa mentionez ca suntem de etnie rusa. iar oamenii nostri si-au varsat sangele in procent mai mare decat dezertorii romani.din localitatea noastra au murit pe front 1/2 din oamenii de origine rusa iar cei romani au preferat sa traga armata in piept.
      in alta ordine de idei multi sunt lasi si nu au curajul sa lupte.
      sunt pline barurile de nulitati!
      nu era buna armata??
      ca va punea la instructie?
      naspa filmele cu rambo!

      1
      • Au fost foarte multi rusi in armata germana. Hivis parca erau numiti. Au fost cu sutele de mii impotriva lui Stalin! Majoritatea au luptat pana la capat iar restul au fost eliminati incet prin lagare. Din pacate nu se stie mai nimic despre cei care au luptat in armata Romana. Poate aflati mai multe!

      • Mda bunicul meu a fost ranit grav la odessa de catre rusii bolsevici…
        e gluma asta ca voi de etnie rusa ati luptat pe frontul de est? poate in vest impotriiva :”fascistilor”

        apropo uite cum jefuiesc rusnacii „civilizati” un magazin in slaviansk…pentru vodka. sigur le da curaj sa nu fie lasi si sa lupte…
        http://www.youtube.com/watch?v=PZDHQBmqrNg#t=239

        • Cred ca ar fi total incorect sa acreditam ideea ca unitatile romanesti au fost compuse exclusiv din romani geto-daci iar minoritatile au frecat menta.
          Un exemplu a fost chiar Regimentul 33 Dorobanti Tulcea care a avut in componenta atat romani cat si lipoveni, ucraineni, bulgari, greci, turci, armeni, tatari, plus foarte multi oameni provenind din familii mixte, care au luptat si au murit impreuna.
          Chiar si pentru lipovenii din judet, in afara de cativa care au dezertat in 1940, de alti cativa, pana in 25, care s-au jucat de-a partizanii prin Delta dar i-au curatat jandarmii in 41, si altii, 2-3, care mai trageau cate o racheta de semnalizare ca sa indice bombardierelor sovietice pozitia bateriei AA de la Monument (colnicul Hora) in rest oamenii si-au vazut de treburile lor, cu atat mai mult cu cat copiii lor, plecati cu regimentul pe front, au avut ocazia sa vada si sa le scrie despre binefacerile comunismului, descoperite in teritoriile ocupate.
          Ca un fapt divers, regimentul a avut un caz similar celebrului caz Sullivan, dinWWII:
          La sosirea in Tulcea, dupa evacuarea din Crimeea, orasul afost bombardat de aviatia sovietica si in atac au murit trei frati, bulgari, care tocmai supravietuisera infernului din Crimeea si naufragiului navei Teja. Doua zile a umblat maica-sa sa-i caute si nimeni n-a avut curaj sa-i spuna ca au ajuns la Tulcea si au murit in bombardament.

          1
      • @ Dorin
        – Esalonul regiment nu a existat in organica unitatilor de vanatori de munte romane in al doilea razboi mondial. Batalion, brigada ( transformata in divizie dupa campania din 1941 ) .
        – La Cluj nu a existat unitate de vanatori de munte . Nici batalion, nici brigada .Batalioanele cele mai apropiate erau la Abrud si Aiud . La Gherla existau 1-2 divizioane de artilerie de munte , dupa perioada .
        http://www.worldwar2.ro/oob/?section=12
        http://www.worldwar2.ro/organizare/?article=29
        – Cum putea cineva sa se sustraga serviciului militar in mediul rural ? Ciudat . Mai ales romanii , dezertorii astia …..ciudat cum si-au lasat oasele de la Stalingrad pana in Cehoslovacia daca au ramas acasa ……
        Ce-ar fi sa nu mai fabulezi ?

    • Datele despre repartizarea pe garnizoane a unitatilor se gasesc in Istoria Infanteriei Romane, vol I-II.
      Daca-i musai da-mi un semnal si scanez niste tabele, i le transmit lui George si ti le pune pe mail.

    • O fi sau n-o fi Pungestiul o actiune subversiva ruseasca, dar iata ca si activitatea Lukoil in Campia de Vest e luata la rost de romani, asadar cum e: Lukoilu’ ii straneste pe romani contra Chevron in estul Romaniei si Chevronu’ ii starneste pe romani contra Lukoil in vest? Ori s-au trezit romanii si ii injura si pe unii, si pe altii de bunavoie si nesiliti de nimeni? Eu inclin pentru ultima varianta.

  5. Eroul asta e un erou, munceste si Duminica, scrie articole, in timp ce GMTul se relaxeaza calcand rufele si spaland vasele 🙂 🙂

    „În prezent jumătarea de nord a Dobrogei e cheală. ”

    Pai cum sa fie cheala mai Eroule 🙂 , parca nu ziceai matale ca esti prin zona aia ?

    Daca da, apai suntem acoperiti 😉

    Cacare vine cu tancu pe acolo, bagi flexu in ele, le sudezi capacele, le pui aripi la senile si canarduri in dreptul conductorului, le atasezi niste boostere de balistice si le trimiti direct in piata rosie.

    „Cred că ar trebui găsită o soluţie acum, când morcovul e mare şi politrucii sunt mai deschişi la propuneri de intărire a apărării”

    Bre, solutie de cinstit gandacii cu o bere poate…

    Cacare politruci e cu morcovu, ca eu nu vad cheltuieli prea mari cu „inarmarea”, doar niste acumulatori si ulei, toata lumea e relaxata ca le-a zis Biden ca-i apara, canadiencele de fac politie aeriana in exercitii de 6 luni, solutii las ca gasesc aia care vin dupa aia care vin dupa aia care vin dupa aia dupa ce pleaca ei de la putere.

    „Mă gândeam că, prin trecerea în conservare a 1-2 fregate, s-ar elibera nişte posturi care să poată fi utilizate pentru crearea unui BIM, în cadrul aceluiaşi buget al Marinei”

    Eroule, daca inca mai trebuia sa ne dai dovezi ca esti total rupt de realitate 🙂 🙂 …

    In primul rand ca fregatele noastre sunt deja conserve aflate in conservare, doar ca le mai misca din cand in cand si le platesc echipajele 🙂

    Tabla e destul de veche, 30+, dar carnea din conserve o fi mai proaspata 🙂 🙂

    Bre, esti tzicnit?! Cum adica sa se elibereze niste posturi.
    Tre ocupate si folosite cat mai multe posturi d’astea.
    Daca scoti o fregata, cati Amirali scoti la pensie? 4-5?
    Si cati comandori de fregata? 10-11?

    Vrei sa creezi haos in Statul Major al Fortelor Plutitoare …like… pe Apa?!
    Pai e frumos?
    Ce-ti facura oamenii aia…

    Nu intereseaza pe nimeni mai multi soldati, mai mult armament.
    Nu!
    Mai multi comandori, mai multi colonei, mai multi generali de baze aeriene, mai multe departamente de inzestrare cu un Panhard pe an, mai multe departamente de comunicare cu Parlamentul, mai multe departamente de relatii cu Alianta, mai multe ansambluri folclorice. Si un card de popi.

    D’astea bre.

    Ce rahat sa mai faci cu un BIM 🙂

    D’ala nu le tre la nimeni…

    „Dacă ne batem capul găsim solutii (numai să vrem) pentru că jumătatea de nord a Dobrogei, repet, e cheală rău.”

    Eroule,nu-ti mai bate capu bre, ca nici ei nu si-l bat…

    Sezi relaxat, ca si ei…

    Numa matale iti mai bati capul si cu Flogger, care mai viseaza Leoparzi. Cand le-a zis sa fabrice 300 TBTuri si camioane l-au zburat sinistrii in shuturi 🙂

    Zgureanu a cedat nervos.

    Si GMTul 🙂

    Vaz ca matale inca te mai chinui 🙂

    Ti-as trimite eu pe irlandeza de la IRA sa te scape de chinuri, dar mi-e ca nu mi-o mai dai inapoi, o tii acolo sa-ti faca copii cu pistrui si parul rosu 🙂

    Si dupa aia tre sa ma duc sa-mi pun singur bombele alea sub masina 😉 and it’s no fun…

    • Bre unii dintre noi, barbati in casa lor, au si alte „sporturi” de relaxare, nu numai rufe si vase… 🙂 😉 Adica mata nu tre sa-ti extinzi experenta 🙂 de-o viata si asupra noastra.
      Eu par example, daca sunt singur acasa nu stiu nici unde-mi sunt ciorpii, daraminte fierul de calcat, de fapt nu stiu unde-mi tine femeia nici macar trusa de scule, desi sunt aproape sigur ca am una…
      O s-o intreb intr-o zi.
      Una peste alta sa fie de capul tau si io care compatimeam cu matale crezand ca am ramas fara tine. N-am ramas… Zgureanu radea, zicea ca te-au prins scotienii si te bat la talpi pana treci la fusta, da aista-i dus cu pluta, nu tre sa-l bagi in seama, ca l-a muscat o broasca testoasa mai de mult iar acum are un cotoi care-l tot musca.
      🙂 )))))))))))))))))

  6. Cititi update-ul ca e interesant. 🙂

  7. Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu frunze de stejar, săbii si diamante ma cam indoiesc sa o fi primit careva ofiter roman.

    Exista statistici cu cei care au primit vreodata vreo cruce de fier dar niciuna din cea mentionata, de vreun ofiter (capitan) roman.

    http://www.wikiwand.com/ro/Crucea_de_Cavaler_a_Crucii_de_Fier

    De remarcat totusi, faptul ca dintre toti aliatii Reich-ului romanii au „incasat” cele mai multe (18 in total ), ceea ce spune ceva despre valoarea si aprecierea pe care ne-o acordau germanii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *