Enciclopedia Armelor – Focke-Wulf 187 Falke – un destin nemeritat

This entry is part 10 of 110 in the series Enciclopedia Armelor

Episodul VIII – Avioane de vanatoare germane. Focke-Wulf 187 Falke

 

 

focke-wulf-fw-187-falke-01

Inceput la sfarsitul anilor ’30 ai secolului trecut ca un design compact de vanator bimotor care sa umple o nisa intre Messerschmitt BF-110 Zerstörersi BF-109, dupa ce FW-57 pierduse prima competitie cu BF-110, FW-187 a avut nenorocul de a fi considerat inutil de catre strategii Luftwafe.

fw57

FW-57

In 1935 designerul Kurt Tank a propus in parteneriat cu Focke-Wulf dezvoltarea unui vanator bimotor cu raza lunga care avea potentialul sa depaseasca performantelor vanatorilor monomotor de atunci, printre care si modernul BF-109. Si asta in perioada in care ideea de „schnellbomber” era foarte la moda, adica bombardierele bimotoare reuseau sa intreaca in viteza avioanele monomotor, deoarece tehnologia motoarelor de atunci nu furniza suficienta putere pentru design monomotor care sa aiba dimensiuni suficient de generoase ca sa care si suficient armament.

8a2f89247c72873380f5baf1f5ef9c75

Accesul in cabina FW-187 – se observa pozitia mitralierelor MG-17

focke-wulf-fw-187-falke-cockpit-01

Interiorul cabinei

In versiunea initiala, aparatul era echipat cu 2 motoare Daimler-Benz DB 600 de aproape 1000CP, trebuia sa atinga o viteza maxima de 560km/h, dar din cauza restrictiilordate de ritmul de productie al motorului, trebuind sa se multumeasca  cu motorul de 700CP Junkers Jumo 210. Chiar si astfel echipat, prototipul FW-187 V1 a atins 523 km/h, cu 80 de km/h mai mult decat BF-109B echipat cu acelasi motor, cu toate ca FW-187 era de peste 2 ori mai greu, avea o raza de actiune de 2 ori mai mare si avea viteza de urcare si picaj mai ridicate decat monomotorul.Alegerea motoarelor a fost una dintre conditiile de finantare a primelor 3 prototipuri de catre ramura de cercetare-dezvoltare a ministerului aerului german. Al 2-lea prototip a fost echipat cu versiunea G a motorului Jumo210, avand o crestere a performantelor, fiind distrus la revenirea dintr-un zbor de test.

9f2058fe6b202b158afd0d8394ea359e

Poze publicitare

Avionul a fost conceput avand in minte performante maxime, reducandu-se pe cat posibil dimensiunile fuselajului si cabinei, astfel ca plansa de bord nu putea acomoda toate instrumentele, cele specifice motoarelor fiind montate pe fetele interioare ale nacelelor motoarelor. Tot pentru finetea aerodinamica, radiatoarele motoarelor si rotile erau complet retractabile in gondole iar cabina se prelungea cu o suprainaltare a fuselajului spre in spate, blocand o mare parte din vizibilitatea pilotului spre inapoi. Insa deoarece cupola cabinei avea forma de bula, se compensa o parte din efectul cocoasei dorsale.

fw187-2

FW-187 varianta initiala monoloc

Un an mai tarziu designul a fost prezentat in expozitia de armament de la fabrica Henschel din Berlin insa a fost refuzat de ministerul Aerului pe motiv ca avea costuri mai mari decat un model monomotor cu performante similare si in plus, pe moment, nu se intrevedea nevoia unui avion de vanatoare cu raza lunga de actiune.

focke_wulf_fw_187_falke_005

Ambele versiuni FW-187 Falke si schema de vopsire

Toate acestea nu l-au descurajat pe Kurt Tank, care a inceput sa lucreze la o versiune biloc a avionului, incercand sa gaseasca o nisa pentru conceptul sau, mai ales ca Ernst Udet, noul sef al ministerului aerului, avea in vedere FW-187 ca inlocuitor al BF-110 in rolul de distrugator de bombardiere. Prototipurile 3 la 6 au fost create in versiuni biloc, cu cabina extinsa, insa au suferit de o scadere a performantelor fata de prima versiune, fiind schimbat si centrul de greutate si masa avionului si avand inlocuit armamentul initial de 4 mitraliere MG17 de 7.92 mm plasate in bot cu 2 tunuri de 20 mm MG FF si 2 mitraliere.

fw-187

Focke-Wulf Fw 187 A-0 Falke – serie limitata

Abia prototipul numarul 6 a primit motoarele specificate initial  – DB600, reusind sa obtina in octombrie 1939 in zbor orizontal o viteza de 634 km/h, devenind cel mai rapid avion de lupta german din acel moment.

fw187-6

 

In 1939 a existat si o pre-productie de 3 aparate in varianta FW 187 A-0 bazata pe prototipul nr.3 cu motoare Jumo 210G, insa incapacitatea de a adauga armament care sa asigure protectia in spatele avionului a dus la folosirea celui de-al 2-lea loc din cabina pentru operator radio. Acest lucru a nemultumit Luftwaffe, care a conditionat existenta armamentului defensiv de intrarea in productia de serie. Cele 3 exemplare au fost incadrate alaturi de celelalte prototipuri intr-o escadrila pentru protectia aeriana a fabricii din Bremen a Focke-Wulf. Variantele de preserie A0 au fost transferate pentru un timp si in Norvegia, unde se dorea a se propaga zvonul ca avionul intrase in productie de serie pentru a inlocui BF-110. Pilotii care le-au folosit le-au apreciat ca fiind superioare lui BF-110 insa avioanele au fost in scurt timp retrase din serviciul activ.

fw187-7

FW biloc serie A0 aliniate

La sfarsitul lui 1942 Tank a incercat sa modifice destinatia proiectului catre vanatoarea de noapte, insa dimensiunile reduse ale botului au facut imposibila instalarea unui radar specific ghidarii tragerii pe timp de noapte. S-a incercat si modificarea design-ului varianta de vanator de mare altitudine sau bombardier in picaj. La scurt timp, datorita efortului de razboi, cererea Luftwaffe s-a orientat catre un bimotor construit din lemn in loc de aliaje usoare care nu mai erau disponibile in cantitati suficiente, Tank trebuind sa renunte la conceptul Fw-187 si sa o ia de la zero cu un nou design de vanator greu, si anume Ta 154 Moskito (Tantarul), care din pacate nu s-a bucurat de succesul omonimului sau britanic.

fw-187-s_FALKE 

Din pacate aici se incheie odiseea FW-187 iar Kurt Tank, dupa alte proiecte ambitioase in folosul Germaniei, se va orienta dupa terminarea razboiului catre Argentina si apoi India, unde va refolosi experienta sa, alaturi de unii dintre fostii colegi de la Focke-Wulf pentru a le obtine acestora primele avioane cu reactie “indigene”, punand bazele a 2 industrii aeronautice emergente.

 

 

Enciclopedia Armelor: Episodul IX – Radare Germane in cel de-al Doilea Razboi Mondial

 

 

Marius Zgureanu

 

 

Series Navigation<< ENCICLOPEDIA ARMELOR: XP-54 –”GASCA”Enciclopedia Armelor – Radare Germane in cel de-al Doilea Razboi Mondial >>

16 comentarii:

  1. FW 187 era prea complicat si nu avea fiabilitatea unui lui FW 190, preferatul lui Bazu Cantacuzino.

  2. Felicitari Mariuse, BRAVO! Interesant articolul.

  3. FW 190 un avion fantastic, pentru mine peste Me-109.

    • Chiar era peste Me-109.Pe langa faptul ca putea fi folosit pe multiple roluri (un fel de fighter-bomber) era si mai robust fata de 109 care din ce am inteles cerea oarece finete in pilotare.

      • Me-109 avea mari probleme cu trenul de aterizare, peste 1/3 din avioane fiind pierdute/avariate la decolare/aterizare, avea insa enormul avantjj in lupta la mare inaltime datorita motorului. Era un interceptor 🙂 foarte bun pentru bombardiere si escorta acestora. FW si nu numai 190, dar mai ales Condorul, este seria mea de avioane favorita in cadrul Luftwaffe.
        Aaaa si sa nu uit si Stuka 87G „tank killer” si al sau cel mai decorat militar german din WW2 Hans-Ulrich Rudel, pentru care inca nu s-a inventat un termen. Sa spui despre Rudel ca a fost AS, este ca si cum ai spune ca eu si Van Basten am jucat amandoi fotbal 🙂 🙂 !

  4. A fost simplicat si FW-187 pe parcurs, chiar foarte mult, ajungandu-se la strictul necesar.
    FW-190 e din alta categorie si dintr-un alt episod 🙂

  5. Excelent! Foarte bun articolul!

  6. Daca s-ar fi ales FW-187 si He-100 in locul Me-110 respectiv 109, Batalia Angliei cred ca ar fi avut alta soarta.
    Recomand pe viitor un articol despre He-100, contemporan cu 109 dar cu viteza mai mare, vizibilitate muuult mai buna, tren de aterizare stabil si raza de actiune cu aproape 50% mai mare. Insa s-a considerat ca 109 este suficient, motoarele DB 601 erau putine si urmau sa mearga toate spre Me 109/110. Sansa lui FW 190 a fost ca folosea motor in stea. Astfel Heinkel a ramas sa faca doar o multime de bombardiere bimotoare inutile.

    • Nu cred ca cei bpmbardati de catre Heinkel le condiserau chiar inutile. Daunatoare sigur ,,,

    • Atât FW 187 cât şi He-100 erau mult mai ineficiente decât perechea Bf 109 / Me 110.

      În primul rând, FW 187 era o alegere greşită din punct de vedere logistic pentru un imperiu care întotdeauna avea prea puţin din orice: prea puţin petrol, prea puţine metale rare, prea puţini Tigri, prea puţine camioane. Fiindcă avea o capacitate de transport mult mai redusă decât a lui Ju-88, dar faţă de Bf 109 avea nevoie de două motoare. Adică de 2 ori mai multă bătaie de cap în a-l construi, de 2 ori mai multe piese de schimb, de 2 ori mai mult timp consumat cu reparaţiile.

      În al doilea rând, He-100 folosea un sistem de răcire prin evaporare care utiliza aproape tot bordul de atac al aripii pentru combinaţia radiator + separator de abur, ceea ce înseamnă că era imposibil de protejat. Un singur glonţ de .303 rătăcit, şi ai pierdut răcirea unuia din cele 2 blocuri de cilindri, de tot.

      Germanii foloseau (pentru DB600/601/603/605 şi Jumo 211) radiatoare inelare făcute din mai multe segmente, protejate datorită volumului lor mic de o tablă groasă precum blindajul, şi care puteau pierde un segment sau 2 fără a afecta foarte tare răcirea motorului respectiv. Sistemul evaporator al lui He 100 nici nu suportă comparaţie cu aşa ceva.

  7. Dar ce miteti sa spunti ste faptul ca concepetul de avion „distugator” s-a dovedit falimentar . Ca nu era de vanatoare!! Dimpotriva era distrus nu distrugator!!Ca bombardiere carau prea putin .. Si asta e valabil si ptr nemtei, francezi, englezi. Ma orf ar fi „exceptia” P 38 insa victriile sale sunt mai ales in fata japonezilor (care aveau avioane excelente ca manevarbilitate insa fragile!! ) su in fata IAR urilor si mai aveau si psuerioritatea numerica coplesitoare .
    Si bine au facut nemtii ca nu l-au introdus in fabricatie. Ca exemplul conterat il avem la enegelzi – prea multe tipuri ca sa aeiebe eun castige toate uzinele – deci productie scumpa , eterogena. Risipa adica

  8. Ghita Bizonu’, conceptul „Zerstorer” nu a avut mare succes, insa vorbim de BF-110, pe cand FW-187 era mai compact, mai rapid si manevrabil, pe scurt un bimotor la fel de performant sau chiar mai performant decat un vanator monomotor.

    Iti mai adaug un succes pe lista, cu un rol diferit insa- De havilland Mosquito.

    Ideea era sa-i gaseasca lui FW-187 exact nisa in care excela si sa il foloseasca in concordanta cu aceasta! Cunoastem ca Luftwaffe, la presiunile lui Hitler si Goering a facut mai multe greseli de strategie si de folosire corecta, potrivita cu caracteristicile tehnico-tactice, a mai multor tipuri de avioane, nu doar BF-110.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *