11 noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

Cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, în București și în garnizoanele în care există unități militare care au executat misiuni în teatrele de operații au fost organizate sâmbătă, 11 noiembrie, ceremonii militare și religioase.

În Capitală, de la ora 10.30, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului, au avut loc o ceremonie militară și religioasă și au fost depuse coroane de flori.

***

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogaraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.

În perioada 1996-2022, România a pierdut 30 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 200 au fost răniţi.

Astăzi, aproximativ 900 de militari ai Armatei României continuă tradiția și poartă cu mândrie drapelul tricolor în teatrele de operații și misiuni în afara teritoriului național, îndeplinind cu profesionalism și dăruire toate misiunile încredințate, alături de aliați și parteneri.”
https://www.defense.ro/misiuni-internationale-1
https://misiuni.mapn.ro/Biroul presă – MApN

Biroul presă – MApN

22 de comentarii:

  1. Respect și considerație! Pomenire veșnică Eroilor!

    6
  2. Condoleante famililor celor cazuti in uniforma armatei ro, trista situatie daca luam reportajele de pe recorder vedem buba unei tari care are grija doar de smecheri si de cei care conduc , nu de de totii copii. MapN-ule ai uitat de totii aviatori si cei care au murit in diferite misiuni in tara oare ? Vesnica pomenire si tarana usoara sa le fie. Glorie eroilor si patriei noastre Romania.

    10
  3. Glorie eterna eroilor neamului!

    1
  4. Si multumita lor putem spune astazi ca suntem „pilon de securitate si stabilitate pe flancul estic al NATO”.

    3
  5. Azi, cu ocazia Zilei Veteranilor, yours truly a participat la ceremonia ținută la Cimitirul Eroilor din Constanța, depunând o coroană, împreună cu câțiva camarazi veterani.
    Prilej de revedere cu prieteni vechi, stat la o șuetă.
    După 30 de minute de la începerea ceremoniei, un marinel din garda de onoare, vlăjgan dealtfel, luat pe sus de o asistentă pe jumătate cât el.
    Când mă gândesc că noi stăteam la ceremonii câte 4-5 ore nemișcați, în onor, indiferent că erau 35°, sau -2° și burniță, și nu pica unul…
    E grele cu tineretul…
    Părerea mea, hâc…

    11
    • Am auzit de la cineva cum ca a-ti (rechini albi ma refer) defilat de 1 decembrie iar cei de la regimentul de garda au ramas impresionati. Cineva pe care il respect a povestit asa ca nu cred ca a vorbit aiurea.

      • @Lesas
        Scuze pentru întârzierea răspunsului, dar azi am fost pe drumuri cam toată ziua. 10 ore și 800 de km.
        Bun, revenind la subiect, yours truly are cunoștință despre 3 evenimente de gen, prin participare directă.
        1 Decembrie 2001, parcă, la Alba-Iulia, unde am făcut impresie bună, sau așa ni s-a spus, atunci erau alte vremuri, nu prea se purtau laudele și felicitările, ne-am făcut treaba și am plecat acasă.
        În 2003, când a venit comandamentul SEEBRIG în România, și a avut loc ceremonia pe faleză, la Cazino, vara, la 30°+, unde plutonul nostru a fost dispus exact în fața sectorului presei. Ceremonia a durat vreo 4 ore, cred, timp în care au picat militari turci, greci, bulgari, italieni și macedoneni, dar de la noi nici unul.
        După ceremonie a venit Ilici, personal, să ne felicite pentru prestanța dovedită.
        Ultima, tot vara, în 2009, defilarea pe sub Arcul de Triumf, cu ocazia terminării misiunii din Iraq, unde știu sigur că am rupt gura târgului, atât la pregătire, cât și la defilarea propriu-zisă.
        După 2009 m-am mutat la alt batalion de infanterie, și nu am cunoștință de alte defilări de 1 Decembrie la care să fi participat Rechinii Albi.
        Părerea mea, hâc…

        3
        • Dupa ce am trimis mi-a venit gandul ca posibil sa fi fost vara. Omul a povestit acum 10-11 ani si am mai uitat. Ce stiu sigur e ca a fost bucuresti, vreme urata (ori prea cald ori prea frig), a fost si regimentul de garda si erati dupa misiune. Deci ultima din lista ta se potriveste.

          2
  6. De la un coleg, salut si onoare!
    Sa ne rugam pentru viitor sa nu avem
    nevoie de forte militare?

    9
  7. Glorie Eroilor ! Sa nu-i uitam !

  8. Onor camarazilor cazuti la datorie…tuturor, onor tuturor militarilor cazuti…

    1
  9. Odihna si recunostinta vesnica!

    1
  10. Adevarul este ca fara ei nu pupam noi NATO. Respect atat pentru ei cat si pentru cei care s-au intors.
    Chiar sunt curios cata acoperire media a fost.

    2
  11. Odihna si recunostinta vesnica eroi ai patriei !

  12. Respect si onoare veteranilor si eroilor tarii!

  13. Condoleante familiilor, onoare si respect eroilor.
    A fost o ceremonie micuta si pe la mine. Intotdeauna placut sa vezi ca numarul spectatorilor mai mare decat al oficialilor.

  14. Respect veteranilor! La mulți ani cercetașilor! 404

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *