Categorie: Grecia
Stiri
Naval Group a castigat in Olanda Asa cum scriam inca de saptamana trecuta, francezii de la Naval Group erau considerati favoriti pentru castigarea contractului pentru constructia a patru noi submarine. Pe 15 martie zvonurile au fost confirmate si compania franceza a primit, provizoriu, contractul pentru cele patru viitoare submarine olandeze….
Grecia are planuri ambitioase
Buletin naval. O scurtă prezentare a programului corvetei europene
Așa numitul program al „corvetei europene” („EPC”) sprijinit de European Defense Agency prin intermediul PESCO s-ar putea dovedi în final una din puținele „povești” europene de succes în materie de apărare. În principiu, acest program a fost inițiat de Italia, ulterior alăturându-se și Franța, țări care dispun de forțe navale…
Prima fregata greceasca din clasa FDI gata de lansare
Astazi, patru octombrie, prima din cele trei fregate comandate de Atena va fi lansata la apa oficial. FDI HN sau Belharra-class sunt o clasa noua de fregate dezvoltata de prietenii nostri, francezii de la Naval Group, iar grecii sunt primii clienti externi. “Kimon” va fi lansata la apa oficial azi, …
Grecii sunt optimisti
Spike pentru marina greaca
Este vorba de un contract pentru achizitionarea de rachete Spike ER si NLOS… Grecii au semnat acorduri de cooperare industriala pentru inzestrarea flotei elene cu rachete Spike. Contractele semnate valoreaza 250 milioane de euro. Rachetele Spike NLOS sunt destinate elicopterelor AH-64 Apache si lansatoarelor Typhoon MLS-LOS integrate pe cele 4…
F4 Phantom… „mediteraneean”
Aselsan AESA
Radarul SABR (AN/APG-83) care va echipa aparatele F 16 grecesti Stransi cu usa intre embargoul asupra livrarilor de materiale sensibile de catre restul membrilor NATO si grecii care se tot inarmeaza, turcii incearca apa cu degetul si isi lanseaza propriul radar AESA dezvoltat de Aselsan. Daca le iese, ar fi…
Prima fregata din clasa FDI a fost lansata la apa
Pe 7 noiembrie prima nava din clasa FDI – Frégate de Défense et d’Intervention a fost lansata la apa in santierul naval din Lorient (Naval Group). “Amiral Ronarc’h” este prima din cele cinci fregate de talie intermediara comandate de Marina Franceza, iar urmatoarele patru ar trebui sa fie gata pana…

