Episodul V – Prima parte
Bombardiere grele sovietice
Kalinin K-7
Inca de la sfarsitul anilor *20, Armata Rosie cocheta cu ideea unui bombardier de raza lunga, transcontinental, capabil sa atinga tinte dispuse la mare distanta, ce urma sa dispuna de un numar mare de motoare, sa fie foarte bine inarmat si capabil sa transporte un numar mare de bombe. Chiar se gandeau si la o varianta destinata transportului de pasageri sau parasutisti –ceea ce demonstreaza ca sovieticii au fost primii care s-au gandit la trupe aeropurtate (infiintate dealtfel in data de 2 august 1930, pe cand altii inca se-ntrebau „daca” sunt sau nu sunt utile, ori habar n-aveau despre asa ceva. Despre parasutistii sovietici si istoria lor s-a scris pe blog, iar pentru mai multe detalii va recomand sa cititi aceste articole, deosebit de interesante si bine documentate, prin munca si bunavointa colegului nostru, Caporal Musat, caruia ii multumim si pe aceasta cale pentru efortul depus. Iata cateva link-uri:
Istoria Parasutismului, Partea a II-a. Valul Sovietic!
Istoria parasutismului, Partea a IV-a
Cum Stalin era intotdeauna incantat de asemenea proiecte mamut (pentru el, mai mare insemna intotdeauna mai bun), aprobarea pentru demararea cercetarilor n-a intarziat sa apara, astfel ca la inceputul lui 1930 a demarat lucrul la un avion gigant, nemaivazut la acea data.
Konstantin Alekseevich Kalinin
Cel care s-a apucat de aceasta munca, de pionierat as spune in acei ani in care industria sovietica n-ajunsese inca la maturitate, a fost un stralucit inginer-pilot, pe nume Konstantin Alekseevich Kalinin, de origine ucraineana. Acesta a devenit pilot militar in Armata Tarista incepand cu anul 1916, odata cu absolvirea Scolii Militare de Aviatie de la Gatschina. Ulterior, in perioada 1918-1920 a luptat ca pilot in cadrul Aviatiei Rosii, nutrind convingeri proletare inca din anul 1917. Insa, K-7 n-a fost nicicum primul avion realizat de catre Kalinin, acesta avand in spate o vasta experienta in domeniul constructiilor aeronautice, el fiind creatorul mai multor tipuri de avioane de transport, relativ reusite, precum, K-1/2/3/4/5, culminandu-si cariera de inginer constructor (absolvise in anul 1925, Institutul Politehnic din Kiev) cu extraordinarele, la acea vreme, K-12 si K-7. Nu putem insa trece la K-7, un adevarat dinozaur, fara a trece in revista fratiorii sai mai mici, si acestia putand fi considerati realizari remarcabile ale industriei aeronautice bolsevice aflata la debut in perioada anilor *20. Interesant este faptul ca in acei ani, cand economiile asa-zis capitaliste, se confruntau cu o criza fara precedent imediat dupa razboi, cu deosebire in Europa framantata de grave probleme economice si sociale, cea sovietica era in plin avant, care, dupa parerea mea, si-a atins maximul pana pe la sfarsitul anilor *60, cand URSS, promotorul comunismului si al economiei centralizate in lume, incepea sa intre in declin.
KALININ K-1, a zburat pentru prima data in 26 iulie 1925 (unele surse straine mentioneaza luna septembrie 1925, dar personal dau crezare celor rusesti), fiind creat de catre K.A. Kalinin, la Remvozdukhozavod din Moscova (Fabrica Aeronautica de Stat din Moscova, numarul 6. Aici, la inceputul anilor *20, se efectua mentenanta si reparatiile avioanelor aflate in uzul Armatei Rosii, inclusiv de provenienta straina), fiind un monoplan cu aripile sus, destinat transportului de pasageri si rolului de „Ambulanta Aeriana”, realizat in doar 5 exemplare (era realizat din cadre de otel, aluminiu si panza), avand urmatoarele caracteristici: echipaj un pilot; lungime 10,72 m; anvergura 16,76 m; greutate: gol 1452 kg/cu incarcatura maxima 1972 kg; pasageri 3; viteza: maxima 163 km/h/de croaziera 130 km/h; distanta de decolare 120 m la o viteza de minim 70 km/h; distanta de aterizare 160 m; motor BMW de 170 CP (german), inlocuit ulterior, cel mai probabil la ultimele 2-3 exemplare, cu Salmson IV de 240 CP (francez); autonomie 600 km (cu motor BMW); altitudinea maxima de zbor 3000 m (cu motor BMW), viteza ascensionala fiind urmatoarea: 1000 m in 12,3 minute/2000 m in 30 de minute/3000 m in 75 de minute. A ramas in uzul flotei civile de transport, probabil pana la inceputul anilor *40.
KALININ K-2, a zburat pentru prima data in anul 1926, fiind creatia lui K.A. Kalinin si o modernizare substantiala a K-1. Acest avion de transport era in linii mari asemanator cu K-1, dar avea motor mai puternic fiind construit in totalitate din metal si aluminiu, dar a fost realizat doar in 4 exemplare –toate destinate transportului de pasageri, cel mai probabil nu mai erau in uz la inceputul anilor *40. Avionul era un monoplan cu aripile sus, realizat din cadre de otel tubular sudat si aluminiu, avand urmatoarele caracteristici: echipaj un pilot; lungime 11,17 m; anvergura 16,76 m; greutate: gol 1600 kg/cu incarcatura maxima 2236 kg; pasageri 4 si o incarcatura de bagaje limitata la 416 kg; viteza: maxima 170 km/h/de croaziera 140 km/h; distanta de decolare 200 m la o viteza de minim 75 km/h; distanta de aterizare 220 m; motor BMW IV de 240 CP (german); autonomie 650 km; altitudinea maxima de zbor 3500 m, viteza ascensionala fiind urmatoarea: 1000 m in 12 minute/2000 m in 28 de minute/3000 m in 50 de minute.
KALININ K-3, a zburat pentru prima data in anul 1927, fiind si acesta creatia lui K.A. Kalinin. Acest avion avea rolul de „Ambulanta Aeriana”, fiind derivat din K-1 si K-2, putand transporta 4 pasageri si 2 targi, intr-o cabina inchisa (pilot, doctor, 2 pacienti pe targi/pilot, 4 pacienti -2 pe targi, 2 pe scaune). Acest avion dispunea de o trapa de mari dimensiuni destinata incarcarii/descarcarii targilor, fiind construit in totalitate din metal si aluminiu.
K-3 ambulanta aeriana
Nu se stie cu certitudine cate au fost construite, probabil intre 5-10 exemplare –toate destinate Crucii Rosii Sovietice, cel mai probabil mai erau in uz la inceputul anilor *40, dar exista informatii c-ar fi fost folosite si dupa 1941. Avionul era un monoplan cu aripile sus ca si predecesorii sai, realizat din cadre de otel tubular sudat si aluminiu, avand urmatoarele caracteristici: echipaj un pilot; lungime 11,25 m; anvergura 16,76 m; greutate: gol 1560 kg/cu incarcatura maxima 2300 kg; pasageri 4 si o incarcatura limitata la 740 kg; viteza: maxima 170 km/h/de croaziera 140 km/h; distanta de decolare 250 m la o viteza de minim 75 km/h; distanta de aterizare 200 m; motor BMW IV de 240 CP/180 kW (german); autonomie 730 km; altitudinea practica de zbor 880 m, viteza ascensionala fiind urmatoarea: 1000 m in 10,6 minute/2000 m in 23 de minute/3000 m in 45 de minute.
KALININ K-4, a zburat pentru prima data in luna iunie 1928, fiind si acesta creatia lui K.A. Kalinin. Acest avion avea rolul de „Ambulanta Aeriana”, transport pasageri si recunoastere (era dotat cu aparatura foto, atunci cand urma sa desfasoare o asemenea misiune) fiind derivat din K-1/2/3, realizat la Fabrica de Aviatie din Harkov. Spre deosebire de inaintasii sai, K-4 avea cabina de pilotaj separata de cea destinata pasagerilor, structura sa fiind realizata din lemn si otel (oricum, erau interschimbabile –lemnul putand fi inlocuit de otel si viceversa, asta in functie de piesele de schimb disponibile. Locasul motorului era astfel proiectat incat mentenanta sa fie facila, motorul putand fi schimbat relativ fara mare efort din partea mecanicilor).
Cel mai probabil au fost construite doar 39 de exemplare, dintre care cel putin 4 in varianta „Ambulanta Aeriana” (in aceasta varianta a castigat medalia de aur la Berlin Air Show, in octombrie 1928) si 2 in varianta „recunoastere foto” (numite K-4S, iesite din uz cel mai probabil in anul 1940). Aeronava, in varianta transport pasageri, a operat pe rute aeriene interne sovietice (Crimeea, Caucaz, Harkov, Rostov, Soci, Moscova, si altele. Cea mai mare ruta interna se pare ca era aceasta: Harkov-Moscova-Kazan-Kurgan-Krasnoyarsk-Irkutsk, in lungime de aproximativ 17000 km, ce erau parcursi in cam 73 de ore), dar si pe rute externe, precum cea dintre Harkov-Baku-Pahlavi-Teheran. Oricum, autonomia avionului depindea de tipul motorului, acesta fiind motorizat in 3 variante: BMW IV -240 CP, 178 kW, 6 cilindri, racit cu apa; Junkers L-5, 300 CP, 223 kW, 6 cilindri, racit cu apa; ZMZ M-6, 300 CP, 223 kW, 8 cilindri in V, racit cu apa (acesta era realizat la Fabrica de Motoare din Kiev, sub licenta, dupa cel francez Hispano-Suiza 8 Fb).
Avionul era un monoplan cu aripile sus ca si predecesorii sai, realizat din cadre de otel tubular sudat, lemn si aluminiu, avand urmatoarele caracteristici: echipaj 2 piloti; lungime 11,35 m; anvergura 16,75 m; inaltime 2,76 m; greutate: gol 1540 kg/cu incarcatura maxima 2350 kg; pasageri 4/410 kg de marfa/2 targi+2 pacienti; viteza: maxima 185 km/h/de croaziera 150 km/h (cu motor BMW IV); motorizare in 3 variante, spre exemplu: BMW IV de 240 CP/180 kW (german)/ autonomie 1040 km (ajungea la 1140 km cu L-5/M-6)/altitudinea maxima de zbor 4500 m, viteza ascensionala fiind de 2,4 m/s (ajungea la 5500 m cu motoare L-5/M-6).
Avionul n-a fost lipsit de probleme tehnice, datorate unor greseli de proiectare, avand in palmares cateva accidente, unele datorate erorilor de pilotaj. Asta n-a impiedicat Fortele Aeriene Sovietice sa-l foloseasca cu succes in Finlanda, fiind echipat cu schiuri in locul trenului de aterizare, in perioada 30 noiembrie 1939-12 martie 1940, in rol de „Ambulanta Aeriana”, transport trupe si marfa. In acest conflict sovieto-finlandez, cei dintai au luat-o tare peste bot, pierzand 126875 de oameni, morti sau dati disparuti, inregistrand 264908 raniti si 3100 de prizonieri –ceea ce demonstreaza faptul ca nu intotdeauna o natiune mica este inghitita usor de una mare, iar capitularea si victoria, pot fi trambitate numai atunci cand ultimul combatant depune armele…Poate, daca si Romania facea asta in 1940, opunand rezistenta armata atat cat se putea, altfel ar fi stat probabil lucrurile…Dar, cretini am avut la conducere pe-atunci, cretini avem si astazi, prea usor uitam istoria, distrugandu-ne singuri orice capacitate de rezistenta si riposta. Vai steaua nostra!
KALININ K-5, a zburat pentru prima data pe 18 octombrie 1929, fiind destinat companiei nou infiintate, Aeroflot. Acest avion era destinat transportului de pasageri putand duce 10-12 calatori, si a fost pentru o scurta perioada cel mai mare autobuz aerian realizat de catre Kalinin. Pasagerii erau transportati intr-o cabina inchisa, fiind construit in 260 de exemplare, cateva dintre acestea intrand in dotarea Fortelor Aeriene Sovietice care le-au utilizat in misiuni de transport VIP, trupe, corespondenta si marfa, pana in anul 1943 cand le-au scos din uz. Avionul era un monoplan cu aripile sus ca si predecesorii sai, realizat din cadre de otel tubular sudat si aluminiu, avand urmatoarele caracteristici: echipaj doi piloti; lungime 15,87 m; anvergura 20,50 m; greutate: gol 1540 kg/cu incarcatura maxima 2350 kg; pasageri 8/incarcatura maxima de 690 kg; viteza: maxima 206 km/h/de croaziera 140 km/h; motor MIKULIN M-17F de 715/730 CP/533-540 kW (licenta germana BMW VI, cel sovietic avand urmatoarele caracteristici: greutate 540/550/553 kg; 730 CP; 540 kW; 12 cilindri; lungime 1,8 m; latime 859 mm; inaltime 1,10 m; racit cu aer; carburator K-17, copie dupa cel american de pe motorul Liberty); autonomie 960 km; altitudinea maxima de zbor 5040 m, viteza ascensionala fiind de 1 m/s.
Insa, cel mai interesant proiect din seria K, dezvoltat in paralel cu K-7, a fost K-12/BS-2.
K-12 schita
K-12/BS-2 ZHAR-PTITSA/FIREBIRD/PASAREA DE FOC, (Zhar-Ptitsa, face parte din folclorul slav, fiind o pasare fermecata, pasare de foc) a avut primul zbor in iulie 1936, fiind conceput inca de la inceput ca bombardier, avand un design futurist pentru acei ani, participand chiar la o demonstratie cu public pe aeroportul Tushino din apropierea Moscovei (mai 1936). Doar un singur prototip a fost realizat, considerat a fi revolutionar pentru vremea sa, datorita faptului ca Kalinin a fost executat in 1938, an in care se intentiona demararea productiei de serie, datorita esecului proiectului K-7. Pe atunci, nu veneai in fata lui Stalin sa-i spui ca “nu poti” sa realizezi un proiect, fiindca erai pasibil de pedeapsa capitala –asa s-a intamplat si cu Kalinin, care a fost executat pentru tradare si incompetenta, NKVD aducandu-si rapid aminte de trecutul sau in Armata Tarista, chiar daca el nutrea inca din 1917, convingeri proletare.
K-12 vedere din fata
Singurul prototip realizat a fost vopsit in culori tipatoare ce imitau penajul pasarilor, predominand portocaliul, rosul si auriul, de unde i se trage si numele de “Pasarea de Foc”. Aeronava era realizata din tuburi de otel si lemn, in mare parte acoperite cu panza, avand in partea fata si partea spate, cate o mica turela destinata mitralierelor sau tunurilor (realizate din lemn), ce urmau a fi instalate incepand cu avioanele de serie. Prototipul n-a fost niciodata armat, iar aeronavele din productia de serie urmau sa fie realizate in totalitate, din aluminiu, la Fabrica din Voronej, unde Kalinin lucra pe atunci. Aeronava, in timpul testelor, a avut performante relativ bune la decolare si aterizare, dar era instabila in zbor, insuficient motorizata, si, cu toate acestea, Comisariatul Poporului pentru Industria de Aparare, lansase o comanda initiala de 10 exemplare –comanda ce a fost anulata odata cu arestarea si executia proiectantului sau.
K-12 din spate
Bombardierul urma sa aiba urmatoarele caracteristici: echipaj 3 oameni; lungime 8/10,3 m; anvergura aripilor 20,95 m; greutate: gol 3210 kg/cu incarcatura maxima 4200 kg; motor: 2 Shvetsov M-22 (copie sub licenta a celui britanic, Bristol Jupiter VI. Cel sovietic avea urmatoarele caracteristici: radial; 9 cilindri; 480 CP; 353/358 kW); viteza: maxima 228-240 km/h/de croaziera 189 km/h; autonomie 700 km; altitudinea maxima de zbor 7170 m; armament: 2 mitraliere calibrul 7,62 mm, ShKAS (Shpitalnyi-Komaritski Aviatsionnyi Skorostrelny), calibrul 7,62 mm; greutate cartus 9,6 grame. Probabil urma sa dispuna de ambele variante ShKAS: model 1932 –calibrul 7,62 mm; greutate cartus 9,6 grame; rata de foc 1800 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 775/825 m/s; greutate 10,6 kg; lungime 810 mm; lungimea tevii 585 mm; model 1937, Ultra-ShKAS – calibrul 7,62 mm; greutate cartus 9,6 grame; rata de foc 2500-3000 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 825/870 m/s; greutate 18 kg; lungime 935 mm; lungimea tevii 605 mm, 500/800 kg de bombe. Foarte probabil, unele dintre bombardiere urmau sa dispuna de cate 2 tunuri de calibrul 20 mm, ShVAK (Shpitalnyi-Vladimirov Aviatsionnyi Krupnokalibernyi), model 1934/1936, avand urmatoarele caracteristici: calibrul 20 mm; rata de foc 700-800 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 750-790-800 m/s; greutate 40/42/45 kg; lungime 1,67/1,76 m; lungimea tevii 1,25 m; greutate proiectil 96 grame. Cu certitudine insa, atat ShKAS cat si ShKVAK, urmau sa doteze monstrul K-7.
K-12 din laterale
Kalinin K-7, a fost insa cel mai mare proiect aeronautic la care Kalinin a lucrat. Era un adevarat monstru, un esec inca din start, datorita masivitatii sale si a lipsei de motoare adecvate, dar el reprezinta si astazi un proiect dea dreptul neobisnuit. Urma sa fie atat bombardier cat si avion de transport pasageri, transcontinental, dotat cu 6/12 motoare, tren de aterizare masiv, cu cate 12 roti pe fiecare parte (24 in total), aripi cu o anvergura apropiata de cea a B-52-ului american de astazi. Varianta civila urma sa dispuna de 6 motoare dispuse cate trei pe fiecare aripa, si inca unul amplasat in partea spate a fuselajului –aceasta varianta fiind dealtfel singurul prototip realizat, ce din pacate s-a prabusit dupa numai 7 zboruri de test (incepute pe data de 11 august 1933), pe data de 21 noiembrie 1933, din cauza unor defectiuni structurale la unul dintre ampenaje ce-au facut ca acesta sa se desprinda la o inaltime de 350 m de sol (aeronava avea doua asemenea structuri. Cele doua cozi ale avionului erau prevazute cu cate o roata de coada destinata a proteja structura la decolare), provocand moartea celor 14 specialisti si piloti de la bord si a unei persoane aflata la sol. Exista insa supozitii care sugereaza un sabotaj din partea firmei concurente Tupolev, ce avea in dezvoltare propriul mastodont, numit ANT-20 Maxim Gorki, ce a zburat pentru prima data pe data de 19 mai 1934, fiind realizat in doar 2 exemplare (ANT-20 si ANT-20 Bis), destinate transportului si…propagandei.
Kalinin K-7 pentru transportul de pasageri
Avea urmatoarele caracteristici: echipaj maxim 20 oameni, dar de obicei acesta era format din 8-10 persoane; capacitate de transport pasageri 64/72 calatori (varianta ANT-20 Bis); lungime 32,90 m; anvergura aripilor 63 m; inaltime 7/10,6 m (varianta ANT-20 Bis); greutate: gol 28,5 tone/cu incarcatura maxima 42 de tone, dar exista supozitii ca se putea ajunge la 53 de tone; motor: 8 Mikulin AM-34 (825/830/900 CP –varianta numita si AM-34FRN, 615/619/671 kW –varianta AM-34FRN, 1850 rpm chiar si mai mult, greutate 670 kg, V-12 racit cu apa, in functie de modernizarile suferite); viteza maxima: 220 km/h (137 km/h la nivelul marii), 275 km/h varianta ANT-20 Bis; viteza de croaziera 225 km/h (varianta ANT-20 Bis); autonomie 900/1200 km (varianta ANT-20 Bis); plafon maxim de zbor 4500/5500 m (varianta ANT-20 Bis). ANT-20, a fost pierdut in urma unei coliziuni in zbor cu un avion de vanatoare insotitor, I-5 (pilotat de catre Nikolai Blagin), produs pe data de 18 mai 1935, la o parada aeriana desfasurata deasupra Moscovei.
Avionul s-a prabusit intr-un cartier rezidential ucigand 45 de personae (33 de persoane aflate la sol si 12 aflate la bordul avionului, unii dintre acestia fiind ingineri constructori), vinovat fiind pilotul avionului de vanatoare care a facut o manevra gresita. Nu exista insa certitudinea ca a fost vorba de sabotaj in privinta prototipului K-7, doar supozitii, dar personal imi este greu sa cred ca se puteau face asemenea actiuni in acele timpuri in care NKVD se afla peste tot in fabrici, uzine, laboratoare si institute de cercetare, supraveghind indeaproape munca cercetatorilor si specialistilor, pentru ca aceasta sa n-ajunga pe mana “capitalistilor odiosi”.
-Va urma-
KALININ K-7, Monstrul sovietic – Partea a doua
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
www.aviation.ru/k7/k7giant.html –
www.scribd.com › –
www.fiddlersgreen.net/…/Kalinin-K7.html –
www.flyingmidshipmen.org/k7russianbmbr…
ram-home.com/ram-old/engine.html –
opoccuu.com/russianfighters.htm –
In anii 1920-1930, pentru ca Germania era monitorizata de catre invingatorii din primul razboi mondial, avand unele restrictii la dotarea cu tehnica de lupta si dezvoltarea unor tactici si strategii de lupta, acestea au fost dezvoltate de catre ei in URSS, cu care avea incheiat un parteneriat secret.Sovieticii nu cred ca nu si-au insusit multe concepte militare inventate si dezvoltate de germani.Nu stiu daca acest lucru este valabil si pentru arma parasutisti.
Categoric, colaborarea secreta cu germanii le-a adus sovieticilor mari avantaje! Au putut cunoaste din timp doctrina Blitzkrieg-ului si evolutia armamentului si tehnicii militare naziste, basca agentii recrutati din randul personalului german (militar si civil -dintre civili, multi lucrand in domeniul proiectarii noilor tehnologii).