În iunie 2018, Marina Regală Australiană (Royal Australian Navy) a anunţat selecţia unei versiuni a Type 26 “Global Combat Ship,” ca următoarea sa fregată. În octombrie, Marina Regala Canadiană (Royal Canadian Navy) a selectat acelasi tip de fregată pentru programul său de echipare cu noi fregate. Achiziţia australiană a fost prima mare achiziţie a unui concept de navă de război britanică după mai multe decenii, ultimul mare succes fiind fregatele din clasa „Leander”. Type 26 nu va fi luat în considerare de Marina Statelor Unite (US Navy) pentru propriul său program de achiziţie a unei fregate de generaţie nouă FFG(X), pentru faptul că Type 26 nu este înca în serviciu activ, una din principalele cerinţe ale programului american. În Marina Regala Britanică (Royal Navy), Type 26 va înlocui cele 13 fregate Type 23 din clasa „Duke”. Noua navă este mult mai mare decât fregatele tradiţionale, putând fi catalogată drept distrugător bazându-ne pe dimensiunile şi deplasamentul său.
Pentru mai bine de un secol fregatele au fost considerate coloana vertebrală a multor marine militare. Mult mai mici decât “navele de linie” cu armament de la 60 până la 120 de tunuri care conduceau angajamentele flotelor, fregatele de multe ori navigau independent. Cele şase fregate autorizate de Congresul Statelor Unite în 1794 au marcat începutul US Navy în era post-revoluţionară, dar termenul de fregată a disparut din uz când cuirasatele (ironclads) şi puterea aburului au înlocuit velele. Termenul de fregată a renăscut în Al Doilea Razboi Mondial. Retragerea din serviciul activ a USS „Simpson” (FFG-56) în Septembrie 2015 lăsa USS „Constitution” ca singura fregată activă a US Navy. (Până la retragerea USS „Simpson” aceste două nave au fost singurele din lista activă care au scufundat alte nave în angajamente de război).
Începând cu ultimul conflict mondial, fregatele au devenit nave de escortă anti-submarin, care erau menite a fi mult mai capabile decât corvetele (un alt termen renăscut din era velelor), dar mult mai puţin sofisticate decât barcazurile / goeletele cu capabilităţi anti-aeriene (anti air-capable sloops). În timpul Războiului Rece, în general fregatele au păstrat misiunea anti-submarin, chiar dacă clasa de fregate americane „Oliver Hazard Perry” a fost concepută şi cu o capabilitate anti-aeriană. La sfârşitul Razboiului Rece, membrii NATO au renunţat în general la fregate din cauza faptului că rolul specializat de escortă anti-submarin nu mai era relevant. O altă putere navală care să rivalizeze US Navy şi NATO nu era la orizont, iar valoarea convoaielor împotriva unor submarine cu propulsie nucleară şi foarte silenţioase a început să fie pusă sub semnul întrebării.
Fără rolul său specializat de luptă anti-submarin, o fregată devine în esenţă doar o altă navă de suprafaţă multifuncţională, ceva mai mică decât un distrugator, deci prin urmare mult mai ieftină şi mult mai adecvată pentru achiziţie în numere mult mai mari. Acesta nu este un lucru care ar trebui dispreţuit, dar ridică întrebarea a ceea ce înseamnă un cost redus şi ce necesită acest cost redus. În momentul de faţă, cel mai costisitor element al unui distrugător american de clasă „Arleigh Burke” este sistemul de luptă Aegis. O fregată trebuie să posede armament anti-aerian/rachetă eficace pentru a se apăra pe sine şi alte unităţi navale de atacuri cu rachete.
Proiectanţii navali au beneficiat imens în ultimul sfert de veac de pe urma avansurilor făcute în tehnica de calcul. Type 26 incorporeaza o abordare care beneficiază de pe urma acestor dezvoltări în tehnica de calcul. În loc de cele patru panouri-antenă fixe precum cele asociate cu sistemul Aegis, Type 26 foloseşte un radar Artisan cu rotaţie rapidă care scanează constant elevaţia. Rotaţia rapidă reduce raza efectivă a radarului, pentru faptul că radarul nu poate “privi” într-o direcţie anume pentru o perioadă îndelungată, limitând randamentul energetic asupra unei ţinte. Atât timp cât radarul poate detecta o ţintă, el poate actualiza poziţia ţintei destul de frecvent pentru a crea un tablou tactic. Dar, acest tablou tactic este mult mai limitat decât unul generat de către sistemul Aegis şi panourile sale care scanează activ. Manevrele violente ale rachetelor pot limita tabloul tactic generat de radarele rotative cât şi distanţa la care o rachetă defensivă îşi poate activa propriul cap de ghidare.
Type 26 va folosi racheta Sea Ceptor, care este un derivat al rachetei aer-aer ASRAAM. ASRAAM foloseşte un cap de ghidare infraroşu, pe când Sea Ceptor foloseşte un cap de ghidare radar, are data link şi un motor mult mai performant. Racheta poate fi lansată vertical, iar nava poate actualiza telemetria ţintei urmărite până în momentul în care capul de ghidare se activează şi preia ţinta. Sea Ceptor, de asemenea, poate fi utilizată în atacarea ţintelor de suprafaţă, dar focosul este destul de mic pentru asemenea misiuni. Sea Ceptor este fabricat de BAE, iar în cooperare cu MBDA a dezvoltat o versiune a rachetei cu o rază extinsă folosindu-se de un servomotor/booster. Racheta a fost concepută ca o înlocuire a sistemului Sea Wolf, o rachetă de apărare anti-aeriană tip “point-defense.”
Type 26 este o îndepărtare semnificativă de la felul în care Royal Navy achiziţionează nave de luptă. Înainte de 1990, navele Royal Navy erau în mare parte concepute de Royal Navy, dupa ce aceasta primea cerinţele de la “staff-ul” Lord of the Admiralty şi First Sea Lord şi negocia cu alte departamente să determine combinaţiile corespunzătoare de armament şi senzori. Acest proces a devenit din ce în ce mai dificil cu cât armamentul şi senzorii au început să reprezinte o cotă tot mai mare din costul şi complexitatea navelor de război. O percepţie în sânul Guvernului Majestăţii Sale a apărut că ceva nou era necesar în procesul de achiziţie şi concepţie a navelor de război. Fregatele Type 23 au fost ultima mare concepţie pentru care Ships Department al Royal Navy a fost responsabil.
BAE, odinioară British Aerospace, a devenit “agentul de concepţie şi proiectare” al Ministerului Apărării Marii Britanii. BAE produce majoritatea sistemelor de armament folosite de Forţele Armate ale Regatului Unit şi are o cotă considerabilă din sistemele de armament folosite şi produse în Statele Unite. De exemplu, BAE este proprietarul firmei care produce “puşca navală” standard a US Navy de 5 ţoli/62 de calibre – Mk 45 Mod 2. Putem să stipulăm că adoptarea pentru Type 26 a acestui sistem reflectă familiaritatea BAE cu propriile sale produse. Mai mult ca sigur că Mk 45 a fost un avantaj al BAE în eforturile sale de a “vinde” Type 26 către Australia, care deja foloseşte acelaşi sistem.
Modernizările avute în vedere pentru Type 23 Sursa: BAE Systems
De asemenea, BAE produce radarul Artisan şi racheta Sea Ceptor. Folosind propriile sisteme probabil că facilitează integrarea lor într-o nouă concepţie. Într-un anumit sens, acum BAE face ce Royal Navy făcea pentru sine însăşi când proiecta nave care se foloseau de sisteme de armament care la rândul lor erau proiectate de Royal Navy, cu excepţia că acum, BAE proiectează şi dezvoltă sistemul de luptă integrat, un lucru pe care Royal Navy nu a fost capabilă să-l pună în practică.
Contra argumentul împotriva BAE ar fi că nu are experienţa Royal Navy în proiectarea navelor de razboi. Acest argument are merit, dar alegerea decizională a fost facută în sensul că este mult mai dificil să proiectezi, să dezvolţi şi să integrezi armament şi senzori decât este să proiectezi şi să fabrici o carenă satisfăcătoare. Acelaşi argument a fost făcut şi în Statele Unite. Această logică a fost folosită când US Navy a lăsat contractorilor control complet asupra proiectării şi dezvoltării celor două versiuni ale Littoral Combat Ship (LCS).
Menţinerea şi instruirea unei flote necesită standardizare, iar aici britanicii au argumentul mai bun. Royal Navy foloseşte armament şi sisteme standardizate, majoritatea fiind dezvoltate de BAE. (Armamentul şi sistemele care nu au fost dezvoltate de BAE nu sunt noi şi pot fi considerate ca fiind standard de ceva timp). Cazul LCS este mult mai dificil. Contractorii americani, care au dezvoltat cele două versiuni ale unei nave, au folosit radare şi sisteme de luptă proprii. Ideea iniţială de a achiziţiona numai o singură variantă nu s-a materializat, iar în momentul de faţă, o conversie în masă la un singur tip de senzori şi sisteme este improbabilă. Ceva similar poate bântui programul de fregate FFG(X) al US Navy. US Navy încearcă să rezolve acest potenţial conflict specificând un sistem de luptă dezvoltat de Lockheed Martin şi încercând să-i convingă pe australieni, pe britanici şi pe canadieni să achiziţioneze sisteme compatibile cu acesta, pentru a asigura interoperabilitatea dintre cele patru servicii navale.
Alex
Marea mea curiozitate ramane daca americanii vor reusi sa-i convinga pe britanici.
La australieni deja se merge pe Aegis si sunt sanse mari ca la canadieni sa apara un sistem compatibil cu Aegis avand in vedere ca LM Canada este leader-ul asocierii.
Cat despre radare, clipul de mai sus este elocvent in sensul in care se incearca o standardizare pe acest subiect.
LCS-urile sunt… ele sunt si vor ramane altceva! 🙂
Si ca sa inchei ideea, ar trebui sa urmarim o uniformizare a senzorilor si, mai ales, a CMS-urilor pe masura ce vom (sau nu) achizitiona unitati noi. La fel si la armament, o data ales un tip de armament, trebuie ramas la acel tip de armament.
Multumim Alex/&George! Pentru mine a fost un articol care m-a facut sa ma gandesc la preconceptii pe care le aveam.
Punctual legat de dimensiunile fregatelor britanice, intelegerea mea este ca nu a crescut tonajul general al categoriei, ci noile nave sunt efectul impartirii fregatelor in 2 clase, din care una pozitionata in extrema de sus a categoriei fregate (mini-distrugatoare?), dpdv cost/tonaj/rol (Type 26) si una pozitionata in partea inferioara a categoriei, ~3500t (Type 31 – corvete mai mari?).
Daca tot aminteam Type31, in competitie mai sunt si Iver Huitfeldt si Meko-X/NG, la care nu sunt convins ca Bae ar putea fi principalul subcontractor pentru armament si sisteme. Oricum ramane de vazut ce se va allege de acest program.
Am observat ca americanii incep sa se refere la navele de suprafata drept combatant mare/mic.
Despre cel mic, avem deja denominarea, este cea clasica, FFG, urmata de numar. Frigate, guided missile.
La cel mare sunt curios daca se va pastra DDG sau vom avea direct CG.
In ultimii ani (10-20) a aparut bulibaseala asta in clasificarea navelor ca fregate, corvete, distrugatoare samd
De Zeven de exemplu este, in opinia mea, distrugator, nu fregata.
Chiar daca ni castiga proiectul BAE, armamentul va fi de la BAE, as putea paria pe asta. 🙂
Pe un miel?
Oricum, cred ca si tu si Alex aveti dreptate si importanta se muta de la platforma spre echipare. |Citeam un pic despre fregatele britanice si am observat ca strategia nationala aprobata este ca nava (carcasa, sau cum ne-‘nvata cineva in alt articol – corpul) sa fie modulara si fiecare segment sa fie construit in santiere diferite (urmand ca asamblarea sa se faca in santierul integrator) pentru a mentine capabilitatile de constructii navale. Asadar cred ca putem spune : „castigatorul” licitatiei deja nu mai este constructorul navei , ci integratorul. Interesant!
Mai, tu vrei sa scapi de datorie! 🙂
Integratorul va lua intotdeauna caimacul. Si producatorii senzorilor.
Dar si platforma conteaza si isi aduce contributia la o nava reusita.
spre deosebire de articol, la mintea mea, io cred ca are importanta si carena,
astfel o nava care tine marea la furtuna de grad mare este proiectata altfel decat una care nu tine la furtuna,
ori, modu cum sta nava in furtuna tine foarte mult de carena,
se poate sa fie relevanta si propulsia in furtuna,
dar forma iti da capacitatea de a sta pe mare,
nava militara trebuie sa tina marea in orice conditii meteo,
asa ca, la mintea mea, carena este foarte importanta,
senzorii sunt foarte importanti intr-adevar,
numai ca este vorba de nave de lupta,
daca nu tine marea, senzorii aia nu valoreaza nimik, pt ca trebuie sa fugi din fata furtunii inainte de a incepe lupta,
apoi, un argument in plus la importanta carenei este ca ea sustine multitudinea de categorii de armament,
type 26 este de fapt distrugator dupa tonaj,
are multe categorii de arme si astea trebuie sa stea undeva,
senzorii singuri nu fac mare branza,
daca senzorii sunt singurii importanti ajungi la concluzia ca nu se justifica dotarea cu nave de lupta daca ai sateliti militari si rachete suficient de puternice ca sa elimini adversaru si mijloacele lui de lupta,
conducerea noastra s-a linistit,
dupa pdf si sujmarine,
amanarile lungi si dese cheia marilor succese,
n-avem sudori,
n-avem conditii meteo de 1 decembrie,
sigur ceva este putred la ministresu de aparare cu nume predestinat pt lumea de dincolo,
„senzorii singuri nu fac mare brânză” Iți plac purtătoarele alea de.mitraliere pe care le are Romania în dotare, nu?
nu am spus nicaieri asa ceva,
am spus ca senzorii singuri nu fac nimik,
la mintea mea carena este importanta si ea,
toate categoriile noi de radare presupun consumuri de energie de ordinu multor MW (Zumwalt, type 45 class, etc), ori astea presupun agregate care sa produca energia asta si implicit o carena mai mare,
fara carena nu ai unde sa pui senzoru (radaru)
modu in care se gaseste la noi arma marina azi (flota militara maritima si cea fluviala) este si meritu multilor comandanti care n-au facut nimik,
este plin de articole pe aici legate de eforturile din sec 19-20 legate de dotarea marinei militare – eforturi care au plecat de la cererile repetate ale ofiterilor militari,
am mai spus ca trebuie gasiti vinovati si scosi in fata
incepand din istorie si pana azi,
avem fregatele type 22 la pret de fregate noi,
nici un vinovat,
exista cateva incercari si aici in special pe rnhs/info
https://rnhs.info/personalitati-nicolae-dimitrescu-maican/
mai sunt multi cu nume de bulevarde si strazi,
macar cei care vin dupa noi sa stea pe pamant solid,
daca noi am votat cu ochii larg inchisi si ne era mai comod in minciuna,
daca nu scoatem adevaru la iveala din trecut nu putem avea un viitor
Alex articolul este interesant, poate titlul este un pic gresit ales. 🙂
O mare parte din senzori pot fi pusi pe orice carena. Mai mult, multitudinea de senzori de pe o carena, care sa permita multifunctionalitatea absoluta, vine cu o eticheta cu un pret ametitor.
Fiecare marina s-a descurcat cum a putut si cum a considerat optim pentru a obtine cit mai mult cu cheltuieli cit mai mici. Evident, sisteme comune duc la cheltuieli mai mici, asa cum ai scris si tu in articol. Insa o mare parte din senzori pot fi pe orice carena…
Nu cred ca este asa de usor. Daca „money was no object” probabil ca ai putea sa incerci sa pui niste panouri AN/SPY-1 pe un Type 22. Am mari dubii ca poti sa pui asa ceva pe orice carena. Consumul de electricitate in general este principalul obstacol, iar al doilea sunt retelele de comunicatii intra-nava pentru a prelucra ce este generat de acesti senzori. In ziua de astazi pretul unei nave militare unde carena era unul dintre factorii determinanti ai pretului sunt destul de redusi si munca este monetizata in asa fel in cat costul de proiectare si constructie al carenei probabil reprezinta mai putin de o cincime din costul total al navei.
Daca te uiti aici incepand cu pagina 129 poti sa-ti dai seama ca „constructia” per total (care cred ca include si alte lucruri in afara de carena) reprezinta cam 40% din costul total.
http://www.secnav.navy.mil/fmc/fmb/Documents/19pres/SCN_Book.pdf
Da, vad mai bine acum de unde vii.
Sir, you seem to be right.
Merg pe mana lui Alex: senzorii conteaza, ei hotaresc daca mai esti sau numai esti la suprafata apei, iar lucrurile se vad si la avioane.
Daca pana mai ieri se alegea motorul si apoi aparea avionul, astazi senzorii sunt pe primul plan.
Si sa nu uitam capacitatea energetica a navei, multi uitam acest lucru despre care s-a discutat doar tangential pe aici (vezi cazul Type 45), realitatea este ca in lumea razboiului si a supravegherii electronice energia disponibila (MW) este cheia succesului.
La avioane se incearca noi motoare (nu degeaba F 35 are un motor extrem de puternic), la nave la fel, cine poate obtine mai multa energie are parte de senzori mai puternici, desi este greu de crezut (in viitorul apropiat) ca un motor de avion poate oferi macar un MW pentru sistemele electronice ale aparatului.
Asadar viitorul pare a apartine celui care are senzori mai buni, mai puternici si in spatele lor cea mai mare centrala electrica pe care o poate baga intr-un avion sau nava…
Ce au patit norvegieni pe langa ca a fost penibil a fost si un mic dezastru financiar
Norvegienii au dat dovada de o crasa incompetenta, fiind prea emo, cu un echipaj format majoritar din femei si o capitana care era de fapt subofiter. Aia care conduc marina norvegiana ar fi fost impuscati cu niste ani in urma.
Totul garnisit cu grave probleme de proiectare/constructie, pt care si Navantia ar trebui un pic spanzurata. Si-au batut joc de o nava de peste un miliard de euro.
Intr-o lupta senzori si sistemele de armament vor face diferenta.
Dar o carena si un grup motopropulsor de calitate vor da costurile si eventuale posibilitati de upgradare de-a lungul carierei .
La o marina mica ca a noastra chestiile astea conteaza mult.
Noi nu avem bugetele americanilor sau englezilor asa ca trebuie sa tragem cat mai mult de „fierele” din dotare
..valoarea unei nave e data de armamentul de pe ea nu de altceva. N-are a face ca-i mare …mica..ruginita sau o simpla barca de cauciuc daca cu ce are te spulbera de pe fata marii. Adica puterea de foc. Potenta. Acelasi lucru ca si la blindate…cel mai important dintre toti indicatorii e tunul caci el te face praf nu altceva…
#Stu. Tipic sovietic, intrebare este ce faci cu armamentul daca nu vezi tinta?! Sau ce faci cu armamentul daca nu te poti apara de rachetele inamice?! Daca n-ai radar sa te avertizeze, sisteme ECM care sa te apere, conducerea focului automata (bazata pe senzori)? Ce fac rachetele tale daca au senzori prosti.
Pai bagi sute de milioane de euro intr-o tinta plutitoare si patesti ce-au patit ivanii mai daunezi prin Siria cand au pierdut dintr-un foc opt sisteme AA Pantsir (dintre care unul S1).
Rade lumea de voi mai Stu, ajungeti personaje de desene animate doar cu binoclul de gat ca pe vremea Titanicului, care nici aia n-aveau senzori ca uitasera binnoclurile in port, in Anglia. Si i-a capacit un iceberg… anti-nava 🙂
artistic , cum iti place tie
nu prea conteaza detalii minore ingineresti ..genul daca pui o racheta pe un rhib se duce la fund cu totul , daca gazele ejectate iti „dau in parbriz” ..sau ca ai nevoie de baterii mai „mari” ca la tesla ca sa „invarti” radarul
daca rusii fac „mascarerile” lor de prin marea neagra sau mediterana ..nu inseamna ca pot fi emulati de altii care au cumparat aceleasi barcute de la ei
tine de „comunismul” gandirii militare la ei ..care merge mai departe decat la altii
si nu e un comunism de gandire ..e din metal si cabluri
…or conta si altlele da nu prea. Pana la urma poti sa ai al mai tare bastiment da daca tragi cu arcu esti cel mult peacekeeper. In ultima instanta ala care are bata mai lunga si mai grea (mai nou mai rapida) ala e mai tare. Daca vorbim de forte navale si comparam al mai tare bastiment yankeu dar inarmat cu raza si potenta unui Harpoon ( habar n-am care nu ma prea intereseaza da sa zicem un Tico) cu un banal Sovremenny care-ti trimite opt Moskit-uri in cap eu prefer sa stau pe puntea ultimului. Ma parole! Iar daca iau in considerare alte copai ruginite dar cu Yakhont sau Brahmos pe ele alegerea mi-o face instinctul de conservare nu vre-o inteligenta supraomeneasca…
Nasol ca astia au si fregate fara motoare.
…si ce daca!.. poa sa fie si o pluta monoxila sau o canoe indiana. Daca bata e mai tare zau ca ma feresc din calea ei. In WW2 intregul grup de armate nord a fost oprit in fata Leningradului de artileria navala. Care era statica, ancorata in portul Kronstadt. Ce sa vezi… nici astea nu dadusera drumu la motoare…Crezi ca valoarea unui MARAT sa zicem statea in propulsie? Deloc! Da cvartetu’ ala triplu de 350 mm da!
Asa ca maretul wehrmacht fu intelept si se retrase la o distanta considerabila de beleaua aia. In schimb se apucara muncitoreste sa-l atace cu aviatia. Reusira cu mult chin (portul a fost strasnic aparat de sovietici) sa-l avarieze si chiar sa-l gaureasca bine de tot pana l-au scufundat. Degeaba. Coca era pe fundul Balticei dar barbetele tunurilor ramasesera deasupra apei si au continuat sa traga cu ele intreg asediul care a durat trei ani! Ca fapt divers, Kriegsmarine cu Hitler cu tot era de mult oale si ulcele cand l-au dat pe asta la topit… de abia in ’53..
O analogie mai de kkt nici ca ai gasit. Vezi ca pustile alea aveau un calibru de 305 mm (12 toli) si nu 350 mm. Cu o viata operationala de 400 de boabe imi imaginez ce contributie au facut in timpul asediului. Mai uiti sa ne spui ca Marat a fost o tinta repetata pentru artileria de asediu a nemtilor, mizeria aia devenind ceva asemanator unei bucati de schweitzer. Deci in concluzie, contributia Marat (si a flotei de suprafata sovietice in general, cu exceptia celei fluviale) la efortul de razboi sovietic a fost undeva pe langa f _ _ _ i la p _ _ ă.
…bre „amirale”..uite ce-i… analogiile sunt din istorie nu de altundeva. daca n-o inveti o s-o repeti. Mie nu-mi pasa nici daca-u dat fritzi si cu boamba atomica-n el. Ce e cert e cert si nimeni nu contesta asta, ceea ce era cel mai pretios pe Marat erau tunurile ca astea i-au zapacit pe nemti. Capisci? Tunurile. Prin urmare puterea de foc. Nu motoarele.. viteza…sirenele…sau vopseaua de pe el. Prin extrapolare la ziua actuala… nu senzorica.. radarele… vipusca amiralului..tatuajele marinarilor sau alte brelocuri la moda. Ok si asta da nu in primul rand. Asta dupa aia. Carevasazica poti avea o ditai fregata Ferdinand „sensibila”ca Enterprise (aia..a lui Picard nu portavionu yancheu) ca daca n-ai cu ce n-ai putirinta..Nu contezi. O barcuta din Caspica ati arata cine-i seful.
Da, clar. Primeste de la mine, in secolul 21, urmatoarea provocare: foloseste Tomahawk, Harpoon, ESSM, SM-3, Phalanx, RAM, Iron Dome, David’s Sling, Patriot, MICA, Aster, Goalkeeper fara senzori, FCS, comunicatii. Spune-mi cum merge treaba cu ele.
Ai vorbit de tunurile de pe Marat, dar si alea au senzori – dispozitivul optic pentru ochire, indicatoarele pentru azimut si elevatie, spotterii. Apoi ai trecut, vai noua, la Caspica – deci Buyanuri cu Kalibr. Spune si mie, de ce alea mai au radare? Si cum lanseaza Kalibr fara senzori si comunicatii?
PS: fara alte apelative (vezi ‘amirale’).
Mai Iuliane, sovieticii lanseaza Kalibr intr-un mod diferit de putredul Occident: ii fac vant din rampa si spun:”zboara puiule, zboara, loveste si tu ceva sa nu rada lumea de noi”…
Dispozitivul optic de ochire se cheama telemetru daca nu ma inseala memoria. Sau rangefinder in engleza, ca mi-am insusit recomandarea Eroului. 🙂
Lasa ca sovieticii aveau sateliti de observatie inca din WW2… Deh, e greu cand te trezesti cu maretia sovietica in cap si traiesti doar cu ea, de dimineata pana seara, chiar si-n vis, 24/7, 365/365, chiar si 366/366.
Putin echilibru in afirmatii n-a stricat nimanui, niciodata. Da-ncearca sa-i explici asta lui Stu, daca poti.
Off, ce nu facem noi pentru libertatea de exprimare.
Înainte să azvârli kkt cu polonicul, mananca-l pe al tau mai întâi.
Prin analogie, putem presupune ca in WW2 ai fi stat intr-un KV2 nu intr-un PzIII :0
..fireste!..
Tot artistic: ce spui tu echivaleaza cu a sta cu un mar pe cap, la 5 m de mine, eu fara ochelari (miopie, -5), asteptandu-te ca eu sa nimeresc marul… Sunt un tintas mediocru, dar de la 5 m pana si eu am rezultate bune. Dar daca-mi iei ochelarii… nasol… Asa ca stai tu pe puntea unui banal Sovremenny…
Stu, poti sa ai mama rachetei, ca sa ai cum sa dai cu ea dupa altii trebuie mai intai pentru ca sa-i vezi. Adica senzori, Stu, senzori. Si stim cat de mult exceleaza sovieticii/rusii la senzori si electronica.
Libertatea de exprimare trebuie exercitata cu buna-credinta, Stu.
Sovieticii exceleaza la toate capitolele, mai ales la senzori, vezi cata capaceala si umilinta si-au incasat in Siria de la evrei 🙂 .
In privinta Marat, pai ala tragea de mama focului pe baza observatorilor de artilerie aflati la sol. Adica tot senzori, dar umani, ca asa era in vremurile cele.
https://memegenerator.net/img/instances/68904269/russian-secret-technology-revealed-projekt-cyka-blyat.jpg
Era pt Stu Wilson
Alex fain articol, dar da-mi voie sa nu fiu intr totul de acord. In mod clar senzorii sunt foarte importanti, dar ei sunt doar ochii si urechile. Pentru atac si aparare mai e nevoie si de „brate” reprezentate prin armament, fie ca vorbim de rachete sau tunuri (clasice, laser, electromagnetice sau chiar cu apa – ca la nemti), prin sisteme de razboi electronic si contramasuri. Toate acestea, mai ales daca sunt instalate intr-un numar corespunzator, cer volum, deci carena. In plus, daca senzorii vad departe, ideal ar fi si ca armele sa bata departe, ceea ce in general inseamna echipament mai mare, deci din nou voulum – carena.
S-a mai ridicat aici problema agregatelor energetice necesare, nu mai intru in detalii, deci alt necesar de volum.
In plus, la navele militare de obicei mulkte sisteme au dubla sau chiar tripla redundanta, deci din nou, volum.
De calitatile nautice nu mai vorbim, a scris nicolae deja foarte bine in articolul precedent.
In ultima instanta, in caz de conflict, cand toate masurile de aparare au fost depasite si o racheta a lovit nava, o carena buna (desi ca sa fim mai exacti, ar trebui sa ne referim la corpul navei, carena fiind doar partea exterioara, submersa a navei, altfel rade nicolae de noi) va face diferenta.
Mai mult, ma gandesc ca in viitorul apropiat, se va pune tot mai mult accentul pe data link, deci probabil senzorii cei mai performanti vor fi plasati pe nave mai mari, bine protejate, care sa retransmita informatiile catre alte nave din escadra, mai putin dotate in sensul asta, dar care sa actioneze ca si carausi.
Concluzia mea ar fi ca senozrii sunt foarte importanti, dar si corpul navei e foarte important, chiar daca in termeni de cost reprezinta din ce in ce mai putin din totalul unei nave de lupta.
Nu cred ca articolul disputa importanta carenei, numai ca carena a inceput sa devina o parte din ce in ce mai mica din costurile de conceptie si constructie. Link-up pentru Iulian de mai sus iti arata destul de clar acest lucru. Nu stiu care sunt factorii care disting o carena „buna” fata de o carena „proasta,” dar pot sa spun cu destula certitudine ca in ziua de astazi ceva mai putin decat un Mk48 ADCAP are sanse destul de mici sa scufande direct o nava de razboi. Viabilitatea navei in ziua de astazi dupa o avarie, atac, etc. este in mare parte determinata de indemanarea si experienta echipajului in controlul avariilor/damage control si nu neaparat de conceptia carenei in sine.
Ref. ultima fraza, ce zici de Helge Ingstad? Norvegienii sustin ca problema a venit de la carena, ca ei au inchis usile etanse, etc, dar cu toate acestea, apa a continuat sa intre. Dpdv cost, 100% de acord, costul “carenei” a scazut. Dar in continuare, o carena buna poate face diferenta.
To close hatches is one thing. To close cross deck hatches is another. There’s no way that ship was at condition Zebra or modified Zebra when it got hit or afterwards. Those people have a damage control problem not a hull integrity problem.
Canada a semnat contractul pt Type 26
https://navaltoday.com/2019/02/08/canadian-surface-combatant-contract-officially-awarded-to-type-26-team/