Și am trăit s-o văd și p-asta…

india vinde Su-30 MKI catre armenia

India va exporta către Armenia avioane Suhoi Su-30 MKI, într-o afacere aflată încă în negociere, dar una avansată, care ar putea costa țara caucaziană între 2,5 și 3 miliarde dolari.

Cu ceva timp în urmă India a anunțat că este gata să exporte Su-30 MKI către clienți, întrebarea care se punea era cine ar fi nărodul care să cumpere așa un avion, dar uite că s-ar putea găsi măcar unul.

Dacă lucrurile vor deveni serioase, indienii vor vinde varianta indiană a Suhoi și anume cu radarul AESA propriu Uttam, cu sisteme de război electronic indiene și cu racheta aer-aer Astra încorporată.

De unde vor scoate armenii căruța de bani necesară rămâne un mister, dar pasul ar putea să-l facă dacă țintem cont de bătaia cruntă pe care au luat-o de curând de la azeri și de faptul că Azerbaidjanul tocmai ce-a semnat un contract pentru 40 JF-17C Block-III cu Pakistanul.

Conform celor de la Indian Defense News numărul de aparate avute în vedere ar fi între 8 și 12 unități, pe lângă pregătirea personalului, armament etc.

Livrările ar demara în 2027 și ar fi finalizate în 2029. Evident că presa indiană debordează de entuziasm și rămâne să vedem dacă lucrurile chiar se vor materializa și dacă suma implicată este reală, pentru că la 2,5 miliarde de dolari pentru, să spunem 12 Su-30 MKI, ajungem la un preț per avion de 208 milioane de dolari, și noi știm că de fapt un Su-30/Su-35S costă la poarta fabricii până în 50 de milioane de dolari, conform mai multor surse rusești.

Așa, cam scumpă fierătania indienilor.

GeorgeGMT

6 comentarii:

  1. Cică e un fake news!

    2
  2. Arsenie Breahnă

    Ar putea fi doar un fonfleu electoral indian – ei sunt acum într-un asalt diplomatic, economic și cultural cu scopul de a înfrunta China. Iar anul viitor au ceva alegeri, de fapt au început deja; o veste ca asta (cam gogonată) ar putea fi favorabilă coaliției de la putere.

    https://www.bbc.com/news/articles/cj97gelw11mo

    2
  3. Cred ca le dau azerii banii necesari sa plateasca suhoaiele salman khan, ca sa aiba ce dobori la urmatorul conflict😊

    4
  4. armenii astia sunt de un tragicomic nemaipomenit… nici nu prea ai ce mai comenta.

    1
  5. Ar fi o alegere proasta care nu prea se pupa cu racirea relatiilor dintre Armenia si Rusia… Pe de alta parte, s-ar putea sa existe restrictii la vanzarea de armament occidental catre Armenia. Poate francezii sa vanda una alta…
    Altfel, s-ar parea ca armenii infirma zvonurile care i-au entuziasmat pe indieni: https://idrw.org/armenia-shuts-down-su-30mki-deal-rumors-no-plans-for-indian-fighter-jets-confirms-defense-minister/

    3
  6. Cred ca daca armenii ar avea putinta si vointa sa cumpere avioane de vanatoare, ar lua Rafale, nu struto-camila indiana. Un avion slab produs intr-o tara in care seriozitatea si calitatea sunt pure legende! Si pretul in sine este o gluma proasta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *