Volohii din Poroskovo (Ucraina) primesc scoala si biserica romanesti

Chiar daca nu este o stire recenta, ne permite doar sa reactualizam putin „dosarul” romanilor uitati din Poroskovo.

Si iata cateva extrase din stire:

 

Locul pe care urmează să fie ridicată prima biserică românească din Poroșcovo (Transcarpatia, Ucraina) a fost sfințit joi, 28 decembrie 2019, de către preoții din împrejurimi, împreună cu protopopul Vladimir din Perecin. Biserica românească se va construi cu binecuvântarea IPS Teodor de la Mucacevo, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, autonome în cadrul Patriarhiei Ruse.

„Noua biserică va fi în aceeași curte unde este și școala. Este singurul teren pe care-l avem și încercăm să-l folosim pentru ambele lucruri. Inițial ne-am gândit doar pentru școală, nu ne-am gândit să facem și o biserică, dar pentru că volohii, cei care au rămas ortodocși și nu au căzut pradă prozelitismului sectar, au dorit să aibă o școală în limba maternă, atunci am zis să-i ajutăm, pentru că oamenii aceștia chiar vor cu adevărat, așa că s-a ajuns să se pună ideea unei noi biserici care, până la urmă, văd că se va pune în practică”, a declarat preotul Eftimie Mitra pentru InfoPrut.

Slujba de sfințire a locului de construire a viitorului lăcaș de cult a fost oficiată de pr. protopop Vladimir, care aparține de Mitropolia Ortodoxă de Mucacevo, aparținătoare de Mitropolia Kievului, păstorită de IPS Onufrie, subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Ruse.

Pr. Eftimie Mitra a adăugat că, alături de protopopul Vladimir din Perecin, au oficiat slujba de sfințire și cei doi preoți din Poroșcovo, pr. Victor și pr. Ivan, „pentru că în Poroșcovo, fiind un sat foarte mare, sunt două parohii, iar a treia parohie va fi aceasta a volohilor”.

Românilor din zonă li s-a propus să aibă biserică greco-catolică în limba română sau biserică autocefală în limba română, propunerea venind din partea unor autorități.

„Volohii au vrut să fie și ei, la fel ca ceilalți români din Ucraina, sub biserica rusă, pentru că și românii din Transcarpatia, și românii din Cernăuți, și românii din Odesa, din toate zonele Ucrainei, toți românii sunt sub singura Biserică Canonică din Ucraina. Din acest motiv au fost refuzate toate propunerile din partea anumitor oficialități și până la urmă au cerut binecuvântarea Mitropolitului de Mucacevo, care a aprobat să se facă o biserică ortodoxă pentru volohi, în care să se slujească în limb maternă, adică în limba română”, potrivit părintelui prototpop.

La sfârșitul evenimentului, părintele protopop a ținut cuvânt de învățătură în care i-a felicitat pe volohi pentru inițiativa lor de a ridica biserica lor în limba română, iar apoi a vorbit și părintele Mitra, explicându-le volohilor că sărăcia trebuie să apropie și nu să depărteze oamenii de Dumnezeu.

Până se va găsi un preot care să slujească în noua biserică, părintele Eftimie Mitra spune că vor sluji pe rând, el și alți doi preoți din sat.

„Am avut o înțelegere cu cei doi preoți din sat că, până vom reuși să găsim un preot aici, să slujească și ei din când în când, atunci când pot, să mai slujesc și eu din când în când, atunci când pot și-mi găsesc un preot înlocuitor la mine la biserică. Și astfel o să întreținem cumva slujbele în biserică până când va fi un preot al lor, al volohilor”, afirmă acesta.

 

„Nu mai sunt ai nimănui de nicăieri, sunt ai cuiva, sunt cineva în această comunitate, cineva care nu sunt de neglijat. Prin biserica ortodoxă ei vor avea legături mai strânse cu ucrainenii din zonă, care sunt tot ortodocși, definindu-se, în același timp, ca cetățeni ucraineni de etnie română și religie ortodoxă. Până acum, volohii erau au nimănui, nimeni nu dădea mare importanță acestei comunități. Dar ei deja încep încet-încet să se integreze în comunitățile, satele din împrejurimi. Dacă ucrainenii sunt ortodocși din rădăcinile lor, și românii sunt ortodocși din rădăcinile lor, între românii din Poroskovo și comunitățile ucrainene care sunt, și unii și alții ortodocși la origine, se vor lega legături mai strânse, ceea ce pentru noi este un mare pas înainte”, a mai adăugat acesta.

 

Pe pagina FCBK a comunitatii romanesti din Poroskovo se pot urmari etapele constructiei:

Școala pentru romanii volohi din Poroskovo – Postări | Facebook

In incheiere va prezentam documentarul TVR „La un pas de România: Români fără de Românie din Transcarpatia”:

 

Ep.2

 

 

Surse:

21 de comentarii:

  1. Dacă am investi mai mult în comunitățile din afara tari….

    10
  2. Multumesc Marius.

    2
  3. Lupul in blana de behaitoare! Cand e vorba sa le dea un bobarnac ucrainienilor si noii lor Biserici autocefale, ce saritori mai sunt muscalii, aceeasi muscali si aceeasi Biserica Muscaleasca ce s-au facut vinovati de crime infioratoare de deznatiionalizare dupa 1812. Vedeti ce intelegatoare e Biserica Muscaleasca in Rep. Moldova: element de rusificare. Revenind la romanii din Ucraina, un fapt revelator, ce spune multe, este ca sunt transformati in camp de lupta intre doua Biserici, care ATENTIE nici una nu ar trebui sa aiba jurisdictie canonica asupra lor. Faptul ca nu li se doreste binele, ci numai binele altora, este ca nici macar nu se pune problema sa fie lasati in jurisdictia Bisericii lor mama, Biserica Ortodoxa Romana. Ar putea face un exarchat, daca nu chiar o Mitropolie. Dar nu, sunt buni ca masa de manevra in politele pe care muscalii le au de platit ucrainienilor. In caz ca vreodata la Kiev va veni un guvern radical anti-rus, toate aceste drepturi vor fi retrase, iar ei integrati Bisericii ucrainiene. Iar cand va veni unul prorus toate aceste drepturi le vor fi redaruite, dar s-ar putea ca fara scoala si bisericuta romaneasca, depinde de cat de prorus va fi guvernul. Ei vor fi masa de santaj. Acesta, domnilor, se numeste ping pong cu fratii nostri, romanii nostri!

    15
  4. ar fi ceva corect in primul rand, dar statul roman are acum de umflat burtile bugetarilor, chiar ii explicam copilului ca banii astora ii va plati el peste 10-15 ani.
    statistica este simpla 2016==>2021 = venit bugetari X2.
    Statul Roman a ajuns un aparat de favorizati, iar ceilalti muncim sa le tinem nivelul de trai sus. Un fel de dijma de lux. ..

    Nu te supara, dar cand mai ai initiative ca asta sa te intrebi in primul rand daca romanii astia voteaza in Ro sau daca au si ei macar un primar care poate cotiza la partid? No …that means we’re not interested.

    3
    • Nu salariile bugetarilor sunt prea mari, ci celelalte salarii sunt prea mici. Ar trebui să trecem peste partea asta cu capra vecinului. Salariul meu ar trebui să crească și să îl ajungă, sau să îl depășească pe cel al bugetarului. Părerea mea e că salariile bugetarilor sunt mari față de celelalte din țară, dar ele în realitatea de zi cu zi sunt decente (cu excepții, pentru că unele sunt nesimțite). E corect ca unii bugetari (nu toți, atenție) să câștige mai mult decât mine? NU, nu e corect! E corect ca 1,4 milioane de români să trăiască cu 1386 lei pe lună?? Nu, nu e corect, dar asta nu înseamnă că ar trebui să scădeam toate salariile să trăim cu toții în sărăcie! Ar trebui să luptăm mai mult pentru mărirea salariilor decât pentru scăderea salariilor. E timpul să trecem peste complexele de inferioritate, MERITĂM MAI MULT !!!
      Legat de românii de peste granițe din teritorii pierdute de România…am putea să învățăm de la maghiari. Ungaria investește mult în zone cu etnici maghiari din România! România, nu prea construiește nimic prin afara granițelor!

      13
      • Vad repetat din ce in ce mai des acest pseudo-argument – „nu salariile bugetarilor sunt prea mari, ci cele ale celor din mediul privat sunt prea mici”. Este exact ca si cum as asculta un boier inainte de rascoala de la 1907, explicand doct ca nu cheltuielile lui la Paris sunt prea mari, ci veniturile taranilor sunt prea mici, deci taranii trebuie sa faca ceva ca sa o duca mai bine. Cata vreme salariile bugetarilor sunt obtinute din impozitele platite de cei din mediul privat DA, ESTE IMORAL SA FIE IN MEDIE MULT MAI MARI DECAT MEDIA IN MEDIUL PRIVAT. Ca sa nu mai spun ca bunurile si serviciile oferite de stat au o calitate jalnica (de obicei se ofera obraznicie, indolenta si bete in roate).

        Tinand seama ca programul de lucru la stat este mai lejer, siguranta locului de munca este mult mai mare, incarcarea cu sarcini de serviciu este in medie mai mica decat in privat, este clar ca se pot gasi doritori de a lucra la stat si la valori mult mai mici ale salariilor decat ce se ofera in prezent – de unde rezulta ca aceste salarii, dincolo de aspectul moral al problemei, sunt supra-evaluate si din punct de vedere economic.

        13
        • Va rog, m-ar interesa, aveti o posibila explicatie pentru zona in care se duc cei 10%-15% (diferenta fata de media colectarii in UE) din PIB care nu se colecteaza?
          Imi pare ca nu intra in buzunarele bugetarilor.

          3
          • nu se duc nici unde, pentru ca nu exista, pentru ca statul nu reuseste sa-i colecteze.

            1
            • pentru ca interesul este circulatia banilor negrii nedepistabili,de asta umblà ciolacul dracului cu caramida la piept…..asta a nvatat de la iliescu si fsn,tranzitie style,

              2
          • Intrebarea tradeaza un mod de gandire cu care ma intalnesc deseori: banii omului, castigati de el in urma faptului ca a facut ceva util, nu sunt de fapt banii lui, sunt banii statului, care inca nu i-a „colectat”. Bineinteles, asta se aplica numai celor care fac ceva util, ceilalti care iau banii de la stat frecand menta sau punand bete in roate alora care fac ceva util, bineinteles ca nu datoreaza nimic, ei au doar drepturi pecuniare „dobandite anterior” care nu pot decat sa creasca, niciodata sa scada. Asa ca nu trebuie sa ne concentram pe ce fac zapcii cu banii nostri (mai nimic folositor, daca ne uitam la halul in care arata drumurile, spitalele etc), nu, trebuie sa ne preocupam de ce nu jupuieste statul tot de pe om.

            Da, exista evaziune fiscala masiva si ea este profund nedreapta fata de cei care joaca corect (si care pot fi scosi de pe piata din cauza asta), dar asta nu este in nici un fel un argument care sa sustina salarii exagerat de mari in sectorul public.

            4
          • @Americanu’, este foarte simplu si nu are legatura cu banii negrii cum spun colegii. La banii negrii nu exista facturi, contracte deci nu exista taxe de colectat. Acestia intra in alta categorie, a economiei negre.
            Taxele necolectate, TVA, CAS si altele asemenea vin din economia alba si sunt generate 90% de catre companiile controlate de stat, care NU platesc iar statul la diferite perioade de timp emite decizii prin care sunt iertati de acestea.
            Aici intra carbune, metrou, cet-uri si cam orice regie sau mastodont comunistoid.
            Uite aici un articol al sefului consiliului concurentei legat de Metrorex si minerit si cum platim cu totii binefacerile celor de acolo.
            https://www.stiripesurse.ro/presedintele-consiliului-concurentei-ma-bucur-sa-vad-greve-in-minerit-metrou-sunt-semne-ca-se-misca-economia_1714305.html

            1
      • pune pe hartie serviciile pe care le primesti de la statul roman si angajatii lui si trage linie.

        8
      • @Andrei, mare/mic este un termen de comparatie. Deci va trebui sa te raportezi la baza de colectare, adica veniturile celor care genereaza taxele din care se platesc aceste salarii. Momentan raportul raportul bugetar/productiv = 1:4, iar un bugetar are pe medie +25% venit, adica ajungi la 1:3.
        Acum fa un calcul simplu si vezi ce platesti de acesti bani si mai ales ca calitate au serviciile oferite.
        Da, ai dreptate ca nu trebuie salarii mici, dar procesul trebuie sa continuie pana la capat cu inrolare de oameni cu skill-uri calificate pentru acele salarii si sa reduci numarul posturilor. Adica o majorare plecand de la criterii de eficientizare nu social sau populist. Am vazut odata la ANAFo faza de film, la un ghiseu primeai o hartie iar la ghiseul de alaturi plateai taxa cu acea hartie.
        Exista un concept de management, cu bani nu iti faci oamenii mai buni, cel mult ii motivezi dar nu pe perioada mare pentru ca se obisnuiesc.

        3
      • Herr Von Renn Weg

        Sigur Andrei… e o chestiune de atitudine/perspectiva, asa-i? N-are nimic de-a face cu productivitatea chinezului, indianului, marocanului, etc… cu care tu antreprenor/angajat in mediul privat trebuie sa concurezi pt cota de piata…! Nu domle, nu va mai uitati la capra mea lucioasa si grasa primita direct de la bugetul de stat, chitrosilor!
        De ce nu ai macar decenta de a-ti cheltui salariul baban de bugetar pe iphone-uri, alaturi de voucherele de vacanta si sa taci, nu sa incerci sa justifici o nedreptate ireconciliabila!

        2
  5. @Admin, am vrut sa-ti spun mai demult dar ai o problema cu UI-ul cand este accesat din chrome android.
    Daca apesi reply si scrii ceva in comment ca si raspuns la alt comment, inchizi ecranul telefonul fara sa iesi din browser, redeschizi , continui sa editezi si dai Post. Se posteaza ca si comment nu Reply. Cred ca pierde id-ul commentului initial si se posteaza by default.

  6. Este mai bine ca aceasta localitate sa fie reprezentata pe o harta ca sa intelegem unde este.

    1
  7. Faptul ca volohii la un momentdat si-au schimbat religia Ortodoxa cu o alta Protestanta, i-a salvat de la asimilare completa, iar saracia impreuna cu noua religie le-a sporit natalitatea si iata ca la marginea Transcarpatiei, aprope de Polonia de astazi inca mai avem etnici romani.

    PS Daca aromanii din balcani erau catoloci, astazi erau mult mai multi. Daca ungurii erau Ortodocsi, azi romanii erau asimilati. Doar faptul ca au avut alta religie decat ‘stapanirea’ i-a ferit de non asimilare.

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *