Partea a IX-a
Type 97 CHI-HA prototip
Type 3 CHI-NU (in evidentele AIJ apare si sub denumirea de: San-shiki Chusensha Chi-Nu), era o dezvoltare a tancului mediu Type 97 CHI-HA (de la acesta a imprumutat sasiul si suspensia), realizat in numar mic (doar 166 de unitati -55 in 1944/111 in 1945). Inca din 1942-1943, AIJ si-a dat seama ca blindatele sale nu faceau fata noilor tancuri americane, precum M4 Sherman, armamentul principal fiind inadecvat si depasit. Desi dezvoltarea acestui tanc a inceput inca din 1943, totul a decurs lent, in speta datorita lipsei de materii prime si a suprasolicitarii la care era supusa industria japoneza (distrugerea fabricilor de catre USAF prin bombardamente, devenise deja o mare problema pentru strategii japonezi, iar apropierea fortelor SUA de Japonia amplifica rata bombardamentelor si a distrugerilor) –deja Aviatia si Marina devenisera prioritare, inghitind mare parte a resurselor si materiilor prime.
Type 3 CHI-NU
Acest blindat a beneficiat de un tun de calibrul 75 mm, considerat a fi tunul cu cel mai mare calibru montat de catre japonezi pe blindatele sale. Tunul era varianta a Type 90 (tun de camp, aparut in 1932, copie sub licenta a celui francez Schneider&Cie Canon 85 MLE 1927, realizat de catre Arsenalul din Osaka), numit Type 3/L-38, avand urmatoarele caracteristici: lungimea tevii 2,88 m; elevatie -10º/+25º; greutatea proiectilului 6,6 kg; viteza initiala a proiectilului 680 m/s; putea penetra blindaj de: 90 mm de la 100 m distanta/65 mm de la 1000 m distanta; rezerva interna 55 proiectile. Tunul era montat intr-o turela noua, marita, de forma hexagonala, realizata prin sudare, actionata manual, ce se putea roti 360º.
Type 3 CHI-NU
Type 3 CHI-NU, avea urmatoarele performante, fiind considerat de catre americani ca fiind cel mai reusit tanc japonez intrat in productie, construit de catre Mitsubishi: greutate 18,80/19 tone; lungime: 5,64, fara tun/5,73 m, cu tun; latime 2,33 m; inaltime 2,61 m; blindaj cuprins intre 12-50 mm; echipaj 5 oameni; motor Mitsubishi, Type 100, Diesel, V-12, racit cu aer; 240 CP/2400 rpm/12,8 CP/tona; viteza maxima: 39 km/h pe sosea; autonomie: 210 km pe sosea/130 km in teren accidentat; armament: un tun calibrul 75 mm, Type 3/L-38 (descris mai sus) si o mitraliera calibrul 7,7 mm, Type 97, dispusa frontal, cu o rezerva interna de 4035 proiectile. Acest tanc nu a avut o cariera operationala, nu a luptat contra americanilor, el fiind destinat opririi invaziei iminente a acestora (cel putin 6 regimente fusesera dotate cu acest blindat, la Kyushu si Honshu, inclusiv Diviziile 1/4 Tancuri dispuse in jurul capitalei, Tokio (aici au si fost capturate dupa capitulare, de catre fortele americane de ocupatie).
Type 97, a aparut in 1937, in urma cererii emisa de catre IJA pentru un tanc cu performante bune care sa fie ieftin si usor de construit, derivand din Type 89 si Type 95 (superioare lor in anumite privinte, dar initial era inarmat cu acelasi tun slab ca performante, cu teava scurta, calibrul 57 mm de pe Type 89, destinat sprijinului infanteriei si distrugerii pozitiilor fortificate, nicidecum luptei AT. Interesant este faptul ca inginerii il gandisera echipat cu un tun de mare viteza destinat luptei AT, dar strategii AIJ n-au fost interesati –in China mergea si-asa. Abia dupa experienta nefasta cu sovieticii in Manchuria, au inceput sa constientizeze c-au facut o mare prostie, cerand dezvoltarea acestui proiect si un tun superior), fiind construit in numar mare. Initial, acesta a avut doua prototipuri, realizate de catre Mitsubishi (pentru Departamentul de Inginerie al IJA) si Arsenalul din Osaka (pentru Statul Major General). Prototipurile erau diferite, dar blindajul era identic -25 mm, desi AIJ ceruse minim 30 mm (nu s-a putut realiza, deoarece crestea greutatea blindatului, scazand performantele si viteza, motoarele existente pe atunci nefiind destul de puternice). Cele doua prototipuri se numeau: Type 97 CHI-HA (Mitsubishi), aparut in 1937, avand 13,5 tone greutate, viteza maxima 35 km/h, echipaj 2 oameni; Type 97 CHI-NI (Arsenalul din Osaka), aparut in 1937, 9,8 tone greutate, viteza maxima 30 km/h, dotat cu turela prevazuta pentru un singur om.
Type 97 CHI-HA cu tun de 47mm, SHINHOTO
Intr-un final, Type 97 a avut doua variante de inarmare -tun calibrul 57 mm (CHI-HA)/tun calibrul 47 mm (SHINHOTO/KAI CHI SHINHOTO-HA, cu teava lunga, avand putere marita de penetrare a blindajului. Cu toate acestea n-a facut mare lucru, atunci cand japonezii au invadat Filipine, in fata tancurilor usoare americane M-3 Stuart, neremarcandu-se in vreun fel, desi, conform testelor efectuate pe blindate M-3 de captura, ar fi putut penetra blindajul acestora –in timpul testelor, din 6 lovituri doar 3 au penetrat blindajul de la 1000 m distanta/6 lovituri din 9 trase au reusit sa penetreze blindajul de la 800 m distanta. Rezultatele sunt insa interpretabile, fiindca, dupa toate probabilitatile, n-a existat o confruntare directa M 3-Type 97 Shinhoto, in Filipine. Si mai interesant este faptul ca strategii japonezi s-au declarat multumiti de rezultatul testelor, accelerand productia Type 97)- fiind realizate, in principal, de catre firmele Mitsubishi-1224 unitati si Hitachi -355 unitati (dintre acestea cel putin 1100 de exemplare erau echipate cu tun de 57 mm si probabil, undeva la 900 de exemplare, aveau tun de 47 mm), dar si de catre Nihon si Sagami.
Type 97 in Burma
Type 97, cu toata euforia japonezilor cauzata de victoriile obtinute in prima parte a razboiului, la inceputul anilor *40, Type 97 era deja depasit, de evolutia blindatelor americane, cu deosebire in ceea ce priveste blindajul, varianta initiala, CHI-HA, avand urmatoarele performante: greutate 15 tone; lungime 5,5 m; latime 2,34 m; inaltime 2,33 m; blindaj cuprins intre 8-25 mm; motor Mitsubishi, Diesel, Type 97, V-12, 170 CP, racit cu aer; viteza maxima pe sosea 39 km/h; echipaj 4-5 oameni; autonomie pe sosea de aproximativ 210-230 km; armament: un tun calibrul 57 mm (Type 97), identic cu cel de pe Type 89 I-GO, rezerva interna 120 proiectile+1/2 mitraliere calibrul 7,7 mm (Type 97), rezerva interna 2745 proiectile. Si Type 97 a avut variante exotice, precum:
–Type 97 SHI-KI, care era un tanc de comanda aparut in anul 1937, fiind utilizat de fortele japoneze pe toata durata razboiului. Modelul standard avea turela fara tun, echipata doar cu o mitraliera calibrul 7,7 mm dispusa in partea frontala a acesteia (existau si exemplare fara mitraliera), precum si echipament radio de mare putere, al carui antenna era dispusa in forma de potcoava deasupra turelei. Existau si variante la care s-a mentinut turela echipata cu tun de calibrul 57 mm (cel mai probabil blindate Type 97 CHI-HA carora li s-a adaugat echipament radio, dispus in forma de potcoava deasupra turelei), precum si exemplare ce aveau un tun calibrul 37 mm dispus in partea frontala a blindatului, care era usor marita. Erau insa putine, n-au fost folosite in lupta in mod direct. Unele exemplare erau folosite pe post de tancuri-scoala;
Type 97 SHI-KI
–Type 97 SE-RI, era un vehicul blindat de depanare-recuperare tancuri, dotat cu o macara si motor Diesel de 240 CP, echipaj 4 oameni, 5,59 m lungime, 2,26 m inaltime, 15,4 tone greutate, 2,36 m latime, armament -2 mitraliere calibrul 7,7 mm, aparut in anul 1937 si utilizat pe toata durata razboiului. Si acestea erau in numar mic in cadrul AIJ –unele surse vorbesc de cel mult 18 exemplare;
Type 97 SE-RI
–Type 97 SPG (cunoscute si ca Type 1/2/3), in mai multe variante, numite HO-NI 1/2/3:
– HO-NI 1 (apare in evidentele AIJ drept “Isshiki ho-sensha Ho-Ni 1”), era un obuzier autopropulsat calibrul 75 mm, pe sasiu de Type 90, fara turela, avand urmatoarele performante: greutate 15,4 tone; lungime 5,9 m; latime 2,29 m; inaltime 2,39 m; echipaj 5 oameni; blindaj cuprins intre 25-50 mm; motor Diesel, Mitsubishi, V-12, racit cu aer, 170 CP/11 CP/tona/2000 rpm; viteza maxima pe sosea 38 km/h; autonomie pe sosea 200 km; armament un tun calibrul 75 mm, Type 3, avand bataia maxima de 12000 m, elevatie cuprinsa intre -5º/+25º, rezerva interna de 54 proiectile. A aparut in 1941-1942, fiind destinat suportului infanteriei si distrugerii pozitiilor intarite (in cazul unei lovituri directe putea distruge orice blindat american, inclusiv Sherman), fiind o raritate in cadrul AIJ, maxim 124 de unitati fiind realizate, drept urmare n-au avut un impact major in evolutia armatei imperiale. Cateva au fost capturate de americani in Burma si Filipine, in anul 1944, dar, in marea lor majoritate, acestea se gaseau in Japonia, proiectul fiind dezvoltat cel mai probabil, dupa celebrele obuziere autopropulsate germane.
HO-NI I
-HO-NI II, cunoscut si ca Type 2 Ho-Ni II, a aparut in 1943, acesta avand in locul turelei un obuzier greu de calibrul 105 mm, Type 91, fiind realizat in numar mic, maxim 54 de exemplare pana in 1945. Avea urmatoarele performante: calibrul 105 mm, pe sasiu de Type 90, fara turela; greutate 14,7 tone; lungime 5,55 m; latime 2,33 m; inaltime 2,39 m; echipaj 5 oameni; blindaj cuprins intre 25-50 mm; motor Diesel, Mitsubishi, V-12, racit cu aer, 170 CP/11 CP/tona/2000 rpm; viteza maxima pe sosea 38 km/h; autonomie pe sosea 200 km; armament un tun calibrul 105 mm, Type 91, avand bataia maxima de peste 10500 m, elevatie cuprinsa intre -5º/+25º, viteza initiala a proiectilului 546 m/s; greutate proiectil 15,7 kg; rezerva interna probabila de 54 proiectile; realizat la Arsenalul din Osaka. Cateva exemplare au capturat americanii in Burma si Filipine, in 1944.
-HO-NI III, cunoscut si ca Type 3 Ho-Ni III, a aparut in 1944, fiind o imbunatatire substantiala fata de variantele I/II –acestea n-aveau turela acoperita, pe cand varianta III dispunea de asa ceva, crescand nivelul de protectie al servantilor, dar turela era fixa. Era realizat tot pe platforma Type 97, ca si predecesorii sai, fiind realizat in numar mic de catre firma Hitachi –maxim 31/41 de unitati, pana in 1945 –datorita lipsei de materii prime, toate fiind dispuse in apararea teritoriului national, neexistand informatii despre cariera lor operationala (oricum, americanii nu le-au intalnit in luptele din Pacific). Avea urmatoarele caracteristici: greutate 17 tone; lungime 5,52 m; latime 2,29 m; inaltime 2,39 m; echipaj 5 oameni; blindaj cuprins intre 12-25 mm; motor Diesel, Mitsubishi, V-12, racit cu aer, 170 CP/11 CP/tona/2000 rpm; viteza maxima pe sosea 38 km/h; autonomie pe sosea 200 km; armament un tun calibrul 75 mm, Type 90, avand bataia maxima de 12000 m, elevatie cuprinsa intre -5º/+25º, rezerva interna probabila de 54 proiectile. Nici acestea n-au participat la lupte, fiind dispuse in apararea teritoriului national.
HO-NI III
Blindate japoneze VIII
WW
SURSE DATE SI POZE: INTERNET, ENCICLOPEDIA LIBERA.
mailer.fsu.edu/~akirk/tanks/…/japan-tank.ht… –
google.com/site/…/generali…iii…/generali-importanti-japonezi
www.tanks-encycl… – Statele Unite ale Americii –
weaponsofwwii.com.
armchairgeneral.com
forums.revora.net
javehicles.weebly.com/armored–cars.html –
forum.paradoxplaza.com/…/showthread.ph…
forum.axishistory.com/viewtopic.php?f..
japan.greyfalcon.us/O.htm –
Imi plac foarte mult tancurile usoare si cred ca pentru o tara saraca platforma blindata usoara, precum cele de la inceputul WW2, poate sa fie solutia.
Ideea e de a proiecta un vehicul antitanc usor care sa aiba urmatoarele caracteristici:
– raport hp/to foarte bun. Asta inseamna performante si mobilitate
– dimensiuni mici pentru a putea sa se strecoare in locuri inaccesibile MBT-urilor moderne
– blindaj rezistent la proiectile pana in 40 mm (pentru protectie contra tunurilor usoare de pe AFV)
– armament AT de top: rachete long-rage (8 km) si short-range (1 km)
– turela cu tun usor (25-30 mm) si mitraliera (contra infanteriei si AFV/IFV)
Nu stiu um credeti ca ar arata un razboi cu prietenii din est, dar eu vad doua posibilitati: ori blindate foarte mobile si foarte rapide care sa copleseasca prin manevre in zonele innacesibile coloanele inamice mult mai compacte si mai putin mobile / fie razboi cu MBT de pe pozitii in asteptare (datorita numarului redus) si eventuale manevre clasice de flancare etc.
Scenariul 2 mi se pare sortit esecului, nu vad posibila deplasarea unor grupuri de blindate (20 bucati) in coloane clasice pentru interceptarea inamicului. O astfel de tactica inseamna acceptarea riscului maxim de a fi distrus cu vectori MLRS, AT sau aer-sol, pentru ca traseele unor astfel de vehicule este usor de intuit. E prea riscant.
Solutia cu blindate usoare rezolva ambele probleme pentru ca permite deplasare rapida, ascundere usoara in teren, manevre mult peste capabilitatile inamicului, raza de lovire peste cea a unui MBT clasic, posibilitatea de a folosi terenul la un nivel mult peste capacitatile inamicului (Moldova este deal-campie, asemanatoare cu Transilvania).
Eu vad deci ceva intre BMPT si Wiesel 2, aproximativ 20 tone, 25 hp/to si platforma asemanatoare MLI-84. Echipaj 3.
BMPT: http://en.wikipedia.org/wiki/BMPT
Wiesel 2: http://en.wikipedia.org/wiki/Wiesel_AWC
MLI 84: http://en.wikipedia.org/wiki/MLI-84
Ceva pe ideea mea: http://www.armyrecognition.com/eurosatory_2012_show_daily_news_pictures_video/panhard_at_eurosatory_2012_with_full_range_of_armoured_under_15_tons_crab_sphinx_vehicles_0106121.html
Cam asa ceva ar putea proiecta si Moreniul dar pe senile.
Adica o infanterie mecanizata, dar fara tancuri grele…Am mai avut noi discutia asta si sincer, fara sa dau la o parte avantajele enorme ale unei forte cu grad ridicat de mobilitate, incerc sa gandesc invers: daca eu as fi la comanda unei mari unitati de blindate rusesti sau ucrainene, dotata clasic, cu tancuri grele in centru si aparata pe flancuri de TAB-uri si MLI-uri, cum as reactiona in fata atacurilor unor unitati usoare dotate cum scriai tu?!
Pai in primul rand as ocoli cu mare grija orice punct intarit sau dubios: orase, sate, paduri, sau as intra in aceste zone numai dupa ce infanteria, sprijinita de vehicule usoare ar curata locul, basca ca artileria ar trage asupra oricarui tufis mai rasarit si dubios. In nici un caz nu as forta inaintarea cu tancurile avansate. Tancurile ar fi in linia a doua, artileria in linia a treia. Cu o distanta de 10 km intre infanteria motorizata si tancuri, nu cred ca as avea mari probleme sa strapung un astfel de dipozitiv, iar tu ai putea eventual sa te incaieri cu TAB-urile si MLI-urile mele, dotate si ele cu rachete AT si tunuri automate de 30mm.
Pur si simplu nu as avea de facut decat sa evit confruntarea cu vehiculele tale, la nivel de tancuri. Carele de lupta ar iesi in fata numai in cazul in care trupele mele de avangarda ar observa tancuri grele sau zone puternic intarite cu mijloace AT statice (tunuri, tancuri ingropate, etc), altfel mi-as vedea linistiti de drum, cu tancurile in mijlocul grupari de forte, aparate aerian cu aviatie si sisteme AA mobile cu raza scurta si medie.
Soluitia aleasa de tine ar merge foarte bine in zone greu accesibile: zone muntoase, orase, delte sau dealuri, dar in zona de campie nu vad cum ai reusi sa te apropii macar de tancuri.
Ori in cazul unui clinci cu vecinii de la Est directia de avans inamica ar fi dinspre est si nord, prin Moldova. Nimeni nu ar fi nebun sa atace Romania prin Maramures sau alta zona muntoasa, mai ales cu tancuri si echipamente grele. Iar pe Valea Siretului…slabe sanse sa oprim o brigada mecanizata pe model rusesc cu TAB-uri si MLI-uri, dar fara aviatie zdravana si elicoptere de atac.
Daca am avea elicoptere de atac in numar suficient si o aviatie de vanatoare si LCA capabile si in numar suficient…alta discutie. Insa dupa cum se poate remarca lipsa tancurilor costa mult mai mult sa fie suplinita, prin alte mijloace, dacat daca am avea propriile unitati.
Eu cred ca la nivelul nostru o cifra decenta ar fi undeva la 400 de tancuri moderne.