DISTRUGATORUL

T 28

Dupa atatea ore de “zbor” executate in ultimele articole, astazi este timpul sa coboram cu picioarele pe pamant. Si asta nu pentru ca suntem “aerieni” ci pentru a vedea un blindat exceptional destinat penetrarii impresionantelor fortificatii germane din Europa ocupata, cu deosebire a celor de la granita Germaniei. Ulterior, acest blindat a fost luat in considerare si pentru proiectata invazie a Japoniei. Nu, nu va ganditi la un tanc ci la un tun autopropulsat greu de peste 80 de tone, fiindca asta era datorita faptului ca nu avea turela mobila caracteristica tancurilor ci avea turela tip cazemata. Acest tun autopropulsat este considerat de catre istorici ca fiind raspunsul americanilor la germanul Jagdtiger si sovieticul SU-122/152 –acestia acordandu-i si rolul de vanator de tancuri datorita tunului antitanc de calibrul 105 mm cu care era dotat, L/65T5E1. Daca n-ati ghicit inca este vorba despre T-28/SUA, doua exemplare produse de catre Pacific Car and Foundry, cele doua prototipuri fiind testate in 1946 neapucand sa vada “frontul”. Inainte insa de a “cunoaste” cel mai greu blindat proiectat de catre americani in WW II, numit si “Tanc super-greu”, facem putina istorie pentru a vedea cine l-a proiectat si construit, si mai ales pentru a vedea conjuctura in care acesta a aparut (in WW II, armata americana clasifica blindatele astfel: usoare –pana la 25 de tone greutate; medii –peste 25 de tone greutate-pana la 55 de tone greutate; grele –peste 55 de tone greutate-pana la 85 de tone greutate; super-grele, peste 85 de tone greutate).

Inca de la sfarsitul lui 1943 armata americana era interesata de obtinerea unor blindate grele, bine protejate si cu mare putere de foc. Principalul tanc de lupta al diviziilor de blindate americane, M-4 Sherman, nu facea fata nicicum greilor germani Panther si Tiger. Mai mult decat atat, vanatorul de tancuri M-18 Hellcat/76 mm si obuzierul autopropulsat “Howitzer Motor Carriage M8”/75 mm aveau limitarile lor, acestea neridicandu-se la nivelul Jagdpanzer Elefant/88 mm&Jagdiger/128 mm (din 1944) si SU-122/152. Drept urmare, Ordnance Department/OD/Departamentul Artilerie din cadrul US Army (structura infiintata de catre Congres in 14 mai 1812) decide in septembrie 1943 ca este nevoie de tancuri echipate cu tunuri mai puternice, similare ca performante cu celebrul “88” de pe Tiger II.

Zis si facut fiindca la sfarsitul lui 1944 pe frontul american a aparut tancul mediu T-26E1 echipat cu tun calibrul 90 mm/73 calibre/T15E1 (era intr-adevar impresionant, a intrat in lupta pentru prima data cu T-26E1/varianta M-26 Pershing in Batalia de la Bulge, decembrie 1944. Proiectilul T30E16 APCR/Armor-Piercing Composite Rigid atingea viteza de 1140 ms penetrand blindajul frontal al lui Panther de la 2400 m distanta. Se spune ca la testele efectuate la Aberdeen Proving Grounds, acest proiectil a trecut prin “cazemata” unui Jagdpanzer IV explodand intr-un mal de pamant aflat in spatele tintei –nu se specifica distanta de tragere. Proiectilul HVAP-T/T-44/Hiper-Velocity Armor Piercing-Traced atingea 1143 ms penetrand blindaj de 244 mm de la 457 m distanta/221 mm de la 914 m distanta/196 mm de la 1371 m distanta/173 mm de la 1828 m distanta).

A-39, Armata Britanica

Odata cu blindatele grele, OD a luat in calcul si realizarea unor tunuri autopropulsate grele pe baza studiilor efectuate asura fortificatiilor germane din Europa ocupata (ingrijorarea ii cuprinsese si pe britanici, acestia venind cu A-39 Tortoise, un monstru de peste 79 de tone cu motor de 650 CP, blindaj frontal de 228 mm si arma principala de calibrul 94 mm. Nici Testoasa britanica n-a vazut Frontul, 6 exemplare produse).

LINIA SIEGFRIED -DINTI DE BALAUR

La acea vreme expertii aliati studiau si pregateau in cele mai mici detalii invazia in Europa fiind ingrijorati de faptul ca germanii construisera fortificatii teribile ce se intindeau de pe coastele Frantei pana la Berlin. Pe strategii aliati ii ingrijora cu deosebire Linia Siegfried/Westwall, fiind constienti de faptul ca bombardamentul aerian nu era de ajuns iar aplicarea ideii “decat s-o sari mai bine o ocolesti” nicicum posibila –asaltul terestru era inevitabil.  Ei bine, strategii aliati nu erau ingrijorati degeaba, Linia Siegfried/Siegfriedstellung, numita de catre germani Westwall/Zidul Occidental, a fost initial o portiune din Linia Hindenburg – forturi defensive si obstacole antitanc construite  in nordul Frantei de catre germani intre anii 1916-1917. In anii *30/sec.XX germanii au lungit aceasta linie defensiva, au intarit-o si au modernizat-o fiind oarecum similara Liniei Maginot franceze –se intindea pe 630 km, de la granita Reich-ului cu Olanda/Kleve, pana la granita Reich-ului cu Elvetia/Weil am Rhein, si avea 18.000 de buncare din beton armat (unele dintre acestea fiind echipate cu tunuri antitanc –R20/505 spre exemplu, acest tip de buncare adaposteau un tun antitanc PaK 3,7 cm/37 mm si mitraliere –Tip R23, spre exemplu. Unele buncare aveau trape blindate din otel), numeroase obstacole antitanc (santuri cu sau fara apa, “dinti de balaur/cocoase cu 4 sau 5 randuri –spre exemplu, Tip 39 avea 5 randuri de astfel de “dinti” cu inaltimi diferite).

Din 1938 pana in 1940, 15.000 de oameni au construit masiv buncare Tip 10 destinate adapostirii personalului, fiecare astfel de buncar necesitand 287 mc de beton, cam cat un bloc de locuinte de mici dimensiuni, avand peretii grosi de 1,50 m. Buncarele Tip 10 erau protejate impotriva gazelor de lupta, era incalzit, fiecare soldat dispunand de un pat si un taburet, comandantul avand si un scaun cu spatar. Spatiul era mic, cam 1,5 mp de persoana. Existau si buncare Tip 107, acestea avand ziduri groase de 3,50 m si trape blindate din otel –de regula adaposteau tunuri antitanc si tunuri de camp. Dupa caderea Frantei germanii au renuntat la Linia Siegfried, armamentul fiind redistribuit, buncarele existente fiind transformate in magazii sau pur si simplu abandonate. Insa dupa Normandia au fost reactivate in ritm alert la ordinul lui Hitler, peste 20.000 de oameni lucrand la reactivarea si extinderea acestei Linii, germanii construind o gramada de bunkere din beton armat destinate unui singur soldat, denumite “Tobruk”. Aliatii au cucerit ultimele bunkere din Linia Siegfried in primavara lui 1945, la Saar si Hunsruck –la acea vreme aici existau 22.000 de buncare.

Revenim la eroul nostru de astazi, “Tancul super-greu” T-28. Super-greu pe buna dreptate fiindca acesta a fost cel mai mare si mai greu blindat construit in SUA, performanta neegalata/depasita nici in ziua de astazi. Foarte probabil ca nici nu va fi vreodata…Asa cum mentionam la debutul articolului, “micutul” a fost fabricat in doua exemplare de catre Pacific Car and Foundry din Seattle/Washington. Aceasta companie a aparut in anul 1901 fiind infiintata de catre William Pigott, denumirea initiala fiind Railway Steel&Supply Company, producand sine de cale ferata, otel, fonta si cocs. Incepand din 11 februarie 1905, William Pigott impreuna cu prieteni de familie infiinteaza compania Seattle Car Manufacturing Company avand capitalul de 10.000$ (echivalentul a 200.000$ astazi), incepand sa produca locomotive cu aburi Climax, vagoane cu diverse destinatii (cisterne spre exemplu) si utilaje destinate cailor ferate. Din 1917 numele companiei devine Pacific Car and Foundry, aceasta continuand sa se extinda deschizand noi fabrici la Renton si Portland. Ei bine, aceste fabrici ale Pacific Car and Foundry au fost implicate masiv in efortul de razboi in timpul WW II, aici producandu-se placi de blindaj, turele si structuri din otel pentru mai mult de 900 de tancuri Sherman. Pacific Car and Foundry a produs si structuri din otel pentru poduri mobile, pontoane si alte echipamente genistice. Deci, cu alte cuvinte, aveau experienta necesara proiectarii si realizarii mastodontului din otel!

Comanda initiala a OD a fost de 25 de exemplare de T-28, insa odata cu strapungerea de catre Aliati a Liniei Siegfried cu ceea ce aveau in dotare la sfarsitul lui 1944, a facut ca marele tun autopropulsat sa fie produs in doar 2 exemplare –acestea au venit tarziu, WW II se sfarsise, era anul 1946. Pentru a castiga timp, cei de la Pacific Car au folosit suprastructura tancului mediu T-23/tun calibrul 76 mm, considerat succesorul lui M-4 Sherman.

T-28 (in 1945 mai apare si sub denumirea de T95 Gun Motor Carriage) avea urmatoarele caracteristici: tanc super-greu, tun autopropulsat. Interesanta denumirea de tanc super-greu dar masina de lupta era de fapt tun autopropulsat greu –datorita configuratiei constructive astazi nu i s-ar mai spune “tanc” (lui A-39 Tortoise britanicii ii spuneau Assault Tank/Tanc de asalt insa tot tun autopropulsat era). Nu avea turela rotativa caracteristica tancurilor clasice ci avea turela tip cazemata, solutia constructiva aleasa fiind ideala, “monstrul din otel” putand fi dotat cu blindaj gros si arma principala de mare calibru. Britanicii cu A-39 au ales aceeasi solutie constructiva in final, proiectul initial avand turela rotativa –turela cu mecanismele ei nu permitea marirea grosimii blindajului, vehiculul ar fi fost prea greu. Sa nu uitam ca germanii au intampinat probleme cu turelele Krupp la Tiger II, acestea datorita greutatii tunului de “88” si a mecanismelor complicate de actionare, se defectau des.

Imensul Jagdtiger/vanator de tancuri/tun autopropulsat si inaintasul Elefant renuntasera la turela rotativa adoptand turela tip cazemata, mult mai usor de construit; echipaj 8 –comandant, 2 mecanici-conductori, 5 tragatori-incarcatori; greutate: gol 86,18 tone/gata de lupta 95 tone; lungime: fara tun 7,49 m/cu tun 10,57-11,10 m; inaltime pana la plafonul turelei 2,83 m; latime 4,39 m; sistem electric 12-24 V, un generator/28,5 V/150 amperi, 2 baterii/12 V; protectie la foc 2 extinctoare fixe cu carbon+1 extinctor mobil cu carbon, toate dispuse in cabina; comunicatii: radio SCR 508/intercom 4 statii; motorizare: un Ford GAF, benzina, racit cu aer, V8, cilindri inclinati la 60◦, 32 valve -4 valve per cilindru, 18 L, 500 CP la 2600 rpm, 5,94 CP/tona, racire cu lichid-glicol, intrare in serviciu 1944 (motorul avea 3 versiuni, GAA, GAF si GAN, acestea avand diferente minore –in general erau date de tipul de carburant folosit. Varianta GAA a fost produsa in 28.000 de exemplare, 14.000 ajungand pe tancuri Sherman). Motorul era din aluminiu (bloc compact) fiind produs de catre Ford Motor Company. Avea doua carburatoare Stromberg, doua magnetouri, a echipat masiv tancul M-4A3E8 “Easy Eight”/Sherman AY la britanici (4542 de unitati produse intre martie 1944-aprilie 1945), s-a regasit si pe M-26 Pershing. Istoria motorului este interesanta, Ford Motor Company a incercat sa obtina licenta de fabricatie a celebrului Rolls Royce Merlin insa nu s-a inteles cu producatorul britanic, acesta acordand licenta firmei Packard –a rezultat Packard Merlins, motor utilizat de P-51 Mustang.

Ford GAF V8 

Dezamagit, Henry Ford a hotarat realizarea unui motor similar dar mai puternic si mai avansat tehnologic, ceea ce a si reusit. Ironia sortii, Divizia Ford din Marea Britanie avea sa fabrice Ford GAF la Urmston, 400 de exemplare pe saptamana!!!; viteza maxima 13 km/h pe sosea (unele surse mentioneaza 19,50 kmh, putin probabil sa fie asa. Foarte probabil se face o confuzie, britanicul A-39 Tortoise atingea intr-adevar 19-20 kmh pe sosea, insa avea motor Rolls Royce Meteor, V12, 650 CP/478 kW). Vehiculul nu depasea 6-8 kmh in teren accidentat, ceea ce era suficient daca vehiculul insotea infanteria la atac. Insa pe sosea, viteza maxima de 13 km/h era insuficienta, vehiculul neputand tine pasul cu diviziile mecanizate. Un M-4 Sherman spre exemplu, fata de T-28 “fugea” cu 25-30 kmh. Datorita vitezei mici ne intrebam daca T-28 chiar ar fi putut avea un rol in WW II, insa categoric n-ar fi putut fi varf de lance al asaltului mecanizat, rol avut in vedere atunci cand a fost proiectat.

T-28 IN TESTE

Vehiculul era submotorizat, conform istoricilor si, cu siguranta, vechile poduri din Europa n-ar fi rezistat greutatii sale (problema intampinata si de germani cu colosii lor blindati); transmisie manuala Torquematic, 3 viteze inainte+1 inapoi, ambreiaj dublu-disc. Cutia de viteze era dispusa intr-o cutie blindata, avand si rol de protectie a echipajului in cazul loviturilor din spate; rezerva interna de combustibil/benzina 1500 L dispusa in 4 rezervoare (alte surse 1816 L). Rezerva de combustibil era dubla fata de surata britanica A-39/530 L; autonomie pe sosea 150-160 km la viteza de 13 kmh.

T-28 LA ABERDEEN

Consumul era gigantic, 1000 L la 100 km, si asta pe sosea; trecea obstacole verticale de 91 cm; urca pante de maxim 30◦; trecea vaduri adanci de maxim 1,19 m; datorita greutatii imense a lui T-28/95 de tone gata de lupta, blindatul dispunea de 4 senile in loc de doua, acestea avand rolul de distribuire a greutatii vehiculului pe o suprafata cat mai mare reducand riscul impotmolirii acestuia in teren accidentat. Suspensie orizontala –Horizontal Volute Suspension Systems/HVSS, inovatoare la acea vreme. Senilele erau dispuse cate doua pe fiecare parte a blindatului, senilele exterioare putand fi demontate atunci cand vehiculul se deplasa pe sosea –operatia de montare-demontare dura aproximativ 3 ore. Pentru a usura aceasta operatiune, fiecare senila cantarind cateva tone, blindatul era echipat la partea spate cu doua trolii actionate hidraulic. Senilele aveau 328 mm latime, suspensie orizontala; turela turnata tip cazemata realizata dintr-o singura piesa; blindaj: frontal 305 mm/lateral 152 mm/spate 52-63 mm/inferior 63 mm/superstructura 305 mm/mansonul tunului 1411 mm/panourile de protectie a caii de rulare-senile 100 mm.

SCR-508

Blindajul inclinat era suficient de puternic pentru a rezista unei lovituri de “88” trase de Tiger II; sisteme vizare si ochire pentru comandant, conductor, tragator: 1-M10E3 (periscop)/1-M13/1-M15/1-T143E1 (telescop); sistem radio SCR-508 (SCR-Set Complet Radio) cu urmatoarele caracteristici: standardizat pentru unitatile de blindate incepand din 22 iulie 1941; greutate 30,39 kg; 10 canale presetate; 20-27,90 MHz -80 de canale; receptor BC-603/20-27,90 MHz, 12 V; emitator BC-604, 20-27,90 MHz, 25-30 Watt, 12-24 V; raza de emisie/receptie 16-24 km; antena M-48 de 2,70 m lungime; BC-606 intercom; casti echipaj HS-30; 12-24 V; dispunea de 2 dinamotoare/convertizoare rotative –motoare de 24V conectate la cate un dinam ce genera inalta tensiune pentru cele 7/8 tuburi pe lampi (sper c-am priceput bine…); armament: principal, un tun T5E1/L65, calibrul 105 mm, rezerva interna de proiectile 63-66, travers 10◦ dreapta/11◦ stanga, elevatie cuprinsa intre +19,5◦/-5◦.

T-28 PE PLATFORMA SPECIALA

Tunul a aparut in 1940 si a avut doua variante E1 si E2, greutate 2383 kg, lungime totala 7,53 m, lungime teava 6,83 m, rata de foc 4 proiectile/minut, raza maxima de actiune 1829 m, viteza proiectilului antiblindaj la gura tevii 945 ms/HE -1130 ms (raza maxima de actiune in trageri indirecte, conform unor surse, 19 km). Se spune despre tun ca era “deosebit de eficient in distrugerea fortificatiilor din beton”. Folosea urmatoarele proiectile: APBC-T T32E2 (APBC –Armor-Piercing Ballistic Capped), greutate 17,69 kg, viteza initiala 914 ms, penetra blindaj omogen inclinat la 30◦ de 135 mm grosime aflat la 914 m distanta/inclinat la 60◦ de 84 mm grosime aflat la 914 m distanta; APCBC T13 (APCBC –Armor-Piercing Capped Ballistic Capped. Proiectil perforant, greutate 18,50-19 kg, viteza la gura tevii 899 ms); T30E1 HE (greutate 15-16 kg, viteza la gura tevii 960 ms); T46 WP/White Phosphorus/Fosfor Alb –munitie incendiara, viteza la gura tevii 762 ms; HVAP T29E3 (High-Velocity Armor-Piercing. Viteza la gura tevii 1280 ms, penetra blindaj inclinat de 55◦ si 127 mm grosime aflat la 1097 m distanta/248 mm de la 1000 m distanta/190 mm de la 2000 m distanta); secundar, o mitraliera Browning M2, calibrul 12,70 mm, rezerva interna 660 proiectile, dispusa pe sina in jurul cupolei comandantului, actionata manual –rol AA si aparare apropiata; transport – platforma remorcata cu 2/5 osii tractate de 2-3 tractoare de artilerie sau camioane (greu si costisitor), ideal, platforma pe calea ferata.

 

Asa cum mentionam anterior, T-28 a fost produs in doar doua exemplare (in 1945, US Army isi anifestase intentia de a cumpara, pentru inceput, 25 de exemplare. N-avea s-o mai faca niciodata). Ambele prototipuri au fost testate intensiv la Aberdeen Proving Ground/Maryland si la Fort Knox/Kentucky. Aici erau testate in 1946 si tancurile grele T-29/70 tone si T-30/72,50 tone si, bineanteles, din motive evidente, acestea erau net superioare T-28. Drept urmare, dar si datorita sfarsitului WW II, programul T-28 a fost anulat in 1947. Unul dintre prototipuri a fost casat in urma unui incendiu devastator izbucnit in timpul unor lucrari de intretinere. Celalalt a fost mai norocos, acesta fiind gasit in 1974 la Fort Belvoir/Virginia, ruginit si ca vai de el…N-avea sa ramana asa, in buna traditie americana de respect fata de Istoria Militara, a fost restaurat. Acum se afla ca exponat static la Fort Benning/Georgia (britanicul A-39 a fost mai norocos, un exemplar este complet functional).

In concluzie, T-28 a fost un esec per ansamblu…Dupa WW II nici nu si-ar mai fi gasit rostul, luptele moderne in care viteza si manevrabilitatea contau il faceau perimat in ciuda puterii de foc. Mai mult decat atat, noile proiectile antiblindaj si rachetele antitanc, performante, rapide si nimicitoare, l-ar fi transformat rapid in fier vechi. Despre marimea lui nici nu mai incape vorba, mare si greu ar fi fost extrem de vulnerabil loviturilor din aer. Cu alte cuvinte, T-28 nu-si gasea nicicum locul in razboiul modern insa este si ramane cel mai mare si mai greu blindat realizat vreodata de industria americana.

 

WW

 

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

https://www.axishistory.com/various/138…/2251-bunker-typ…

Military Factory

Diseno-art.com

Wardrawings

Imgur

www.williammaloney.com/…/TankEngines/FordV8TankEng…   

www.fordgaaengine.com/

https://thearmoredpatrol.com/2018/01/20/the-120-mm-t53/

wwii radio sets – radios

37 de comentarii:

  1. Frumos articol. Un astfel de proiect poate si ajuta mult. Dezvolti tehnologie noua sau aflii ce nu merita sa faci in continuare. Industria america si-a permis astfel de proiecte pe cand nemtii nu prea. O eroare la nemti a fost ca multe proiecte au depasit faza de prototip si au intrat in productie consumand rrsurse importante fara a aduce ceva pozitiv . Exemple ar fi ferdinand/ elefant, jagtiger, dora gun, he 162, portavioanele, maus etc )

    • @Lesas
      Toate exemplele pe care le-ati dat au constituit dupa razboi baza de plecare pentru productia militara pentru rusi, englezi si americani, bine inteles cu specialistii de captura din Germania. Actiunnile au incetat cam prin 1964.

  2. Norocul lor ca nu l-au dus in Europa sa-l arunce in lupta. Se faceau de bafta la secunda 2. Oricum si acest blindat s-a înscris spirala aceea absurda a cresterii blindajului , care a generat numai prototipuri scumpe si total inutile pe frontul sfarsitului de razboi. Din punctul asta de vedere e mare pacat ca ” Mareșalul ” nostru n-a aparut la timp si in cantitate suficientă. Poate cu 3-400 de vinatoare de tancuri din alea am fi putut întârzia avansul sovietic in Moldova, si poate istoria ar fi fost alta. Foarte interesant articolul!

    • Salut. Despre ce blindat (Mareșal) este vorba? Mulțumesc.

    • Lipsa „Maresalului” se inscrie in linia noastra permanenta de a nu lua in seama dotarea cu armament. Linie inceputa in ’77 continuata in 1916, 1940 (IAR a fost o floare) si dusa azi in vecinatatea tradarii. Militarii a fost si sunt la fel de vinovati ca si politicienii !
      Inainte de razboi si la inceput, armata SUA n-a avut tancuri dar a avut in spate industria !! Industria americana a castigat al II-lea RM desi a avut si proiecte ratate ca T-28

    • @IS28B2
      Eu personal cred (sunt convins de subiectivismul meu) că 3-400 de „Mareșalul” nu ar fi putut să schimbe soarta unui front. 3-400 de Il-2 le-ar fi curățat înainte ca rușii să-și înceapă ofensiva (nu i-am considerat niciodata pe ruși proști, aveau și ei servicii de informații militare).
      Datorită siluetei nespus de înalte( comparate cu un Jagdtiger ) Mareșalul trebuia pus în amplasamente și își pierdea avantajul mobilității ș surprizei prin deplasare. Altfel devenea el , din vînător vînat. Tunul de 76 nu mai era nici el un pericol decît la distanțe relativ mici.
      Articolul : exceptional .

      • @Menumoruth
        Faci o confuzie gravă, la 1.54 m înălțime („Mareșal” atât avea) nu putem vorbi de „siluetei nespus de înalte”… ce brodezi tu după (pus în amplasamente etc) e doar susținerea afirmației anterioare cu spartul frontului.
        Tunul antitanc DT-UDR 26, calibrul 75 mm, Reșița Model 1943 făcea fată cu brio unui T34.

        1
        • Daca ofereau nemtii licenta la tunul de „88”(cel de calibru mai scurt)… si-l instalau pe Maresal, ar fi fost super! „Rupea” toate modelele de T-34-85 chiar!

        • @priam
          OK, dacă doriți conversație IF … THEN … atunci luați în considerație și ce „brodez” eu, poate chiar numai 100 de IL-2 ar fi curățat frontul din Moldova de Mareșalul , dacă ar fi fost cazul …
          Cînd o coaliție mondială a fost împotriva germanilor susținută masiv de SUA , nu poți tu Românie ruptă-n cur din punct de vedere al echipării armatei , oricît de mulți (??) soldați bravi ai avea să te opui Rusiei, mai ales că nemții lipseau tocmai atunci (așa s-a nimerit ?) din acea zonă de front.
          Ce s-a întîmplat la Mărășești în primul război, nu se mai putea întîmpla , de data asta cu rusii, fiindcă ăștia erau prea beți în timpul oricărei ofensive , ca să-și dea seama că au ceva în față și s-o ia la goană .

          • @Menumoruth
            Omule, ai spus ca „Mareșalul” era greu camuflabil din cauza înălțimii prea mari (1.54m)… cine bate câmpii pe aici?
            În loc să recunoști că ai greșit, postezi ineptiile de mai sus.
            Rusinica!

      • Hetzer avea peste 2m inaltime si inca era compact si destul de bine facut si avea 16 tone…
        Maresal, cu doar 1,54m, avea spre 10 tone
        Jagdpanther e deja la 2,7m inaltime… JAgdtiger la 2,8…

      • @Menumoruth. Sigur, acum nu mai are sens sa discutam oe tema ” … ce-ar fi fost daca…”. Stim care a fost istoria. Totisi cred ca daca la momentul 24 August 1944, cand rusii au sjuns la Bârlad, spulberand efectiv in 4 zile armatele romana si germana din Moldova, cu 3-400 de Maresali puse pe 3-4 linii defensive sa apere sectorul Cozmesti – Panciu, poate frontul s-ar fi stabilizat acolo pe Siret si cei 20 km de apara intre Siret si munți, si poate ne-ar fi prins sfarsitul războiului doar cu Moldova pierdută. Asta desigur, daca nu se intorceau armele pe 23 August… Dar uite ca nu le-am avut , asa ca istoria ne-a pedepsit pentru asta.

        • Așa-i, istoria pedepsește întotdeauna infatuarea și prostia.
          Mitul Carpaților , ca linie Siegfried inexpugnabilă măcar pentru 6 luni este o teorie cretină a tuturor nemților cu școala de atunci rostită astăzi pentru și mai cretinii de nemți analfabeți în domeniul istoriei , și iubitori doar de SCI-FICTION , care nu reclamă nici o cultură generală.
          Dar dacă IF .. THEN … , dacă am fi stat pe Carpați și rușii ar fi cotropit , din lipsă de Carpați restul țării, nemții au fi rezistat 6-7 luni în plus s-ar fi încheiat un armistițiu cu granițele pe Carpați, Ardealul țn Vest, Ungaria în Vest, Cehoslovacia în Vest, Polonia rusificată și Germania întreagă, am fi avut o Moldovă rusă încluzînd toată țara fără de Ardeal și Banat, atunci cui dracu’ i-ar fi folosit azi .
          După cum arătăm și azi am fi fost leit ca frații de peste Prut , o mare republică sovietică mult mai sleită de puteri și cu capitala la București , cu marii noștri prieteni buni Mare Neagră și Iugoslavia (Slavii din Sud).

          • Îți este greu sa recunosti ca ai greșit pe faza cu înălțimea?

            • @priam
              Da , am gresit cu inaltimea. Cind i-am vazut prima data desenul mi s-a parut proiectat in 1920.
              Nici azi nu-mi place, dar asta nu are nici o legatura cu discutia.
              Sper ca v- am multumit cu raspunsul.
              Sa vedem ce istorii contrafactuale (ineptii) mai auzim .

  3. submotorizat putin spus.
    nu inteleg,motorul era racit cu aer sau cu lichid?

  4. Excelent articol!
    O astfel de arma nu putea fi eficienta decât in faza de apărare și era ombilical legată de existenta infrastructurii rutiere. De submotorizare nici nu putem vorbi pentru ca era evidentă.
    Cred ca epoca superblindajelor încă nu a apus, dar astfel de vehicule de lupta nu ar fi eficiente decât in apărare, nicidecum in arac sau contraatac

  5. World of tanks acolo il gasiti, defapt pe toate din acea perioada inclusiv prototipuri pe foaie

  6. Bun, impresionantă măgăoaia, dar mă întreb cum plănuiau s-o folosească, practic, împotriva obstacolelor liniei Siegfried? De exemplu dinții de balaur.
    Din poza de mai jos se vede cât de mari erau blocurile de beton.

    https://www.eucmh.be/wp-content/uploads/2018/01/M4_Sherman_of_the_3rd_Armored_Division_Crossing_Dragons_Teeth_of_Siegfried_Line_September_1944_Roeten.jpg

    Le luau la rând cu tunul de 105 astfel încât să creeze o breșă pentru restul blindatelor?

    Buncărele? Ce faci cu un tun de 105 în fața unor buncăre de beton de un metru jumate grosime?

    • In plus tunul era unul de mare viteza, folosit de obicei in tragerea razanta, antitanc nu contra fortificatiilor, unde ai nevoie de un obuzier sau un aruncator de calibru mare cu traiectorie „lobata”. Ciudata abordarea vs motivatia folosirii lui – in fine, se incadreaza tot la tun de asalt….
      Astea sunt specializate contra fortificatiilor: AVRE /Churchill; SturmTiger, Sheridan, Brummbar, SU-122, SU-152, StuIG 33B. Atat rusii cat si germanii au avut la Stug-3 si SU-1xx linii diferite, echipate cu obuzier respectiv tun de viteza mare..

  7. Bănuiesc că sovieticii aveau mai multă experiență la începutul WW2 în proiectarea blindatelor , iar SU 122 / 152 era superior lui T28 .
    De fapt , IS2 / IS3 erau cele mai bune tancuri din WW2 .
    O fi fost Tigru 2 și Panter cu orice fi fost , dar IS2 / IS3 erau superioare .
    Cât despre T28 , nu am avut habar , că de aia sunt habarnist 🙂 .
    Mulțumesc pentru articol !

    • Seria IS 2/3 pana la T10 a suferit de boala sovietica caracteristica multor modele de tancuri : ergonomia proasta a spatiului interior,mai exact locul incarcatorului nu era prea inspirat ales. Asta in combinatie cu munitia masiva (dimensiune mare,greutate mare,inarcare separata proiectil,tub) ducea la o cadenta scazuta de tragere.

  8. Am si eu o intrebare…De ce nu putem constrtui pe granita de est o linie Siegfried cu dinti de balaur…ca asta e tactica de atac rusa….cu tancurile …nu putem sa incepem o linie din asta ?
    Israelienii au asa ceva la granita cu Iordania…

  9. E pe super bune….

  10. Adica chiar nu inteleg de ce romanii nu au construit o linie defensiva cu rusii? Desi atacurile lor se petrec de vre 200 ani cu regularitate……Dupa anexarea Basarabiei….puteau construi o bariera naturala…impaduriri, santuri cu sau fara apa…linii cu dinti de zmeu…tot ce vrei….
    E pe bune….
    Tarile Baltice au asa ceva la granita….

    • pentru ca nu stiu unde, ca rusii tot vin si mai iau cate ceva… 🙂
      Cel mai bine era pe Nistru, dar n-a mers…

      • Hmmm, nu are avea mare folos aceste baraje. In conditile actuale ai putea eventual incetini unele unitati terestre, ori in conditile actuale de razboi , senila/roata/bocancul vin mult dupa „concertul” aviatiei si artileriei (Long Range High Mobility Artillery Rocket System – LR-HIMARS ).
        De ce nu s-a facut in trecut?Inainte de 1918, relatile cu Rusia erau apreciabil bune, mai ales dupa razboiul de independeta. Dupa 1934, Guvernul Romaniei si N.Titulescu reiau relatile diplomatice cu Rusia in „formatul” URSS. Citisem ca laitmotivul era „pacea” si dorinta Rusiei de convieturie pasnica alaturi de vecinii ei dupa declaratile comisarulului sovietic pentru afacerile externe Litivinov. Ca noi din comportamentul rusilor de peste 1000 de ani nu am priceput nimic, am crezut si basme de adormit copii, e alta poveste. Dupa 1947, oricat a avut ceasca istericalele sale, ora exacta tot de la moscova si-a luat-o asadar o fortificatie acolo nu avea nici un sens.

        • La Nistru se putea face niste diguri pe malul romanesc, ca si protectie pentru inundatii, probabil secondate la cateva sute de metri mai in spate de un mal de pamant mai inalt sau un terasament similar cu cele de drum/ cale ferata si o fasie impadurita.
          Astea ar fi putu reprezenta primele elemente la care sa adaugi apoi puncte de observatie, puncte intarite, cazemate, comunicatii, pozitii de artilerie, etc…
          Insa cand ma gandesc la toti amaratii care au trecutul Nistrul spre noi ca sa scape de persecutiile sovietice in perioada interbelica, lucrarile respective ar fi insemnat moarte sigura pentru ei…

    • @radu
      Fiindcă noi nu am fost in stare să construim în 30 de ani, niște linii de floașter (asfalt) care să ne unească orașele , adică fiindcă cam tot ce-i temeinic și bun în țara asta a fost construit de regalitate (nemți romînizați) sau austrieci sau unele chestii (Transfăgărășan) de Ceaușescu …

    • In 1940 Romania incepuse construirea unei linii fortificate in Bucovina si pe cursul inferior al Nistrului. Linia urma sa aiba peste 1000 de cazemate si alte lucrari genistice. La momentul ultimatumului sovietic fusesera realizate 24 de cazemate in Bucovina si putin peste 100 pe Nistru.

  11. pai pt ca nu avem granita cu rusii? poate de aia? iar rusii, daca e sa vina, pot sa vina cam pe oriunde, daca oupa Ucraina sau Moldova. Direct pot veni doar peste mare, dar momentan nu prea au cu ce. Iar dintii de balaur pot fi spulberati foarte usor cu aviatia
    De fapt epoca fortificatiilor fixe a cam apus, puterea de foc este mult prea mare

  12. Pana la urma americancii au avut un tanc greu – https://en.wikipedia.org/wiki/M103_(heavy_tank)….. care insa a avut parte de o pasmica cariera (slava Domnului) .Unica data cand s-a „ilustrat” a fost din cazua unui militar „intoxicat” care a a avut chef de o plimbarica (iar har Alui de sus doldata numa cu autovehicole accidentate ) pana cand cqazu intr-un rau .. de unde au fots recuperatii ambii – si tancu si „intoxicatu” . NU stiu ce pedeapsa primi „intoxicatu” …

  13. mă gândesc cum schimbai senila de la interior….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *