India interesata de submarine nucleare

USS Vermont, cel mai recent Virginia-class intrat in dotarea US Navy. Block IV…

Asta pentru ca afacerea australiana a deschis de fapt Cutia Pandorei. Pana la australieni nicio alta tara nu a putut cumpara submarine nucleare, dar de acum incolo, daca ai bani lucrurile se pot rezolva.

Si oricum am pune problema, afacerea australiana tot proliferare nucleara este, chiar daca toate cele trei parti implicate sustin ca n-ar fi vorba decat despre sistemul de propulsie. Doar ca noi stim ca atunci cand o tara cumpara tehnologie nucleara civila (Romania de exemplu, Bulgaria, Ungaria etc) aceasta o face intr-un context foarte bine determinat, astfel inca sa nu poata folosi tehnologia nucleara in domeniul apararii, ori Australia exact asta va face, va folosi tehnologia nucleara in folosul marinei sale militare. Ceea ce nu-i chiar ok, macar din punctul de vedere al spiritului legii.

O sa spuneti ca Brazilia isi construieste un submarin cu propulsie nucleara si ati avea dreptate, dar “si-l construieste” prin propriile sale puteri (mai ales cand vine vorba de reactorul nuclear), fiind doar ajutati de francezi, nu-l cumpara la cutie asa cum fac australienii.

Pentru ca sa fim drepti, indiferent de ce model de submarin vor achizitiona, cangurii il vor primi in plic, ei vor pune doar timbrul si-l vor duce la cutia postala. Nu numai ca nimeni nu face astfel de transferuri de tehnologie dar nimeni nu este in stare sa le preia chiar daca cineva ar fi de acord sa le si dea. Nici macar rusii, disperati cum sunt dupa valuta, nu au vandut submarine nucleare Indiei ci doar le-au inchiriat…

Asta cu atat mai mult cu cat, din pacate pentru ei, cangurii au cam ajuns o mandra natiune-bananiera: nu mai fabrica aproape nimic, exporta materii prime si produse agricole in vrac, de cumparat totul vine pe comanda telefonica, la domiciliu.

Mai ciocanesc ei la fregate, dar toate cele necesare vin din import si doar asamblate in Australia.

Revenind la submarine nucleare si simtind sangele in apa, indienii au si dat anuntul: ar fi foarte interesati de submarinele nucleare de atac franceze Barracuda. Pentru ca daca Australiei ii este permisa achizitia de submarine nucleare de ce India ar face obiectul unei pozitii diferite?

In decembrie 2006 guvernul francez a plasat o comanda in valoare de 7,9 miliarde de euro catre Naval Group pentru sase submarine nuclere de atac (SSN). De remarcat ca navele clasei Barracuda/Suffren sunt cele mai mici submarine de atac nucleare din lume, o Suffren-class avand un deplasament de doar 5300 de tone in submersie fata de peste 10 mii de tone Virginia class Block V, peste 7000 Astute class sau Yasen-class cu peste 8000 de tone, in timp ce familia Akula pleaca de la + 8 mii de tone si sare de 12 mii de tone pentru navele mai noi.

Asadar “micul” Suffren frantuzesc face ochi dulci indienilor mai ales ca nava franceza poate si ea sa lanseze rachete de croaziera (SCALP), sa foloseasca unitati speciale etc.

Iar francezii ar putea fi pusi pe razbunare crunta…

Daca indienii chiar vor sa mearga pe mana francezilor pentru a detine submarine de atac cu propulsie nucleara, apai mai bun moment decat acum nu cred sa existe. Francezii sunt suparati rau pe absolut toata lumea si dispusi, cel mai probabil la multe concesii, bani sa aiba indienii si sa-si doresca foarte mult Suffrenul .

Iar Cutia Pandorei a fost, asa cum scriam mai sus, deschisa iar duhul nu-l mai bagi in lampa odata ce-a iesit.

Este achizitia australiana una dictata strict de considerente militare? Este China un pericol iminent pentru Australia? Sau haideti sa punem altfel problema: cele 6-8 viitoare submarine nucleare de atac australiene vor face diferenta in Pacificul de Vest sau in Oceanul Indian?

Nu se descurcau australienii fara nave cu propulsie nucleara? Daca ne uitam la Japonia vedem ca astia se descurca foarte bine cu submarine clasice Soryu-class, nave mari, oceanice, probabil cele mai performante submarine non-nucleare din lume. Sigur ca Japonia are probleme cu “nuclearizarea” flotei sale de submarine, dar de putut se poate si fara nucleare.

Ramane de vazut daca decizia Canberrei este una corecta (discutam strict dpdv militar si economic), cum isi va permite Australia sa sustina si sa opereze o flota de submarine nucleare cand ea nu are deloc industrie nucleara, nici macar civila, si intr-un final ramane de observat care vor fi beneficiile si care costurile.

Poate ca viitorul le va da dreptate, poate ca nu. Cert este ca Australia nu are si nici nu va avea vreodata capacitatea industriala si umana sa sustina o astfel de flota, nici macar sa-si pregateasca echipajele, depinzand cu totul de tara care-i va vinde submarinele. De altfel in presa se discuta deja despre echipaje mixte, autraliano-americane. Astfel ca despre ce suveranitate asupra navelor mai putem discuta daca militarii americanii vor opera sisteme la bordul submaribnelor australiene. De ordinul cui vor asculta americanii?!

Sigur ca strict dpdv al capacitatii de lupta al navelor, submarinele nucleare ofera avantaje de netagaduit, dar ca in cazul oricarui sistem de armament valoarea in campul de lupta este data mai ales de posibilitatea de a fi intretinut si exploatat corespunzator pe timp de pace. Pregatirea echipajelor, intretinerea tehnica, formarea echipajelor etc. La fel ca in cazul aviatiei de lupta, degeaba ai avioane performante daca nu-ti permiti sa le zbori atat cat trebuie, daca nu ai piloti suficienti, daca nu-ti permiti piese de schimb.  Cazul multor tari arabe.

Si nu, n-am uitat ca de-a lungul timpului ma tot intrebam de ce nu cumpara Australia submarine nucleare. Ma intrebam si astazi avem si raspunsul: pentru ca nu le poate opera si intretine singura.

Ar mai fi de mentionat ca in acest moment nu exista nici un submarin Virginia -class Block V operational, doar primele doua nave ale seriei fiind in constructie, evident pentru US Navy. Si de aici ramane de vazut care va fi calendarul dupa care Australia isi va primi submarinele.

GeorgeGMT

42 de comentarii:

  1. Eu mă tot întreb de unde au țiganii atâția bani de își permit să cumpere scumpeturi. Și Rafale, și discuții despre F 22 și portavioane și nucleare….

    2
    • Aduna foarte putin de la foarte multi…

      27
    • 2623 trilioane dolari,,,,ca sa intelegi de unde au bani,,,asta este PIB Indiei [e 2020

      4
      • Ma scuzați domnule, dar pib-ul estimat pt. SUA în 2021 este între 22 și 23 de milioane de USD. Al Indiei se apropie de 3 trilioane:)

        1
    • PS,,,e a 5 economie a lumii a depasit UK ,,,,dar noi romanii asa suntem dispretuim pe toata lumea cand noi suntem rupti economic,,,,,nu reprezentam nimic nici macar in Europa nu mai vb pe plan mondial

      7
    • Te-ai uitat pe harta? India este un subcontinent…plina de forta de munca ieftina si de materii prime – garla…

      Pune in cumpana si costul vietii si nivelul de trai al alora…ca sunt spoliati de catre casta conducatoare mai ceva ca iobagii din Tarile Romane sau serbii din Imperiul Tarist.

      Daca nu ai cheltuieli sociale: pensii, somaj, ajutoare sociale, educatie, sanatate…Uite cati bani raman pentru „sabii si topoare”

      Spune maine in Romania ca nu mai dai pensii, somaj si nici ajutoare sociale si sa traiasca fiecare cu ce si-a pus deoparte si sa se descurce cum poate…Dar in India…merge si asa…

      5
  2. Paradigma sa schimbat, iar submarinele SSK ale Australienilor nu iti dau decat aproximativ 11 zile „time on station” comparat cu 2 luni pentru un SSN. In afara de asta casa sa ajungi „on station” in Marea Chinei de Sud este o diferenta destul de mare: un SSK cu o viteza medie de 10 noduri versus un SSN cu o viteza medie de 30 de noduri. Cu un SSK pe astia ii omoara geografia.Iti trebuie 9 zile sa parcurga 4000 km ca sa ajungi „on station” de la Perth versus 3 zile cu un SSN. Astia nu mai sunt interesati sa-si foloseasca submarinele pentru aparare a apelor teritoriale precum japonezii.

    Cu India nici nu este vorba de razbunare. SUA nu este interesata sa le vanda alora asa ceva. Mult spor francezilor. Indienii vor alte chestii de la noi cum ar fi catapulte si arestoare. Pentru ciucele astea pana si francezii pupa inelul la Uncle Sam.

    Asta cu productia industriala este cam trasa de par. Faptul ca Australia nu mai produce autoturisme si camionete nu inseamna ca nu produc chestii industriale.

    Chestiile cu operarea si suveranitatea sunt fleacuri. Atata timp cat nu sunt interesati ce vrea sa faca Uncle Sam cu uraniul din reactoare totul va fi bine. Oricum astia sunt una din cele cinci perechi de ochi si se vor descurca la fel cum s-au descurcat si britanicii acum sase decenii.

    21
    • SSNul este clar superior SSKului doar ca Australia nu are si nici nu va avea vreodata capacitatea sa le opereze, nici macar partial, singura. Nu ca ar conta prea mult, aussie fara SUA nu inseamna nimic.
      Franta coopereza militar foarte bine cu SUA in Grecia si vor coopera in continuare, „razbunarea” se refera la faptul ca de acum incolo nu vor mai avea nici o jena sa vanda astfel de submarine, lucru de neconceput pana acum.

      2
      • e clar superior la anumite aspecte la altele nu e

      • Faza cea mai tare nu o sa fie capacitatea de operare cat unde dracu vor face bazele ptr ele. Probabil pe niste insule pustii la mama naibii de cea mai apropiata asezare. Si o sa care echipajele cu elicopterele ca aia pe platformele marine. Tin minte cat am ras de balamucul care a iesit cu Canberra class cand locuitorii din apropierea bazelor au facut scandal ca navele, mult prea masive ptr gustul lor, le blocau privelistea????. Si ca generatoarele care functionau noaptea ptr aer conditionat si alte acareturi le deranjau somnul. Si, culmea, s au luat decizii ptr solutionarea problemelor. Iti dai seama ce or sa sara aia de cur in sus ca au niscaiva reactoare nucleare la neste km de ei? O sa iasa circ si panarama!!

        4
  3. Aranjamentul cu naval group era ca primele baracude sa fie clasice,ulterior pe masura ce pulimea australiana(homalai si lesbiene) se va fi dat pe brazda sa fie construite baracudele nucleare la canguri .Cum mama dracului 50 miliarde de euro ptr. 12 baracude clasice? Chiar si cu transfer de tehnologie? Macane…
    Chiar si 12 baracude nucleare cu transfer de tehnologie nu stiu cum ar costa 50 miliarde de euro…poate comisioane/spagi etc
    Alta intrebare ,vorba unui psdist in viata si viitor ministru,de ce s-a bagat unchiusoru in acest ghiveci? Banu?Prostie?Alzheimer ?Si dece perfidul Albion s-a suit fara bilet?
    Poate ca marele licurici isi face propriul Nato bazat doar pe prieteni intimi si lasa UE sa inoate singura?

    6
  4. Acuma ca unii folosesc armamentul sau tehnica de lupta la comun nu e ceva nou, respectiv mai multe tari diferite
    Modelu este, dacă îmi amintesc bine, implementat cu destul de mult timp in urma de sovietici in multe tari arabe sau tari tovarashe si prietene

    Obiceiu asta exista si in NATO
    Pt cine nu crede, am sa reamintesc faptu ca tarile din Evropa centrală si de est folosesc la comun un aparat C17 globemaster parcat la unguri

    Nu au trecut mulți ani de când, dacă îmi amintesc bine, după începutu producției F 35, LM a solicitat ca tarile NATO din centru si estu Evropii sa cumpere si sa utilizeze la comun aparate F35 sau F16 dacă nu își permit sa ia fiecare tara in parte un număr suficient de aparate

    Suburile nucleare înseamnă autonomie nelimitata in imersiune
    Ori chestia asta poate însemna supraviețuirea echipajului, a vieții militarilor de submarin – asta nu are preț

    Sigur ca la noi, la care, producția de amirali si contraamirali nu sta, nu avem grețuri de astea cu viața militarului sau a marinarului militar
    La noi stresu principal la conducerea marinei e trecerea in rezerva si pensia cuvenita pt somnu prelung la comandă

    O reevaluare a modului de acordare a gradelor de amiral si contraamiral ar fi de bun simt, acuma ca a trecut de mult ceasu si ora,
    Dar ceseateu este in poziția copilului si nu are cum sa exprime vreo poziție fata de Inepții de genul celor debitate de unii de la statu major cum ca noi ne apărăm de tancurile grele si tunurile grele inamice cu factoru uman – șoptește lumea ca ar fi ceva legături între sotiile si rudeniile unor generali si ofițeri superiori trecuți in rezerva si plăți făcute prin programu operațional capital uman, dar nu se poate sa fie adevărat
    Factor uman sau capital uman nu mai contează dacă banii adevărați vin lunar pt un somn profund

    Iubesc tradarea dar urăsc pe trădători

    7
  5. Australia rar si-a produs armele, mai mereu au depins de altii, mai intai de imperiu si apoi de Unchi.
    Si lasati banii in pace, pt ca aici interesele strategice sunt mult mai importante decat banii. Australia domina buna parte din emisfera sudica si axa Australia – USA domina mare parte din Pacific. Americanii au decis sa se bage in momentul in care au simtit ca pe termen lung Australia iese slabita din afacerea franceza.
    Daca mai tineti minte, ei in 1942 cand erau slabi, au decis sa-si riste toate portavioanele si mai toata flota activa din Pacific ca sa apare caile de comunicatii cu Australia. Marea Coralilor, Guadalcanal, campania din Noua Guinee, etc. Daca dati o cautare cu pierderile avute in oameni si nave vi se face parul maciuca.
    Deci cam asa de importanta e Australia pt Unchiul Sam.
    India va primi si ea tot ce are nevoie. Inclusiv sub-uri nucleare si acele bulendre pt portavioane de care zicea Alex.

    7
    • Franta are acum ocazia sa livreze Rafale la greu indienilor,pentru licitatia cea mare care vor sa o faca si o va face conditionat de submarine nucleare…….. Vreti SSN luati si Rafale…… Si daca fac asta ies mai bine decat in afacerea cu cangurii….. Cat despre operare de SSN, asa cum s au descurcat indienii cu submarinul inchiriat de la rusi se vor descurca si cangurii….. Noi avem cetrala nucleara de atata timp, ce s-au mutat canadienii la noi ?, sau lucreaza 50/50 romani si canadieni la Cernavoda? Nu ! SUA are nevoie de sprijin,baze unde sa realimenteze in zona….au nevoie de canguri….. Pe India nu se pot baza, astia cumpara armament si de la rusi si de la vestici,sunt in conflict cu Pachistanul si cu China…. Australia e departe de China, nu prea e vizata…..

      1
  6. Are logica ca australienii sa-si doreasca sub-uri nucleare, in contextul actual. In timpul razboiului rece amenintarea sovietica era destul de mica pentru Pacificul de sud si cu o China in conflict cu sovieticii disparea o amenintare.

    Dupa 1989 n-a mai existat amenintare directa…submarine de patrulat pe langa coasta erau suficiente…

    Acum exista China care investeste masiv in blue water navy si intr-un eventual conflict, cum bine s-a spus mai sus, Australia s-ar putea sa fie obligata sa-si trimita submarinele in Marea Filipinelor sau Marea Chinei de Sud, in orice caz, tinand cont de lectiile celui de-al doilea razboi mondial, in nordul Noii Guinei sau al Indoneziei, asa ca autonomia devine importanta.

    La japonezi nu e musai nuclear ca ii au pe chinezi mult mai aproape. Oricum japonezii probabil pot sa-si faca nucleare cand vor, inclusiv rachete, la ei limitarile sunt politice si atat.

    India evident ca e interesata si francezii sunt cu capul acum, daca-s bani nu vad cum nu se va face afacerea. Rafele le place, au si jucarele bune pe el (SCALP, Meteor) cu care pot sa le puna probleme chinezilor, cred ca e inceputul unei frumoase prietenii.

    9
  7. Neproliferare nucleara se refera numai la interdictia de a detine sau cumpara bomba atomica nu si la sistemele de propusie ale submarinelor fie ele si militare. Nici pana acum cred ca nu era intezis sa poti cumpara ( sau inchiria ) un submarin nuclear daca aveai bani . India de exemplu a inchiriat asemenea submarine fara probleme .

    12
    • Eh, e cu dusa si venita… traditional, se spune ca materialul folosit pt reactoare navale e uraniu de inalta imbogatire, nu f diferit de gradul de imbogatire folosit pt armament. Acum, daca e vb de oxizi sau aliaje metalice (care au densitate volumetrica mare, si prob nu imbogatire f mare) nu se stie exact.

      1
  8. India are deja submarine cu propulsie nucleara, clasa Arihant. E adevărat, un program cu multe intarzieri, dar care pare ca le-a depasit. De notat ca reactorul e made in India. Asa ca pentru ei s-ar putea sa fie destul de realist sa asimileze tehnologia franceza.
    Legat de Australia, nu au fost niciodată mari producători de arme, dar economia lor e una solida si poate susține cheltuielile militare. Virginia class ar fi alegerea „normala ” pentru ei. Clar ca MLU nu va fi făcut vreodata in Australia.
    Pentru ca s-a adus în discuție, trebuie sa imi arat admirația față de marina japoneza, de modul treptat de dezvoltare si de echilibrul între cantitate si calitate pe care îl promoveaza. Am mai zis, sunt fericit ca de data asta sunt de partea „buna”. 🙂

    7
    • Dacă am înțeles bine, japonezii au printre cele mai mari costuri de dezvoltare de pe glob sau printre cele mai mari pt dezvoltarea si producerea de tehnica militara proprie
      Prețul e asumat
      Armata si existența unei tari independente presupune un preț
      Japonezii au înțeles chestia asta
      Si bagă bani

      Noi încă așteptăm aprobarea patriarhului moskvei
      Le-a aprobat la rusi credința strămoșeasca cu mitraliera si agheu
      La noi nu ne-a venit încă rându
      Mai sunt si alte națiuni tovarahe si prietene care așteaptă lumina de la răsărit

      Ca o natiune cu o înțelegere proprie si personală a înzestrării militare si pregătirii de lupta, noi mai așteptăm

      3
  9. india,pakistan,china….junghiuri nucleare?multumic marilor puteri

    2
  10. Daca tot vroiau submarine nucleare, de ce australienii au maiconvenit sa le plateasca o suma de bani francezilor sa le denuclearizeze, doar ca apoi sa caute nucleare?

    Poate ca era mai bine sa le ia direct pe ale francezilor nucleare si gata. Dar eu cred ca defapt asta-i simpla eplicatie a santajului american si a fricii australiene de ‘viitorul chinezesc’.

    Americanii cauta aliati si australienii protectie. Evident francezii nu pot si nu vor sa ofere asa ceva. Asta-i difereta intre un fost si un actual imperiu. Dar ce sa mai vorbim de un viitor imperiu cu ochi oblici?!?! Ca orice imperiu nou, ele este daunator vecinilor si mi putin celor din capatul lumii.

    5
  11. Va fi foarte mare ,,bucuria” pe chinezi si pakistanezi, daca indienii isi trag o flota de submarine cu propulsie nucleara.
    Franta poate oferi Indiei, aproape toata tehnica militara de care are nevoie aceasta tara pentru ca sa isi modernizeze fortele armate.

    2
    • Da, Franta poate oferi calitativ toata tehnica militara necesara dar nu poate cantitativ, mai ales pt un subcontinent ca India. Vezi si termenele din oferta de submarine pt Australia (un client absolut potent financiar).

      3
      • La orice problema se gaseste o solutie, daca se doreste, mai ales daca ambele parti sunt deschise la un compromis rezonabil care sa aduca in final, beneficii pentru ambele parti, pe termen lung.

        2
  12. In febr1942 Japonia a bombardat Darwin si era cat pe ce sa si debarce in Australia ! China de azi este incomparabil mai puternica decat Japonia de atunci. si destul de agresiva ca Australia sa-si ia masurile normale de aparare. SUA i-a fost aliat apropiat atunci, in ww2, si acum la fel.
    Nu e un cap de tara ca pe fiecare sub sa fie 2-3 specialisti pt reactor iar la 2-3 ani sa faca o vizita in SUA.
    Apararea unui continent se face la mii de km cand ai de a face cu o f mare putere, nu la 30(sau deloc) ca in M Neagra.
    Succes australienilor ! Au 25 de milioane si scoli bune englezesti. Au sa faca fata si sub-urilor nucleare din State daca Anglia nu mai este in stare sa-i ajute.

    3
  13. Hunter (Scythia Minor)

    “Cert este ca Australia nu are si nici nu va avea vreodata capacitatea industriala si umana sa sustina o astfel de flota, nici macar sa-si pregateasca echipajele, depinzand cu totul de tara care-i va vinde submarinele.“

    Tati, Australia e un CONTINENT!!
    Așezarea periferică o avantajează și au resurse uriașe…d’asta cred că-și pot permite orice. Australia are stofă de mare putere. Și e foarte posibil ca pe viitor să devină.

    4
  14. Singurii care au de pierdut din afacerea asta sunt australienii. Franta o sa obtina concesii politice si militare de la americani, plus ca clienti pt submarinele lor sunt. Americanii si englezii fac bani.Australienii?Platesc mai mult, o sa aiba submarinele peste vreo 30 de ani si sunt si sub riscul politicului.
    Miscarea nonnucleara e puternica in australia, iar cu crizele climatice care se prefigureaza, verzii vor fi tot mai influebti politic. Nu e de neimaginat ca peste vreo 10 ani, sa iti zica pt cadtiguri politice ca renunta la suburi nucleare.

    1
  15. Eu inca nu sunt lămurit cu cine operează submarinele, dat fiind că nu aveau personal pt „Collins”, iar nuclearele noi sunt mai multe și cu echipaj cu aptitudini nucleare (vor trebui școliți in alta parte că cangurii nu au industrie nucleară; ar fi ironic să îi școlească la franci că și concesie :)) ).
    Poate închiriază de fapt submarinele și plătesc echipajul. Așa pot spune că au, iar amerlocii se fac cu niste submarine plătite de alții la care pot apela la nevoie.

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *