LAHAT

LAHAT, adica Laser Homing Attack missile.

 

Este oficial faptul ca elicopterele militarizate de tip Mi-17 ale forțelor armate azere au primit rachete antitanc israeliene IAI LAHAT (SkyBow) bazate pe un sistem de ghidare laser semiactiv. In configuratia de baza, elicopterele sunt echipate cu 2 lansatoare a cate 4 rachete plus o statie electro-optica de detectie si ghidare tip MOSP-3000D. Astfel Azerbaidjanul a devenit primul client extern recunoscut al complexului LAHAT in versiunea de elicopter.

Mi-17 cu LAHAT si detaliu lansator

Practic aceasta explica faptul ca in octombrie 2013, Israel Aerospace Industries (IAI) a anuntat o comanda mare pentru o versiune de elicopter a LAHAT fara a divulga cientul.

Apoi, la inceputul anului 2014, IAI au efectuat cu succes trageri de testare ale variantei de elicopter LAHAT dintr-un elicopter din seria Mi-8 special modernizat. Au fost trase 8 rachete la distante de pana la 10km si altitudini de zbor de la 92 la 1830 de metri, atat din elicopterul in miscare cat si din zbor stationar, folosind atat iluminare de la bordul elicopterului cat si de la o sursa terta.

„Lahat” este un program al IAI inceput in 1992 in baza unui contract cu Ministerul Apararii al Israelului.program finalizat la sfarsitul anului 1998.

 

Racheta este destinata lovirii diferitelor tipuri de ținte: vehicule blindate, nave, constructii si fortificatii, elicoptere. Misiunea principala este distrugerea blindatelor si elicopterelor dincolo de raza de actiune a munitiei conventionale a tunurilor de pe tanc. Are eficienta in mediul urban si in situatiile in care daunele colaterale trebuie sa fie minime.

LAHAT cu lansare terestra si concept lansator (similar cu cel de elicopter)

Scopul initial al rachetei Lahat a fost cel de racheta ghidata de tanc pentru tragerea din tunul de tanc M68 respectiv Merkava MK1 si Mk2, de cal. 105 mm, sau tunurile de cal.120 mm MG251 (MG253) ale tancurilor Merkava Mk3 si Mk4, dar poate fi folosita și pe toate tipurile de arme de calibrele specificate (tunurile fara recul sau diverse lansatoare tubulare, de exemplu). Pentru calibrul 105 mm, racheta are manson din alama, iar in varianta pentru calibrul 120 mm are manșon scurtat si adaptor de acelasi diametru cu paletul.

Stocarea in tancuri a loviturii Lahat este compatibila cu suportii celorlalte munitii, avand lungimea de 975 mm, diametrul de 104,5mm iar spatiul suplimentar necesar stabilizatorului  fiind de 285mm.

Detaliu LAHAT

Incarcarea proiectilului se face manual ca in cazul proiectilelor de tun conventionale. Cei de la IAI au dezvoltat, de asemenea, o versiune containerizata a rachetei Lahat pentru instalare pe vehicule blindate sau platforme aeriene.

Un vehicul 4×4, un blindat usor, un sistem AA autopropulsat, o drona, o nava usoara sau un elicopter pot transporta doua seturi de containere a cate patru rachete fiecare.

 

Viteza medie de zbor a rachetei este de 285-300 m/s (Brimstone atinge pana la 450m/s).

Daca timpul total de zbor al unei rachete la o distanta de 4 kilometri este de 14 secunde, tinta este iluminata doar pe partea finala a traiectoriei, timp de 2-3 secunde.

 

La lansarea de la sol (dintr-un tanc sau lansat din tub de pe o platforma la sol), distanta maxima de zbor este de 6–8 kilometri, iar pentru o lansare din aer ea atinge 8–13 kilometri.

Abaterea probabila circulară a rachetei de la tinta nu trece de 0,7 metri.

Lahat la iesirea de pe teava unui Merkava

 

La tragerea impotriva unor aeronave, racheta are o traiectorie plana, directa, iar la atacul tintelor blindate de la sol – este in arc vertical. Pe tinta racheta coboara la un unghi de peste 30°, pentru a lovi locurile cele mai vulnerabile, iar traiectoria lobata permite tragerea dupa obstacole sau curbe de teren, dincolo de raza vizuala directa a platformei lansatoare. Acest mod de operare este cu atat mai interesant in cazul iluminarii de catre terti (operatori de recunoastere, aeronave, UAV-uri).

Campul maxim de detectie al capului de ghidare este de 85°, iar cel urmarit vizual este de 25°. Un unghi mare de vizualizare al capului permite extinderea limitelor zonei de lansare a rachetelor si trageri cu traiectorie lobata.

Componentele adaptarii pentru tanc

In 2005, IAI a testat Lahat lansat din tunul Rheinmetall L120 al unui tanc Leopard 2A4. Pentru a permite tragerea cu LAHAT pana la 6km, sistemul de conducere al focului apartinand Rheinmetall Defense Electronics a fost modificat de IAI. Doua rachete au lovit cu succes ținte aflate la 4 km distanta, una stationara, cealalta in miscare.

LAHAT tras de pe Leopard 2:

Pornind de la tehnologia rachetei antitanc LAHAT, a fost creata si testata o racheta CLGM pentru uzul tancurilor indiene, insa contractul nu a fost semnat.

Publicitate LAHAT pentru India

 

CARACTERISTICI tehnice:

  • Distanta de tragere maxima: cu lansare de la sol – 8km cu lansare aeriana – 13km
  • Distanta eficace – 6km
  • Viteza de zbor : ~285 m/s
  • Capacitate penetrare blindaj: 800 mm blindaj laminat omogen
  • Lungime: 975 mm
  • Diametru: 104,5 mm
  • Spațiu stabilizator: 285 mm
  • Masa:
    • proiectil de tun – 19 kg
    • rachete – 12,5 – 13,5 kg
    • lansator quad – 75 kg (cu rachete)
  • Focos: cumulativ, tandem

Elemente ale STAR-80L in cursul testarii

Din caracteristicile de mai sus se observa LAHAT ca are calibrul relativ redus, de doar 104,5mm, comparativ cu Spike LR (130mm), ER (160mm) sau Hellfire/Brimstone (180mm). Aceasta ii permite si o masa de pana la 13,5kg la lansarea din tub, similara cu a rachetelor S-8/STAR-80L, sau a Spike LR, in timp ce Spike ER/Brimstone/Hellfire sunt mult mai grele, spre 50 de kg.

RAM cu LAHAT:

 

Cateva aspecte, de luat in seama…

Masa redusa permite ca un lansator cvadruplu sa aibe doar 75 kg cu tot cu cele 4 rachete LAHAT (similar cu un lansator cvadruplu de Spike LR care cantareste singur 27-30 kg plus rachetele de 14kg fiecare), pe cand lansatorul de Spike ER atinge 187kg cu tot cu rachete. Masa unui singur lansator M310 cu 2 sine pentru Hellfire este de 43,5 kilograme iar masa unui Hellfire este intre 45-50 de kilograme in functie de varianta. Deci teoretic in locul unui lansator cu 2 rachete Hellfire (143,5kg) ar putea intra ca masa aproape 2 lansatoare a cate 4 rachete LAHAT/Spike LR (150kg).

Doar ca o paranteza pentru alternativa IR, masa unei rachete FIM-92 Stinger (calibrul 70mm ca si APKWS) este de 10kg, deci s-ar incadra in amprenta de masa de mai sus, in timp ce o Mistral urca la 18,7kg (calibrul 90mm).

Deci un astfel de lansator pentru LAHAT este ideal pentru aeronave si UAV-uri de dimensiuni medii (clasele 2,posibil si 3 daca se vrea un numar mare de lovituri transportabile). Mai constatam ca masa de 75 de kilograme corespunde exact masei utile ramase unui Hermes 450 dupa ce i s-a facut plinul de combustibil (105kg).

De asemenea, masa utila a unui MH-6/MD530F / 540F (+408 kg masa fata de 530) este de aproximativ 500 de kilograme fara combustibil, ceea ce ii permite pe langa senzori si un pic de protectie sa mai poata cara doua perechi de rachete Hellfire plus munitii mai mici. Deci ar putea accepta un numar dublu de LAHAT/Spike sau STAR-80L.

Lahat pe MD530

Legat de eficacitate, cu cat este mai mic diametrul conului la munitia HEAT, cu atat scade si capacitatea de penetrare… iar deja intre calibrele 105mm si 120/122mm incepe sa fie o diferenta, in timp ce rachetele performante cam toate se duc la peste 150mm diametru. O varianta in cal.120mm a LAHAT ar fi putin mai grea, dar ar putea creste usor capacitatea de lovire.

Insa si-ar pierde o parte din flexibilitatea pentru tunurile de cal. 105mm sau cele fara recul in calibru similar. Sa ne reamintim ca LAHAT mai poate fi utilizata „possibly modified for 105–106 mm recoilless rifles, UAVs, HMMWVs, and SPAAGs .”

 

Marius Zgureanu

 

Surse:

http://nevskii-bastion.ru/lahat/

http://online.anyflip.com/pcle/nbyx/mobile/index.html#p=61

https://marvineng.com/product/m299m310-longbow-missile-launcher/

 

Citeste si:

Sprijin-la-sol-si-antidrona

In-artilerie-calibrul-si-distanta-nu-sunt-totul

Lansator-fara-recul-cal-106mm-si-120mm

Cockerill-Systems-lucrul-in-echipa-cu-uav

Spike-NLOS-bate-la-52km

SOCAT: sistem-opto-electronic-de-cercetare-si-anti-tanc

Noul-pachet-Spike-pentru-aeronave

Spike-NLOS-lansat-de-pe-Tomcar-buggy

Racheta Hermes

Namer-trageri-cu-Spike

Rafael-Firefly-un-nou-membru-al-familiei-Spike

Familia-spike-creste

Ia-Cobra-neamule

.

.

 

43 de comentarii:

  1. De aceea hermesul 450 se presupune ca foloseste lahat nu spike

    1
  2. https://www.luch.kiev.ua/en/production/antitank-guided-missiles-and-guidance-systems/falarick-105-round-comprising-antitank-guided-missile
    Mai exista rachetele Falarick dezvoltate de ucrainieni pentru Cockeril, nu stiu care e raportul calitate/ pret in ambele cazuri.

  3. Interesanta dracovenia

    1
  4. Mișto filmuleț, ma refer la tragerea cu tunul de pe tanc. La prima lovitură pentru ținta stationară s-a observat clar „abaterea” loviturii…i-a făcut praf galeții…
    Acum, ca să fiu cârcotaș până la capăt…au fost prezentate doar lovituri din lateral…iar asta mă duce cu gândul doar la angajări ale țintelor din poziție staționar camuflată…altfel spus, o ambuscadă și între noi fie vorba câmpul de luptă nu este prea des scena ambuscadelor…cum este el prezentat în filme unde inamicul complet „retard” este întotdeauna cu chiloții în vine în cea mai convenabilă poziție și distanță!
    Acum cu legat de faptul ca:”Racheta este destinata lovirii diferitelor tipuri de ținte: vehicule blindate, nave, constructii si fortificatii, elicoptere” ar trebui sa trecem în plan secundar : „Misiunea principala este distrugerea blindatelor” dintr-un blindat aș adaugă eu și acord un „da” pentru sugestia ta, ca o variantă de inarmare a UAV-uri din dotarea armatei, cu o mică rezervă…nu as lua în calcul LAHAT ca fiind unica optiune și am destule motive sa fiu rezervat…

  5. Da foarte interesante.
    Evreii scot niste produse de salivezi numai uitandu-te la ele.
    Dracovenia asta se preteaza foarte bine pentru a ataca cu drone dotate cu lahat , coloane de blindate inamice.

    Vreau si eu vreo 80 buc drone hermes 450 + 960 buc LAHAT din astea 🙂
    Fac toti banii

    ps: stie cineva ce fel de nave pot fi atacate si neutralizate de aceste rachete ??? vedete blindate…ambarcatiuni de mici dimensiuni ??
    Sau poti scufunda si ceva mai mare … de ex o nava purtatoare de rachete „sovietica” Buyan (la cum e construita Buyan-ul eu ca operator de drona i-as da 1 in prova, deasupra liniei apei, si una in „castel” si bye bye buyan

  6. Daca cautati pe facebook pagina ” fly over mountains” puteti spune daca in postarea de la 18:55 este un avion radar care se alimenteaza de la un avion cisterna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *