Ministrul apărării naționale, în vizită oficială în Republica Coreea

Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va efectua, între 22 și 25 septembrie, o vizită oficială în Republica Coreea.

În program sunt incluse discuții bilaterale cu omologul sud-coreean, prilej cu care va fi semnată o Scrisoare de intenție prin care vor fi stabilite reperele încheierii unui Acord-cadru de cooperare în domeniul apărării între cele două țări.

Cei doi miniștri vor aborda tematici referitoare la situația internațională de securitate, la perspectivele consolidării cooperării în cadrul organizațiilor internaționale, cadru asigurat de statutul Republicii Coreea de partener al Alianței Nord-Atlantice, și la sprijinul acordat Ucrainei.

De asemenea, ministrul Dîncu va avea întâlniri cu ministrul Administrației Programului de Achiziții pentru Apărare, cu președintele Comisiei pentru Apărare Națională și va vizita expoziția de tehnică şi armament DefExpo Korea 2022.

Pe agenda oficială figurează, de asemenea, o întâlnire cu reprezentanți ai comunității de români din Republica Coreea și vizitarea „War Memorial of Korea”.

MApN – Biroul presă

107 comentarii:

  1. Se trezira marmotele…noi cerem insistent p’aci contracte cu Coreea de Sud inca de pe vremea lui Ponta.

    Polonia a deschis calea, se pare ca Slovacia urmeaza…noi…cand?

    39
    • Pai cred ca s-a trezit si adormitul nostru intr-un final si acum da bice sa recupereze ce se mai poate recupera, probabil la pret marit si la cheie, la fel ca la dronele turcesti si, eventual, cat mai putin transfer tehnologic pentru programele pe termen lung. Oare tancuri, obuziere, ceva rachete gen HIMARS local sau de alt tip?

      A fost si in Israel zilele astea si cauta tot arme, precum in Coreea. De la ei vorbea ca vrea drone, radare si, surprinzator, Iron Dome. Poate a aflat si domnia sa sociologul de Cluj, ceva ce tot trambiteaza serviciile de ani de zile referitor la rusi si la starea armiei noastre. Sau poate au aflat ceva nou ce baga spaima in toata haita de la putere. 1938/1940 reloaded? Sau cine stie….aflam noi curand, as zice! Prea brusca ‘trezeala’ adormitilor nostri mioritici.

      21
      • Vash the Stampede

        Parearea mea modesta, este ca in momentul de fata MApN ar trebui sa demareze de mare urgenta o licitatie strict destinata pentru cercetarea & dezvoltarea interna a tarii(caci absolut nimeni nu ne va vinde licenta pentru asa ceva), in vederea realizarii unei rachete super-sonice cu traiectorie semi-balistica de un calibru apreciabil(~750mm), cu o raza de actiune de cel putin 750km si eventual de 1000km, cu un booster aditional atasat… si sa ne cladim un stoc solid, de cel putin 2500 de astfel de rachete(in caz de bumbaceala, se termina destul de repede)! Capul de ghidare, nici nu este necesar sa fie foarte precis pentru inceput, o acuratete mediocra de ~50% este suficient.

        De unde aceasta idee creata, va intrebati??!

        Practic in acest razboi, la est de frontierele noastre, s-a putut observa extrem de bine, necesitatea, cat si utilitatea unei astfel de arme, in intimidarea unui potential agresor! Agresorul intotdeauna va fi mult mai retinut in a te ataca, atunci cand stie ca depozitele si liniile sale de aprovizionare, cat si locatiile de comanda & comunicatii, pot fi atacate & distruse, la multi km, in spatele liniilor frontului de razboi, de catre o arma pe care nu o poate intercepta deloc si nici nu prea o poate detecta cu usurinta…

        Majoritatea dintre voi, o sa sariti si o sa ziceti ca avem sau o sa avem HIMARS cu PrSM cu raza de 499km… o fi destul…?! Io stiu… ?

        In orice caz, o mica asigurare in plus, nu strica niciodata si mai ales avand in vedere faptul ca poate fi produsa intern… sa speram, fara prea multe componente din import!

        15
        • În tara exista cercetare și producție pt o juma de duzina de mari firme producătoare de bocanci și ghete de toate felurile.De trekking,de 3 sezoane,alergare,de iarna etc… Firme care vând mai apoi în toată lumea.Unul din clienți se întâmplă să fie armata Majestatii Sale Charles III,sătean din Viscri.
          O pereche ok costa de la 150 euro în sus luat din magazin.Cat costa la en gros nu ma pricep,dar evident ar fi mai puțin.Pt toți militarii romani,vine maxim 20 milioane anual(o pereche vara,una iarna).
          Ghici ce are armia NATO și cate picioare busite se exista?
          Nu știu prețul,dar e mult peste.
          Aceasi treaba cu țoalele.Daca te uiți ce își fac polonezii observi și cele 500 de nuanțe diferite când aliniezi un btn dimineața.

          Spor la cercetare în rachete 🙂

          P.S Nu zic ca nu trebe rachete,dar ma uluieste naivitatea.Cu bune intenții nu faci nimic.Ca la rusi,dacă vrei ceva,arata ciomagul,poate se mai tireaza lipitorile.

          14
          • Vash the Stampede

            In primul rand ma simt obligat sa va multumesc pentru reactiile moderate avute la adresa postarii mele, am stiut in ce ma bag si sincer sa fiu, m-am asteptat la cel putin una sau doua reactii mai hahalero-virulente… ca sa zic asa.

            Cand m-am gandit sa postez, m-am gandit in primul rand, la faptul ca o arma de genul celei descrise in prima postare, nu necesita intrunirea unei arii de experti atat de vaste, cum ar fi de exemplu, in cazul unui tanc principal de lupta(T.P.L.) sau a unui avion de atac multi-rol sau a unui elicopter de atac sau a dronelor ultra-sofisticate s.a.m.d.

            Principalii experti necesari in cazul cercetarii & dezvoltarii unei rachete super-sonice cu traiectorie semi-balistica de raza medie, ar fi expertii balistici, expertii ce se ocupa cu eficienta aerodinamica si inginerii constructori specializati pe acesta nisa a rachetelor, cat si inginerii specializati pe partea pirotehnica, ca sa-i spunem mai pe scurt asa, adica cei ce construiesc motorul & incarcatura exploziva a rachetei…

            Ce doresc sa zic cu toate acestea?!

            Cercetarea & dezvoltarea unei asemenea rachete, nu ar trebui sa necesite bugetul, resursele umane si logistica cercetarii & dezvoltarii unui T.P.L. sau a unui avion de atac multi-rol, de exemplu… mai ales avand in vedere faptul specificat clar, ca racheta, cel putin in prima faza, nu trebuie sa fie una ultra-mega sofisticata! Cum ar fi Precision Strike Missle al celebrului H.I.M.A.R.S. de exemplu…

            Una de calitate medie, produsa in numar suficient, este mai mult decat de ajuns, incat sa faca orice potential agresor asupra frontierelor noastre, sa se gandeasca cel putin de doua-trei ori, inainte de a lua decizia de atac…

            6
            • cercetarea e scumpa….iar aici nici macar nu vorbesc de oamenii care sa o faca…ci de echipamente cu care sa o faca….
              romanii au fost buni la lucrurile care merg cu creionul, hartia si mintea…sau mai nou calculatorul si mintea….in momentul in care incepi sa ai nevoie de hardware scump, noi sintem pierduti…
              o amarata de sticlarie intr-un laborator de chimie costa aici zeci-sute de dolari minimum…iar astea sint chestii banale…de unde iei banii astia acasa?

              3
            • NU e asa simplu. Avem si tratate care limiteaza astfel de arme.

              1
            • Cercetarea & dezvoltarea unei asemenea rachete, nu ar trebui sa necesite bugetul, resursele umane si logistica cercetarii & dezvoltarii unui T.P.L.
              Cercetarea si dezvoltarea unui produs nou, care sa raspunda cerintelor ministerului (asta daca stiu si ei cerintele) si care sa fie la calitatea asteptata necesita un buget serios. PrSM a ajuns la 85 mil USD (61+23) pentru a atinge capacitatea operationala initiala, in conditiile in care exista experienta cu ATACMS si GMLRS si o parte a sistemului exista (HIMARS si MLRS).

              Uite aici doar generalitati despre motor. Despre control, precizie, aerodinamica, in viitor, daca gasesc motivatie sa corectez ceea ce am scris deja.
              https://www.rumaniamilitary.ro/tehnologii-episodul-7-motoarele-racheta-cu-combustibil-solid-fundamente-partea-i

              Sunt in principal componentele de mai jos:
              – managementul
              – resursa umana
              – banii disponibili
              – timpul pana exista

              Ultimele doua sunt in directa legatura: cu cat sunt mai multe fonduri alocate, cu urmarirea stricta a rezultatelor obtinute pentru a nu ajunge la sifonari, timpul se scurteaza. Resursa umana in Romania pentru R&D ar exista dar nu cu experienta mare in domeniu. Pentru constructie, probabil ca da. Managementul ar trebui sa fie nedecorativ (adica sa aiba capacitate de decizie fara piedici si nu doar de imagine), nepolitic si cu capacitatea de a sustine programul in orice conditii (esecurile in domeniu sunt multe si dese).

              Ma rog, acum va aparea si Nicusor care va spune ca era totul facut (sub luminata conducere a neocomunistilor din PSD), dar nu cred ca ar trebui sa ne luam dupa el la aspectul asta. Nah, Nicusor nu stie cum e sa proiectezi un UAV care pe hartie e perfect functional dar in realitate 4 prototipuri sunt date de pamant la aterizare pentru ca doar teoria nu e suficienta.

              9
              • Iulian , nu realizezi ca te-ai transformat in Ana-Maria Prodan a site-ului .

                Pe partea tehnica , obisnuitele tale minciuni
                Am mai avut aceesi discutie in acest an mi se pare , cand inca o data ai mintit ca nu exista tehnologiile sau produsele , iar eu ti-am pus in fata link-urile din care reiesea ca au fost realizate pana in stadiul de prototip , si nu numai model experimental , daca intelegi diferenta .
                Era vorba de racheta de 273 mm .
                De bomba de aruncator de 81 mm GPS .
                De 10 ani tot pun link-urile care arata ca aveam nu numai tehnologia ci si sectia de motoare racheta cu pulberi compozite la cheie , si degeaba .
                Unii ca tine au ascuns-o , ca sa poata importa .
                O vreme proiectilele reactive de 122 cu 40+ km bataie au fost realizate cu motoare franceze, apoi iugoslave .
                Acesta este rezultatul , acestia sunteti mincinosii .

                Despre UAV , exista zeci de prototipuri plus modele experimentale , uneñe realizate de copii de liceu, si care functioneaza .
                Uite, drona de astazi :
                https://www.gandul.ro/actualitate/o-drona-construita-de-doi-romani-a-facut-senzatie-la-londra-tinerii-si-au-gasit-un-partener-din-africa-de-sud-pentru-productia-si-folosirea-aparatului-in-agricultura-19845203
                Alta minciuna marca Iulian .

                Cat despre ” neocomunistii ” PSD , cam multi urati faptul ca cineva a cumparat Himars , Patriot , F-16 a initiat programul Piranja pe care aproape l-ati ingropat .
                Adica armele de care avem nevoie acum .
                Voi ce ati facut ?
                In ultimii doi ani ati cacarisit un program de drone si basta .
                Noroc ca acum cineva serois l-a anulat si cumpara , normal , scump ca e razboi, cumpara un sistem real nu povesti .
                Nu , nu-mi place ce a devenit PSD acum , dar cei dinainte cel putin au dotat Romania .
                Voi , USR-istii ati facut tot posibilul sa impiedicati . Si uite ca suntem de acord asupra unui fapt , nu sunt bani , pentru ca in doi ani ati indatorat tara cat in cei treizeci dinainte . Bani care nu se stie unde au ajuns .

                Si daca vorbim despre bani , ciudat ca firmele clanului camatarilor au fost implicate in programele de achizitii Covid .
                La fel ca si negocierea din biserica privind inmormantarea , posibil sa fie multamita USR ca le-au asigurat ” activisti „la 10 august . Aceia care au dat cu picioarele in femeia -jandarm si au primit ca circumstanta atenuanta faptul ca erau bauti si drogati ( poti citi motivarea sentintei )

                Nu te-am auzit sa strigi impotriva procurorilor comunisti Macovei, Lazar .
                Sau a securistilor .
                Tu ii dai inainte cu PSD .
                Si despre Geoana ati urlat la fel .
                Si uite , e secretar adjunct al NATO , ceva ce Ungariei si Rusiei nu convine .

                P.S:
                Nu mai pun link-uri tehnice , cititorii le-au citit odata , tu nu le-ai inteles nici data trecuta .
                Pun ceva din mediul tau lautaresc / galerie :
                https://www.prosport.ro/?s=Ana+Maria+Prodan
                https://www.prosport.ro/sport-life/imaginile-complete-cu-bataia-dintre-sotii-reghecampf-impresara-a-regizat-mai-ceva-ca-tarantino-filmul-scandalului-si-a-avut-grija-ce-scapa-in-presa-video-19527771

                6
                • Nicusor, baiete, nu te-a chemat nimeni la discutie. Ca de obicei, un comentariu lung si inutil care varsa manie proletara si nu spune nimic. M-am obisnuit de la tine cu standardul asta pe care il vad doar la troli si utili.

                  Altfel, esti o persoana care citeste un text si nu il intelege, ghici ciuperca ce? Raspunde-ti tu tie si actioneaza in consecinta cand ai raspunsul.

                  1. Ai citit si nu ai inteles. Subiectul era ‘rachete cu raza lunga’, nu 273u’ care pe hartie ajungea la 150 km.
                  2. Ai citit si nu ai inteles. Insisti ca s-a facut. A fost fabricat sau testat ceva? Nu, doar teoretic. S-a studiat. Cercetat. Produs ceva ansamblu sudat, cateva PDF, unul-doua doctorate si ceva masterate. Realizare notabila. Finantarile pentru cercetare de genul asta, fara finalizare practica sunt doar un soi de ajutor social mascat, cam cum a fost si e Artemis al NASA. Nu pra intelegi tu.
                  3. Ai citit si nu ai inteles. Exemplul cu drona era menit sa ilusteze diferenta dintre teorie si practica. Incepand cu 8-9 ani omul (specia Homo Sapiens, adica si tu) are capacitatea de abstractizare (adica, intre altele, sa proceseze metafore si comparatii avansate). Ai inteles, baietel, ideea? Sau pentru tine de acum trebuie sa si subtitrez in vocabularul de baza in romana textul din limba romana?
                  4. Restul comentariului tau poate fi ignorat, doar consecinta lipsei medicatiei si proiectie.

                  6
                • Nicusor, considera comentariul asta o mana intinsa. M-am plictisit de gradinita, nu ajuta pe nimeni (evident, sunt si cazuri in care ajuta, dar vreau sa cred ca nu facem parte din acele categorii).

                  Vrei sa vorbim serios, la subiect, pe temele care dor, intre care sunt si cele spuse de tine mai sus? Te rog sa raspunzi doar da sau nu. Iar apoi sa ne comportam ca adultii.

                  2
              • Iulian ,
                1º Imi era sila sa mai discut cu tine
                Am pus un marker si am trecut mai departe
                Dar daca te las in plata Domnului , te obraznicesti
                2º Cu rachetele ori nu ai inteles nimic, ori doar faci pe prostul
                Ceea ce iti iasa foarte bine
                Existau prototipuri , exista cercetare-dezvoltare, existau tehnologii, exista experienta , existau capacitati de productie
                Pulberi compozite , know-how despre turnarea pulberilor in matrice , controlul arderii, ajutaje
                Sisteme de ghidaj laser , GPS, platforme inertiale
                Denigrezi totul in scopul distrugerii
                Prin oprire , in urma denigrarii , se pierde continuitatea , pleaca specialistii , se distruge documentatia, se pierde experienta cercetatorilor si a operatorilor din industrie

                Dar asa s-a intamplat si in metalurgie, iar ieri slugoiul Petrov Turnatorul , pe timpul caruia rusii au distrus metalurgia romaneasca ignorand contractele de investitii , avea izmenele maro si incearca sa arunce vina si pe altii , pana i-au taiat microfonul
                https://www.dcnews.ro/traian-basescu-moscova-si-a-activat-conservele-replica-lui-cozmin-gusa-pe-mine-m-au-verificat-cia-ul-si-nsa-ul-am-fost-la-casa-alba-ca-persoana-fizica_890017.html

                2
                • Commie, te faci de ras… din nou.

                  Tu nu esti in stare sa scrii nimic la subiect in afara de cuvantari de activist resapat.

                  Prototipuri e una, productie de serie e alta. Asta ar trebui macar sa intuiesti si tu, daca nu poti cuprinde concepte.

                  Sisteme de ghidare pentru rachete… ai aflat si tu de ele din reviste.

                  Stii, nea sfarleaza, cate grupe de rachete a avut Poli la aeronave in ultimii 25 de ani? Stii pe dracu’ si vorbesti de specialisti. Commie, voi, securicii si PCR-istii ati nenorocit industria si educatia – viitorul nostru – si vorbesti de specialisti care pleaca.

                  Hai, copile, inapoi la gradinita.

                  • ” Prototipuri e una, productie de serie e alta ”
                    Exista sectia de puberi compozite cu tehnologii cu tot , s-a discutat aici
                    Existau Electromecanica , cu Elletra
                    Exista Aerofina
                    Exista inca Elmet
                    Dar ne minti in fata ca de obicei

                    Profitorii sistemului comunist , rebranduiti in anticomunisti
                    Ati furat si ati vandut tot , acuma trebuie acoperit
                    Urla Iulian , e tot ce stii sa faci
                    Vezi, de asta nu crede lumea in voi

                    1
        • la cercetare nu prea mai producem altceva decat pdf-uri, ma refer la astea ale statului… si cu rachete daca vrei.

          5
        • @Vash the Stampede
          Vorbește cu ăia de la ARCA! Sunt sigur că au deja proiectul gata făcut, dar le mai trebuie câteva zeci de milioane de europeni, pentru câteva mici adaptări.
          Eventual poate reușești să o pui de o colectă publică.
          Părerea mea, hâc…

          9
        • Aveam și în 90 sute dacă nu mii de Scud, nu am verificat dar parcă erau vreo trei mii.

  2. „vor fi stabilite reperele încheierii unui Acord-cadru de cooperare în domeniul apărării între cele două țări.”

    Și presupun că absolut nici un contract de înzestrare va fi semnat. Sau scrisoare de intenție, dacă tot suntem pe subiect.

    9
  3. joc de glezne, smoke & mirrors, ca sa zica si dancu ca face ceva, si noi sa uitam de licitatia UAV-urilor, de cea pt 4×4, de cea pt MANPADs si da, de CORVETE.

    in afar de MOU(ie) dancu nu e capabil de nimic, un imbecil politruc cu figuri de intelectual (un om cu intelect nu s-ar fi bagat intr-un minister cu care nu are absolut nimic in comun, dar absolut nimic)

    chiar crede ca suntem prosti sa nu vedem ca acesti guvernanti nu sunt capabili sa inzestreze armata, si ca suntem capabili sa comparam ce fac tarile vecine cu totala lipsa de viziune si actiune a guvernantilor si cadrelor superioare ale armatei?

    26
  4. Niste obuziere k9 nu ar strica sincer

    11
  5. In primul rand am intarziat. Nu mai avem first mover rights.
    In al doilea rand, nu stim negocia.
    In al treilea nu stim ce vrem pt ca nu stim ce ne-ar fi necesar.
    In al patrulea, nu avem bani.

    31
  6. Tocmai am citit cum vor să mute un radar din rețeaua Deveselu, sa faca loc unui depozit Lidl… Noaptea minții…. Mai bine mută radarul, decât să piardă primarul afacera cu terenul…IA rministrul Dancu nu a avut nimic impotriva

    21
  7. Helsingør Habitans

    A fost și în Israel. Cică vrem sa luăm Iron Dome. Acum daca vom semna doar scrisori de intenții, este egal cu zero. Poate după anunțul lui Putin cu mobilizarea, ne da unchiul un șut undeva și ne apucam și să facem ceva concret, nu doar declarații!
    De la coreeni, pe lângă tancuri și obuziere, ar fi super daca am putea produce local T-50 și versiunile viitoare pentru a avea un trainer avansat supersonic și avion de lupta ușor care sa se adauge la IAR 99 dar și să poată fi complementar ca număr la F16 și F35 pentru susținere.

    Zic asta pentru că se pare că coreenii sunt dispuși la integrare locală în procent mare, vedem de la polonezi. Daca am împărtășii cu polonezii ceva armament comun de la americani și coreeni, ar fi bine in caz de ceva.

    10
  8. Face un contract pentru o cantitate impresionantă de kimchi care să revigoreze digestia generalilor. Si îi gaseste post de antrenor lui Dan Petrescu ca vrea să scape de el. Altfel poze, slide-uri și răvase parfumate de intenție…

    21
  9. A mai fost o delegație d-asta acum câțiva ani, și a semnat alta scrisoare de intentie.
    Ce orgasme intelectuale au fost p-acilea, visa lumea la FA-50 , K1A1/K2, K21 și alte bunătăți.
    La fel o să fie și acum. De ce să dea marafeții la coreeni, când îi pot băga liniștiți în buzunarul propriu și personal?
    Părerea mea, hâc…

    38
  10. Suntem interesați in portavioane.

    36
  11. „va fi semnată o scrisoare de intenție prin care….”. Dâncu face turism. Poate mai cumpără ultimul model de Samsung

    27
  12. Daca nu avem initiative proprii am putea macar sa ne uitam cu atentie la „fratii” nostri de flanc polonezi si sa le copiem la scara (adica in proportia 1/2) miscarile lor. Este extrem de clar ca nu mai putem sta nici macar cu 2,5% din PIB pt aparare in contextul actual …probabil este imperios necesar ridicarea procentului din PIB pt armata la minim 5% macar temporar pana se ajunge la pace in vecini . Am putea (daca decidentii ar vrea ) sa negociem cumpararea unei licente de productie de avioane de vanatoare f16 sau avionul corean de generatia a 5 a – constructia unei fabrici noi sau privatizarea uneia existente si inceperea productiei in tara a minim 100 de aparate (am da de lucru economiei , am asimila tehnologie , ne-am pregati pt provocarile din viitor) , cumpararea licentei de fabricatie si a unei fabrici la cheie pt productia in tara a 1000 de tancuri noi din SUA sau Coreea de Sud . Cumpararea de la americani sau de la turci tot asa a licentei de fabricatie si a unei fabrici la cheie de drone , construirea de fabrici de munitii pt toate armele folosite de armata Romana in tara in subteran sub un munte ceva – adica protejate de bombardamente … Cumararea azi din rezerva valutara a tarii cu banul jos a doua escadrile de f35 si inceperea pregatirii de piloti pt ele , armament antidrona cat cuprinde , dublarea numarului de himars cel putin …. Timpul nu mai are rabdare cu noi si noi parem mereu defazati parca traind pe alta lume …

    9
  13. pe bune,mai pune cineva botul ?!…manglă de doi bani găuriți.

    14
  14. Dacă avea cineva interes real, de când au stopat modernizarea tr 85, nu doar că faceau achiziții, până acum produceau local cu licență de coreeni tancuri/obuziere….

    Io nu mai cred nimic, până nu văd …..

    Plimbări, scrisori……de astea sunt sătul….

    17
    • Obuziere? Amice ai atacuri de psihoza? Lucrez pentru o firma care face piese pentru Caterpillar(zale si segmenti pentru trenul de rulare al buldozerelor,capuri pentru cilindri hidraulici tot pt. buldozere si elemente pt suspensie la dumptruck-uri),flanse pentru MAHLE care vin la venitlatorul cu cuplaj vascos la camioane si mai nou pentru VOITH in segmentul feroviar.Ai idee ce-ti trebuie sa produci o teava din aia? Iti trebuie presa de forja rotativa(GFM Austria sau SMS Group Germania),diverse echipamente de brosare,etc.Au facut polonezii o linie pt. AHS Krab,dar aia au oameni.Noi ne chinuim aici cu 5 ciocane si o maxipresa si tu visezi tevi de tun.Era candva la IMGB o presa hidraulica SMS Meer dar au taiat-o aia la fier vechi.Chiar imi scria o domnisoara care mai face vizite pe la diverse locuri abandonate din Bucuresti ca au demolat in prostie la IMGB.Gandeste realist,cea mai mare problema e lipsa de personal calificat.

      31
      • era ceva si la Resita unde au facut tunul M-46 calibrul 130 mm Model 1954….
        Da opricfum cine dracu are nevoie de muncitori calificati sa lucreze tevi de tun, vilbrochene sau sudori in argon?

        Proboema noastra este ca , la tara, nu se gasec desti insi dispusi sa argateasca ptr un ciue de malai!

        6
      • Despre oteluri
        https://www.rumaniamilitary.ro/cele-zece#comment-460812

        Capacitatea de productie de tunuri e inca la locul ei
        https://rft.forter.ro/biblioteca-virtuala/19326/tunurile-re%C5%9Fi%C5%A3ei

        Ceea ce intr-adevar lipseste este forta de munca calificata .
        Nu numai sub aspect profesional , cat si sub aspectul rezilientei .
        Conditii grele , ture .
        Imi povestea cineva anul acesta ca au existat tineri angajati in metalurgie ( ce a ramas din ea , si nu sector cald ) care au decontat dupa o luna .
        Metalurgia nu e totusi jucarie .

        7
      • @Silviu

        Nici nu mă gandesc să te contrazic .
        Dar modernizarea TR a fost oprită de când era lupul cățel….

        Am și spus, dacă aveau interes, aveau timp de „rumegat” echipamente ,scolarizat oameni, low production rate sau cum îi zice în romgleza, șamd

        Și ce te face să crezi că acum nu am avea nevoie să facem „țevi”…..astea sunt consumabile….din ce știu eu….am auzit pe la lume, nu sunt in domeniu…

        1
        • Daca doar mimeaza ca trag cu acea „teava” si dupa bifeaza totul cu „Foarte Bine” de ce crezi ca ar fi nevoie sa mai facem tevi?

          Daca, in Mediterana prefera sa alerge sa dea cu nava peste barca de emigranti decat sa traga salve de somatie sau mai nou se foloseste noua metoda de a opri o mina marina dand cu „kooroo” in ea. Ce naiba mai visati? Ultimul, stinge lumina!

          In Romania, statul si angajatii lui, doar se fac, ca fac ceva. Asta e tristul adevar.

          5
          • „Daca doar mimeaza ca trag cu acea „teava” si dupa bifeaza totul cu „Foarte Bine”….

            Corect, asa pot ține 1000 de ani….
            numai că viața bate filmul, și se pare că în Ucraina artileria nu poate face mimă …..
            Și „țeava” face ce știe ea să facă, tragi cu ea, se uzează….
            Era o vorbă, deșteptul învață din greșelile altora, prostul, nici din a le lui…..
            noi nu suntem în prima parte a zicalei……

  15. Tov. Dincu in Coreea de Sud. Sper sa nu nimereasca din greseala in Coreea de N. ca si aia au ceva tehnica mai noua si se preocupa la sportul cu racheta.
    Asa cum mentioneaza toate comentariile de mai sus , s-au trezit si ai nostrii acum la spartul tirgului cind e groasa cu Ivan care mai activeaza inca 300000 de zombi.

    15
  16. O sa luam niște chiron.cand le schimba coreenii.

    3
  17. Pana analizeaza , anuleaza,decide o eventual achizitie,va cumpara cantitati suficiente de „Sogio”…pt a ne incalzii printre daramaturi …

    Totusi este bine ca corul „expertilor” ce se intrebau „cine ne ataca, vrem spitale, nu 2%pt armata …” si-a inghitit limba!

    Ps.Sogio = bautura traditionala coreeana ,tuica lor!

    8
  18. Ministrul asta intra in istorie.
    Cred că e unicul care a semnat și va semna un munte de scrisori de intenție, memorandumuri și nici un contract efectiv.
    Când se întoarce, trece pe la Moscova să încaseze rublele meritate ?

    30
  19. Ce va cumpara mapn: o p…

    12
  20. A mers sa si ia ultimul tv oled de la coreeni. Sa si vada mecla in 8k.

    Pe planul doi e un deminor care poate rezista la explozie daca invita mina la prora, dar cum e la fel de scump ca tvul achizitionat, prefera tv-ul.

    11
  21. Cred ca le-a intrat morcovul rau in cur, practic se repeta istoria dinainte de WW2, mergem cu mana intinsa sa cumparam ce mai gasim prin depozite sau poate fi produs repejor. Iron Dome posibil sa fie cele 2 baterii luate de US si de care vor sa scape pt ca nu au acces la codul sursa, la noi ar merge / nu facem fitze din astea si sunt gata produse. Drone TB2 am luat cat ni s-a facut loc pe linia de productie. Coreeni probabil au disponibilitate sa livreze repede daca dau drumul la liniile de productie dupa mega contractele cu Polonia (ma refer la obuziere nu la alte jucarii …). Altfel singura sursa ramasa e EDA de la Unchiu’ daca o mai avea ceva din ce avem voie sa primim.

    7
  22. Nu prea comentez eu la chestiile astea cu tenta politica (nu ma pasioneaza) insa nu pot sa nu o fac de data asta
    La cate de priceput este domnul Dancu, va merge in Corea de Sud sa vada ce si cum e cu K2, si se va intoarce cu un contract de achizitii de T55 din Corea de Nord

    Ca de…atat stiu cei dimprejurul lui. Vorba aia cu turcu’ si cu pistolu’
    Nu putem sa punem starea jalnica in dotarea armatei doar in carca ministrilor. E clar si vina celor din esaloanele superioare. Oamenii sunt ok cu salari functii, pensii, stiu ce au invatat cand au fost odata tineri (razboiul de independenta cel mai probabil). In rest dupa ei potopul

    27
  23. Mă gândeam că poate și-a luat bilet doar dus, să se obișnuiască și cu kim cel gras ca vecin…

    9
    • A confundat Corea cu Germania, radarul ăla trebuie mutat cumva. Pupezele din ce o să trăiască?

      1
      • singura chestie logica ar fi colaborarea pe productie de munitii si poate echipamente industriale cu destinatie speciala pentru retehnologizarea uzinelor actuale cu dotare de 40 de ani.
        In rest la ce bani avem noi de cheltuit nu are sens sa ne facem vise, deja le-au dat sperante americanilor, francezilor, turcilor si evreilor. Sa nu cumva sa sfarseasca deranjand persoane importante.

        7
  24. Eu am încredere in Dancu , după ce am auzit niște lucruri despre el – ideea este ca dacă de la nivel central se dorește vreun pas înainte, cu siguranța Dancu nu va baga bete in roate , pentru ca , pentru cei care nu știu – miniștrii nu sunt in funcții sa ia decizii , ei doar semnează – mai ales pe linia asta de securitate naționala …
    Poate se îndură Atotputernicul Stăpân și cineva s-a pus pe treaba …
    Înainte sa sara lumea pe mine , sa ne gândim ca pana la urma , avem Himars , Patriot si in curând 49 F16 …

    8
  25. Ce vise aveți uni ,realitate e că ei încearcă să își crească salariile peste inflație vezi bine au votat toată coaliția creșterea cu 25 % a salariilor guvernanților ,primărilor ,șefilor de consilii județene , da ce sa vezi I.LCaragiale o Scrisoare pierduta,nimeni nu știe nimic și declară că ei nu vor desi au votat. Am avut și avem un buget pentru achiziti ați văzut ceva in ograda proprie a MAPN ,ceva jucări noii ?. Nici programele începute nu merg simplu că deja lipsa de interes național pentru o armata normală se vede , sa nu vorbim de faptul că ne chinuim sa impozitam agresiv populația ,sa punem taxe pe firmele care inca sunt in tara , sa punem taxe sa impozitam ,să angajăm cat mai multe rude ale șefilor , ați văzut o reformă în administratie , justiție , sănătate, economie ? Realitatea românului simplu devine tot mai apăsătoare, demografic scădem zilnic ,puterea de cumpărare e tot mai scăzută ,scade economia românească de consum ,deci de unde banii pentru tancuri din Coreea ,de unde banii pentru contracte cu israeliani , corvete cred că o lamuritato in stil dâmbovitan. Ne chinuim mult și bine cu ce avem în ogradă nu e o prioritate decât declarativ armata pentru că cei care ne conduc nu sunt interesați de interesul național ci de propriul interes al partidului și al lor . Deci vedeți realitatea numai visați. Istoria nu ne-a învățat nimic , nu ne uitam la Polonezi sau Grecii vci o dam cu politica suntem un factor de stabilitate și securitate,pâna incepe ceva in Ținutul Secuiesc sa vezi atunci stabilitate. Suntem in NATO ,noi putem sta la birt că vin americanii pentru noi. Păcat.

    8
  26. Dancu a citit profetiile lui Irlmaier ca altfel nu-mu explic! /sarcasm

    Cand au gresit americanii in privinta rusilor in 2022? Aproape deloc. Probabil Putin chiar ia in calcul lovirea unor huburi de pe teritoriul Romaniei si Poloniei… la cat de dement este, nu ar fi exclus.
    Asa ca probabil impinsi de la spate de americani, mai miscam si noi ceva. La fel ca in cazul F16, Patriot, Himmars programul NSM, dronele. Sa fim convinsi ca daca erau urgente corvetele, le aveam.
    Sunt convins ca fara impunsaturile lor eram si acum la nivelul anilor 2000. De Miguri trageam pana cadeau toate, unul cate unul.
    Iron Dome suna interesant si eu sper sa ne aduca si din Coreea de Sud ceva ok. Ca e de unde….

    6
    • Asta cu „lovirea hub-urulor” este 101% propaganda. Sau mai exact o ultima avertizare in termeni dipomatici, sa inteleaga Putler, ca se stie ce planuri are pe birou.
      Ia imagineaza-ti ce ar insemna cateva rachete rusesti trase intentionat in tinte militare de pe teritoriul NATO!
      Chiar crezi ca rusii sunt atat de inconstienti, sa ofere o justificare 100% legala pentru cel putin un no-fly-zone deasupra Ukr si MN.
      Nu va mai uitati dupa ce zice o parte sau cealalta, fiti atenti la ce fac efectiv.

      10
  27. Haaaaaa sa ne pricopsim cu AT-uri sud korene la noi in batatura si sa ne alipim cu Polonezi pentru mentenanta ?

    2
  28. Asa cum spunea cineva ( parca tot din PSD ) atunci cand se vehicula numire lui Dancu la Aparare: ” foie gras si rata cu portocale” .Uite c-a nimerit-o !

    1
  29. Vise erotice ..cred ca trebuie sa incepem cu baza…adica sa incepem dracu sa fabricam niste praf de pusca in tara …..ne plimbam la dracu in praznic si nu suntem in stare sa fabricam praf de pusca…

    10
  30. Serios, nu mai vorbiti de achizitii. Cu ce cuc de bani achizitii? Nu suntem in stare sa echipam pifanul de rand in totalitate la nivel de secol XXI, nu exista un cuc de arma de asalt in dotarea universala -a propos la aia de ridica in slavi ragaliile cugiresti, v-ati jucat vreodata cu vreun HK, SA80, macar Famas? Eu da, si e diferenta cat china, ca de la Volga la SLK, deci… – dar ne iluzionam cu Iron Dome si jucarii coreene…zeci de ani investitiile au insemnat crema de ghete pentru cauciucurile de TAB-uri, acuma brusc ne aruncam si luam jde mii de jucarii…ete fas, nu merge asa, eu inca sunt uimit cum de HIMARS si Patriot…pana si integrarea astora e dificila, de F16 nu mai vorbesc, ne vin norvegiencele si noi nu avem piloti nici de portugheze, iar locuri pentru naviganti la Academia de zburatori sunt in numar de nici pensionarii nu-s inlocuiti, vrem tancuri si alte acareturi cand avem batalioane incadrate la nivel de companie…nu va pare ciudat tabloul deloc??? Teste cu lovituri termobarice pentru AG cu succes, desi ma intreb ce cuc tin astia mortis de AG-urile antedeluviene, proaste, imprecise, grele, e, asa cum sunt, pai nu putem fabrica nici aia sa intre in dotare ca nu avem pulbere, am inceput sa importam din…Ukraina…dar avem jde mii de miliarde pentru jucarii de pe raft – care raft, ce sa vezi, e cam gol si ala in ultima vreme…serios? Ce va face sa credeti ca asa, peste noapte, se repara 30 de ani de inconstienta colectiva si somn? O armata nu se creaza cumparand repede 50 de tancuri….repet, e citatul meu favorit de la un clasic in viata – daca dai kalasnikoave la un milion de maimute, nu obtii o armata, ci un milion de maimute inarmate…

    12
  31. Furata de pe net> s-a dus in Coreea sa fie martor cand semneaza contractele polonezii si cine mai cumpara de acolo

    24
  32. Se spune ca „devenim ceea ce gandim” …De ce gandim majoritatea atat de negativ despre noi ? Nu ne dam seama de raul care ni-l facem singuri si cum ne autoprogramam pt esecuri viitoare ? Credinta in „victorie” ar trebui sa moara ultima! Este clar ca am trecut printr-o perioada de distrugere cvasi-totala a industriei nationale , jafuri , etc. Dar acestea s-au intamplat intr-un anumit context international … acum acel context s-a schimbat si se schimba si oportunitatile pe care le avem si primejdiile la care trebuie sa facem fata . A fost si in interesul vestului sa ne distruga industria pt a nu avea concurenta cand nu se simteau amenintati de nimic… Acum s-a schimbat foaia si poate fi in interesul lor sa ne-o refaca pt a avea o pavaza puternica intre ei si razboi … Sa gandim deci in acest fel si sa vedem ce oportunitati am putea avea si cum sa profitam de ele mai bine …

    13
    • Vash the Stampede

      APPLAUSE! ??????????☕???????? etc.

      2
    • Amin, brother! Bine punctat.

      2
    • „Acum s-a schimbat foaia si poate fi in interesul lor sa ne-o refaca”

      @Catalin

      O reface cotea…. ăștia stau cu gura căscată la orice contract, fie el doar pt pistoale….dacă noi nu facem nimic, ne vor vinde și chiloți pt militari, că și banii ăia sunt buni…..

      Zicea Silviu mai sus că nu avem cu ce și nici cu cine…..
      Păi măi oameni buni, statul ar trebui să încurajeze în cazul ăsta firmele private, care vor să producă ceva în domeniul ăsta prin deduceri 100% pt școlarizare și achiziții de echipamente, returnari de TVA la echipamente, șamd , dacă nu are el cu ce, sau chef să se lege la cap cu „chestii” de astea, și apoi să facă comenzi….

      La noi statul e un haiduc, ia de la privat și dă la bugetari……așa că, slabe șanse la ce „debitez” eu mai sus….

      5
  33. Întâlniri ale ministrului român al apărării cu înalți oficiali sud-coreeni
    https://twitter.com/MApNRomania/status/1573584006691577857

  34. Helsingør Habitans

    Mă dezgusta acest ministru al apărării care nu face nimic, in afara de scrisori de intenție, vizite și declarații, în condițiile în care pericolul pentru România este major.

    3
  35. Stimate Helsingor
    Te rog, nu te grabi cu dezgustul, ca daca mai afli si alte ispravi ale lui Dom Ministru, o sa-ti paradesti rau de tot sanatatea. Uite de-o pilda ce a facut domnia-sa vara asta mai prin luna iulie cand a semnat un ordin de mutarea unui radar militar, care deserveste „scutul de la Deveselu”. Radarul este instalat din 1998 intr-o comuna din judetul Dolj si nu-si mai poate face bine treaba pt ca in zona Lidl s-a apucat in 2021 sa-si costruiasca un depozit care obtureaza vizibilitatea radarului. Dom Ministru a ordonat sa se mute radarul in alta parte. Noroc cu justitia din Dolj care a anulat ordinul. Si acum, Domnia- Sa a venit cu alta idee. Ori se muta depozitul Lidl, ori se suprainalta pozitia radarului cu 12 !!! metri. Deci, daca maine unul tranteste un bloc cu 10 – 15 etaje in capatul pistei de aterizare de la o baza militatra, … mutam baza. Sau suprainaltam pista cu 100 de metri. Asa ca io crez ca oricate avioane, tancuri, rachete si corvete moderne am avea, nu ne ajuta cu nimic pt ca in caz de paruiala cineva s-ar putea sa zica „predati armele”. Sau „plecati acasa, sunteti demobilizati”! Deci, modernizarea si dotarea armatei = cheltuiala de-a surda, Mai bine punem niste borduri noi si gata.

    5
    • Manevra e de partid. Primarul ,,Cucu si Pupăza”( adica edilul si firma sotiei) e PSD ca si Președintele Consiliului Județean Dolj ( institutie majoritar tot pesede, ca și tov. Preș care a dat aprobarea ) si a fost , fireste, aprobată de menestrelul Dancu din același partid roșu.De obicei, data fiind valoarea tranzactiei -de 70000 de mii de euro- fireste ca ,,s-a donat” la și pentru partid pe lantul ierarhic in sus!

      1
    • cum domnle ca actualu ministru e sarac si censtit,acu intra unii si te trage la razpundere ca intinezi memoria partidului fondat de eliescu ca ei ne dotara cu patriot himars si f16 si ne doteaza si cu corvete ,iti dai seama ca daca atunci cand sa facut hg lu ciolos damen era baieti destepti si garantau gigantilor americani ca pune ei electronica senzori si racheti pt sigma romanesc ce sut in fund isi luat dracnea badalau si les mai ceva ca pt patriot ca chema tillerson pe reprezentatntu lu eliescu in guvern toarsu meliescanu si perioada de puscaraea lu dracnea era de 10 ani nu trei si si aveam si noi deja niste copai operationale si numai trebuia sa ne obijnuim cu rusii ca vecini ca nu risca eliescu pt un caine tanar ca dracnea si ai lui sa riste el sa fie retinut in historie ca criminal ampotriva umanitatii ca sa ia aia neste bani si sa imbunatateasca relatiile cu frantujii ca aia nu au garantat impunitatea pt crimele de la revolutii cum facura americanii pt ca Romania sa intre in Nato si UE si neamestec in interese strategice a copilului lu tatucu celor cu trii rozaciii.
      hihi cum se vedi lumea pan paharu di vin ghini di tat

      1
    • Helsingør Habitans

      Tara lui Papură Vodă in care Pupăză își face de cap!

      1
  36. Sau tara lui Pupaza Voda si a baietilor destepti pt care ideea de Patrie este reprezentata printr-o vaca slabanoaga dar cu un uger imens.

  37. Am avut un moment de cadere a statului si impanare a lui cu „turisti” de pe la agenturi … Oare nu ne putem reveni deloc ?!? Polonia a fost stearsa de pe harta si desfiintata ca stat ..si totusi uite azi cum redevine o mare putere in Europa ?!? Noi nu putem studia macar istoria lor sa ne inspiram cum au reconstruit un stat care nu mai exista deloc ?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *