Jorge Degenhardt, directorul consortiului Eurofighter Typhoon a declarat la Parși că avionul sau are viitorul în față și este optimist în privința unor noi comenzi.
Astfel, cadența de producție va crește de la 12 aparate pe an în prezent la 20 de avioane, cu potențial de creștere la 30 de unități pe an, dacă va fi nevoie.
Directorul Eurofighter a făcut referire și la situația geopolitică din prezent pe care a caracterizat-o ca fiind: “o nebunie totală”.
Istoric vorbind, vârful de producție al Eurofighter a fost atins în 2010 (Tranche2) cu 60 de aparate anual, ca mai apoi să tot coboare spre 14 unități per an în 2023-2024.
Dar noile comenzi primite din partea partenerilor în program face ca numărul de avioane per an să crească la 20 de unități. În acest moment, comenziile ferme vin din partea Germaniei – 58 de aparate Tranche 4, Spania – 45 de unități Tranche 4 și Italia cu 24 de unități. Qatarul este deocamdată singurul client extern cu un contract aflat în derulare și se discută despre o suplimentare cu încă 12 aparate pentru țara din Golf.
Deocamdată doar Londra nu a comandat avioane noi dar există speranțe pentru comenzi din partea Turciei – 40 de Eurofighter, acum că Berlinul și-a dat acordul (din nou) pentru ca Turcia să poată cumpără cele 40 de Eurofighter Tranche 4 dorite. Pe 26 iunie, noul guvern german a fost de acord cu încheierea afacerii, ceea ce mai adaugă 40 de aparate la portofoliul de comenzi al Eurofighter Gmbh. De asemenea și Arabia Saudită își doreste un maxim de 60 de avioane, tot dacă Germania va fi de acord.
Și acum începe showul. Eurofighter este produs pe patru linii de asamblare din cele patru țări partenere: Warton – Regatul Unit, Manching – Germania, Torino – Italia și Getafe în Spania. Toate cele patru uzine trebuiesc coordonate între ele și ca lucrurile să fie în linie dreapta și producătorul motoarelor EJ200 – EuroJet Turbo GmbH trebuie avut în vedere ca și cele două companii care produc radarele avionului: Leonardo și Hensoldt.
În Tranche 4 Eurofighterul este un splendid avion multirol, magnific ca avion de vanătoare/intercepție și astăzi poate folosi rachete aer-aer Meteor/AMRAAM, IRIS T/ASSRAM sau armament ghidat aer-sol. Dispune de asemenea de radare AESA foarte performante și una peste alta este un avion matur, unul dintre cele mai bune avioane de vânătoare din lume și s-ar putea să mai aibă încă destule de spus în Europa și nu numai.
Este de asemenea, cel mai performant sistem de arme dezvoltat și fabricat împreună de mai multe țări membre UE/NATO.
GeorgeGMT
Minusul Eurofighterului este pretul, datorat in special cheltuielilor suplimentare fiindca este produs in 4 tari, transportat si asamblat.in Spaniabdaca nu mă însel.
La pretul său destul de piperat se adauga si una dintre cele mai scumpe ore de zbor din lume.
Eurofighter datorita pretului ar trebui sa fir atat de bun, incat sa fie echivalentul F22, adica sa ai câteva unitati exceptionale „in caz de”. Ar putea fi dacă europenii ar investi in el dar deocamdată nu e…
In principiu producerea componentelor pentru patru tari ar trebui sa ieftineasca produsul deoarece seria e mai mare. De ex. atit canardul cit si aripile se produc numai in Anglia. Ca sa nu mai vorbim de motor.
Montajul general, scrie si in text, se face in patru locuri. In Germania e la Manching.
Un dezavantaj e insa faptul ca de la comanda la livrare trec peste 50 de luni.
Si una rece, una calda. La Paris Dassault ameninta cu iesirea din program daca nu sunt ei coordonatori. Cica ar putea sa faca un avion si singuri! https://aviationweek.com/defense/budget-policy-operations/fcas-tensions-flare-paris-air-show
Editat. Asumarea unei identitati false este cel mai scurt drum catre „cutia cu maimute”. O fi Strumpf mai excentric, dar asta nu e comentariul lui. Pa-pa!
Nu pot sa inteleg de ce sunt atrasi de acest blog atitia *****, ma autocenzurez. Am impresia ca proportia lor depaseste mult alte platforme. Si nu numai ca sunt ****, ma autocenzurez, dar sunt si plini de ura si lipsiti de cel mai elementar simt al umorului.
Or f militari, caprari cum le spun eu?
Buna pasare. Pentru cei ce vor sa refuze F 16/ F35 pentru că nu au încredere i Americani, SAAB Gripen nu este o soluție. Avionul e cu motor american. O opțiune buna ar fi sa se meargă pe calea a doua modele de avioane. Unul american (in cazul nostru F 35) și unul de producție 100% European. Sau EF Typhoon sau Rafal. Eu as alege Erofighter. Modelele repartizate în proporție de 2/1. Adică la fiecare doua F 35 un Erofighter. In total macar 90 de aparate. Pentru RO ar fi perfect.
Dupa info mele, Germania a comandat doar 38 de bucati nu 58, 30 simple si 8 duble comenzi. sa le inlocuiasca pe cele din Transcha1, si pe doua cazute, deci nu e vorba de o extindere. De altfel comanda a opt duble semnifica probleme cu pregatirea pilotilor sau, o versiune care are rol de supraveghere aeriana complexa si necesita doi piloti.
Noua versiune se numeste Quadriga, aceasta fiind carul de lupta cu 4 cai, care se afla pe Branderburger Tor.
Are un radar nou numit, care va echipa doar avioanele spaniole si germane. https://esut.de/2025/02/meldungen/57395/auftrag-fuer-die-entwicklung-eurofighter-radar-der-naechsten-generation-erteilt/
Se lucreaza si la Tanscha 5.
https://www.rumaniamilitary.ro/eurofighter-tranche-4 – 38 in 2020
https://www.eurofighter.com/news/germany-to-purchase-20-additional-eurofighter-jets – inca 20 in 2024
George, cele 20 inca nu sunt comanda ferma, cica la toamna. Dupa cum se stie Scholz nu mai e cancelar. In plus cele 20 ar trebui sa nu mai aiba Defensive Aids Sub-System, ci sistemul Arexis de la Saab.
E adevarat ca Söder, presedintele Baiernului vrea chiar 35, pt ca se fabrica in Bayern.
George, am.vorbit adineauri cu Eurofighter, da cele 20 de avioane Scholz ar fi contract serios, dar inca nu e semnat! Deci?!
Rheinmetall a terminat construcţia centrului de producţie a fuzelajului avioanelor F-35, în Germania. Producţia începe luna aceasta.
In aceasta situație este foarte posibil că guvernul german sa cumpere mai multe avioane F-35 decât s-a anunțat inițial, în detrimentul Eurofighter iar daca francezii fac nazuri cu FCAS, Germania să se orienteze spre versiunea de export a lui F-47, existând posibilitatea că industria germana să fie implicată într-o anumită măsură, in fabricarea unor componente pentru acest avion.
Si totusi Eurofighter e un avion vechi, are 30 de ani. Germania are o mare problema, mai ia niste Eurofighter sa-i tina pe specialisti cit de cit in priza, se zbate intre Eurofighter, F 35 si FCAS.
Nu are suficienti bani sa le tina pe toate, se canibalizeaza si nu-si gaseste nici parteneri. Anglia ar fi partenerul ideal dar, am mai spus, a fost gonita din EU, „meritul” fiind si al lui Merkel. Deci relatiile (politice) nu sunt f prietenoase, desi la nivel tehnic nemtii si englezii se inteleg extrem de bine.
De ce nu se poate face ceva la nivel de EU?
Eu nu inteleg de ce insista nemtii cu francezii… Anglia este inca in NATO si, vrem nu vrem, este o tara europeana. MBDA de exemplu are centre de productie in Anglia iar francezii au inca programe comune cu englezii.
In umila mea opinie, nemtii ar trebui sa le dea cu flit francezilor ca tot au zis ca se descurca singuri si sa se bage cu englezii, japonezii si italienii in programul lor de supersonic. Dar acum pare cam tarziu sa mai faca asta…
nicolae, pt dezvoltarea aviatie e nevoie, pe linga bani, de anumite competente, in primul rind motoare si, poate si mai important, echipamente.
In plus FCAS e mai mult decit un avion, e un program complex.
Drept urmare, mi-as putea imagina un program european, nu neaparat NaTO.
In acest program as vedea-o chiar si pe Ro, pt anumite pachete.
Dar, e f greu, atit Ursula, cit si Merkel, cit si mindria franceza au facut mult rau unui asemenea program. Intii au promovat isteria pacii si a verzilor, au pompat in migratie…
E o chestiune pur politica, motorul franco-german al UE. Asa cum ai zis, e prea tarziu, deja programul Tempest si-a stablit partenerii si a pus bazele. Nu cred ca mai au loc si nemtii fara sa se intarzier proiectul.
Mie solicitarea francezilor mi se pare normala, nemtii n-au mai facut singuri avioane de multa vreme. Ar trebui sa conduca ei programul avionului de Gen VI si nemtii pe cel al tancului european. Fiecare la ce se pricepe mai bine
Anglia poate accesa fonduri UE pentru dezvoltare militara?
Da
https://cursdeguvernare.ro/relatia-ue-uk-resetata-prin-semnarea-unui-nou-pact-pentru-aparare-si-securitate-cu-extindere-in-domeniile-cheie-energie-si-migratie.html
„Cu toate acestea, vor fi necesare negocieri suplimentare pentru ca Regatul Unit să poată accesa programul de reînarmare SAFE al UE, în valoare de 150 de miliarde de euro, contribuția bugetară a Londrei fiind condiția pentru aderare.”
Inca nu, poate in viitor…
Calculând contracte ferme = 139 aparate.
Posibil cu un supliment de 40 turcești și 60 saudite.
Total general 239 aparate.
La un ritm de 20 aparate / an, întreaga comanda vine realizată în 12 ani.
Prea lent in opinia mea.
Și am o întrebare .
20 aparate in 4 fabrici ?
Adică doar 5 avioane / an/fabrica ?
Pai și asta duce la cost avion „pe noi culmi”.
Eurofighter putea fi un mare succes daca politica nu baga coada.
Exemplu : aripile . Alea din dreapta un producător, alea din stânga alt producător.
Normal că prețul e mare cu așa organizare a muncii.
Era suficientă o singura fabrica și împărțirea componentelor de produs, mai cu cap.
Tehnic NU politic.
Părerea mea.
Ai dreptate pe undeva, si A400 a suferit de aceeasi boala. Dar cum s-ar putea altfel?
Am vizitat o fabrica unde se producea o parte din fuselaj. Le producea pt toate avioanele.
Productivitatea era formidabila. Era doar o mina de oameni. M-a impresionat controlul de calitate. Era o zona cu multe nituri, lockbolturi etc. Fiecare element de imbinare avea capul colorat, din fabrica. Era suficienta o poza si o comparatie cu o poza etalon pt a stii daca elementele sunt la locul lor. Nu componentele de structura sunt problema, astea sunt relativ ieftine, ci mai degraba componentele ultraspecializate, de ex. motoarele, radarul etc. La 139 de aparate e nevoie de aproape 280 de motoare, care se adauga la cele necesare pt a le schimba pe cele vechi. Structura reprezinta de obicei mai putin de 20% din totalul pretului.
De altfel cadenta de fabricatie ar putea fi usor crescuta la 30, sau chiar 60 pe an.
E foarte smechera ultima varianta de Typhoon si mie mi se pare ca e un aparat subevaluat oarecum, cel putin aici pe site, multi se blocheaza in costuri insa astea sunt deja o chestie secundara cu razboiul in batatura (sau vecinatatea apropiata cum zic unii …)
Ultimele variante au crescut capacitatea computationala (are control vocal in cockpit si comunica cu pilotul in sensul ca ii spune ce face si ce recomandare are pentru diverse tinte;
apoi pe partea de senzori (radar, irst) si se trece treptat la ultima varianta ECRS Mk2 ce ii permite sa functioneze simultan aer-aer, aer-sol si EW, cu mod pasiv atat pt sol cat si pt tinte aeriene si (se zice) raza de detectie mai mare ce-i permite sa foloseasca raza superioada a Meteor-ului.
N-are probabil sensor fusion asa complex ca Rafale dar pe ultimele variante se apropie.
In mod normal n-ar trebui sa aiba probleme cu nici un Suhoi
Cadenta de fabricatie este simbolica pentru un consorțiu industrial creat in 4 dintre cele mai puternice tari din Europa, dintre care 3 in G8.
Asta ma duce cu gândul la manufactura nu la adevărate capacități industrializate de producție.
Acum 15 ani compania la care lucram a facut un party in Muzeul Aviației din München(cred ca a fost aerodrom in ww2), acolo era si exemplarul pilot Eurofighter facut de germani. Era un domn in varsta de aprox 70 ani, genul arian pur, inalt cu ochi albastrii, care a ținut pasionaților dintre noi o prezentare a avionului de peste 1h, poate 2. La varsta lui apucase sigur ww2 incorporat, dar cred ca fusese inginer ca era prea inalt sa înceapă in BF109. Oricum, cativa dintre noi am stat toată seara cu el si ne explica absolut orice la detaliu.
Un amănunt interesant pentru anii 2010 ai Germaniei democratice, elogia la maxim avioanele lor din WW2, radia cand vorbeai de Me si Fw. Ciudat e ca eu stiam mai multe despre Luftwafe de la bunicu’ decat colegii germani care arau foarte fascinați despre ce auzeau. Atunci am înțeles ca la un anumit moment amintirile bunicilor le vor șterge propaganda si vor redeveni forță care au fost de pe vremea romanilor.
aviatia germana a fost exceptionala in ww2.
Din pacate azi e f departe!
Daca pe langa ingineri mai aveau si niste strategi,nu multi,1-2, nu pierdeau razboiul aerian.
Ca varsta,daca aveau 15 ani puteau fi luati servanti pt AA,dar cei mai tineri ar fi avut 80 de ani acum 15 ani si 95 azi.
Despre revenit,greu cu boii mici la deal.Poate daca le fac vant veneticilor ce tot se inghesuie de 60 de ani la ei.
Strict legat de EF,nu stiu sa fi fost la o bataie.Rafale tot a prins ceva DEAD in Libia,plus lupta aeriana cu Pakistan.Chiar daca a picat minim un aparat,tot ies ceva lectii de invatat.
E bine sa ai o minima capacitate,chiar daca e atelier,nu industrie.Tot e o baza de re-pornire.
Royal Navy dupa 1918 nu a construit nimic un deceniu jumate si a fost destul ca baza industriala,incepand cu oameni,sa se duca in cap.
As fi curios de o treaba.Cum poti multiplica experienta si calitatea umana a catorva isteti cu ajutorul AI.Daca nu ai multi oameni,sa ai roboti care sa faca 90% din munca priceputilor.
Mihais, am mai povestit.
Cu mai multi ani in urma am inchiriat o saca mare la Pyla sur Mer, unde am gazduit citeva zile citiva studenti nemti la aviatie, in ultimele semestre, care faceau practica la Airbus, la Toulousse.
Intr-o seara la gratar, bere am discutat despre avioane si job. Niciunul, cu o exceptie, nu a putut concepe sa lucreze in domeniul militar. Le-am argumentat ca un ing are mai milte perspective tehnice, deoarece domeniul militar nu e atit de conservator precum cel civil.
In concernul unde lucram aveam un coleg aerodinamician de virf. L-am intrebat de ce nu a mers la avioane militare. Nici nu a vtut sa auda.
Eram la o expozitie de materiale compozite la Paris. Am mers la o firma cu care aveam niste proiecte in derulare. Eram insotit de cineva care lucra in aviatie in domeniul militar. Firma cu care lucram l-a rugat politicos pe insotitorul meu sa se indeparteze deoarece ei nu vor sa aiba de a face cu armata.
„Cum poti multiplica experienta si calitatea umana a catorva isteti cu ajutorul AI” Ce vezi tu ca si „AI” este un model, o aplicație daca vrei sa o numim asa care întoarce niste răspunsuri. Partea complexa este in spate, cum creaza acel model, de regula procesul de „invatare” este attended pentru ca robotul trebuie sa învețe pe informație validata, altfel i se duc dracu predicțiile probabilistice generate de codul ML.
Deci, rezumând, asa cum se cunoște acum drept AI, poate ajunge sa aibe predicții mult mai bune ca un om (găsește mainrepede solutia) dar… eu nu am auzit inca ceva despre autocunoaștere, capacitatea de a depăși predicția si de i cerca soluții noi Invențiile pleaca de multe ori de la idei neconvenționale.
Din cauza asta, acest „AI” in realitate un model probabilistic nu va putea ajunge vreodata sa aleagă ceva nou, o invenție revoluționară.
Omul, este in continuare singurul care are capacitatea de a trece peste gândirea rece a matematicii si sa aleagă alta cale.
„Ciudat e ca eu stiam mai multe despre Luftwafe de la bunicu’ decat colegii germani care arau foarte fascinați despre ce auzeau”
……….
Multi sunt tentati sa creada, dupa o vizita de doua ore, sau chiar saptamini, ca au inteles exact cum sunt aia. Si parerile lor se potrivesc exact miturilor, deci sunt aplaudati.
La firul ierbii, nu de putine ori, lucrurile sunt cu totul altfel, dar fiecare e gata sa creada doar ce vrea el sa creada. Si cind e vorba de bunici, precis e adevarat!
Dupa aproape 37 de ani pe aici, m-am convins ca nemtii sunt cu totul altfel decit am crezut, nu spun mai rai, sau mai buni, dar altfel.
Dar vad ca pot invata inca multe de la excursionistii romani!
experienta mea e limitata la deplasari cu job-ul si stii cum e in corporații,..politica gramada. Ce-ti pot spune e ca la un moment dat aveam o funcționalitate pe care noi o prescurtam SS.
Si in mintea mea de roman, m-am apucat sa fac o prezentare in care am trecut mare acel „SS” ca si layer. Pe cuvant ca s-a facut liniște in camera aia si se uitau dubios rau la mine. Ulterior am aflat ca in Codul Penal German este interzisa folosirea acelor litere, chipurile exista excepție in cazuri științifice sau de prezentare deci… eram cumva intre limitele legii. Mi-au spus băieții la cafea ca nici numerele de mașini nu au SS, SA, NS sau ale asociative.
De asta spun, sunt modelați de 80 de ani sa respingă, Partea proasta e ca in perioada aia nu au avut numai naziști ci si mari oameni de valoare, mai ales ingineri de excepție.
V2, Me262, Type XXI sunt revoluții tehnologice.
ADR, daca vrei sa intelegi ceva din nemti ar trebui sa vezi Wagner, Nibelungii, atentie dureaza 16 ore si ceva poezii despre Loreley.
Nimeni nu-i va intelege pe romani fara Miorita, sau legenda lui mesterului Manole, cel putin.
„Era un domn in varsta de aprox 70 ani, genul arian pur, inalt cu ochi albastrii,”
L-as sfatui pe domnu, dar si pe aplaudaci, sa se documenteze si sa vada ce-nseamna „arian” si ce ochi au acestia.
Desigur miturile au valoarea lor, daca a spus bunicu!
daca vrei sa facem istoria indo-iraniana putem dezbate. M-am referit la segregarea impusa de conducerea germana acum peste 80 ani si care într-adevăr a abuzat de termenul „arya” , tot asa cum Șahul a schimbat denumirea din persani in iranienii.
🙂
inca una si va las!
Prin 90 se ceva gasesc un post in aviatia militara. Dau interviu, sunt gata sa ma ia, dar primesc un telefon, le pare rau, dar sunt din Ro.
Acum vreo zece ani, intr-o firma de aviatie militara ,un tinar ing neamt primeste sarcina sa se ocupe de un student practicant. Prima intrebare a studentului a fost unde e camera de rugaciune! Se pare ca serviciul personal i-a rezolvat aceasta dorinta.
Este un avion superb, probabil fără rival in generația 4.5 la interceptor aerian, dacă nu ținem cont de ultima varianta de f15. Ca multirol cred ca este sub Rafale.
Dar ma uit la cadenta de producție. Patru țări: Germania, UK, Italia si Spania vs. Franța. Un pib însumat de cel puțin trei ori mai mare. 1 aparat pe luna vs 3 francezii acum, cu obiectiv clar de creștere la 5. Deci nu putem stimate consortiu sau nu vrem?
Georgel, vad ca-mi bat gura de pomana pe aici. Sigur ca poate fi crescuta cadenta, dar adevarul e ca nimeni nu vrea cu adevarat aceste avioane, nici macar armata germana. Ce sa faca cu ele, nu au nici piloti, nici tehnicieni, nimic.
Stii cit cistiga un pilot Eurofighter? Cam cit primarul din Ciorogirla. https://www.merkur.de/wirtschaft/kampfjet-pilot-bundeswehr-gehalt-luftwaffe-verteidigung-verdienst-92542450.html
Noul radar AESA pentru Eurofighter e realitate.
Primele exemplare de serie se vor monta pe niște scule zburătoare germane și spaniole.
https://aresdifesa.it/pronti-i-primi-radar-ecrs-mk1-per-gli-eurofighter-tedeschi-e-spagnoli/#:~:text=L'ECRS%20Mk1%2C%20il%20nuovo,nel%20ambito%20del%20consorzio%20Eurofighter.
Suplimentar , Leonardo a instalat ca prototip pe Eurofighter englez o varianta a acestui radar.
Respectiv AESA – ECRS MK2. Cu un an în urmă.
Eu cred ca unii încă dorm pe imnul Uniunii Europene.
Războiul cu Rusia se duce ACUM. Adică zi încă 3-4 ani, pana când Rusia va învinge sau va face implozie. După, vor urma iar 20 de ani de pace.
Deci comenzile și producția ar trebui făcute acum și la maximum de cantități posibile tehnic. Altfel, peste 3-4 ani sa te tanguiesti ca bune erau 200 de interceptoare în plus e de Stan și Bran
Kriemhild.
Sieh mich nur an!
Siegfried. Ich dank dir, daß du bist,
Daß du so lächelst, daß du blaue Augen
Und keine schwarze hast –
Kriemhild. Du lobst den Herrn
In seiner Magd! Du Tor, hab ich mich selbst
Geschaffen, und die Augen, die du rühmst,
Mir ausgesucht?
Siegfried. Die Liebe, dünkt mich, könnte
So seltsam träumen! Ja, an einem Morgen,
Wo alles mailich funkelte, wie heut,
Hast du die beiden hellsten Tropfen Taus,
Die an den beiden blausten Glocken hingen,
Dir weggehascht, und trägst seitdem den Himmel
Zwiefach im Antlitz.
Kriemhild. Lieber dank’s mir doch,
Daß ich als Kind so klug gefallen bin,
Denn diese Augen waren arg bedroht,
Als ich mir hier die Schläfe zeichnete.
Siegfried.
Laß mich die Narbe küssen!
Kriemhild. Hitz’ger Arzt,
Verschwende deinen Balsam nicht, die Wunde
Ist längst geheilt! Nein, weiter!
Siegfried. Nun, so danke
Ich deinem Mund –
Kriemhild. Mit Worten?
Siegfried (will sie umarmen). Darf ich so?
Kriemhild (weicht zurück).
Glaubst du, ich fordre auf?
Siegfried. Mit Worten denn
Für Worte! Nein, für Süßeres, als Worte,
Für dein Gelispel holder Heimlichkeiten,
Dem Ohr so Köstliche wie dein Kuß der Lippe,
Und für die Heimlichkeiten selbst, fürs Lauschen
Am Fenster, als wir in die Wette warfen,
Oh, hätte ich’s geahnt! und für dein Höhnen
Und Spotten –
Kriemhild. Um mit Ehren zu verweilen,
Nicht wahr, so legst du’s aus? Wie boshaft, Freund!
Das sagt ich dir im Dunkeln! Willst du sehn,
Ob ich erröte, wenn du’s jetzt bei Tage
Mir wiederholst? Mein Blut ist gar zu dumm,
Es steigt und fällt zu rasch, und meine Mutter
Vergleicht mich oft mit einem Rosenstock,
Der Rot und Weiß auf einem Stengel trägt.
Sonst hätt’st du nichts von alledem erfahren,
Doch fühlt ich’s wohl, wie meine Wangen brannten,
Als mich mein Bruder gestern morgen neckte,
Vas is das?
e de noapte buna, Krimhild avea ochi albastri, Siegrfried o iubea, Nibelungii, Eurofighter..