După ce, inițial, danezii au cerut aprobarea americanilor pentru achiziția sistemului antiaerian Patriot și după ce au primit-o pentru o sumă maximă de 3,2 miliarde de dolari, Copenhaga a ales soluția europeană, franco-italiană, și va cumpără sisteme SAMP/T.
În materie de sisteme Patriot, danezii doreau să cumpere practic două baterii a câte trei lansatoare, 36 de rachete GEM T și 20 de rachete PAC 3 MSE, plus sistemul IBCS – Integrated Battle Command System.
Dar lucrurile s-au schimbat și a fost ales sistemul franco-italian SAMP/T NG și, pe 12 septembrie, a fost făcut anunțul oficial: Danemarca va marșa pe SAMP/T NG și va cheltui pentru apărarea sa antiaeriană – rază lungă și rază medie, suma de 7,8 miliarde de euro.
În total vor fi achiziționate opt baterii anti-aeriene (rază lungă și rază medie) și deocamdată nu se știe câte baterii SAMP/T vor fi cumpărate, dar putem deduce din aprobarea pentru Patriot că danezii sunt interesați de două.
În acest moment, Danemarca a semnat deja două contracte pentru achiziția de rachete cu rază medie: cu MBDA Franța pentru două baterii VL MICA, cu Diehl din Germania pentru o baterie IRIS T si mai are și o baterie NASAMS închiriată din Norvegia.
Pentru cine nu știe încă, principala diferență între SAMP/T clasic, să spunem, și varianta NG este integrarea în cea din urmă a rachetei anti-balistice Aster Block 1NT, care cel puțin în teorie ar fi să fie superioară Patriot PAC 3, dispunând de o rază de acțiune de 150km și având și propriul radar la bord.
De asemenea varianta NG beneficiază de radare AESA Thales Ground Fire 300 – în cazul francezilor și Leonardo Kronos GM HP pentru italieni.
GeorgeGMT
Daca nu era declaratia lui Trump cu Groenlanda si daca nu era razboi in Gaza, Danemarca ar fi avut
si mai diverse sisteme de alegere. Politica e politica
si nu i ca ea. In acest caz politica invinge totul, chiar
si logica.
Mai degraba a invins logica, in caz ca incepe mai serios vrei sa ai un sistem care sa lanseze rachete facute undeva in zona ta.
E foarte clar pentru oricine cu macar un neuron ca americanii o sa fie ocupati cel putin cu chinezii si productia lor de rachete nici nu acopera necesarul lor, iar israelienii o sa fie si ei mai mult sau mai putin ocupati cu bucuriile venite dinspre Iran si nu o sa mai livreze nimic altora.
Evident că renunțarea la Patriot e strict legata de aberațiile debitate de Trump privind ocuparea Groenlandei. Care depinde politic de Danemarca .
Iar cumpărarea de tehnologie europeană (SAMT) face bine firmelor europene. Inclusiv cercetării științifice militare.
Posibil sa fi cotit dupa declaratiile ca productia de patriot merge prioritar intern in timp ce pentru aliatii europeni nu se stie cand le va venii randul dar nu prea curant. In aceste conditii e foarte logic ce au facut.
Dealtfel, racheta utilizata in prezent de SAMP/T se numeste Aster 30 Block1 si poate intercepta rachete balistice de raza scurta, gen Iskander. Racheta are senzor de cautare in banda Ku.
Complexul SAMP/T NG va utiliza noua racheta Aster 30 Block1 NT ce a trecut testele balistice in acest an. NT are raza crescuta de la 120 la 150 km si altitudinea maxima de la 20 la 25km. Dar diferenta cea mai mare vine de la sistemul de ghidaj, NT foloseste un senzor in banda Ka (frecvente mari) ce permite o latime de banda mai mare deci viteza mai mare pentru transfer de date. Asta ii creste rezistenta la bruiaj si capacitatea de ghidare catre tintele ce pot manevra la viteze foarte mari.
Aceste caracteristici ii permit rachetei sa intercepteze balistice cu raza medie de pana in 1500 km si cu focoase multiple.
https://www.youtube.com/watch?v=JG2B-Ot9SL4&t=75s
Se pare ca SAMP/T NG o sa aiba un viitor bun in europa.
Lectiile din Ucraina si nu numai plus hotararea francezilor si italienilor ptr dezvoltarea/imbunatatirea sistemului dau roade.
Din ce am inteles au lucrat si lucreaza la cresterea productiei de interceptori la un loc cu scaderea costurilor.
Pe hartie acel aster 15 nt pare sa fie suoer jmecher.
Surprinzator pentru cine?
cred ca sunt niste ” ..” uitate in titlu.
Citeam zilele trecute pe undeva ca danezii au fost refuzati la Patriot, pe motiv de prioritate la achizitia interna pentru refacerea stocurilor. Si se pare ca nu doar sistemele Patriot au fost puse pe hold la americani, ci si alte sisteme de arme si munitii. Fiecare se descurca cum poate, insa este evident ca cererea este oribil de mare, tarile se pregatesc cum stiu si cum pot, dar mie treaba asta imi aduce aminte de anul 1940 si de incapacitatea Romaniei de a recupera decalajul acumulat sub domnia lui Carol al II-lea.
Apropo….din ianuarie si pana acum, Rusia a recrutat prin contract 300 k se soldati noi pe care a inceput sa ii pregateasca. Oare pentru ce le trebuie atata carne de tun, ca pentru Ucraina au suficienti si de descurcat oricum nu se descurca prea grozav? Incredibil cum rusii fac coada la inrolare stiind ca poate nu-i prinde Craciunul! Iar noi abia azi discutam daca sa dam sau nu dronele alea jos, media de varsta a rezervistilor este in jur de 50 de ani si perspective ZERO.
Ti-ai raspuns singur: „ca pentru Ucraina au suficienti si de descurcat oricum nu se descurca prea grozav”
ia cu multa-multa lamaie sursele privind cifra aia de 300K, e propaganda ordinara.
surse alternative
https://meduza.io/en/news/2025/08/19/pace-of-russian-army-recruitment-falls-to-two-year-low-istories
@Cezar
Rușii reușesc să angajeze cca 30 000 de mujici/ lună. Suntem în luna septembrie, deci ar veni cam 270 000 de cioloveci luați la Krasnaia Armia. În Ucraina pierd cam tot în jur de 30 000 de capete de vită furajată/ lună, excepție făcând ultimele 2 luni, când au pierdut în jur de 28 000. Rezultă că măreața rusie reușește să-și acopere pierderile, și în ultimele 2 luni a rămas cu 4-5 000 de trupeți în plus. Așa rezerve…
Părerea mea, hâc…
Acum si eu as alege Aster daca as stii ce coada e la Patriots, atat pt intern cat si pt Ucraina / Europa. Daca nu vor face fabrici aici o sa fie problematic cu interceptorii pt sistemele Patriot (se mai aude ceva pe la noi?)
Aster e un sistem mai nou conceptual, are si ceva mici chestii in plus si italienii si francezii par decisi sa continue. Mie-mi place sistemul, as suplimenta Patrioatele noastre cu 2 sisteme de astea pentru Marina / litoral ca la FN si FAR avem deja AA.
Sa ai doua sisteme diferite, iti ofera posibilitatea sa primesti sprijin la nevoie de rachete si lansatoare de la mai multe tari, plus ca poti face o comparatie obiectiva intre cele doua cu plusuri si minusuri ! Nu mai spun cat de bun era SAFE acum pentru asta . Ne mai indulceam relatia cu francezii si italienii
erata: FT in loc de FN
stai sa apara aia care zic ca 2 sisteme e complicat logistic 🙂 le punem pe Iveco si-n rest mai invatam un manual, atata tot, ucrainienii se descurca atatea tipuri diferite, aici ar fi doar rachetele, in rest insignifiant ca amprenta logistica; e un sistem european, nou, in dezvoltare, fabricat de tari cu care avem o legatura culturala si istorica profunda, ar avea sens ca dupa finalizarea achizitiei si operationalizarii Patriot, daca mai exista nevoie sa ne indreptam spre Aster, e un sistem nou, in dezvoltare, facut de tari cu care avem legaturi istorice profunde
aici s-a gresit enrom cu Spyder-ul ala customizat; daca l-am luat sa folosim Python din stocurile vechi e o tampenie, ajungeau 2 sisteme si gata, politic Israelul are potentialul de a fi implicat in diverse probleme care sa afecteze lantul logistic; nici ei n-au Spyderul in dotare ca sa stim ca vor mentine vectorii pe termen lung; o sa-mi fac mea culpa daca o sa transfere aici productie… din EU/NATO doar cehii cred ca-l mai au.
aveam ocazia sa ne legam de lantul logistic european luand alegand MICA sau IRIS-T; francezii s-au aratat dispusi sa externalizeze ceva aici, Diehl au deja prezenta industriala (serioasa) in Romania dar am preferat un sistem oarecum dead end de la un stat nealiat.
revenind la ASTER, l-as lua la FN si l-as pune si pe navele de lupta ale FN.
nu cred ca mantra cu problema logistica se aplica la toate sistemele de armament, la unele e bine sa ai diversitate, cel mai usor exemplu fiind MANPAD-urile
Aia care fac manufactura produc mai mult decat aia care extind pana in 2026 fabricile si productia cu bani acordati in baza legislatiei pt mobilizare industriala de razboi,ca sa nu zic ca Ft au deja contractate sistemele similare,de la anu deja creca tre sa inceapa operationalizarea primului