Romania Military

Armata italiana comanda Centauro 2

Centauro II

Potrivit unui comunicat de presă publicat la 30 decembrie, 2020, Secretariatul General al Apararii Italiene si al Directiei  pentru Armamente, Directorul General Locotenent Paolo Giovannini si Directorul Comercial al Consortiului Iveco – Oto Melara (CIO) Dr. Eng. Giovanni Luisi, au semnat un contract pentru achizitionarea a 86 de vehicule blindate pe roti 8×8 de tip Centauro II 120mm cu tot cu sprijin logistic integrat si echipamente, plus o optiune pentru 10 unitati suplimentare .

Alte 10 bucati au fost cumparate prin contractul semnat in iulie 2018, necesarul total al armatei italiene fiind de 150 de unitati.
Astfel se garanteaza stabilitatea „know-how”-ului strategic al industriei nationale de aparare si continuitatea productiei (termeni in mare parte necunoscuti pe malurile Dambovitei).
Centauro II este echipat cu o turela pentru trei oameni Hitfact II si foloseste a treia generatie de tunuri Oto Melara cal. 120mm/45 calibre lis (optional interschimbabil cu tun cal. 105mm/52 de calibre ghintuit), dotat cu frana de gura integrata si stabilizata pentru recul scazut precum si sistem de masurare a vitezei proiectilului la gura tevii.
Turela Hitfact II
Tunul este laudat ca oferind aceeasi putere de foc ca majoritatea tancurilor principale de lupta moderne, cu capacitatea de a trage toate munitii NATO APFSDS si MP (utilizare multipla) de ultima generatie.
Munitia penetranta APFSDS folosita poate penetra echivalentul a 600mm blindaj omogen laminat de la o distanta de pana la 3km la unghi nespecificat (probabil 0°) iar cea cal. 105mm poate strabate 480mm de blindaj omogen laminat de la o distanta de pana la 2km. Cu aceste date, nu sunt multe sanse de a perfora partea frontala a majoritatii tancurilor moderne aduse la un standard macar echivalent cu cel al anilor 1990 (poate mai putin Bizonul nostru, blindajul sau frontal fiind estimat pe la 580mm RHA echivalent), astfel ca termenul „vanator de tancuri” este mai mult unul comercial. Munitia este pastrata in compartiment separat cu protectie antifoc.
Se pare ca exista si un sistem de incarcare automata pentru tunul cal. 120mm, cu 6 lovituri gata de tragere si alte 6 in rezerva.
Schema dispunere echipaj, senzori si autoloader in turela
Ca armament secundar exista o mitraliera cal. 7,62mm coaxiala cu tunul. Pe plafonul turelei vehiculului poate fi instalata o statie usoara de arme teleoperata, HITROLE Light turret, care poate fi inarmata cu o mitraliera de 7,62 mm sau 12,7 mm, sau cu un lansator automat de grenade de 40mm. Alaturi de aceasta exista si o mitraliera cal. 7,62mm care poate fi operata manual de ochitor.
Echipamentul standard al Centauro II MGS include un sistem radio, interfon digital, sistem integrat de management al luptei (BMS) si JAMMER H3 anti-IED (dispozitiv exploziv improvizat)-uri controlate prin radio.
Schema aranjamentului turelei Hitfact II – vedere de deasupra
Turela Hitfact II este echipata cu optronica panoramica 10x Selex Atilla II de ultima generatie, incluzand vizor termic Erica-FF si telemetru laser, pentru comandant. Pentru ochitor este integrat sistem de vizor stabilizat pentru tragere Lothar SD, continand imagistica termica de generatia 3 tip Tilde-A si telemetru LASER, dar si un vizor optic redundant. Un ansamblu de sisteme de comunicatii (6 radiouri), informatii si sistem de comanda si control tip Oto Melara SICCONA (SIstema di Comando, COntrollio e Navigazione) asigura constientizarea situationala. Orientarea turelei si armamentului principal foloseste un ghidaj digital electric cu comenzi duplicate pentru ochitor si comandant, informatia fiind afisata pe ecrane de mari dimensiuni.
Ansamblul de sisteme instalate pe Centauro II
Comandantul dispune de noua periscoape optice in plafon pentru vizibilitatea la 360°. Sistemul de control al tragerii este dual si modular si are arhitectura automatizata cu calculator digital, un sistem de urmarire automata a tintelor, totul conectat la senzori meteo.
 Blindajul vehiculului este din aluminiu combinat cu un strat balistic compozit iar scaunele echipajului au protectie la mine.
Sasiul este derivat din cel cel al Freccia 8×8 dar are o noua coca blindata si un nou motor diesel, iar turela HitfactII poate fi utilizata si ca upgrade pentru platforma anterioara Centauro I.
Sisteme montate pe turela Hitfact
Versiunea anterioara a turelei, Hitfact, a fost adaptata si pentru folosirea tunului cal. 120mm/ 45 calibre, fiind folosita pe vehiculele livrate garzii regale a Omanului. Licenta turelei Hitfact a fost vanduta in 2008 celor de la Doosan DST din Coreea de Sud, fiind integrata in cal. 105mm pe prototipul unui tanc usor cu sasiul MLI-ului BMX K-21 dar si pe familia de vehicule blindate pe roti Black Fox. Aceeasi turela a mai fost propusa pentru o varianta de echipare a Marder.
Incheiem cu niste imagini mai de sezon:

 

Centauro 2 nu este la prima prezentare pe pagina noastra, bucurandu-se de atentie in repetate randuri. Insa nu este nici solutia miraculoasa de a inlocui tancurile, ci un compromis.

 

Marius Zgureanu

 

Surse:

Armyrecognition.com

Leonardo

The Assault Gun Rides Again!

 

Citeste si:

https://www.rumaniamilitary.ro/centauro-ii-mgs

https://www.rumaniamilitary.ro/centauro-2-gata-de-testare

https://www.rumaniamilitary.ro/sprijin-cu-foc-amx-10rcr

https://www.rumaniamilitary.ro/reinfiintati-arma-cavalerie-inlocuirea-tunului-antitanc-cal-100mm

https://www.rumaniamilitary.ro/tunul-pe-roti-o-clasa-de-vehicule-necesare

https://www.rumaniamilitary.ro/nexter-vextra

https://www.rumaniamilitary.ro/tunul-pe-roti-partea-a-ii-a

https://www.rumaniamilitary.ro/centauro-ii

 

Exit mobile version