In artilerie calibrul si distanta nu sunt totul…

Marius Zgureanu

4 ani ago

Artileria este foarte importanta, fiind arma responsabila de aproximativ 85% din pierderile pe campul de lupta.

Un calibru tot mai mare inseamna nu doar impact mai puternic pe tinta si capacitate de transport submunitii ci si reversul medaliei: operare tot mai dificila de catre echipaje precum si necesitatea de asistenta din partea unor mecanisme mecanice, hidraulice si/sau electrice. Ori acestea duc de obicei la o masa crescuta a sistemului si adauga complexitate, deci fiabilitate mai scazuta in uz in conditii dificile.

Deja cal. 152/155mm inseamna limita de sus, a ceea ce poate opera echipajul uman in mod manual pentru o cadenta satisfacatoare cu pretul unui intreg balet al servantilor, greu de mentinut mai mult de cateva minute, peste aceasta limita fiind necesare tot felul de artificii care ingreuneaza mult operarea.

Coborand la cal. 130mm si apoi spre 122/120mm (de exemplu tunul A565 de calibrul 122 mm Arsenal Resita, diferit de vechile 122mm M30 si posibil mai apropiat de D-30), operatiunile de alimentare cu munitie necesita tot mai putin efort fizic (30kg la 130mm, 21kg la 122mm), cadenta avand tendinta sa creasca.

Distanta ramane si ea importanta, mai ales din perspectiva capacitatii de a lovi fara a putea fi lovit, insa pe masura ce creste, precizia descreste necesitand sisteme tot mai complicate si scumpe de corectie a tragerii.

Pentru a vedea cu ce ne putem confrunta pe flancul nostru si a mentiona un tip de echipament care ne cam lipseste, de retinut ca ultimele variante de radare contrabaterie rusesti (complexul Zoopark) sunt laudate ca fiind capabile sa detecteze obuzele de artilerie si aruncator de la distante de 20km, iar rachetele tactice de la 40 de km, in timp ce viteza de calcul a traiectoriei e de pana in 20 de secunde. In plus, rusii tocmai si-au modernizat sistemele BM-21 GRAD la standard TornadoG extinzand distanta de tragere la 40km (ce se mai aude de loviturile noastre APRA/LAROM cal. 122mm cu raza extinsa ?), iar Tornado-S MLRS atinge in tragere distante de 120km, fiind in dezvoltare capacitati pentru a atinge 200km.

Tot mai importanta este capacitatea de a lovi cat mai precis, in razboiul modern fiind destul de rare situatiile in care inamicul comaseaza o cantitate mare de trupe si echipament intr-o zona restransa si in plus in bataia artileriei adverse. Precizia vine cu un cost suplimentar, si anume munitia ghidata, ceea ce inseamna ca in conditii de lupta de uzura si de intesnsitate medie spre ridicata un astfel de tip de munitie va fi folosita doar punctual, pe post de glont de argint, deoarece este disponibila in cantitati mici. Deci un astfel de munitie nu este neaparat raspunsul castigarii unui razboi, insa absenta ei in totalitate te poate priva de oportunitati de lovire care pot fi extrem de dureroase pentru inamic.

Pentru unele obuziere ar putea fi interesanta capacitatea de a trage munitie ghidata (doar ca e scump si kitul de ghidaj si apoi mai e si integrarea), doar ca rentabilitatea la calibre mai mici 120/122mm respectiv 105mm ar putea fi mai redusa.
Am discutat mai demult, integrarea solutiei SAL de pe STAR-80L pe cal. 122mm reactiv sau pe cele de obuzier (ideal cal.122mm/ 130mm, poate si pentru tunurile antitanc cal. 100mm) si aruncatoare de bombe… Doar ca exista constrangeri suplimentare pentru electronica ambarcata din cauza acceleratiei de lansare mult superioare celei a rachetei.
Iata si cateva exemple de munitii similare deja existente pe piata: KSTAM-II / IMI Excalibur 105/120mm (ghidaj MMW), lovitura cargo cu submunitii M85, LAHAT (desi e racheta AT in toata regula, iar unii au refuzat-o), Polygene (tot AT), HEGM, XM395 (ghidaj DASALS) pentru mortier 120mm.

La fel de importanta este mobilitatea, cu conditia sa o poti avea la un cost minim desigur. Aici o solutie minimalista, minimum-minimorum fiind aceea de adaugare a unui APU afetului piesei de artilerie, APU folosit si pentru propulsie limitata:

si aici o varianta maximala mai veche, ambele rusesti, desigur :

https://www.youtube.com/watch?v=oMUh5bzsb1E

Supravietuirea pieselor de artilerie si a echipajelor depinde de capacitatea de a ajunge rapid in pozitie de tragere dar si de a o parasi la fel de rapid, timpul de reactie in cazul unor trageri contrabaterie fiind, cu sistemele moderne de detectie si riposta, de ordinul a catorva minute. Clasica piesa tractata a carei punere/scoatere din pozitia de tragere poate lua peste 10 minute se poate dovedi prea lenta in multe situatii, mai ales daca distanta de tragere este suficient de redusa pentru a fi detectata de senzorii inamici si a se afla in raza de actiune artileriei inamice.

O abordare… mobila

Al 5-lea element important este fiabilitatea, ceea ce inseamna o operare simplificata, cu posibilitati reduse de defectiune dar si de reparare sau schimbre rapida a componentelor defecte.

Piesele de artilerie autopropulsate si ultra-automatizate, chiar daca puncteaza scoruri maxime la mobilitate, viteza de punere si scoatere din pozitie, capacitate de tragere rapida (MRSI) si protectie, sunt penalizate de pretul ridicat de achizitie si apoi de intretinere. Iar operarea in conditii de front a unui sistem ultrasofisticat se poate traduce prin fiabilitate redusa si deci disponibilitate la fel de redusa.

Fiabilitatea este, alaturi de costuri, probabil unul dintre motivele pentru care astfel de sisteme se regasesc in cantitati reduse in majoritatea armatelor, fiind atribuite unitatilor de elita, cu rol de interventie rapida sau detasare in teatre de operatiuni.

Greul este dus tot de gurile de foc clasice, ideea fiind de a gasi cel mai bun compromis intre costuri, fiabilitate, simplitate de operare si celelalte caracteristici tehnico-tactice descrise mai sus : distanta de tragere, cadenta, mobilitate, capacitate de supravietuire, rezerva de munitie, forta de lovire a munitie, acuratetea de lovire.

In incheiere, vom insista putin pe calibrele ieftine si usoare din dotarea noastra – 122mm, respectiv 100/105mm – si posibile perspective, altele decat disparitia lor (despre posibilitatile de evolutie a celor 329 obuziere M81/A411, cu 245 in serviciu, si 111 bucati tunuri-obuzier M85/A425 calibrul 152 si viitorul 155mm L39/45/52/L60 am avut un articol deja).

Pornind de la categoria musca, obuzierul Model1985/Bucegi cal. 98mm (prevazut initial pentru cal. 100mm), era destinat in principal vanatorilor de munte si parasutistilor insa a fost scos din dotare in anii 2000 fiind inlocuit cu aruncatorul cal. 120mm. La o greutate de 1,5 tone, cu o teava de 25 de calibre si o bataie maxima de doar 10km, Bucegi ar fi putut fi retubat pe calibrul 105mm/L39- cu cresterea aferenta de distanta de tragere, probabil cu anumita ranforsari ale afetului si o imbunatatire a absorbtiei reculului.

Model1993/Bucegi

In 2005 a aparut o versiune de « ATROM » in calibrul 105mm (Expomil 2005), aceasta fiind de fapt MOBAT al RDM Technology. Mobat la randul sau era o evolutie a obuzierului M101 dotat cu o teava de 33 calibre lungime, putand expedia proiectile HE standard la maxim 14,2 km respectiv ERM1 cu raza extinsa la 19,2 km. Ca si comparatie tot in calibrul 105mm, ultrausorul Mandus Hawkeye poate arunca proiectile standard la 11,5km respectiv asistate reactiv la 15km, iar M101 folosit de Samsung Techwin Evo poate atinge 11km cu munitie clasica…

Tip	L119/M119	M777	M101	D30	M30
Calibru (mm)	105	155	105	122	122
Lungime teava (calibre)	L37	L39	L/22	L38	L23
Greutate (tone)	2,13	3,7	2,26	3,21	2,45
Echipaj	5-7	7+1	8	1+7	8
Cadenta lov/min	8, 3	5 / 3	10 / 3	12/6	6
Bataie maxima (km)	14/17,5/19	24/30/40	11,27	15,4/21,9	11,8

Ajungem si la calibrul 122mm, dupa cum se vede si in tabela comparativa de mai sus :

M30 in inventarul romanesc

Obuzierul M-30 aflat (inca ?, stocat) in dotarea noastra si modernizat, avea o distanta de tragere de 11,8km pentru o masa totala cu tot cu afet de 3 tone si o lungime a tevii de 23 de calibre. Studiile de modernizare au inceput in 1974, conform Buletinului Tehnica Militara (fost Buletinul inginerilor si tehnicienilor militari). Modernizarea a constat in :

– completarea aparatelor optice cu un înălţător optic pentru tragerile antitanc (ochire directa)

– centralizarea la postul ochitorului a ambelor comenzi, elevatie si directie (cu o transmisie cinematica suplimentara) pentru tragerile antitanc, cu proiectil cu miscare de rotatie lenta, distanta loviturii directe 600 m

– inlocuirea osiei afetului (calea de rulare largita cu 350 mm), trecerea de la roti metalice cu bandaj de cauciuc la roti penumatice, marirea vitezei de tractare la 60 km/h

– instalarea unui sistem pneumatic de franare si a unui sistem de iluminare, amandoua alimentate de la prizele normale de franare si iluminare a remorcii instalate pe camionul tractor (in cazul concret DAC 665 T)

Obuzierul modernizat, serie zero a fost omologat in 1979, ultimul a fost modernizat in 1984.

Au fost modernizate doar 274 buc.

Obuzierul AutoPropulsat model 1989

Tot la acelasi calibru, s-a mai lucrat la tunul obuzier A565 (lungime 38 de calibre) pentru Obuzierul AutoPropulsat model 1989, acesta avand frana de tragere hidraulica, recuperatorul hidropneumatic si echilibrorul hidropneumatic produse la Uzina mecanica Plopeni. Acest tun a vazut doar serie restransa pentru cele 42 de OAP Model 1989 (necesarul fiind estimat la 1205 piese), fiind echipat cu sisteme de vedere nocturne. Obuzierul A565 are o cadenta de tragere de 5 lovituri pe minut (maxim), respectiv 1-2 lovituri/minut in regim sustinut. Vitezea initiala la gura tevii era de 680m/s, bataia maxima cu munitie conventionala era de 15,3 km iar cu munitie speciala atingea 21.9 km. A565 foloseste munitie compatibila cu cea a obuzierului cal.122mm D-30 (capacitate 40 lovituri in sasiu Mod.1989): HE, HEAT, iluminare, fumigena. Loviturile HEAT aveau o distanta maxima eficace de 2km si pot penetra 460mm RHA.

D-30

A565 este o varianta autohtona a obuzierului 2A18 (D-30), acesta din urma avand o lungime a tevii de 35 calibre la care se adauga frana de gura de eficienta ridicata (totalizand lungimea tevii la 38,5 calibre), care adauga inca 175m/s vitezei proiectilului, din totalul de 650m/s, crescand distanta de tragere cu 3,5km fata de M30, noul obuzier adaugand inca 650kg masei vechiului M30. Acuratetea de tragere a crescut si ea la 21 de metri la o distanta de 10km, fata de 35 de metri la M30. Cadenta de tragere a D30 este intre 5-6 lovituri la un echipaj incepator si poate atinge 6-8 lovituri/minut, la unul antrenat.

La limita superioara a calibrului 122mm a existat (dar nu in dotarea noastra) si modelul de obuzier D-74, dar cu o lungime a tevii de 52 de calibre, ceea ce ii permitea tragerea indirecta la o distanta maxima de 24 km iar directa la 1km. D-74 cantarea cu tot cu afet 5,62 de tone, avand o viteza la gura tevii de 885m/s si o cadenta de tragere de maxim 8-10 lovituri/minut.

D-74

Sarbii au continuat sa modernizeze D-30 calibrul 122mm rezultand D-30J si ulterior D-30JA1. Sora 122mm este versiunea instalata pe camion a acestuia, similar cu ATROM-ul nostru, insa are in plus si un sistem de autoloader pentru 6 lovituri (expediabile intr-un minut) si un echipaj de doar 3 persoane, cantarind cu tot cu camion 18 tone. Distanta maxima de tragere variaza intre 15,3km cu munitie clasica si 18,5km (munitie TF ER BT ХМ08 ) respectiv 21,5km (munitieTF ER BB ХМ09 ). Sistemul poate fi controlat prin cablu sau wireless de la 200m distanta.