Recentul atac din Arabia Saudită ne-a arătat cât de vulnerabile pot fi obiectivele fixe în fața atacurilor cu drone și/sau cu rachete de croazieră.
Ca de obicei, în astfel de cazuri, primii care apar sunt detractorii de ”serviciu” ai sistemelor care au dat greș. Analizele obiective sunt rare în spațiul public și, chiar dacă sunt, fiecare are tendința de a citi doar ”analiza” care este în concordanță cu propriile-i păreri, deja formate. Războiul informațional își ascute săbiile și cauzele reale și obiective care au condus la eșecul respectivului sistem de arme, dispar în ”zgomotul asurzitor de fundal”.
Nu cunoaștem și nici nu vom cunoaște vreodată cauzele reale care au condus la succesul operațiunii iranieneyemenite din Arabia Saudită, nici pe cele ale distrugerii de către israelieni a unor sisteme Pantsir în Siria, nici ce a condus la doborârea unui avion rusesc de patrulare maritimă de către un sistem S-200 sirian în timpul unui atac israelian sau cât de reală și, mai ales, în ce condiții, avioanele F-35 I Adir au putut efectua un raid pe teritoriul sirian fără ca bateriile S-300 / S-400 de construcție rusească să le fi putut detecta.
Astfel de analize sunt efectuate de analiști și specialiști cu acces la informații militare clasificate și cu o bună pregătire în materie. Desigur, și noi ne putem folosi logica, bunul-simț, putem să ne uităm la condițiile geografice și la caracteristicile tehnice din surse publice pentru a ne putea face o idee. Obiectiv vorbind, fiecare sistem are plusurile și minusurile sale, depinde doar de utilizatori să-i folosească 100% potențialul. Unele sunt mai noi, cu senzori mai buni dar scumpe, altele folosesc senzori mai vechi, mai puțini capabili, dar au și un preț mult mai scăzut… Și în tot acest balamuc mai avem parte și de PR-ul agresiv practicat de cam toată lumea care activează în domeniul producției de armament.
Una din concluziile mele este că obiectivele fixe sunt extrem de vulnerabile în fața rachetelor de croazieră înalt subsonice cum ar fi, cu titlu de exemplu, Tomahawk, Kalibr sau Storm Shadow/Scalp/MdCN.
Nu știu câți dintre voi au auzit de TLVS (Taktisches Luft Verteidigungs System), dar cu siguranță, unii dintre voi au auzit de MEADS. Astăzi, avem plăcerea să vă prezentăm traducerea/adaptarea articolului scris de Stefan Nitschke și publicat în revista Wehr Technik III/2019 (pag. 70-73). Sublinierile cu italice ne aparțin. Vorbitorii de germană îl pot accesa direct de aici.
Apărare antiaeriană cu baza la sol
Nu există alternativă
Prin planificarea actuală, Armata Federală își propune să achiziționeze Sistemul Tactic de Apărare Antiaeriană cu baza la sol TLVS (Taktisches Luftverteidigungssystem) bazat pe Sistemul de Apărare Antiaeriană MEADS (Medium Extended Air Defense System). Se intenționează ca acesta să înlocuiască sistemul folosit în prezent, bazat pe PATRIOT. Totuși, pentru modernizarea apărării antiaeriene cu baza la sol nu este permis să se ajungă la soluții scumpe și cu riscuri ridicate, ceea ce ar însemna că proaspăt adoptata Uniune de Apărare Europeană PESCO (Permanent Structured Cooperation) ar ramane fara continut.
Procese de adaptare la situația generală
Sistemul actual de apărare antiaeriană cu baza la sol, Patriot PAC-3, este considerat o componentă importantă a apărării antiaeriene integrate. Este conceput pentru apărarea antiaeriană împotriva țintelor din cadrul nivelului inferior (lower layer) fiind destinat pentru angajarea rachetelor care au reușit să străpungă nivelul superior de apărare antiaeriană (upper layer).
În cadrul măsurilor de modernizare adoptate în ultimii 10-15 ani, au fost efectuate modificări diferite la sistemul de rachete de apărare antiaeriană Patriot (Lansatoare pentru PAC-3, Sistemul de comunicații și de prelucrare a datelor, Sistemul operațional de conducere a apărării antirachetă), urmărindu-se adaptarea acestuia la amenințările aflate în permanentă schimbare. Prin aceasta devine evident faptul că sistemul Patriot dispune de un potențial de creștere care nu a fost nici pe departe epuizat, potențial care include și sistemele mobile de conducere și de informatii, văzute ca și componente esențiale ale apărării antiaeriene cu baza la sol, în cadrul unei apărări antiaeriene integrate moderne.
În opoziție cu Patriot se situează soluția reprezentată de sistemul MEADS (dezvoltată sub conducerea TLVS GmbH, formată din MBDA Deutschland GmbH și Lockheed Martin) ca și componentă esențială a viitoarei TLVS. MEADS a fost dezvoltat pentru a înlocui, în final, sistemul Patriot și pentru a constitui – împreună cu Iris-T SL (Surface Launched) în rolul de rachetă secundară – un dispozitiv de forțe interconectat în rețea. Cea de-a doua rachetă a sistemului – IRIS-T SL – este menită să anihileze riscurile suplimentare reprezentate de arme de atac aerodinamice din gama celor tactice și substrategice/strategice, așa zisele Cruise Missiles. Prin acest sistem, Armata Federală se va înzestra cu un sistem adecvat amenințărilor, orientat spre viitor, sistem care oferă o apărare completă de 360 grade împotriva întregului spectru de ținte, mai ales împotriva rachetelor ultramoderne tactic-balistice și împotriva rachetelor de croazieră, sistem care va putea fi utilizat în mod flexibil și care va asigura sustenabilitate ridicată Armatei Federale. Vorbind în favoarea unui TLVS bazat pe MEADS, partenerii industriali/producătorii sistemului, argumentează și motivează necesitatea TLVS pentru asigurarea „suveranității naționale asupra tehnologiilor-cheie ale sistemului” (n.n. a sistemului de comandă și control) cât și costurile reduse de funcționare și mentenanță.
NextGen Patriot versus MEADS
Raytheon și Rheinmetall au dezvoltat un concept bazat pe NextGen Patriot, care oferă o soluție comparabilă, care ar costa mai puțin de jumătate din actuala abordare a sistemului TLVS. La sfârșitul lunii aprilie, cei doi parteneri industriali ai sistemului Patriot au declarat că cerințele Armatei Federale de a avea un sistem de apărare antiaeriană tactic de ultimă generație ar putea fi rezolvate prin completarea sistemului actual cu un sistem radar nou cu capacitate de 360 grade.
Din punctul de vedere al producătorilor, avantajele sistemului NextGen Patriot oferit Armatei Federale ar fi evidente. Ca alternativă la MEADS – componentele sale de sistem, care și-au dovedit capacitatea prin folosirea lor în intervenții, nu oferă doar posibilitatea de creare a unei „retele modulare și în acest fel unei rețele de apărare antiaeriană cu baza la sol flexibilă”, ci și un potențial considerabil de a reduce costurile. Toți utilizatorii din cadrul Alianței ar putea beneficia de aceste efecte pozitive, lucru care nu poate fi realizat de nici un alt sistem de apărare antiaeriană.
Raytheon subliniază că astfel ar putea fi realizată, foarte probabil, interoperabilitatea între cele 15 „state-utilizatoare”.
Într-o declarație anterioară Raytheon arăta că, prin cooperare, utilizatorii de sisteme Patriot ar putea beneficia de un suport intensiv în domeniile critice ale duratei de viață a sistemului, costuri de mentenanță și operare.
De la integrarea sistemului Patriot în diversele arhitecturi naționale, țările participante au plătit, împreună, bani mulți și și-au împărțit între ele obligațiile.
Digitalizarea lui Patriot a dus la o reducere suplimentară a costurilor de exploatare și întreținere. Raytheon afirma de asemenea, ca această treaptă de evoluție datorată arhitecturii deschise, cu integrarea altor sisteme și utilizarea de noi tehnologii scade și mai mult costurile de exploatare și întreținere. Producătorul a declarat că utilizatorii Patriot intentionează să meargă pe drumul digitalizării, iar acest lucru este posibil, în ziua de azi, fără costuri de dezvoltare.
Progresul din programul MEADS este recunoscut de către clienții de pe ambele maluri ale Atlanticului. Curtea de Conturi SUA (Government Accountability Office; GAO) a constatat, într-un raport din martie 2010, că tehnologiile decisive ale tuturor celor cinci componente esențiale ale MEADS (radarul de supraveghere și de ghidare a focului, lansatoarele, mecanismele de reîncărcare, sistemul de comandă și conducere a focului) sunt pe deplin dezvoltate. Germania, Italia și SUA deja le-au aprobat.
Ministerul Federal al Apărării a confirmat în raportul său referitor la stadiul actual al MEADS, că programul trinațional este în grafic din punct de vedere financiar și apreciază că, în comparatie cu Patriot, prin soluția oferită de MEADS, armata federală va beneficia și de o protecție completă de 360 grade împotriva amenințărilor actuale și viitoare. Potrivit aprecierilor Luftwaffe și ale Trupelor terestre, MEADS, prin capacitățile sale Plug-and-Fight oferă posibilitatea de a integra atât componentele existente, cât și cele viitoare. Conform părerii partenerilor industriali, MEADS oferă capabilități pe care sistemele de apărare antiaeriană existente nu le au încă, și anume: un senzor radar de putere mai mare, cu o rază de acțiune mărită, o sensibilitate mai mare și un subsistem IFF modern (recunoaștere Prieten/Dușman), ceea ce oferă o protecție mai bună pentru proprii piloți pe timpul îndeplinirii misiunilor.
Partenerii industriali MEADS apreciază că viitoarele costuri de producție pentru MEADS sunt comparabile cu costurile altor sisteme de apărare antiaeriană. Estimările se bazează pe costurile curente ale componentelor cheie (rachete, module de transmisie și de recepție pentru radarul de supraveghere și de ghidare a focului, software și electronica lansatoarelor). În opinia responsabilului din cadrul guvernului pentru programul MEADS, costurile de exploatare și întreținere previzibile pentru MEADS vor fi cu aproape jumătate mai scăzute decât costurile de întreținere pentru Patriot. Avantajele acestei cooperări internaționale vor prevala în raport cu participația europeană la costuri de 42% (cost sharing).
Conform unei estimări neoficiale, făcută de Lockheed Martin în februarie 2015, MEADS ar putea să fie achiziționat și instalat atât în cadrul NATO, de numeroși aliați, cât și de alți clienți care își doresc acest sistem.
O analiză publicată de Institutul de Cercetare al Societății Germane pentru Politică Externă (DGAP) în februarie 2015 (vezi Christoph Grams, „Das Medium Extended Air Defense System (MEADS) – ein Pruefstein fuer Deutschlands Streitkraeftetransformation? – Piatră de incercare pentru transformarea fortelor armate?”) subliniază că MEADS, este pe deplin apt să fie încadrat în rețea, într-o „structură compusă din senzori suplimentari și efectori încoporați, va dispune de multiplicatorii (necesari) de efectivitate – cum ar fi în descoperirea, indicarea preliminară, supravegherea țintelor în cadrul retelei de senzori multipli, ceea ce face propriu-zis diferența dintre MEADS și Patriot în ceea ce privește capacitatea de performanta operațională”. Potrivit studiului mentionat, pentru a putea asigura zona de protecție pe care o acoperă MEADS, sistemul Patriot folosit până acum ar necesita de patru ori mai multe sisteme.
Se consideră ca fiind o certitudine următorul lucru: MEADS, în comparație cu sistemele existente în prezent (cu baza la sol) cum este Patriot, va proteja o zonă mult mai mare, deoarece radarul multifuncțional (MFCR) – folosit în scopul detectării și urmăririi rachetelor, dispune de o rază de descoperire mărită.
În plus, radarele MEADS ar putea (după ce ar suferi modificari) să fie conectate într-o rețea de așa manieră încât distanța de detecție crescută să fie suficientă inclusiv pentru apărarea în cadrul stratului aerian superior.
Pentru asta nu ar trebui decât ca o rachetă de interceptare pentru stratul superior să fie integrată prin interfața Plug & Fight, utilizându-se astfel extensia adecvată a funcției de control a focului existentă în sistemul de comandă și conducere a focului.
Studii recente au arătat ca în stratul aerian inferior, adică zona în care MEADS poate fi utilizată, probabilitatea de a lovi direct ținta (direct hit) cu peste 85% și de a o distruge (kill probability) cu 95% este realistă în cazul în care se trag două rachete MEADS/PAC-3 MSE (Missile Segment Enhancement).
Din informațiile publicate cu privire la capacitatea de a manevra, în corelare cu „secțiunea transversală radar mică” pe care o prezintă amenințările venind de la rachetele balistice moderne (ca de ex. sistemul rusesc Iskander), se presupune că racheta PAC-3 ar avea probleme în combaterea amenințărilor de acest tip atunci când ar fi dirijate de radarul de conducere a focului utilizat de sistemul Patriot. Prin dezvoltarea rachetei PAC-3 in directia PAC-3 MSE (care prezintă un motor îmbunătățit cu o capacitate mai mare de accelerare transversală) se garantează că punctul de interceptare se va afla în straturi aeriene mai înalte față de cele asigurate de sistemele existente, adică la o înălțime unde rachete balistice ca Iskander încă nu-și pot etala pe deplin manevrabilitatea.
O privire în viitor
Sistemele moderne de apărare antiaeriană sunt prin natura lor extrem de complexe și, prin urmare, este normal să parcurgă faze îndelungate de proiectare, dezvoltare și implementare până devin disponibile pentru utilizarea militară ca sisteme cu un ciclu lung de durată a vieții.
Prin urmare, conceptul împărțirii programului de dezvoltare MEADS în două faze: (i) cea a fazei CDR (Critical Design Review) și (ii) a fazei post-CDR s-a dovedit rezonabil. Cea de-a doua fază conține restul activităților de dezvoltare, integrare și testare ale Contractului de Design & Dezvoltare (Contractul D & D) cât și activitățile suplimentare care vor fi prestate la solicitarea clientului final. Firmele participante la programul de dezvoltare MEADS continuă lucrările conform planului, în baza contractului de dezvoltare existent. Adepții acestei soluții afirmă că o renunțare la continuarea obiectivului trinațional de dezvoltare și achiziție ar atrage după sine consecințe, mai ales pentru Germania.
SUA și-au dat consimțământul de a da acces la tehnologiile sale pentru partenerii săi europeni (tehnologii cum ar fi racheta PAC-3 și radarul de conducere a focului MFCR). Astfel, transferul de tehnologie se dovedește a fi unul dintre stâlpii de susținere ai programului MEADS și reprezintă șansa continuării cu succes a acestuia în scopul realizării unei apărări antiaeriene integrate a NATO.
Ambele propuneri de sistem – NextGen Patriot și MEADS – oferă viitorului utilizator posibilitatea de înlăturare a acelor deficiențe din zona short range si very short range, deficiențe care au reieșit în urma desființării artileriei antiaeriene a fortelor terestre. Spectrul obietivelor (țintelor) aeriene include aici drone, elicoptere, avioane de luptă pentru susținerea aeriană de la mică distanță (Close Air Support-CAS), inclusiv arsenalul de armament al acestora, până la rachetele de croazieră din clase de viteză diferite.
Sistemul existent – sistemul ușor de apărare antiaeriană (LeFlaSys/Stinger) – a ajuns la sfârșitul duratei sale de viață și nu mai îndeplinește cerințele „apărării antiaeriene cu baza la sol” pentru zona apropiată („short range”) și zona imediat apropiată („very short range”) în cadrul conflictelor actuale și viitoare. Prin urmare, rezultă necesitatea implementării unui sistem complex adaptat modificărilor spectrului de amenințări NNbS (Nah – und Naechstbereichschutz – Protecție în zona apropiată și în zona imediat apropiată).
Anvergura acestei probleme o demonstrează una din cerințele NATO, luând ca exemplu armata federală: Pe termen lung, după 2030, trebuie asigurată protecția a opt brigăzi, trei Comandamente de Divizie și a unui Comandament de Corp de Armată. Mai mult, capacitățile existente pentru protecția celor trei brigăzi, inclusiv un Comandament de divizie, pe care Germania trebuie să le pună la dispoziția NATO conform VJTF 2027 (Very High Readiness Joint Task Force) ca fiind pregătite de luptă nu sunt suficiente. Sistemul NNbS (Protecție în zona apropiată și în zona imediat apropiată), care a fost luat de asemenea în considerare pentru interfațarea cu TLVS, nu se bazează doar pe protecția mobilă de însoțire, ci este capabil să asigure și protectia obiectivelor staționare împotriva amenințărilor din aer.
Astfel NNbS se integrează perfect în arhitectura sistemului viitor tactic de apărare antiaeriană ca o componentă a „apărării antiaeriene integrate”.
Comentarii RoMilitary
Spre deosebire de Rusia, Europa și SUA nu stau la fel de bine din punct de vedere al apărării antiaeriene apropiate sau foarte apropiate. Un alt aspect ar fi că, în acest moment, nu există o integrare a tuturor vectorilor în cadrul unui sistem de comandă comun.
SUA, după ce a început să resusciteze Avenger și Stinger pentru a acoperi cerințele urgente, are două programe în desfășurare: M-SHORAD și IPFC.
Europa este și ea într-o perioadă de reînnoire a sistemelor SHORAD/V-SHORAD, subiect pe care l-am tratat cu ocazia mai multor articole care pot fi citite aici, aici, aici, aici și aici.
Conform informațiilor pe care le-am avut la dispoziție, s-ar părea că sistemul TLVS vine cu o particularitate extrem de interesantă și anume, capacitatea de a intercepta rachetele gen ISKANDER dincolo de raza clasică de acțiune a PAC 3, respectiv în zona în care rachetele inamice nu își pot încă etala manevrabilitatea care le asigură supraviețuirea în câmpul tactic.
Ceea ce am remarcat în cazul TLVS este cooperarea foarte bună dintre Lockheed Martin și Diehl Defence. Rachetele celor două companii plus radarul produs de Lockheed Martin sunt trei componente esențiale ale TLVS. Aceeași bună cooperare a fost reiterată în cadrul sistemului Falcon lansat oficial la IDEX 2019, sistem pe care vi l-am prezentat recent.
În cadrul ambelor sisteme, TLVS și Falcon, Diehl Defence este prezent cu racheta IRIS-T SLM, rachetă pe care au propus-o, cu circa doi ani în urmă și armatei romane.
După cum menționam în articolul despre Falcon, compania Diehl Defence este dispusă să transfere tehnologie în cazul în care va fi încheiat un contract de achiziție în domeniul SHORAD-VSHORAD. Racheta pe care o vor oferi în cadrul programului românesc de 2,1 miliarde euro este aceeași rachetă care a fost oferită și Bundeswehr-ului, în cadrul programului TLVS, respectiv IRIS-T SLM.
IRIS-T SLM este o rachete integral germana, fiind fabricata in proportie de 100% de catre companii germane.
Conform informațiilor noastre, s-ar părea că Diehl Defence își menține oferta unui TOT (transfer de tehnologie) consistent, în cadrul căruia, pe lângă integrarea montajului final și a întreținerii, o fabrică din ROMARM va asimila construcția motorului rachetei în România, atat pentru rachetele achizitionate de Armata Romana cat si, eventual, pentru rachete cumparate de alte natiunui. Cu alte cuvinte am avea șansa de a deveni coproducători/exportatori ai IRIS-T SLM și cred că putem fi cu toții de acord că o astfel de cooperare ar însemna un salt tehnologic uriaș pentru industria românească. Ce a mai rămas din ea.
Conform surselor noastre, bătălia pentru SHORAD-VSHORAD ar putea începe peste câteva luni, în 2020, și atunci vom vedea ce ne oferă din punct de vedere al cooperării industriale fiecare dintre producătorii de sisteme de apărare antiaeriană.
În încheiere reiterez faptul că am evidențiat cu bold & italice ceea ce mi-a atras (mie) atenția în mod deosebit, rămâne ca fiecare să tragă concluziile pe care le crede de cuviință.
Nicolae Hariuc